Tenisul şi statistica fac de mult timp casă buna. Aş zice, chiar, tot mai bună. Dacă vă nedumerește capra, vă asigur că nu vom vorbi nici despre vreun vecin și nici despre vreo varză. Legătura e alta. Anul acesta este anul chinezesc al caprei. La unul din evenimentele prilejuite de intrarea în acest an, a fost prezent chiar… Roger Federer. Dacă la asta mai adăugăm că, în engleză, capra se numeşte „goat”, atunci nu mai trebuie să spunem decât că, dacă scriem G.O.A.T., atunci vorbim despre „The Greatest of All Time”, adică cel mai mare din toate timpurile. Să mai continuu cu explicațiile? Nu cred că e nevoie.

Stați, totuşi, liniştiți, nu voi relua discuția despre cine este cel mai bun jucător de tenis al tuturor timpurilor. E o discuție pe care nu o încurajez. Voi încerca, însă, să fac un fel de comparație între doi jucători care candidează la acest titlu, Roger Federer şi Rafael Nadal.

Știm toți că orice jucător are o suprafață favorită, care se potriveşte cel mai bine cu propriile calități şi stil de joc şi pe care obține cele mai bune rezultate. E la fel de adevărat că mulți jucători au suprafețe care chiar nu le plac şi, pe cale de consecință, pe care nu prea au obținut rezultate.

Boris Becker nu a câştigat nici un turneu pe zgură. Pete Sampras, la Roland Garros, a ajuns într-o singură semifinală, unde a pierdut în trei seturi, dintre care unul la zero. Ivan Lendl, jucător care a marcat istoria tenisului prin performanțele sale, a jucat o singură finală la Wimbledon, pe care de altfel a pierdut-o. Tomas Muster obținea rezultate aproape exclusiv (la propriu) pe zgură.

Însă un jucător cu adevărat bun se apropie de completitudine, reuşind să se adapteze la orice suprafață. Asta este o calitate extrem de importantă. Asta doresc să analizez şi să compar la Roger Federer şi la Rafael Nadal. Si voi încerca să o fac cât mai „ştiințific” cu putință.

Roger Federer la WimbledonVoi porni de la un postulat: dacă un jucător este la fel de bun pe orice suprafață, atunci analizând, de exemplu, portofoliul său de turnee câştigate, ar trebui ca ponderile reuşitelor pe categorii de suprafețe să fie aproximativ egale cu ponderile pe care le au, din totalul de turnee, turneele pe suprafețele respective.

Mai clar: dacă pe o anumită perioadă analizată (un an, mai mulți ani) ponderile turneelor ar fi hard – 60%, zgură – 30%, iarbă – 10%, atunci între turneele câştigate de un jucător la fel de bun pe toate suprafețele, 60% din reuşite ar trebui să fie pe hard, 30% pe zgură ş.a.m.d.

Analiza ar fi cu atât mai precisă cu cât perioada analizată ar fi mai lungă. Ar fi încă şi mai precisă dacă s-ar analiza nu doar turneele câştigate, ci meciurile câştigate. Din motive legate de accesul la informație, dar mai ales din motive de timp, voi reduce analiza la un an calendaristic.

Rafael Nadal la Roland Garros

Am pornit de la calendarul de turnee pentru anul 2015. De acolo am stabilit ponderile pe suprafețe şi pe categorii de turnee. Rezultatele sunt cele de mai jos:

Pondere turnee Am tratat separat turneele de Grand Slam şi am luat în calcul şi Turneul Campionilor.

Am analizat listele turneelor câştigate de cei doi în toată cariera de până acum, le-am organizat pe tipuri de suprafețe şi categorii de turnee, iar rezultatele centralizate sunt:

Rafael Nadal

Turnee castigate in cariera Rafael Nadal

Roger Federer

Turnee castigate in cariera Roger Federer

Sper că este clar ce reprezintă coloana Pondere. Diferența specifică este diferența dintre ponderea turneelor cu suprafața considerată din cele câştigate, respectiv ponderea turneelor cu suprafața respectivă. De exemplu, în cazul lui Rafael Nadal, -31.4%=24.6%-56.1% (56.1% este ponderea turneelor pe hard din totalul turneelor din calendarul 2015 şi se găseşte în primul tabel).

Analiza tabelelor permite afirmații de tipul:

  • Din totalul turneelor câştigate de Rafael Nadal, 24.6% sunt pe hard, în timp ce ponderea acestui tip de turnee este de 56.1%, deci a câştigat cu 31.4% mai puține decât ar fi trebuit, cu respectarea postulatului enunțat mai sus. Pe zgură, e invers. Rafa a câştigat cu 37% mai multe turnee decât „s-ar fi cuvenit”. O diferență specifică pozitivă înseamnă că jucătorul analizat preferă acea suprafață. O diferență negativă înseamnă exact inversul. Cu cât diferența este mai mare, indiferent de semn, fenomenul este mai accentuat.
  • Comparația tabelelor pentru Nadal şi Federer pune în evidență că în cazul celui de al doilea diferențele specifice sunt semnificativ mai mici, ceea ce denotă, în aprecierea mea, o capacitate mai mare de adaptare la suprafețe diferite de joc.

Pentru a-i putea compara global pe cei doi, am calculat şi deviațiile standard, atât pentru ponderi, cât şi, mai ales, pentru diferențe specifice (pentru Federer, la total turnee, acest parametru are valoarea 0.065 de exemplu).

Pentru a veni în sprijinul celor care nu se prea ocupă cu matematica şi statistica, voi spune că parametrul statistic deviație standard descrie nivelul de împrăştiere al unor valori față de o medie. De exemplu, doi elevi pot avea aceeaşi medie generală, dar deviații standard diferite. Cel pentru care acest parametru e mai mare are mediile mai împrăştiate față de media generală, adică are fie note foarte mari, la anumite materii, fie note foarte mici la altele. La celălalt elev, mediile sunt mai grupate în vecinătatea mediei. Primul e fie foarte bun la unele discipline, fie foarte slab la altele, în vreme ce al doilea învață cam la fel la toate materiile.

Revenind la subiectul nostru, se poate observa că la toate categoriile de turnee valorile deviației standard sunt mai mari în cazul lui Nadal şi, mai ales, mult mai mari în cazul diferențelor specifice. Rapoartele sunt 2.57, 1.68, respectiv 5.11, calculate la număr total de turnee, Grand Slam şi Masters.

Roger Federer Rafael Nadal Battle of the SurfacesAceasta îmi spune că rezultatele lui Nadal sunt puternic dependente de cele obținute pe zgură. Este un jucător relativ unilateral, dar dominația sa pe zgură este atât de mare încât îi asigură şi rezultate globale foarte bune.

Dacă ați ajuns cu lectura până aici, înseamnă că ați avut ceva răbdare, recompensată de faptul că ați aflat ceea ce, în termeni calitativi, ştiați deja. Că Rafael Nadal este un super jucător pe zgură, în vreme ce Roger Federer excelează pe hard. Ceea ce poate nu ştiați este că Roger este de 5 ori mai adaptabil la suprafețe pentru turneele Masters, de 1.68 ori în cazul turneelor de Grand Slam şi de 2.57 ori la general.

Adică nu aveați şi demonstrația matematică – ameliorabilă fireşte, dacă s-ar extinde la analiza mai multor date – a calculului adaptabilității unui jucător la suprafața de joc.

About The Author

Ionuț Lambrescu este cadru didactic la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi autor livingtennis.ro. Îi place să joace şi să urmărească tenis. Ar vrea să ajungă la Australian Open şi, dacă n-ar fi şi ocean, ar lua-o pe jos până acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published.