Lucruri bune se întâmplă până la urmă celor dispuşi să înveţe, să muncească, să lupte şi să creadă în ei. Cândva va veni şi vremea ca Simona Halep s-o învingă pe Maria Sharapova. Cândva va veni vremea şi ca piesele nenumărate din care se compune o victorie împotriva unei jucătoare de calibrul Mariei să se îmbine perfect. În meciul din noaptea asta, pe care Simona l-a pierdut cu 6-3 4-6 4-6, puzzle-ul a fost aproape complet, cu excepţia unor mici piese.

Mult se va comenta despre acea lovitură câştigătoare a Simonei din setul trei, la 5-4, 15-15, pe care arbitrul de linie a considerat-o a fi out. Simona a cerut un challenge, care a arătat că lovitura muşcase din linie. Arbitra de scaun a decis că punctul va fi rejucat, însă Simona nu a fost de acord, argumentând că s-a strigat out după ce Sharapova lovise deja mingea. Punctul de vedere al arbitrei a fost diferit: ea a considerat că se out-ul a fost strigat chiar în timp ce Sharapova lovea mingea, temei pe care şi-a întemeiat decizia. Argumentele Simonei nu au servit la nimic, poate în afară de a o enerva pe ea. Punctul s-a rejucat, a fost câştigat de Sharapova. Un pic mai încolo, aceasta a încheiat meciul, obţinând a cincea victorie din tot atâtea întâlniri cu Simona şi a treia de anul acesta.

Similaritatea situaţiei cu ceea ce s-a întâmplat spre sfârşitul finalei de la Roland Garros este aproape ireală. Şi doare. Încă o situaţie în care decizia arbitrului din scaun, venită la un moment crucial din meci, a înclinat în favoarea Sharapovei. Deja-vu-ul de coşmar nu a fost uşor de gestionat. Vizibil afectată, Simona a plecat de pe teren mai dezamăgită şi mai supărată decât am văzut-o vreodată, aproape nearuncându-i nici o privire Sharapovei la momentul strângerii de mână la fileu. În condiţiile în care s-a Simona şi-a făcut toate lecţiile care erau de făcut pentru a ieşi de data asta învingătoare şi în condiţiile în care, după declaraţiile pe care le-a dat, ea a crezut cu tărie în şansa ei pe hard, această nouă înfrângere în faţa rusoaicei a durut.

A durut şi încă doare faptul că Simona a avut avantaj de un set şi 2-0 la game-uri în al doilea, dar cumva l-a lăsat să se piardă. Că a condus cu 2-0 şi în setul trei, dar că a lăsat-o pe Sharapova să revină în meci. Că şi de data asta a lăsat rezultatul final să atârne de o decizie a arbitrilor. Dar a fost un meci în care Simona a făcut bine multe lucruri bune şi cred că est corect să începem cu ele. În primul rând, ar fi de vorbit despre dominaţia totală din raliuri din primul set. Multe puncte s-au decis în acele momente în raliuri lungi, pe care Simona le-a controlat cu o deplasare superbă şi cu un backhand nimicitor. Un astfel de punct, câştigat la 30-15, 2-4, pe serviciul Sharapovei, a ajutat-o să ajungă la 30-egal şi apoi, să obţină un punct de break pe care l-a şi fructificat. Simona ajungea astfel să pună între ea şi Sharapova o distanţă de două break-uri, care se va dovedi crucială în economia setului. Ajunsă să servească pentru set la 5-2, Simona şi-a pierdut serviciul. Însă, de la adăpostul acelui al doilea break obţinut în game-ul şapte, a avut liniştea de a-i face un alt break Mariei şi de a-i lua, astfel, primul set.

Un al doilea lucru care a funcţionat excelent până la un punct şi care trebuie luat neapărat din meci drept unul pozitiv este jocul mental, pe care Simona şi echipa ei l-au abordat de data aceasta altfel. Cele două experienţe pe care ea le-a avut anul acesta împotriva Sharapovei i-au arătat ce face aceasta pentru a excela la jocul care are loc, nevăzut, între puncte, între game-uri şi între seturi. Experienţa de la Madrid i-a spus Simonei şi celor care îi sunt aproape că avantajul mental pe care ţi-l dă un set de debut foarte bun trebuie neapărat conservat. În finala de la Madrid, Simona a început fulminant meciul, măturând efectiv zgura cu Sharapova şi defilând spre câştigarea primului set. Apoi, elanul, agresivitatea din acel prim set s-au pierdut. În finala de la Roland Garros, între seturile doi şi trei, Sharapova şi-a luat acea pauză enormă de vestiar pentru a-şi schimba rochia. Dar pauza a ajutat-o să se recompună mental, în timp ce Simona, rămasă singură pe teren, încerca să facă ce se putea pentru a nu risipi din energia acumulată în urma câştigării celui de-al doilea set. Însă pauza lungă a lucrat împotriva ei.

În meciul de la Cincinnati, Simona şi echipa au venit pregătiţi pentru a gestiona şi jocul mental care se întâmplă între puncte. La sfârşitul setului unu, Maria a plecat din nou la vestiar, însă Simona nu a mai rămas din nou singură pe teren pentru a se confrunta cu pauza. Wim Fissette a coborât pe teren, iar conversaţia a fost una extrem de interesantă. În primul şi-n primul rând, Wim a cerut feedback din partea jucătoarei sale, întrebând-o pe Simona care este feeling-ul ei după primul set. Simona i-a răspuns că a fost „good”. Foarte rar am văzut în meciurile pe care le-am urmărit un antrenor a cărui primă iniţiativă, atunci când este chemat pe teren, să fie cererea de feedback din partea celei pe care o antrenează. Cei mai mulţi mitraliază directive către jucătoarele lor, de parcă ar uita că şi ele au propria lor minte şi opinii. Dinamica dintre Fissette şi Simona pare a fi alta. Belgianul pare a respecta opinia Simonei şi a recunoaşte că, în primul şi-n primul rând, are în faţă una dintre jucătoarele care ştiu să gândească pentru ele însele şi o fac extrem de bine. Mai apoi, au venit şi sfaturile strategice date de Fissette: foloseşte-ţi mai mult picioarele, fii mai agresivă, serviciul este bun, jocul este bun, încercă să câştigi meciul în propriii tăi termeni agresivi.

Wim a mai venit o dată pe teren, în setul doi, când Sharapova îi făcuse Simonei break la 2-egal, după ce revenise de la 0-2, şi ameninţa să se desprindă la 4-2. Discursul lui Wim către Simona a fost la fel de pozitiv şi concentrat: să încerce să ia mingile în urcare, să utilizeze mai mult serviciul pe corp, să aştepte oportunităţile, să caute unghiurile şi să abordeze meciul punct cu punct, pentru că joacă bine. De altfel, meciul de azi a fost la fel de mult unul între jucătoare, ca şi unul între antrenori. Urmând sfaturile lui Fissette, Simona a făcut rebreak şi a egalat situaţia în setul doi la 3-3. Apoi, însă, Sharapova realiza, la rândul ei, un alt break şi era rândul lui Sven Groneveld să îşi ofere sfaturile. Iar Sven a realizat ceea ce văzuse şi Wim şi ceea ce văzusem cu toţi. Simona începea să facă un pas înapoi.

Probabil obosită de deplasarea absolut fenomenală în spatele terenului pe care o arătase în primul set, Simona începea să cedeze teren în raliuri. Lovea din ce în ce mai în spate şi ajungea la torpilele pe care Sharapova i le trimitea pe partea de forehand din ce în ce mai greu. Interesant este că, oricât de crucială era informaţia aceasta, pe care trebuia neapărat să i-o transmită Sharapovei, nici Sven nu s-a grăbit să i-o îndese în cap jucătoarei sale. Mai întâi, i-a creat cadrul mental pozitiv care i-a permis Sharapovei să proceseze acea informaţie vitală în contextul corect. „Commit to yourself, to your serve, to your game”, au fost primele lucruri pe care Sven i le-a zis Sharapovei, venind apoi cu acelaşi sfat tehnic ca şi Fissette: utilizarea serviciului pe corp pentru a obţine retururi scurte, pe care să fie pregătită să le vâneze.

Informaţia şi cadrul mental pe care le-a obţinut de la antrenor au ajutat-o pe Sharapova să îşi treacă în cont setul doi. Următorul game îl câştiga la 0, pentru prima dată în meci, şi ajungea la 5-3. Iar la 5-4, când a servit pentru set, Sharapova s-a dezlănţuit pur şi simplu în raliuri, trecând şi peste frustrarea de a se vedea egalată de la 40-0 şi peste disconfortul creat de zgomotul teribil care acompania victoria lui Federer pe central.
În pauza dinaintea ultimul set, Simona şi-a luat şi ea o pauză de vestiar, inversând rolurile. De data aceasta a făcut-o ea pe Maria să aştepte şi să încerce să îşi menţină concentrarea şi tonusul. Cum spuneam. Întâlnirile precedente au învăţat-o pe Simona şi pe cei care îi sunt aproape şi o sfătuiesc că un meci de tenis se câştigă şi în timpul în care nu se joacă. Şi că, atunci când regulile o permit, pauzele trebuie utilizate cu folos.

Şi totuşi, unde nu s-a închis puzzle-ul pentru Simona? După părerea mea, în trei puncte. Unul – momentele în care Simona nu-şi ia suficient timp pentru a decide asupra căii optime de urmat şi în care ea se grăbeşte. Este o lecţie pe care Simona încă nu a învăţat-o de la ilustra sa adversară. Când este în faţa unor puncte critice, Sharapova îşi ia timp. Atât de mult timp, că uneori exagerează. Reacţiile publicului de tenis contra arbitrului de scaun din finala de la Roland Garros, care nu a reacţionat în nici un fel la tergiversările Sharapovei, au fost vehemente. În meciul din această noapte, Sharapova a primit un warning. Spre deosebire de ea, când lucrurile devin complicate, Simona tinde să grăbească jocul. Uneori dă roade, alteori nu. Cu Sharapova nu.

Pe măsură ce meciul a înaintat, raportul de forţe în raliuri s-a schimbat. Asta şi pentru că Sharapova a început să înăsprească loviturile, în special pe partea de forehand a Simonei, dar şi pentru că Simona a început să se grăbească şi să greşească. Este o tendinţă pe care o repetă şi la serviciu. Break-ul Sharapovei care a decis meciul, cel de la 4-4 din setul trei, a venit ca o combinaţie între dispoziţia rusoaicei de a sta în raliuri şi nerăbdarea Simonei de a termina punctele sau de a servi. De altfel, game-ul a fost pierdut de Simona cu o dublă greşeală. Este punctul doi pe care Simona are nevoie să-l îmbunătăţească. Ea nu face mule duble greşeli într-un meci, dar are tendinţa de a le face în momentele cruciale, în special în game-urile în care serveşte pentru set sau meci. La 30 egal, când a servit pentru setul unu. La 4-4, 15-40, în al treilea set.

În fine, al treilea punct în care puzzle-ul s-a destrămat a fost mixul de lovituri. Doar din forehand şi backhand, Sharapova este greu de bătut. Este înaltă şi poate domina pe orice altă jucătoare – oricât de sprintenă ar fi aceea – prin forţa loviturilor. Dar variaţiile, ca acel drop shot, unicul de altfel, executat de Simona în setul doi, o pot scoate pe Sharapova din zona de confort, atât tehnic, cât şi mental. Pentru că opţiunile de joc de lângă fileu ale Sharapovei nu sunt prea multe, iar un lucru pe care rusoaica îl urăşte sigur este să joace în termenii altora, nu în ai ei.

Singurul lucru pe care mi-aş permite să îl spun despre Simona este că ea s-a definit în ultimul an ca o jucătoare care este dispusă să înveţe pentru a-şi construi, zi de zi, o variantă şi mai bună de joc. Va învăţa şi din acest meci, aşa cum a învăţat şi din celelalte. Puzzle-ul se va închide bine într-o zi, chiar şi dacă de cealaltă parte a fileului va fi acest munte care acum pare dificil de trecut şi care se numeşte Sharapova.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.