Nadal şi-a anunţat decizia vineri, după ce a pierdut la adolescentul croat de 17 ani, Borna Coric, în sferturi la Basel. Spaniolul a spus că se va opera pe 3 noiembrie şi a confirmat că nu va participa nici la Masters-ul 1000 de la Paris, nici la Turneul Campionilor de la Londra.

Nadal a declarat că este momentul să spună la revedere sezonului. „A fost un an foarte greu pentru mine, mental şi fizic. Nu voi juca la Paris şi Londra, nu sunt suficient de competitiv pentru aşa ceva. Trebuie să fac operaţia de apendicită şi să îmi rezolv problemele cu spatele”.

„Am nevoie de cinci săptămâni de odihnă şi intenţionez să încerc să mă antrenez timp de o lună cât de mult pot pentru a fi gata pentru 2015. Singura modalitate în care pot lucra pentru a fi în formă este să fiu sănătos. Trebuie să repar toate lucrurile din corpul meu mai întâi”.

Borna Coric, învingător în faţa lui Nadal cu 6-2, 7-6, devine al doilea adolescent care câştigă în acest an în faţa spaniolului, după Nick Kyrgios, la Wimbledon.

Organizatorii Masters-ului de la Paris anunţaseră deja, de la mijlocul zilei de vineri, că Nadal s-a retras din turneu citând „motive personale”, iar informaţiile circulate pe Twitter indicau o retragere a acestuia şi de la Turneul Campionilor.

Înainte de startul turneului de la Basel, unele medii din Spania au contestat decizia lui Nadal de a merge la turneul elveţian, argumentând că prezenţa la Swiss Indoors îi periclitează acestuia şansa unui extra-sezon suficient de lung pentru a putea pregăti adecvat anul 2015.

***

S-au stabilit semifinaliştii la Basel şi Valencia:

Basel

Goffin vs. Coric

Federer vs. Karlovic

Mergea şi Inlgot joacă semifinală contra perechii Pospisil/ Zimonjic.

Valencia

Ferrrer vs. Murray

Chardy vs. Robredo

Tecău şi Rojer joacă semifinală împotriva perechii Mayer/Sousa.

About The Author

Leave a Reply

Your email address will not be published.