Roger Federer a avut o zi rea la birou, iar cosmosul întreg s-a cutremurat.

„Dacă aş fi în locul tău, nu aş căuta prea multe semnificaţii în această direcţie”, a fost ultima frază pe care Roger a rostit-o în conferinţa de presă de după meciul din turul trei pe care l-a pierdut la Andreas Seppi cu 4-6, 6-7, 6-4, 6-7.

Federer i-a răspuns astfel unui jurnalist care îl  întrebase dacă nu cumva zilele mai rele la birou sunt mai dese în ultimii ani. Jurnalistul încerca, desigur, să strecoare şopârliţa vârstei în explicaţia înfrângerii, însă Federer a ripostat imediat: „Oh, nu. Este un sentiment pe care-l am de 15 ani. Eu nu caut prea multe semnificaţii în chestia asta. Doar că nu este cel mai bun sentiment pe care să-l ai. Nu e ca şi cum mă dau sau mă simt şocat. E unul dintre acele momente la care te uiţi în urmă şi-ţi spui: Da, nu m-am simţit aşa de bine. Dar dacă se întâmplă să câştigi, nici măcar nu te-apuci să-ţi pui întrebări. Dacă aş fi în locul tău, nu aş căuta prea multe semnificaţii în această direcţie”.

Roger Federer Australian Open 2015Mda. Doar că, atunci când se întâmplă ca Federer sau altul de calibrul lui să piardă suntem înnebuniţi să căutăm explicaţii şi semnificaţii în orice. Vrem să ştim de ce s-a întâmplat ca Federer să aibă o zi rea. Vrem să ştim şi care e interpretarea acestui lucru. Pentru că Federer, fiind Federer, nu are voie, desigur, să aibă zile mai puţin bune, iar dacă le are, atunci trebuie să existe un sens mai înalt în toată această treabă. Cu atât mai mult cu cât Roger nu mai pierduse atât de devreme la Melbourne de 14 ani. Iar Seppi nu-l bătuse niciodată în cele 10 întâlniri anterioare.

Deci. Ce s-a întâmplat? Interpretând declaraţiile celor doi protagonişti, este evident că s-au întâmplat amândouă lucrurile care trebuie să conveargă pentru ca un Big 4 să se încline în faţa unui cuceritor improbabil. Primul: Roger a intrat în meci cu sentimentul că nu este ziua lui. Al doilea: Seppi a prins un moment de incredibilă seninătate.

„Am simţit, pentru un motiv inexplicabil, ieri şi astăzi de dimineaţă, că nu urma să fie simplu azi,” a explicat Roger. Presentimentul l-a urmărit şi în sesiunea de antrenament. „Am sperat pur şi simplu că este unul dintre acele sentimente pe care le ai uneori şi care este total fals, iar tu ieşi pe teren şi joci un meci de rutină. M-am înşelat. Ştiam forţa lui Seppi, în special după ce l-a învins pe Chardy, despre care ştiu că poate juca foarte bine. Am fost conştient de test şi am fost bine pregătit. Cumva, însă, nu am putut să joc cel mai bun tenis al meu azi. Cu siguranţă s-a întâmplat parţial pentru că Andreas a jucat bine”.

Ascuns sub şapca pe care o poartă tradiţional şi care nu prea lasă să i se vadă foarte bine expresiile din ochi, Seppi chiar a jucat bine. O să o mai spun o dată pentru cei care cred că Federer poate mânca bătaie doar dacă se bate singur. Seppi. A. Jucat. Bine. Forehandul a mers ca uns, mintea i-a stat mereu calmă. „Am fost destul de calm, trebuie să spun, de la început”, şi-a explicat italianul isprava. „De asemenea în momentele importante. Poate că a fost meciul în care m-am simţit cel mai confortabil în viaţa mea, de asemenea din punctul de vedere al emoţiilor. Cred că asta m-a ajutat cu siguranţă la sfârşitul meciului”.

Ce altceva s-a mai întâmplat, în afară de alinierea planetelor pentru Andreas şi trezitul cu faţa la cearşaf pentru Roger? Terenurile rapide de la Melbourne. „El loveşte mingea bine, cu forehandul şi cu backhandul, aşa că ştiam că pe un teren mai rapid, care îl ajută mai mult cu serviciul, exista potenţialul să devină mai dificil”, a zis Federer.

Jucătorii au tot vorbit în cele patru zile scurse până azi despre faptul că terenurile de la Melbourne sunt anul acesta mai rapide decât anul trecut. Djokovic şi-a ascuns insatisfacţia faţă de această stare de fapt, răspunzând diplomatic că se va adapta ca toţi ceilalţi, dar că el preferă totuşi terenurile de viteză medie, nici prea lente, nici prea rapide. Dar a avertizat, în egală măsură, că jucătorii cu servicii puternice vor fi avantajaţi. Seppi nu face parte dintre monştrii sacri ai serviciilor bubuitoare, dar serviciul lui a alunecat astăzi bine pe suprafaţa rapidă de la Melbourne, oferindu-i acel competitive edge pe care Federer îl anticipa. De cealaltă parte, serviciul lui Federer a fost off azi, aruncând în aer toate argumentele înflăcărate care susţin că Roger ar fi avut recorduri şi mai multe, succese şi mai mari dacă suprafeţele de joc nu ar fi fost încetinite în ultimii ani. Atunci când nu serveşte divin, nici înaripatul Federer nu poate să facă orice doreşte pe suprafeţele rapide.

Care ar fi o altă posibilă explicaţie pentru înfrângerea lui Roger? „Cred că azi am câştigat punctele greşite”, a strecurat Federer la un moment dat. Este o frază crucială, cred, pentru cei care vor să caute explicaţii pentru Seppigate. „A câştigat punctele importante”. De câte ori am auzit de la comentatori propoziţia asta atunci când un Big 4 a scăpat basma curată dintr-un meci pe care, după toate probabilităţile, nu trebuia să-l câştige? N-am auzit până acum pe nici unul aplicând şi judecata inversă atunci când un Big 4 pierde. Iată că a făcut-o Federer. Da, astăzi Roger n-a câştigat punctele care trebuiau câştigate, ci pe celelalte, cele greşite.

Sfârşitul meciului, care va rămâne antologic pentru acel passing shot de forehand al lui Seppi, ilustrează perfect această teorie. Federer conducea cu 5-4 în tiebreakul setului patru şi avea de servit de două ori pentru a trimite partida în setul cinci. Şi-a pierdut ambele servicii, oferindu-i lui Seppi un punct de meci. Acesta s-a jucat aşa: cei doi s-au duelat în forehanduri până când Federer, mirosind o oportunitate, a trântit o lovitură aparent nereturnabilă în colţul de forehand al lui Seppi şi, apoi, a dat fuga la fileu. Andreas a vânat însă mingea, a ajuns-o în ultima fracţiune de secundă şi, cu o mişcare de squash, l-a pasat pe Federer cu un forehand în lung de linie improbabil.

Andreas Seppi Australian Open 2015„La început am crezut că nici nu pot ajunge mingea,” a zis Seppi după meci. „După aia, când am lovit-o, nu am crezut că va ajunge acolo. Am văzut doar când mingea a ţopăit înăuntru”. Şi ce mai ţopăială a fost! Federer a recunoscut că, în acel moment, a făcut o eroare de judecată: „Felul în care a lovit-o [te face să] gândeşti că nu este posibil să aterizeze înăuntru. „Eşti acolo şi-ţi zici: Nu, o să las mingea asta. În timp ce îţi spui acest lucru, te uiţi în spatele tău şi ştii deja că s-a terminat”.

Chiar dacă a avut o zi mai puţin bună, lui Federer nu i-a lipsit în nici un caz azi voinţa sau mobilizarea. La un moment dat, în setul trei, se îmbărbăta chiar în trei limbi, cu ‘allez’, ‘komm jetz’ şi ‘come on’. Însă IQ-ul lui tenisistic, cel care l-a făcut să ia mii de decizii corecte în miile de situaţii de criză în care s-a găsit de-a lungul ilustrei sale carieră, a luat azi pur şi simplu o pauză.

În fine, mai există şi o a patra explicaţie posibilă pentru eliminarea prematură a numărului doi mondial de la Melbourne. Federer a ajuns la Australian Open prea obosit. A zis-o şi singur, înainte de începutul turneului, într-un interviu acordat presei australiene, în care spunea că, de fapt, extrasezonul nu a fost echivalent pentru el cu o pauză şi că aşteaptă sfârşitul turneului de la Melbourne pentru a-şi lua adevărata pauză. Însă, la conferinţa de presă de azi, când unul dintre reporteri a implicat posibilitatea ca sfârşitul lui 2014, aglomerat cum a fost, să fi avut o oarecare influenţă asupra performanţei lui de la Australian Open, Federer nu prea a fost de acord: „Cu siguranţă că o să studiez lucrul ăsta, dar sincer nu cred că am făcut nimic greşit. Am vrut să merg în India. Am vrut să mă întorc în Elveţia de Crăciun. M-am antrenat cât de mult s-a putut. Nu pot să fac mai mult decât atât. Sigur, anul s-a terminat târziu, dar numai cu o săptămână mai târziu decât în mod normal. Judecând la sfârşit, am sincer încrederea că am făcut ceea ce trebuia”.

Oare? A făcut ce trebuia? Se prea poate ca un Federer odihnit, fără toată drama şi presiunea de la Davis Cup, fără maimuţărelile din IPTL, fără escala făcută pentru a juca fast4tennis la Sydney să nu mai fi avut astăzi presentimente aiurea şi un IQ tenisistic la pământ. Poate că ar fi câştigat, poate că ar fi ajuns mult mai departe la Melbourne. Însă Federer a vrut să meargă la New Dehli. Şi în Elveţia, de Crăciun. N-a spus-o, dar presupun că a vrut să meargă şi la fast4tennis. Au fost alegerile lui şi nimeni nu poate şti, nici măcar el, în ce fel au influenţat acestea deznodământul de azi.

Dar la urma urmei ce s-a întâmplat azi? S-a întâmplat pur şi simplu că Federer a fost mai puţin Federer. Lumea s-a cutremurat şi inimile s-au jupuit. Pot să înţeleg de ce. Doar că, în toată această dezolare, poate că ar trebui să-i recunoaştem lui Roger dreptul ca, din când în când, să fie şi altfel decât magic.

Dacă n-ar fi şi momente de eclipsă, cum am mai putea savura magia, atunci când, cu siguranţă, o s-apară iar?

(Dana Maria Dogariu)

Dacă citiți aceste rânduri, sigur ştiți că  Roger Federer a fost eliminat la Open-ul Australian de Andreas Seppi, jucător pe care Roger îl învinsese în toate cele zece întâlniri anterioare, cedându-i un singur set. Jucase cu el trei tiebreak-uri şi le câștigase pe toate. Azi n-a fost să fie.

Când pierde jucătorul tău favorit, eşti afectat. Mai mult sau mai puțin. Cât de mult depinde de multe. De sensibilitatea fiecăruia, de cât de mult ții cu cel care a fost învins, de cât timp este preferatul tău, de faza competiției în care s-a întâmplat tristul eveniment etc. Când Ilie Năstase a pierdut finala de la Wimbledon în fața lui Stan Smith, am plâns (aveam, ce e drept, doar vreo 15 ani!). Acum, când Roger (pot să îi spun aşa, că nu e de față şi în plus e şi mult mai tânăr) a fost eliminat, am fost trist, aşa cum sunt ori de câte ori pierde. Până la urmă, Roger Federer a mai pierdut surprinzător şi când era la zenitul carierei. Acum însă e altceva, începe să devină altceva. Acum nu mai spun doar: „A prins o zi proastă”. Acum mă întreb: „Oare e un semn?” În ultimele luni, Roger a părut, şi rezultatele au confirmat-o, într-o formă care ni-l amintea pe cel din anii în care câștiga 82 de meciuri pe sezon, dar nu te poți opri să te întrebi dacă nu cumva insuccesul de azi nu este un semn al declinului finalului de carieră. Nu cred că este, sau măcar, spun, să mai aşteptăm. Dar, dincolo de aspectele strict tehnice, rămâne implicarea afectivă a cuiva care l-ar vrea pe Roger Federer jucând până la aproape 40 de ani, aşa cum a făcut, nu chiar demult, Jimmy Connors, ca să nu mai vorbim de era pre-open, când se juca în mod curent, cu bune rezultate, până la 35, 36 de ani.

Roger Federer Australian Open 2015Cred că e omeneşte să vrei ca un jucător care a realizat atâtea să nu coboare, să fie acolo sus, dacă nu pe locul întâi, măcar în primii cinci. E tristă coborârea şi o parte din această tristețe este şi a fanilor, a celor care ani şi ani au fost alături atunci când victoriile curgeau şi păreau fără sfârşit. Repet, nu se pune încă problema retragerii lui Roger Federer. Cred că mai are de jucat, dar la 33 de ani, când ratează un turneu, mai ales unul de Mare Slem, ştii că timpul are altă greutate şi că şansele unei reuşite acolo scad cu fiecare lună ce trece. Ai vrea sa numeri, 17, 18, 19…, să spui că distanța față de 14, iată, creşte, dar realitatea te mai trezeşte. Si asta e trist. E trist pentru că, dacă ducem nostalgia mai departe, ne poate străfulgera o întrebare ca un flash: cum o să fie tenisul după ce o să se retragă Roger Federer? Căci, oricât am vrea să fie altfel, şi eu aş vrea, ziua aceea o să vină şi nu mai e chiar aşa de departe.

Mi-am pus aceeaşi întrebare când au pus rachetele în cui Sampras sau Agassi. Îmi vor lipsi, îmi spuneam. O să mă uit pe tablourile turneelor şi nu o să mai fie acolo, nici pe prima poziție a capilor de serie, nici pe a doua, nici pe a treia… Timpul le vindecă pe toate şi uite, după ce au dispărut din circuit Sampras şi Agassi, a apărut Federer. Si a umplut locul cu asupra de măsură. Cu Roger însă, e puțin altfel, pentru că la el nu ne (îmi) vor lipsi doar transferul de satisfacție, de bucurie, de la el către noi, când joacă şi câştigă. Nu doar bucuria cu care ne-a obişnuit ori de câte ori ridică o cupă deasupra capului (şi nu muşcă din ea!). La el o să  ne lipsească, mie cel puțin o să îmi lipsească, frumusețea jocului său, eleganța mişcărilor, echilibrul, ținuta, inteligența, aura care îl însoțesc pe teren sau în afara lui. Dar să nu devenim prea mizantropi. A fost doar o înfrângere, cam devreme față de cum ne obişnuise, mai ales în turneele de Mare Slem. A fost, să spunem, un accident. Vom vedea ce va mai urma.

Îi datorăm lui Roger Federer multe clipe de satisfacţie, multe bucurii pe care le-am obţinut doar privindu-l. Îi datorăm, cred, şi tristețile noastre, atunci când pierde. Chiar dacă el nu ştie, este felul nostru de a ne închipui că ne întâlnim într-o zi față în față cu el, ne privim în ochi, aplecăm capul într-un fel de salut şi mulțumire în acelaşi timp, iar el doar ne zâmbeşte.

(Ionuţ Lambrescu)

Leave a Reply

Your email address will not be published.