Pe scurt, tabloul feminin de la Indian Wells arată aşa: Simona Halep se află în aceeaşi jumătate cu Serena Williams, cele două putând să se întâlnească în semifinale. Pe cealaltă jumătate de tablou, este posibil ca Maria Sharapova, favorită numărul doi, să aibă mari dureri de cap încă din turul trei, când ar putea să joace cu Victoria Azarenka.

Pe larg, lucrurile stau aşa:

Sfertul Serenei Williams

Serena ar putea să îşi înceapă faimoasa sa revenire la Indian Wells după 14 ani jucând, în turul doi, împotriva Monicăi Niculescu. În timp ce Serena, ca principală favorită a turneului, are bye în turul unu, Monica va trebui să lupte mai întâi cu Aleksandra Krunic pentru onoarea de a intra în turul doi în meciul cu Williams. Krunic, una dintre surprizele plăcute de anul trecut de la US Open, intrată însă apoi la loc în umbră, este numărul 77 mondial, în timp ce Monica se află acum pe locul 68. Ar trebui să fie o partidă echilibrată, între două jucătoare care nu se sfiesc să alerge, dacă este nevoie, şi în care Monica va beneficia de elementul surpriză pe care jocul ei îl prezintă pentru adversarele care nu au mai întâlnit-o până acum.

Serena Williams - Tabloul feminin de la Indian WellsPrintre favoritele pe care Serena le-ar putea întâlni în optimi se numără Svetlana Kuznetsova şi Angelique Kerber. Dintre ele două, Sveta pare a fi o adversară mai probabilă, dată fiind căderea liberă de formă în care se află, de la începutul anului, Angelique. Un potenţial meci între Serena şi Sveta în R4 nu poate fi decât un must see, pentru că vorbim de un matchup al forţei spectaculoase, în care rusoaica îşi vinde de obicei pielea cu greu: dintre cele nouă întâlniri precedente ale celor două, cinci au fost tranşate în trei seturi. Kuznetsova a ieşit câştigătoare doar de două ori, ultima dată în 2009, pe zgură la Roland Garros.

În jumătatea de jos a sfertului Serenei tronează Elena Makarova, despre care mai nimeni nu ştie să spună ce are special, ceea ce nu o împiedică să creeze upset-uri spectaculoase prin turneele de Grand Slam. Vestea proastă pentru Makarova este că Indian Wells nu este un Grand Slam, iar de la Australian Open 2012 încoace, când i-a făcut pocinogul Serenei, aceasta a învins-o de trei ori la rând. Lucie Safarova, proaspăta câştigătoare de la Doha, este şi ea tot în această zonă de tablou.

Sfertul Simonei Halep

Probabil că cel mai mare obstacol pe care Simona îl va avea de trecut în drumul către semifinală se află în optimi, unde adversara sa s-ar putea numi Muguruza sau Pliskova. Pe cea dintâi, Simona nu a învins-o încă. Ultima întâlnire dintre cele două, în meciul din Fed Cup disputat la Galaţi trebuie că este o amintire destul de amară pentru Simona, dar tocmai acest lucru ar putea să îi ofere o mobilizare suplimentară. Cu Pliskova, amintirile sunt multe mai frumoase. În finala de la Dubai, Simona a neutralizat forţa Karolinei cu un joc variat, solid ancorat de backhand şi luminat de dorinţa neclintită de a câştiga. O victorie împotriva oricăreia dintre cele două potenţiale adversare ar trebui să funcţioneze ca o trambulină pentru Simona atât pe termen scurt, în acest turneu, cât şi pe termen mediu, în sezonul de primăvară.

Simona Halep - Tabloul feminin de la Indian WellsDacă Muguruza şi Pliskova se vor întâlni în turul trei, aşteptările pentru partida dintre ele vor fi maxime, după tenisul total pe care cele două l-au jucat în semifinala de la Dubai.

Partea inferioară a sfertului Simonei este la fel de neclară ca un desen mâzgălit în grabă, cu degetul, pe un geam aburit. Favorita cu rangul cel mai înalt aflată în această zonă este Agnieszka Radwanska, dar Aga încă se luptă să iasă la suprafaţă din marea de nesiguranţă în care s-a scufundat. Carla Suárez Navarro, favorită 12, Barbora Zahlavova Strycova, favorită 17, şi chiar Camila Giorgi, favorită 29, par candidate mult mai sigure decât poloneza pentru un loc în sferturi.

Sfertul Carolinei Wozniacki

Plin de jucătoare cât se poate de interesante şi de variate ca stil de joc, acest sfert de tablou pare a fi cel mai deschis pentru incertitudini şi surprize. În primul şi-n primul rând, o mare incertitudine este chiar jocul Carolinei, aflat, din ceea ce am văzut la ultimele turnee jucate de ea, undeva într-un no man’s land, destul de îndepărtat de echilibrul inspirat între apărare şi agresivitate, echilibru pe care-l atinsese către sfârşitul anului trecut. Caro nu joacă rău, însă nici bine nu joacă, iar tenisul scăldat pe care l-a practicat anul acesta nu pare a fi suficient cât să o ducă în semifinale la Indian Wells. Va trebui să vină cu ceva în plus, mai ales că în optimi s-ar putea întâlni cu Madison Keys, care reprezintă, dacă e să ne luăm după predicţiile experţilor, nu numai viitorul tenisului american, dar şi al celui mondial.

Caroline Wozniacki - Tabloul feminin de la Indian WellsCelălalt viitor aşteptat al tenisului mondial feminin, Eugenie Bouchard, se află tot în acest sfert de tablou. După Australian Open, Genie a mai apărut pe teren doar la Antwerp, unde a pierdut la Mona Barthel. Lui Bouchard, însă, îi plac scenele şi ocaziile mari, iar Indian Wells este o scenă şi o ocazie cât se poate de mare. Draw-ul îi este favorabil, cu primul meci potenţial mai dificil în optimi contra Andreei Petkovic, iar proaspătul parteneriat dintre Genie şi Sam Sumyk are toate condiţiile să arate ce poate.

Sfertul Mariei Sharapova

Cui nu i-a fost dor de un meci între Victoria Azarenka şi Maria Sharapova? Dacă va fi să se întâmple, întâlnirea din turul trei dintre ele are toate şansele să fie una de pomină. Victoria, care conduce cu 7-6 în head-to-head, a fost dintotdeauna o adversară incomodă pentru Maria. Azarenka este capabilă să răspundă la agresivitatea pură a Sharapovei cu o agresivitate la fel de pură şi chiar să o domine pe rusoaică printr-o selecţie superioară a loviturilor. În plus, Victoria, care, după despărţirea de Sam Sumyk, şi-a adunat repede o echipă redutabilă, în persoana lui Wim Fissette şi a lui Sascha Bajin, pare gata să bată din nou la uşa marii performanţe.

Maria Sharapova - Tabloul feminin de la Indian WellsÎn partea superioară a acestui sfert de tablou se află Ana Ivanovic, favorită numărul cinci, dar forma ei este o mare, mare necunoscută. Aş spune, de aceea, că oricare dintre celelalte favorite aflate în zona de tablou a Anei – Caroline Garcia, Sabine Lisicki sau Sara Errani – are o şansă la fel de bună pentru a se califica în sferturile de finală.

Leave a Reply

Your email address will not be published.