Rafael Nadal pleacă din nou prematur de la Wimbledon, învins fiind pentru a doua oară din tot atâtea întâlniri de Dustin Brown. Germanul a câștigat meciul cu Nadal în patru seturi, 7-5, 3-6, 6-4, 6-4.

Pe vremea când eram copil, obișnuiam să petrec o grămadă de timp privindu-mi bunica în timp ce se îndeletnicea cu una din ocupațiile ei favorite: croitoria. De cele mai multe ori, iubita mea bunică pedala în neștire la mașina ei de cusut până când, din grămezile inițiale și informe de bucăți de material, ieșea o splendidă rochie sau mai știu eu ce altă minune. În unele ocazii – ce-i drept mult mai rare – bunica se ocupa cu îndeletnicirea opusă. Haine care, din diverse motive, nu-i mai erau pe plac, erau descusute. Cu aceeași pasiune și migală pe care le arătase când le cususe, bunica mea se apuca, absorbită, nepăsătoare la orice stimul venit din afară, să-și transforme propriile creații într-o grămada informă de materiale nelegate între ele de nici un fir.

Cumva, în timp ce mă uitam la meciul dintre Dustin Brown și Rafael Nadal, această imagine mi se tot forma în minte. Jocul lui Rafa, acest (fost) monument de constanță, era descusut, bucată cu bucată, sistematic și calm, cu uitare de sine, cu o adecvare extraordinară a mijloacelor la scop, de către acest german cu dreadlocks, cu șalvari cât ușa și cu tricou fără mâneci (ironia sorții). Dacă bunica mea ar fi avut cel mai mic interes în tenis și dacă ar fi putut vedea cum l-a descusut Dreddy pe Rafa pe Centre Court cred că ar fi fost încântată.

Nadal eliminat de la Wimbledon de Dustin BrownPrecum s-a întâmplat cu Nick Kyrgios acum un an și cu Lukas Rosol în 2012, cheia meciului pentru Brown a venit, în primul și-n primul rând, din nepăsarea arătată în fața lui Nadal. Nepăsare, însemnând, desigur, în acest caz, nepăsare față de CV-ul lui. Dreddy, pe care sincer nu l-am văzut jucând decât de două ori până acum, o dată cu Murray și o dată chiar anul trecut cu Nadal, a rămas, de la început și până la sfârșit, neclintit în ireverență. Ba chiar, după ce Nadal a țintit o lovitură către el, Brown i-a răspuns, mai târziu, cu aceeași monedă. Dustin, în care par să se fi întâlnit și să se fi amestecat, precum în alambic, Gael Monfils cu Energizer Bunny, a reușit să își păstreze tot timpul pe față o expresie care spunea: „Nu îmi pasă cine ești. Chiar nu îmi pasă”. N-aș zice că meciul a fost câștigat de la bun început de Brown cu această ireverență, pentru că au fost și alții ireverenți cu Nadal, însă nu a contat. Aș spune, însă, că în materie de atitudine, Dustin a învățat tot ce a putut învăța de la cei care l-au învins, în anii recenți, pe Rafa la Wimbledon.

Celălalt lucru care l-a adus pe Brown în situația de a-și trece numele pe lista învingătorilor lui Nadal la Wimbledon a fost încăpățânarea de a juca în termenii lui. Cu excepția unei scurte perioade, în setul doi, cel care a dictat jocul și ritmul – sau mai bine zis lipsa de ritm – a fost Brown, și nu Nadal. În sine, acest fapt este o realizare imensă. Să îl obligi pe Rafa să joace așa cum îți convine ție, să nu îi lași nici o portiță prin care el să vină și să îți pună piciorul pe grumaz și să te silească să joci așa cum vrea el, nu este la îndemâna multor jucători. Mă rog, nu era, căci din ce în ce mai mult lucrurile par a se schimba în această privință, existând din ce în ce mai multe meciuri în care Nadal, în loc să-și atragă adversarii către zona lui de confort, se lasă ademenit de către aceștia în teritorii mai puțin familiare.

„La urma urmelor, contrastul”, spunea cineva odată, „nu este decât o modalitate prin care cel care ne-a creat sporește frumusețea creației sale”. Îmi place foarte mult această zicere și cred că, în tenis, ea este la fel de adevărată. Contrastul de stiluri de joc nu este decât o modalitate prin care putem să devenim și mai conștienți de frumusețea acestui sport. De aceea, meciul dintre Brown și Nadal a fost unul atât de incredibil de spectaculos. Năzbâtiile, nonșalanța, improvizațiile lui Dustin nu aveau cum să fie puse în evidență mai bine decât de jocul greu adaptabil la schimbare al lui Nadal. Așa cum, de cealaltă parte, nivelul aproape paroxistic la care Rafa trăiește fiecare secundă, fiecare punct câștigat, fiecare victorie minusculă dintr-un meci, nu putea fi mai adecvat scos în relief decât de glacialitatea ascunsă în ochii lui Brown. La fel, rapiditatea, ca să nu spun impulsivitatea, din jocul lui Dreddy nu putea fi mai impresionantă decât prin comparație cu nevoia de așezare și de timp care caracterizează jocul lui Nadal.

Despre Brown, Rafa declara, la conferința de presă de după meciul din turul unu, că este un adversar incomod și că orice se poate întâmpla. Iată că s-a întâmplat. Nadal pleacă din nou prematur de la Wimbledon și, cu toată imprevizibilitatea lui Brown, o parte din vină îi aparține. Rafa a început meciul conducând în primul set cu 3-1, însă în game-ul șase serviciul l-a trădat pentru prima dată, permițându-i adversarului patru retururi fabuloase la rând. Nu s-a întâmplat de multe ori această trădare, dar, din păcate, s-a întâmplat în momentele în care chiar a contat și în care chiar avea nevoie să se scoată cu puncte obținute direct din serviciu. A doua trădare a venit din partea forehandului. Mult a pătimit Nadal în această primăvară-vară din cauza acestei lovituri. Mult a pătimit din cauza lui și în partida cu Brown. Forehandul, despre care spunea, în urma meciului anterior, că este ok, dar că trebuie îmbunătățit, nu s-a ridicat nici de data asta la înălțimea job-ului pe care îl avea de făcut. Servind la 5-5, 15-30, pentru a rămâne în primul set, forehandul lui Rafa, în loc să aterizeze, sigur, în teren, a ieșit, răzleț, în afară. A fost eroarea care l-a costat pe Nadal primul set, căci în loc de 30 egal s-a făcut 15-40, iar la 30-40 Brown îl executa cu un retur excelent.

După un set doi în care Rafa și-a îmbunătățit returul, făcând adevărate minunății cu passing shot-urile, slăbiciunile la serviciu și la forehand l-au costat din nou. În game-ul cinci al setului trei, Brown și-a construind break-ul pe cele două duble greșeli consecutive făcute de Nadal. În game-ul următor, germanul a reușit să își consolideze avantajul după ce Rafa a ratat ocazia de a egala la 40 cu un passing shot de forehand care a zburat, iar, în afara terenului. Era 4-2 pentru Dustin, o desprindere suficientă pentru ca el să ajungă să servească pentru setul trei. Și să îl închidă.

Soarta setului patru a fost pecetluită de aceleași erori de forehand ale lui Nadal. În primul game, pe care a sfârșit prin a-l ceda, Rafa a salvat un punct de break, pentru ca mai apoi să acumuleze, una după cealaltă, două erori pe forehand. Ultima dintre ele a venit într-un raliu pe care spaniolul nici măcar nu a părut să-l controleze. Din nou, acest singur break al lui Brown a fost suficient pentru ca el să își adjudece setul și, implicit, meciul, transformând din nou în realitate un scenariu care a devenit obișnuință în ultimii ani: plecarea prematură a lui Nadal de la Wimbledon.

Nadal eliminat de la Wimbledon de Dustin BrownJudecând din această perspectivă, eliminarea lui Rafa nu vine tocmai ca o surpriză. Exista un istoric recent de participări nereușite ale acestuia la SW19, iar Brown este tocmai tipul de adversar care îi poate cauza lui Nadal mult rău pe iarba de la Wimbledon: cu servicii puternice, de peste 200 km/h, cu retururi neortodoxe, dar câștigătoare, cu o capacitate infinită de a mixa lovituri și de a juca agresiv, indiferent de context, Dreddy nu avea cum să fie altceva decât un coșmar pentru spaniol. De asemenea, mă tem că jocul lui Rafa, cu toate îmbunătățirile recente de care vorbea chiar el, nu este încă pe deplin reașezat în acea matcă care îl făcea să fie aproape de neclintit. Am spus-o și după ce l-am văzut live la Queen’s și îmi mențin părerea. Încă nu se regăsește în jocul lui Nadal acel liant care dă senzația orientării către un scop. Încă sunt ochiuri lipsă în materialul din care este fabricată încrederea lui. Încă există execuții care par descusute de restul ansamblului.

Din alt punct de vedere, însă, înfrângerea în fața lui Brown este mult mai împovărătoare decât cele din anii anteriori de la Wimbledon pentru că vine într-un context diferit, așa cum singur a recunoscut la conferința de presă: „E evident că [înfrângerile din] 2012 și 2013 nu au reprezentat o problemă. Nu eram competitiv. Anul trecut și anul acesta nu am avut nici o problemă cu genunchii. Deci am fost gata de competiție. Am pierdut. Nu știu dacă voi reuși să revin la nivelul lui 2008 sau 2010 sau 2007 sau 2011”, a spus Nadal, care a recunoscut că se simte trist.

Motivația de a se reîntoarce la acel nivel este încă acolo, a adăugat el, iar disponibilitatea de a munci din greu există și ea. Nici nu cred că se îndoia cineva că nu ar fi fost. Doar că o insidioasă fragilitate pare să ronțăie din jocul său. O fragilitate care a fost acolo întotdeauna, chiar și în anii foarte buni ai lui Rafa, dar pe care o inimă mare, o minte excelentă, o voință crâncenă și o rezistență ieșită din comun în fața chinului fizic au ținut-o la respect până acum.

Jucători precum Dustin Brown, care ies la lumină pe iarbă, sunt excelent echipați pentru a expune această fragilitate și a obține victorii împotriva lui Nadal printr-un act de deconstrucție. Întrebarea este: dincolo de spectacolul creat, dincolo de gustul dulce al unui stil de joc decupat din vremuri trecute, dincolo de o victorie mare în palmares, care este locul în schema mare a tenisului pentru jucători ca Brown? Și care mai este acum locul în schema tenisului mare pentru Rafael Nadal?

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

One Response

  1. moreact

    …..scos din ritm, rupt ritmul…asa a facut si stan la AO…..si asta surprinde, te nauceste

    dreddy joaca si se joaca tenis, tenis adevarat, in special pe iarba
    locul lui, al plutonului, a sutelor de anonimi e in tenis…..fara el/ ei geniul, sclipirea, vointa…..samd…. a celor din top of the top, aproape ca nu ar fi posibila

    asa ca, multumesc dreddy@co

    Răspunde

Leave a Reply to moreact Cancel Reply

Your email address will not be published.