Andy Murray l-a învins pe Rafael Nadal în finala turneului de la Madrid cu scorul de 6-3, 6-2. Este al doilea titlu la rând obținut de Andy pe zgura europeană în 2015. În timp ce Murray câștigă primul său titlu de Masters 1000 pe zgură la Madrid, în urma înfrângerii suferite azi, Rafa va coborî pe locul 7 în ierarhia mondială.

Murray câștigă primul său titlu de Masters 1000 pe zgură la MadridToți jucătorii fericiți se aseamănă între ei. Fiecare jucător nefericit, însă, este nefericit în felul său.

Dacă nu aș fi cunoscut rezultatul finalei de la Madrid și dacă nu aș fi avut habar că farfuria cea mică îl indică pe cel care a pierdut, nu aș fi putut spune, în momentul în care Andy și Rafa s-au așezat umăr la umăr pentru a poza cu trofeele, care dintre ei doi este câștigătorul și care învinsul. Andy, cu barba și mustața mijite pe fața lui pătrățoasă, cu verigheta pe deget, strălucea din spatele zâmbetului lui albastru-timid. Rafa, cu fața lui netedă, bronzată și impecabil rasă, strălucea din spatele zâmbetului lui strălucitor-timid.

Desigur, strălucirea primului dintre ei izvora dintr-o mare fericire. Strălucirea celui de-al doilea ascundea multă nefericire. Să pierzi într-o asemenea manieră în arena în care ești cel mai iubit dintre pământenii care joacă tenis nu are cum să nu îți sfâșie inima, oricât de tare mental (crede lumea) că ai fi. Și totuși, Rafa, al cărui nume era scandat de spectatorii din tribune de parcă el fusese învingătorul, reușea cumva, să strălucească. Dacă toți am fi în stare să ne purtăm înfrângerile și nefericirile așa cum o face Nadal, lumea ar fi un loc infinit mai bun, mai calm și mai frumos.

„Nu pot să plec de la Madrid nefericit. Trebuie să petrec de la Madrid fericit și să șterg ceea ce s-a întâmplat azi”. Asta a declarat Rafa la conferința de presă și ăsta este singurul lucru pe care este cazul să îl facă. După patru meciuri la rând în care jocul lui a arătat din ce în ce mai bine, în finala cu Andy Nadal a atins iar un moment de criză. Criza a avut mai multe cauze: în primul și-n primul rând, backhandul nu a mers; în al doilea rând – picioarele nu au mers, cel puțin nu suficient de bine pentru a contracara viteza cu care mingea s-a întors înapoi de la Andy; în al treilea rând – lui Rafa i-a lipsit cea de treia vedere, cea pe care părea să o fi recăpătat în semifinala cu Tomas Berdych.

Backhandul. A început catastrofal și, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în meciul cu Berdman, a rămas catastrofal. Mereu și mereu, reverul în lung de linie al lui Rafa s-a rătăcit în afara terenului, iar reverul în diagonală nu a reușit să creeze – cu o singură excepție notabilă – nici o problemă pentru Andy Murray. Passing shot-urile de rever ale lui Nadal, care au făcut deliciul celorlalte patru meciuri anterioare de la Madrid, practic nu au existat astăzi.

Lipsa de randament a backhandului a tras în jos tot jocul lui Rafa. În consecință, Andy, care l-a jucat constant pe partea de rever, a dominat schimburile de mingi din spatele terenului, făcând ravagii în apărarea lui Nadal, care nu a mai putut compensa cu forehandul.

Picioarele. În semifinala cu Berdych, Nadal s-a mișcat extraordinar, deplasarea ajutându-l să obțină acele fracțiuni de secundă de care are nevoie pentru a domina cu forehandul. În meciul cu Andy, Rafa mi s-a părut încet, în orice caz mult prea încet pentru a fac față canonadei la care l-a supus scoțianul. Acesta, încăpățânat, a rămas agățat de linia din spatele terenului, refuzând să cedeze spațiu și să fie împins înapoi. Poate că de vină pentru lentoarea lui Nadal de astăzi este oboseala pe care a acumulat-o în picioare în meciurile de dinainte sau poate că, dimpotrivă, lipsa obișnuinței de a performa la acest nivel într-un unui șir mai lung de meciuri să fie responsabilă. Oricare ar fi explicația, pentru a fi competitiv în fața unor jucători de genul lui Murray, care scot orice și care dau înapoi mingea la infinit, Rafa are nevoie de o viteză suplimentară. Astăzi nu a putut-o accesa și rămâne de văzut dacă o va putea regăsi în săptămânile care vor veni.

A treia vedere. Spuneam, în textul scris după meciul cu Berdych, că Rafa a câștigat pentru că a putut să se bazeze pe a treia vedere. În finala cu Murray, aceasta nu a mai apărut. Ce este a treia vedere? Este o combinație între inspirație și clarviziune, pe care am remarcat-o numai la jucătorii de top și numai în anumite momente. Prima vedere în tenis este accesibilă tuturor celor care joacă acest sport. Este pur și simplu capacitatea de a pricepe ce trebuie să faci pe teren. O au până și cei mai modești jucători amatori. A doua vedere este cu totul altceva: este puterea de a ține întotdeauna ochii pe minge și de a simți terenul. Ea se găsește la majoritatea jucătorilor profesioniști. A treia vedere este cea mai greu accesibilă pentru că ea se naște doar atunci când un jucător vede jocul ca pe o hartă în propria minte, o hartă care îl include pe sine, pe adversar, mingea și terenul, secunda care a trecut și cea care va veni. Atunci jocul merge, atunci totul iese. Cu a treia vedere se câștigă titlurile mari și meciurile epice.

Lui Rafa, a treia vedere i-a lipsit cu desăvârșire în finala de la Madrid. În majoritatea timpului, a dat impresia că nu are nici cea mai mică ideea despre ceea ce și-a propus să facă pe teren. Nu am înțeles dacă a vrut să joace defensiv sau dacă, dimpotrivă, și-a propus să fie agresiv, iar erorile au venit tocmai din această dorință de a impune o nuanță de agresivitate în jocul său. De asemenea, nu am înțeles care a fost strategia sa la retur, unde a fost mereu și mereu frustrat de incapacitatea de citi corect serviciul lui Andy. În fine, nu am înțeles de ce nu a dat mai repede jocul din spatele terenului pe jocul la fileu, din moment ce era evident, încă din primele minute ale meciului, că nu se poate baza pe cel dintâi, în timp ce a al doilea i-a adus pe final, când l-a practicat, dividende frumoase.

Cu ce rămâne Rafa după săptămâna de la Madrid? Dacă aș fi de partea pesimiștilor, aș spune că rămâne cu o finală pierdută cu un scor dureros, la un adversar pe care l-a dominat copios pe zgură până acum. La urma urmei, este pentru prima dată când Andy îl învinge pe Nadal pe această suprafață. Și nu îl învinge oricum, ci în două seturi în care spaniolul nu a fost capabil să îi facă nici măcar un singur break și în care a arătat, de la un cap la altul, ca un școlar scos la tablă cu lecțiile nefăcute. Dacă aș fi de partea optimiștilor, aș spune că rămâne cu patru meciuri la rând în care jocul lui a urcat treaptă după treaptă, devenind din bun și mai bun, apoi foarte bun și fantastic. În special, victoriile împotriva lui Dimitrov și Berdych, doi jucători talentați, ar trebui să fie luate de Nadal ca două coloane solide pe care să se sprijine în căutarea încrederii pierdute.

De obicei, însă, nu-mi place să mă situez nici în tabăra pesimiștilor, nici în cea a optimiștilor. Patru victorii la rând sunt bune, dar cinci sunt necesare pentru a ridica deasupra capului un titlu de Masters 1000. Iar Rafa mai are de muncă pentru a ajunge acolo. Sunt sigură, însă, că exact asta va face: va lucra în continuare, cu aceeași etică extraordinară a muncii pe care a practicat-o întotdeauna și pentru care l-am admirat mereu. Locul șapte mondial, pe care a ajuns ca o consecință a înfrângerii de la Madrid, îi va aduce bătăi de cap suplimentare în perspectiva Roland Garros-ului, dar nu este sfârșitul lumii. Știa că există o posibilitate să se întâmple astfel și era mai mult decât pregătit pentru ea. Pentru fanii narațiunii „Rafa contra adversităților”, aceasta va fi încă o intrigă în plus. Pentru restul lumii, va fi la fel ca și până acum.

Dar de ajuns despre Rafa. Andy a câștigat primul său Masters 1000 pe zgură, al zecelea din carieră, și poate că niciodată zicala cu omul potrivit la momentul potrivit nu a mers mai bine pentru a descrie o stare de fapt. Pentru că Andy, cu jocul lui care se mută ușor, dar sigur, către o agresivitate bine studiată, cu mintea lui de bun strateg, cu momentum-ul creat de victoria de la München, a fost de departe omul potrivit pentru a-i da de furcă și, până la urmă, pentru a-l învinge  pe un Rafa încă fragil. Cât despre momentul potrivit, absența lui Djokovic, omul în fața căruia Murray a cedat mereu în acest an, nici că putea să vină mai bine.

Murray câștigă primul său titlu de Masters 1000 pe zgură la MadridÎnsă asta nu înseamnă că victoria lui Andy la Madrid nu este una splendidă și pe deplin meritată. Dimpotrivă. Ca la sfârșitul anului trecut, când a realizat acel maraton impresionant pentru a se califica la Turneul Campionilor de la Londra, Andy dă din nou impresia că se află într-un moment de grație totală. Manageriază cu succes situații delicate în ceea ce privește propria echipă, cum a fost vestea sarcinii lui Amelie. Câștigă Madridul imediat după München, ajungând de la zero titluri pe zgură la două în tot atâtea săptămâni. Face față unor solicitări extreme, cum ar fi partida cu Kohlschreiber terminată la trei dimineața ora locală. Jocul lui este bine legat, iar mintea lui nu mai este gata să plece la plimbare în momente dintre cele mai inoportune.

Andy Murray strălucește pe zgura europeană și este cât se poate de bine că se întâmplă astfel.

Key Facts

  • La Madrid, Andy Murray a câștigat primul său titlu de Masters 1000 pe zgură. Scoțianul a mai câștigat Madridul în 2008, însă acela a fost ultimul an când turneul s-a jucat pe hard indoor.
  • Andy a ajuns la al 10-lea titlu Masters 1000 și al 33-lea al carierei.
  • Cu victoria de azi împotriva lui Nadal, Andy a devenit al patrulea jucător care l-a învins pe spaniol într-o finală jucată pe zgură, ceilalți trei fiind Djokovic (care l-a învins de 4 ori), Roger Federer (2) și Horacio Zeballos (1).
  • În urma titlului de la Madrid, Andy Murray ajunge la un record de 9-0 în acest sezon de zgură. Săptămâna trecută Murray câștigase primul său titlu din carieră pe această suprafață, învingându-l în finala de la München pe Philipp Kohlschreiber.
  • Rafael Nadal nu reușește să-și adauge în palmares al cincilea titlu la Madrid, el rămânând cu victoriile obținute în 2005 (d. Ljubicic), 2010 (d. Federer), 2013 (d. Wawrinka) și 2014 (d. Nishikori).
  • În ciuda înfrângerii de azi, Nadal se păstrează pe poziția de lider în ceea ce privește numărul de turnee Masters 1000 câștigate, cu 27 de titluri.
  • A fost a douăzeci și una întâlnire dintre Nadal și Murray și de abia a șasea victorie a scoțianului în fața spaniolului. Înaintea finalei de la Madrid, Andy nu reușise să câștige niciodată pe zgură în fața lui Nadal, Murray pierzând toate cele șase întâlniri precedente care avuseseră loc pe această suprafață.
  • Din cauza înfrângerii de la Madrid, Nadal va pierde poziția patru în ierarhia mondială. El va coborî pe locul șapte, ajungând pentru prima dată în ultimii zece ani în afara Top 5.
  • Nadal rămâne la o distanță de trei titluri de a egala recordul deținut pe zgură de Vilas, care a câștigat 49 de turnee pe această suprafață.
  • Nadal a câștigat cel puțin un titlu pe zgura europeană înainte de Roland Garros în fiecare din ultimii zece ani.
  • Cei Patru Mari continuă să domine turneele de Masters 1000, ei câștigând 43 din ultimele 47 turnee din această categorie. Singurele excepții au venit la Paris-Bercy în 2010 (Robin Soderling) și 2012 (David Ferrer), precum și anul trecut la Monte-Carlo (Stan Wawrinka) și Toronto (Jo-Wilfried Tsonga).

 Credit foto: JuanJo Martin. (EFE)

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.