Când Nole și Rafa vor fi bătrâni și se vor întâlni la o bere la Monte Carlo sau aiurea, probabil că vor discuta, cu zâmbete agățate în colțurile gurii, și de meciurile lor care au pus o lume întreagă pe jar. Probabil că unul dintre ele va fi meciul care se va disputa azi în sferturile de finală de la Roland Garros.

Visăm la Djokovic vs. Nadal de dinainte de a începe turneul, de când spaniolul a picat până pe locul 7 mondial și cu toții ne-am întrebat: dar ce-ar fi dacă Rafa nimerește pe tabloul de concurs în sfertul lui Nole? Drama n-a fost niciodată străină de Paris sau de întâlnirile dintre aceștia doi, așa că, până la urmă, scenariul a devenit realitate. După aceea, cei doi au fost cuminți și și-au câștigat cele patru meciuri de căciulă de care aveau nevoie ca sfertul de finală dintre ei să aibă loc. Ce se va întâmpla azi la Paris va fi pentru unii istorie, pentru alții fun. Înainte ca războinicii zgurii să-și încalțe adidașii, să-și fluture rachetele și să se bată în forehanduri și backhanduri, ne uităm la șansele pe care le au, analizându-i pe fiecare în termeni de puncte forte, puncte slabe, oportunități și amenințări.

Novak Djokovic

Dacă ar fi să mă apuc să enumăr absolut toate punctele forte pe care le-am identificat la Nole cred că ar trebui să scriu un articol întreg numai despre ele. În 2015, Djokovic și-a regăsit invincibilitatea din 2011 și, ca lucrurile să fie și mai faine pentru sârb, această invincibilitate este secondată de o seninătate care îi înfășoară, din cap până-n picioare, numai pe oamenii cu adevărat împliniți în viață. Izvorât în parte din încrederea că e, fără discuție, cel mai bun, în parte din echilibrul pe care Nole pare să-l fi atins în viața personală, winning streak-ul sârbului este impresionant. Djokovic a câștigat 26 de meciuri consecutive, jumătate dintre acestea pe zgură. În 2015, are un record de 38-2, singurele înfrângeri venind la Roger Federer (Dubai) și Ivo Karlovic (Doha). Dar aceste înfrângeri se întâmplau hăăăt, în iarnă. De atunci, Nole a câștigat toate turneele de Masters 1000 la care a participat. Pe zgură este neînvins în 2015, plecând acasă cu trofeele ambelor turnee la care a intrat în concurs: Monte Carlo și Roma.

Ca și cum toate astea nu ar fi de ajuns, printre învinșii săi din acest an se numără și Rafael Nadal. Nu au avut cei doi plăcerea de a se vedea de multe ori pe teren în 2015, în fapt a avut loc un singur meci, însă într-un loc și un moment cât se poate de relevante. Nole și Rafa s-au întâlnit în semifinale la Monte Carlo (acolo unde Nadal deține recordul de titluri câștigate – opt), iar rezultatul a fost unul cât se poate de concludent. Meciul s-a terminat în favoarea sârbului cu un dublu 6-3 și, chiar dacă partida a fost mai strânsă decât scorul lasă să se înțeleagă, Nadal nu a avut totuși atunci foarte multe argumente pe care să le folosească în fața jocului compact-elastic al lui Nole.

Mai e, apoi, parcursul lui Djokovic la această ediție a Roland Garros-ului. Imaculat. Fără nici un set pierdut. Doar o mică sperietură în primul tur, în setul doi cu Nieminen. Și aceea îndepărtată imediat.

Djokovic vs. NadalPe cât de ușor este să găsești puncte forte, pe atât de greu este să vânezi punctele slabe din oceanul de lumină de care s-a înconjurat Djokovic. Serviciul merge. Backhandul merge. De forehand nu mai vorbim. Drop shot-ul face puncte. Poate ieșirile nervoase? Nole nu este imun la izbucnirile pe fond de stres. La bombăneli, la cârcoteli, la monologuri către propria lojă. Dar până și acestea au devenit parcă mai rare și, oricât de paradoxal ar suna, mai controlate. Poate anduranța? Căderile bruște de energie, mai probabile în meciurile de trei seturi din cinci? Am văzut, cel mai recent la Australian Open, că se poate întâmpla. Dar am văzut și felul în care numărul unu mondial s-a redresat – spre uimirea totală a oponentului său din acea zi, Andy Murray – și a mers mai departe către un sfârșit favorabil.

Pe de altă parte, însă, și Rafa pare a fi mai vulnerabil în 2015 decât în toți ceilalți ani la efort fizic susținut. Nu de puține ori, Nadal a declarat anul acesta că a obosit în meciuri mai mult decât de obicei sau că picioarele nu l-au slujit așa cum ar fi vrut. Poate că acesta este anul în care, la capitolul oportunități, Djokovic ar putea să treacă și o oarecare fragilitate a lui Nadal pe frontul fizic. Ar contrabalansa puțin principala amenințare care se așază între sârb și visul de a-și completa Career Grand Slam-ul cu titlul la Roland Garros: istoricul întâlnirilor cu Rafa la Paris. Care istoric spune o poveste tristă pentru Djokovic – Nole nu a reușit să câștige nici unul dintre cele șase meciuri pe care le-a disputat împotriva lui Nadal aici. Indiferent de etapa în care s-au întâlnit.

Probabil că, dintre toate statisticile, aceasta va atârna cel mai greu în dinamica meciului de azi. În căutarea Career Grand Slam-ului și, de ce nu, chiar  a Grand Slam-ul calendaristic,  Djokovic va trebui să se convingă că, la 28 de ani, după șase încercări nereușite, a venit timpul să creadă că îl poate învinge pe Nadal la Roland Garros.

Rafael Nadal

Rafa – nouă titluri la Paris. Nole – zero. Aceasta este versiunea scurtă a argumentelor care se pot lista ca puncte forte în favoarea lui Nadal. Versiunea lungă face referire la recordul absolut fenomenal pe care Rafa îl deține la Roland Garros. Rafa a pierdut o singură dată pe zgura de la Paris, la știm-noi-cine, într-un an în care genunchii îi dădeau de furcă, iar viața sa personală nu era tocmai roz din cauza separării părinților lui. Pe cât de consistentă este aura de invincibilitate a lui Nole în acest an, pe atât de consistentă este aura de invincibilitate a lui Rafa la Paris. Faptul că iubește terenurile și turneul, așa cum declara după meciul cu Sock, nu vine decât să adauge și mai multă motivație pentru Nadal. Iubirea este, se știe, cel mai puternic motivator din lume.

Mda, dar istoria este istorie, iar prezentul este prezent, ar putea obiecta unii. Iar prezentul sau, mă rog, trecutul foarte apropiat nu se numără anul acesta printre punctele forte ale lui Rafa. E adevărat, însă Nadal a progresat la Paris de la meci la meci, iar partida cu Jack Sock l-a adus într-o formă cât se poate de apropiată de vintage Rafa, în special în ceea ce privește jocul pe forehand. Între forehandul instabil care îi pierdea lui Nadal meciul cu Fognini la Barcelona și forehandul de nădejde din meciul cu Sock sunt ani lumină distanță. La rândul său, backhandul a redevenit solid, iar de deplasat Rafa se deplasează la Paris mai bine decât a făcut-o tot sezonul de zgură.

Nadal a dat așadar senzația, la Roland Garros, că a stabilizat corabia care a amenințat, în unele momente din primăvară, să se scufunde. Iar formatul specific Grand Slam-ului, trei seturi din cinci, ar putea, de asemenea, să îl ajute, oferindu-i o resursă de care Rafa are nevoie ca de aer în meciurile cu Djokovic: timpul necesar să se dezmeticească, să evalueze situația, să construiască și să ia decizii corecte.

Ar mai fi un punct forte care îl poate susține pe Nadal în fața lui Djokovic. Spaniolul pare pregătit, mai pregătit decât Nole, să accepte orice s-ar întâmpla. Leit motivul pe care l-a utilizat în această primăvară – „Viața continuă, indiferent de ce se întâmplă pe terenul de tenis” – a revenit în discursul lui și la Roland Garros.

Djokovic vs. NadalAceasta nu înseamnă că în ziua în care împlinește 29 de ani nu va face tot posibilul pentru a-și oferi ocazia de a continua turneul. Însă principalul argument împotriva unui nou deznodământ favorabil lui Rafa se menține cu tot atâta forță ca și la începutul Roland Garros-ului. Nadal a ajuns la Paris cu un record de 25 victorii și 9 înfrângeri, ceea ce este un rezultat extrem de slab pentru standardele sale. Zgura europeană nu numai că nu l-a ajutat, dar i-a adus și niște înfrângeri destul de dureroase. Nu a ajuns decât într-o singură finală, la Madrid, pe care a pierdut-o fără dichis și fără suflu la Murray. Din cele patru înfrângeri pe care le-a suferit în turneele europene, două au venit la oponenți de calitate, din Big 4, dar celelalte două au venit de la jucători pe care-i domina în trecut pe zgură – Fognini și Wawrinka. Nu este tocmai o poveste de succes. Istoricul recent al lui Rafa pe zgură este, fără îndoială, un punct slab.

Ar mai fi de luat în calcul și principalele amenințări pe care Rafa le are de înfruntat. În primul rând, desigur, formidabila formă a lui Djokovic. În al doilea rând, propriul său serviciu, care a arătat slăbiciuni în meciul cu Sock. În al treilea rând, tradiționala antipatie pe care i-o arată în meciurile mari publicul de la Paris.

Însă oportunitatea care i se prezintă în față este una unică. „La Decima”. Nereușită până acum de nimeni și, probabil, inaccesibilă pentru mult timp de acum înainte pentru practicanții acestui sport. E drept, după atâția ani în care i-a contrazis sistematic pe scepticii de serviciu și pe puriștii tenisului, Nadal nu mai are nimic de dovedit nimănui. Dar spaniolul are în el acea calitate rară care e de găsit doar la oamenii care se întrec în primul și-n primul rând cu ei înșiși: puterea de a se ridica, indiferent de context, la înălțimea ocaziei. „La Decima” este o ocazie cât se poate de înaltă și este despre Nadal versus Nadal mai mult decât orice altceva.

Credit foto: Federația Franceză de Tenis

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.