Nole a avut un început de an fabulos, Roger unul bun. În condițiile în care șeful obișnuit al terenurilor de zgură nu pare în toate apele, va fi interesant de văzut cine – Djokovic sau Federer – va deveni principalul beneficiar al oportunității create.

Novak Djokovic

Este într-o formă stelară. În cele trei luni care s-au scurs de la începutul anului, Nole a luat cu sine toate trofeele importante: Australian Open, Indian Wells și Miami. Poate sârbul să se folosească de formidabilul momentum pe care și l-a creat pentru a câștiga, în final, titlul de la Roland Garros?

Cu un record de 25 victorii și 2 înfrângeri în 2015, al cincilea titlu câștigat la Australian Open și a treia dublă Indian Wells-Miami, Djokovic domnește peste circuitul masculin cu mână de fier. Nimeni, în afara lui Federer, în fața căruia a pierdut finala de la Dubai, nu reușește să creeze probleme în împărăția lui Nole. Deținătorul a 8 titluri de Grand Slam și 22 de titluri Masters strivește cu aplomb dominator orice challenger, fie că este vorba de flamboaiantul Dolgopolov sau de diligentul Murray.

Asta nu înseamnă că jocul sârbului este perfect, în acel fel în care era în 2011. Nu. Lui Djokovic i se poate întâmpla să-și piardă direcția suficient de tare încât să urle ca nebunul și să sperie copiii de mingi. Însă face ce face și se adună repejor, strânge la loc firele destrămate ale jocului său, iar apoi dezlănțuie urgia asupra adversarilor, care rămân interziși. Cele două seturi câștigate la zero la Murray, unul în finala de la Melbourne, celălalt în finala de la Miami sunt grăitoare pentru a contura dimensiunile urgiei. Nu, jocul lui Nole nu este perfect de la un capăt la altul, dar revenirile fenomenale ale sârbului îl fac mai impresionant decât oricând. Chiar și decât în 2011.

În aceste condiții, dată fiind criza în care se zbate Nadal și existența unui singur adversar care la ora actuală îi poate pune lui Nole o reală dificultate (Federer), revine din nou, mai puternică decât oricând, întrebarea: va fi acesta anul în care Djokovic va câștiga Roland Garros-ul? Intriga nu este nouă, deja domină sezonul de zgură de cel puțin patru ani, adică fix din 2011, anul în care Nole s-a reinventat. De atunci și până acum, an de an, Djokovic s-a înfățișat în poartă la Roland Garros ca un călător destoinic, merituos, plin de speranțe și avânt. Poarta a refuzat de fiecare dată să i se deschidă. În 2011, a ținut de ea Federer, în acel meci. Din 2012, poarta a fost păzită de Nadal, care l-a învins pe sârb în finala acelui an, în semifinale, în 2013, și din nou în finală anul trecut. Tot Nadal îi împiedicase lui Djokovic accederea în actul final la Roland Garros în 2008 și în 2007, când spaniolul l-a învins de fiecare dată în trei seturi în semifinale.

Novak Djokovic sezonul de zgurăÎntrebat care este problema lui cu Roland Garros-ul, Nole a răspuns de fiecare dată același lucru: Nadal. Scurt și la obiect. Și foarte adevărat. Observatorii și comentatorii pot să vorbească la nesfârșit despre mintea lui Djokovic care a plecat la plimbare și l-a lăsat să atingă fileul în semifinala din 2013. Sau despre corpul lui Nole care l-a trădat în finala din 2014. Acestea sunt detaliile care dau farmec și savoare articolelor de tenis. Statisticile susțin versiunea lui Djokovic: problema lui este că la Roland Garros, spre deosebire de celelalte turnee pe zgură, nu a reușit până acum să facă diferența față de Nadal la capitolele care contează. Care sunt capitolele care contează?

Analiza statisticilor din cele 16 meciuri pe zgură jucate de Djokovic contra lui Nadal (incluzându-le pe cele de Grand Slam și Masters-urile, dar excluzându-le pe cele din Cupa Davis), arată că soarta acestora este decisă, în proporție covârșitoare, de două aspecte: jucătorul care gestionează mai bine serviciul al doilea câștigă meciul. Singurele excepții de la regulă sunt de găsit în două meciuri: semifinala antologică de la Madrid, adjudecată până la urmă de Nadal cu 3-6, 7-6(5), 7-6(9) și finala fără istoric de la Monte Carlo din 2012, câștigată tot de Nadal cu 6-3, 6-1, în fața unui Djokovic marcat de încetarea din viață a bunicului său. În afară de aceste două anomalii, în care soarta meciului a fost dată de alți factori (Madrid – procentajul bun de reușită cu primul serviciu al lui Nadal, Monte Carlo – jocul foarte slab pe primul serviciu al sârbului), celelalte partide au fost decise de factorul enumerat mai sus.

Dacă luăm, de exemplu, cele patru victorii pe zgură ale lui Nole în fața lui Rafa, statisticile spun aceeași poveste. La Madrid, în 2011, sârbul a câștigat 52% din punctele jucate cu al doilea serviciu, față de 39% Rafa. La Roma, în același an, 46% față de 25%. La Monte Carlo în 2013, diferența a fost și mai mare, 60% față de 31%, în timp ce la Roma, în 2014, Nole a dominat din nou: 55% față de 43%. Lucrurile stau la fel și în ceea ce privește returul la al doilea serviciu. La Madrid 2011, raportul a fost de 60% față de 48% puncte câștigate returnând la doilea serviciu în favoarea lui Djokovic. La Roma 2011 – 75% față de 53%, la Monte Carlo 2013 – 68% față de 39%, iar la Roma 2014 – 56% față de 44%.

Djokovic n-a reușit să replice aceste rezultate în nici unul dintre meciurile jucate cu Nadal la Roland Garros. Pe o perioadă de opt ani (prima partidă jucată de cei doi pe zgura de la Paris datează din 2006, ultima de anul trecut), Rafa i-a fost de fiecare dată superior lui Nole în ceea ce privește atât punctele câștigate cu al doilea serviciu, cât și cele câștigate returnând al doilea serviciu.

Statisticile referitoare la performanța pe zgură a celor doi vin cu completări relevante la acest tablou. La nivel de carieră, Nadal îl domină pe Djokovic atât la puncte câștigate cu al doilea serviciu, cât și la puncte câștigate la retur, indiferent că este vorba de serviciul unu sau doi. Sunt la egalitate în ceea ce privește punctele câștigate cu primul serviciu. Însă statisticile ultimilor cinci ani spun o poveste un pic diferită. În ultimii doi ani, deși cu o diferență marginală, Djokovic a câștigat pe zgură mai multe puncte cu serviciul doi decât Nadal (57% față de 54% în 2014, 58% față de 56% în 2013). În schimb, Rafa s-a menținut mereu superior în ceea ce privește punctele câștigate la retur, pe serviciul unu sau doi.

Unde ne duc toate astea? La o concluzie simplă. În ultimii cinci ani, Djokovic s-a apropiat de Nadal, ba chiar l-a depășit în ceea ce privește performanța cu serviciul doi pe zgură. Nu același lucru se poate spune despre retur, unde spaniolul încă face diferența. Nole a reușit să domine la acest capitol în fiecare dintre cele patru victorii pe zgură pe care le are la Rafa, dar niciodată la Paris. Dacă Nadal se va afla iar anul acesta în drumul lui Novak către trofeul de la Roland Garros, atunci bătălia pentru cel mai mare titlu pe zgură se va da pe returul la al doilea serviciu.

Roger Federer

Este singurul care mai ține acum pasul cu Djokovic. L-a învins pe acesta în finala de la Dubai, pe un hard mai rapid, dar a pierdut în fața lui Nole la Indian Wells, unde suprafața este mai înceată. A avut un început de an dezamăgitor la Australian Open, unde a ieșit din turul trei, dar de atunci pare a fi într-o formă similară cu 2014. Va fi Federer un contender pentru Djokovic și în sezonul de zgură?

Ce va face Federer pe zgura europeană mi se pare a fi cea de a treia intrigă semnificativă a acestei primăveri în circuitul masculin. Misterul în ceea ce privește evoluția viitoare a lui Roger pe terenurile cu zgură este, din punctul meu de vedere, la fel de mare ca cel care îl privește pe Nadal. Cum va transla elvețianul strategia sa ofensivă pe această suprafață? Va fi Roger un factor de înfrânare a progresului lui Djokovic către titlul de la Roland Garros, așa cum s-a întâmplat în 2011? Mai are Federer dorința de a trudi pe zgură pentru un titlu mare, cum ar fi al doilea trofeu la Paris?

Toate întrebări foarte interesante, nu? Mai ales că anul trecut sezonul de zgură al maestrului a fost cam on and off. A ajuns în finala de la Monte Carlo, însă a pierdut la Wawrinka. A absentat de la Madrid, pentru că s-au născut gemenii. S-a dus la Roma, însă a pierdut chiar din primul meci pe care l-a jucat, împotriva lui Jeremy Chardy. Roland Garros-ul a fost mai degrabă o dezamăgire, căci Roger a pierdut în optimi la Gulbis, într-un meci în care a arătat bătrân și lipsit de inspirație.

Roger Federer sezonul de zgurăAnul acesta promite însă să fie diferit. Federer nu a participat la Miami și va juca, cel puțin din ceea ce se știe când scriu aceste rânduri, la Monte Carlo. În afară de cele trei turnee de Masters, se va duce și la Istanbul, pentru ediția inaugurală. O grămadă de apariții, însă cel mai probabil în mintea lui Federer se află, primordial, titlul cel mare, de la Paris. De când a câștigat Roland Garros-ul în 2009, Roger nu a mai acces decât o singură dată în finală, în 2011, când a fost învins de Nadal. De atunci, performanța lui pe zgura pariziană a scăzut cu o treaptă în fiecare an: în 2012, a pierdut semifinala cu Djokovic, în 2013, a fost eliminat în sferturi de Tsonga, iar anul trecut, cum ziceam, a plecat încă din optimi.

Alte statistici vin să completeze trendul negativ de la Paris. În ultimii cinci ani, Roger a adunat pe zgură un singur titlu și patru finale pierdute (trei la Rafa). Perioada de două luni pe care circuitul masculin o petrece pe zgura europeană este probabil cel mai mare challenge pe care elvețianul îl are de înfruntat în cursa contra timpului pe care el a declanșat-o și pe care o conduce cu atât de mult curaj și însuflețire. Vestea bună pentru toți cei care iubesc tenisul este că, anul acesta, Roger pare mai echipat decât oricând să facă față provocării.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.