Toată lumea ştie povestea şi nu are rost să reiau toate detaliile ei. În rezumat, Mirka, soţia lui Roger Federer, l-a apostrofat pe Stan Wawrinka în timpul semifinalei de la Londra pe care acesta a pierdut-o în favoarea soţului ei. În momentul în care Stan s-a plâns arbitrului, către sfârşitul setului trei, de comportamentul Mirkăi, aceasta l-a făcut pe Wawrinka „plângăcios”.

De sâmbătă şi până azi, lucrurile au evoluat. „The Telegraph” a strâns dovadă după dovadă că povestea pe care ei au adus-o în atenţia publicului este cât se poate de veridică. Există un videoclip în care se văd/se aud atât momentele în care Wawrinka se plânge arbitrului Mourier, cât şi intervenţia nefericită a Mirkăi. Există şi confirmarea lui Cedric Mourier, care a acordat un interviu pe acest subiect. Există chiar şi confirmarea din partea protagoniştilor, venită la Lille, în faţa presei adunate pentru finala Cupei Davis între Elveţia şi Franţa.

Spre creditul lor, elveţienii au gestionat situaţia de criză exemplar. Mai întâi, şi Federer, şi Wawrinka au postat pe Twitter o poză al cărei mesaj este cât se poate de clar: we’re good.

Apoi, la conferinţa de presă de la Lille au recunoscut că într-adevăr au avut, imediat după semifinala de la Londra, o discuţie despre ceea ce se întâmplase. Nu au dat detalii despre cât de aprinsă a fost acea discuţie, drept pentru care nu avem decât să credem varianta lui McEnroe şi a presei: a fost o discuţie destul de încinsă. Tot la Lille, Federer a declarat că nu există resentimente între el şi Stan, că sunt prieteni, nu duşmani. Mai corect şi mai constructiv de atât nici că se poate să fi răspuns cei doi elveţieni la o încurcătură de PR de asemenea proporţii. Federer chiar a şi glumit: „Stan ar fi trebuit să termine meciul la 5-3. Nu aş fi avut o problemă cu spatele şi nu ne-am fi confruntat cu acea situaţie”.

Furtuna odată domolită, elveţienii se pot acum concentra pe principala lor problemă, care nu este soţia lui Federer, ci spatele acestuia. Roger nu s-a antrenat marţi, iar principala întrebare este acum: îi va permite sau nu spatele să joace? Pentru că, în cazul în care numărul doi mondial nu va putea să apară pe teren, este foarte probabil spre foarte sigur că Tsonga, Monfils, Gasquet & Co. vor ridica Salatiera deasupra capului. Iar elveţienii vor rămâne cu ghinionul de a rata o ocazie enormă în cel mai incredibil mod cu putinţă.

Cum rămâne însă cu doamna Federer? Soţul ei şi cu victima ei s-au împăcat sau măcar au decis să pună deoparte episodul de la Londra de dragul unei cauze comune. Dacă, pe termen mediu şi lung, ceea ce s-a întâmplat va avea repercusiuni asupra relaţiei Roger-Stan nimeni nu poate să ştie. Dar cum rămâne cu Mirka, cea care a lăsat ca susţinerea acerbă pentru soţul ei să se transforme într-o transgresiune destul de dură a limitelor bunei cuviinţe şi a etichetei unui sport pe care, de altfel, l-a practicat?

Reacţiile la gestul ei au fost, aşa cum era de aşteptat, împărţite în două tabere adverse: una dintre ele a fost îngrozită şi a declarat că Mirka şi-a pierdut, la modul cel mai grosolan cu putinţă, aura de perfecţiune care o înconjura; cealaltă i-a luat apărarea, din motive care se întind pe o plajă cât se poate de diversă. Din prima tabără fac parte cei care cred că perfecţiunea există şi că orice greşeală te invalidează definitiv ca om. De partea cealaltă s-au aliniat cei care nu cred neapărat în perfecţiune, ci în faptul că a fi uman înseamnă că, din când în când, poţi să greşeşti. Şi chiar să o dai în bară rău de tot, aşa cum a făcut-o doamna Federer.

Dezbaterea este interesantă din mai multe puncte de vedere, cu atât mai mult cu cât familia Federer are o legătură constantă şi bine întreţinută de mass media cu etosul perfecţiunii.

945026_555658774477742_2016576454_n

De ani buni de zile, Roger Federer este Mr. PeRFect. El nu crede în această idee, aşa cum a declarat-o în repetate rânduri. Însă asta contează mai puţin. Ceea ce contează este că mass media, care nu poate să existe fără a inventa eroi, crede asta. Formatorii de opinie, care au nevoie să creeze eroi pentru a-şi construi propriul public, cred asta. Publicul larg, care are nevoie de eroi ca de aer pentru a se putea identifica cu ei, crede asta. Mitul perfecţiunii care îl înconjoară pe Roger este greu precum catifeaua şi sclipitor precum mătasea, iar el face prea puţine lucruri care să-l poată submina. Are o carieră fără egal în sportul pe care îl practică. Are o prezenţă şi un comportament ireproşabile în afara terenului. Are o familie superbă, construită împreună cu o soţie care pare, din aproape toate punctele de vedere, perfectă. Părea. Până la semifinala cu Wawrinka.

Gestul făcut de ea a dat o dublă, dacă nu cumva o triplă lovitură mitului perfecţiunii care îi înconjoară, pe ea şi pe soţul ei deopotrivă. Unu la mână, Roger şi, prin extensie, familia sa, au fost întotdeauna percepuţi drept classy. Faptul că Federer a ieşit pe teren la Londra pentru a-şi cere scuze personal în faţa publicului că nu va putea juca finala este, în sine, un class act. Unul dintre multele pe care le-a făcut în cariera sa. Însă a-i arunca vorbe aiurea, în toiul meciului, adversarului soţului tău, care se întâmplă să fie şi conaţional şi prieten, este orice numai classy nu. Oricât ar fi de aprins meciul şi de încordată situaţia, aşa ceva pur şi simplu nu se face. Şi nu are nici o legătură cu faptul că Mirka este femeie, ci doar cu nişte reguli de bun simţ. Dacă, în loc să vină de la soţia lui Federer, interpelarea ar fi venit de la tatăl acestuia, ea nu ar fi fost mai puţin urâtă şi impardonabilă. Capacitatea clanului Federer de a se purta classy, no matter what, a fost pusă sub un mare semn de întrebare de doamna Federer.

Doi la mână: printre argumentele care susţin povestea jucătorului perfect care este Roger Federer se numără şi capacitatea sa de a gândi pentru sine pe teren, de a nu depinde de loja sa şi de interacţiunea cu apropiaţii pentru a face performanţă pe teren. Dintre toţi jucătorii de top, pe Federer l-am văzut întotdeauna ca fiind cel mai puţin dornic să se implice în schimburi verbale sau să caute suport moral, în timpul meciurilor, la cei care îi sunt apropiaţi. Nu înseamnă că nu o face. Ci că pur şi simplu la el nu este la fel de vizibil cum este la Nadal, căruia unchiul îi tot şopteşte. Sau la Djokovic şi Murray, care se implică uneori în ample interacțiuni cu lojele. Or mare parte din supărarea lui Wawrinka cu doamna Federer a fost din cauza comportamentului repetitiv al acesteia. „La fel a făcut şi la Wimbledon”, a fost una dintre nemulţumirile lui Wawrinka. Deci se pare că nu a fost un simplu incident, ci e mai degrabă o atitudine simptomatică. Acum. Nu ştiu ce a zis Mirka. Nu ştiu dacă l-a bruiat pur şi simplu prin vorbărie pe Stan sau dacă doar şi-a încurajat soţul. I-o fi dat indicaţii tactice? Oricum ar fi, de când şi de ce are nevoie Federer de aşa ceva? Şi de când face loja lui Federer exact aceleaşi lucruri care îi supărau la cei din loja lui Nadal şi Djokovic (că doar ne aducem aminte de celebrele episoade în care Roger a fost enervat de şopocăielile nesfârşite ale lui Toni şi de guraliva familie a lui Nole)? Asta nu e o imagine deloc consistentă cu cea a jucătorului perfect, nu?

Mirka Federer

În al treilea rând, dar nu ultimul, toată povestea are implicaţii în ceea ce priveşte perfecţiunea doamnei Federer înseşi. Pentru că Mirka are o grămadă de calităţi ce o deosebesc radical de celelalte soţii şi prietene care ornează lojele jucătorilor de tenis. Şi care o fac să pară, well, perfectă. Doamna Federer – spre deosebire de multe alte WAGs, ale căror calităţi majore sunt frumuseţea şi discreţia faţă de presă – nu este un simplu ornament. Este mama a patru copii (fapt extraordinar în sine) şi, după toate indicaţiile, motorul neobosit din spatele carierei lui Federer (fapt la fel de extraordinar). Îndrăznesc să spun chiar că îşi trăieşte prin soţul ei pasiunea pentru acest sport şi momentele de bine şi frumos pe care nu le-a putut trăi ca jucătoare. Iar până la păţania de la Londra nu a făcut nici măcar un singur lucru care să poate fi etichetat drept rău sau aiurea. La prima vedere, este o cădere din graţie destul de dură.

Nu tocmai, este doar o greşeală de înţeles, spune tabăra iertătoare, a cărei judecată merge pe linia: tot ce s-a întâmplat este doar dovada sprijinului necondiţionat pe care Mirka îl acordă soţului său, iar o soţie implicată, chiar dacă prea implicată, este preferabilă WAG-urilor care îşi pun pe faţă masca impasibilităţii. Mai bine o fiinţă umană care greşeşte decât nişte manechine de plastic.

Tabăra iertătorilor are un argument destul de solid. Cu toţii suntem oameni şi ne exprimăm emoţiile. Nu e oare superficial şi greşit să cerem consoartelor jucătorilor să se poarte ca şi cum ar asista la cea mai plicticoasă şi simandicoasă conversaţie, şi nu la un meci pe viaţă şi pe moarte? Nu îşi face şi aici apariţia veninoasă dublul standard prin care sunt judecate comportamentele femeilor şi cele ale bărbaţilor? Dar oare toate astea scuză un gest deloc finuţ? Iar gestul în sine este suficient ca să invalideze perfecţiunea de ani buni de zile a doamnei Federer?

Foto: bbc.co.uk, rogerfedererfans.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.