Un lucru este sigur în ceea ce priveşte turneul de la Madrid. An de an, cineva va ceda nervos, inevitabil, şi va răbufni pe marginea subiectului Cutia Magică.

De data asta i-a venit rândul lui Peter Bodo, de la tennis.com, care, într-un articol spumos, îşi trece în revistă ofurile legate de sezonul de zgură (la care subscriu în totalitate). Printre ele, surprise, şi controversata clădire în care se desfăşoară, din 2009 încoace, Masters-ul de la Madrid.

Madrid Tennis Court (4)

„Cutia Magică…este goală din punctul meu de vedere”,  începe Bodo. „Dar să-i recunoaştem meritele lui Ion Ţiriac. Evenimentul său de la Madrid este singurul de pe zgura europeană care a ridicat ştacheta cu un proiect mare de construcţie al cărui scop este să ducă acest eveniment la un alt nivel (celelalte incinte încă arată ca şi cum ar fi fost improvizate în grabă, cu schele metalice şi scaune de plastic). Dar e pur şi simplu păcat că rezultatul a fost oribila Caja Magica”.

Şi continuă: „Mă înşel eu sau stadionul a fost intenţionat proiectat astfel încât camerele de televiziune să nu arate decât locuri goale? Întregul concept de ‘cutie’ este minimalist, înţeleg chestia asta. Dar, dacă aş avea de ales, aş prefera oricând excesul neastâmpărat al catalanului Antoni Gaudí comparat cu acest minimalism.

Mă gândesc că este posibil ca dezvoltatorii care au comandat stadionul să fi vrut să obţină ceva care va putea fi convertit, într-un final, într-un depozit, atunci când se va zice cu tenisul spaniol, sau într-un hangar pentru o flotă de aeronave jet 747. În ceea ce priveşte atmosfera primăvăratică, e atât de puţină verdeaţă încât, uitându-te la Madrid, ai impresia că cineva a căpiat folosind Roundup [soluţie de îndepărtat buruienile şi iarba, n.m]”.

Concluzia? „Ţiriac este faimos pentru targetarea şi satisfacerea segmentului corporatist prin facilităţi indoor. Presupun că turneul este un mare hit pe acest front, dar este păcat că el face atât de puţin pentru a determina telespectatorii să se îndrăgostească până peste cap de tenis”.

Puţine arene de tenis au suscitat dezbateri atât de aprinse în ultimii ani precum Cutia Magică. Atunci când noul stadion central de la Roma a fost dat în folosinţă, în 2010, tenismanii de top au inaugurat, lumea a bătut din palme. A-nceput tenisul. În schimb, când vine vorba de Caja Magica, este încă pusă sub semnul întrebării capacitatea clădirii de a servi sportul pentru care a fost, în principal, proiectată. La şase ani de la inaugurare. De ce?

Cutia Magică este preţuită pe site-ul oficial al turneului de la Madrid drept „cea mai modernă incintă dedicată tenisului din lume”, fiind „flexibilă şi versatilă” graţie celor trei terenuri care au acoperiş retractabil, „un lux pe care nici unul dintre turneele majore nu îl poate oferi: Australian Open are două terenuri care pot fi acoperite; Wimbledon, unul; iar la Paris şi New York se cântăresc încă opţiunile de a instala acoperişuri precum cele de la Caja Magica pe terenurile lor centrale”.

În afara clădirii, în Tennis Garden, sunt 10 terenuri pe zgură şi o zonă de shopping în aer liber. „Spaţiul unic şi spectaculos transformă o vizită la Caja Magica într-o experienţă pe de-a întregul unică”, suntem asiguraţi pe site-ul turneului.

Mutua Madrid Open (4)

Unicitatea arenelor de tenis, într-o lume care îşi doreşte din ce în ce mai mult să ia parte la spectacol şi în care prezenţa jucătorilor faimoşi aduce după sine cohorte întregi de fani, mă gândesc că derivă, fără nici un dubiu, în primul şi-n primul rând din criterii precum mărimea şi funcţionalitatea. Originalitatea construcţiei, impresia artistică pe care un stadion o produce nu pot decât să vină mai pe urmă. Într-un top al stadioanelor de tenis din lume în funcţie de capacitate, făcut de Wikipedia, Cutia Magică stă foarte bine. Ea se află pe locul 12, la egalitate cu Rexall Centre din Toronto şi Campo Centrale de la Foro Italico. Terenul central de la Madrid poate adăposti 12.442 de spectatori, în timp ce terenul unu are o capacitate de 3.500 de spectatori, terenul doi de 2.500 de spectatori, iar terenurile 3-9 de 250 de spectatori.

Cât despre funcţionalitate, primordial construită pentru tenis, locaţia este închiriată pentru alte evenimente sportive şi nu numai (expoziţii, concerte). Complexul a fost construit în contextul eforturilor Madridului de a obţine organizarea Jocurilor Olimpice de Vară din 2012, apoi 2016, apoi 2020. Toate încercări eşuate. Conceptul Cutiei Magice este descris pe site-ul firmei de arhitectură care a creat-o drept unul inovator, din punct de vedere al tehnologiei utilizate, şi integrator, din perspectiva funcţionalităţii.

Cutia Magică este o minune tehnologică, susţin arhitecţii, iar dovezile în acest sens sunt multe. Construcţiile din oţel, aluminiu, beton şi sticlă sunt organizate în jurul unui mare lac artificial pe care sunt împrăştiate obiecte de diferite mărimi, precum insule sau fragmente de natură. Un sistem de poduri pietonale conectează Cutia Magică cu vecinătăţile, ajutând-o să „supraimpună două lumi”.

La nivelul lacului (nivelul -2) sunt spaţiile pentru jucători şi serviciile suport: instruire, recepţie pentru VIP-uri, centrul de presă, instalaţiile tehnice. Opt metri deasupra, la nivelul străzii (nivelul 0), sunt spaţiile pentru public şi de servicii pentru audienţă în  timpul meciurilor sau al altor evenimente. Împreună, cele trei acoperişuri îmbrăcate în aluminiu, mândria turneului de la Madrid, oferă o combinaţie de 27 poziţii diferite de deschidere. Acoperişul de pe terenul central, care măsoară 102 X 70 m şi care are o greutate de aproximativ 1200 t, poate avea o deschidere pe verticală de până la 20 m, în timp ce pe orizontală poate glisa la fel de mult ca şi lăţimea. Ambele acoperişuri mai mici măsoară în jur de 60 X 40 m şi se pot deschide pe verticală până la 25 de grade.

Iar minunile tehnologice nu se opresc la acoperiş. Cutia Magică este înconjurată cu o cămaşă metalică ale cărei proprietăţi se schimbă, ea devenind fie reflectorizantă, fie opacă, în funcţie de timpul din zi sau din noapte. Noaptea, luminile radiază din interior, semnalând evenimentele care au loc înăuntru. Cămaşa metalică a fost special creată pentru acest proiect. Mărimea panourilor metalice care o alcătuiesc şi care au fost utilizate pentru clădirea principală (25 m înălţime pe 7.20 m lăţime) este de asemenea inovatoare. În viziunea creatorilor săi, Cutia Magică livrează tot ceea ce ar trebui să livreze şi în termeni de funcţionalitate, şi în termeni estetici.

Mutua Madrid Open (2)

Viziunea spectatorilor este radical diferită.

În 2010, Marianne Bevis de la Bleacher Report scria, din perspectiva consumatorului de tenis ajuns la turneul de la Madrid, un articol în care făcea scrimă cu Cutia Magică şi o demonta de la toate încheieturile:

Terenurile: „Suprafaţa terenurilor este un pic prea portocalie, aduce un pic prea mult aminte de nisipul constructorilor decât de roşul mângâios al ţiglelor italieneşti. Reclamele digitale care înconjură terenul au un persistent efect moire, vibrând şi tremurând în spatele jucătorilor”.

Centralul: „Nu sunt de găsit la Madrid nici nuanţele de verde şi roşu ale Mediteranei, nici măcar albastrul adânc de mare de la Barcelona. La Madrid este un albastru rece de gheaţă, susţinut de rânduri de loje gri de oţel, care arată precum containere de marfă, pentru spectatori care au plătit maximul de bani pentru cea mai bună poziţie”.

Impresia artistică: „Asprimea planurilor şi materialelor sale, precum şi designul încapsulat produc mai degrabă un ecou rece decât o reverberaţie caldă. Sună ca şi cum ar fi o arenă închisă. Mai bine zis, sună ca o piscină închisă”.

Funcţionalitatea: „Şi cu toate astea, suferă de blestemul arenelor în aer liber: vânt puternic, umbre severe – efect care este şi mai accentuat de pereţii înalţi, pătrăţoşi şi acoperişuri – precum şi soare orbitor atunci când aerul răcoros care acum încolăceşte Europa cedează în faţa căldurii verii”.

Atmosfera: „Notele calde şi blânde pe care ne-am obişnuit să le vedem în precedentele evenimente pe zgură pur şi simplu nu există aici. Există aici o asprime, un dezacord în ceea ce priveşte culorile, sunetele, dimensiunile”.

Mutua Madrid Open

Criticile jurnalistei pun sub semnul întrebării chiar fundaţia minimalistă pe care arhitectul francez, Dominique Perrault, creatorul Cutiei Magice, îşi aşază creaţia: aranjarea componentelor clădirii pentru a crea o impresie de simplitate extremă; utilizarea luminii pentru a crea contururi şi contraste semnificative; crearea de relaţii dintre clădire şi mediul înconjurător.

Într-un interviu cu Christopher Clarey, din mai 2009, pentru The New York Times, Perrault încerca totuşi să îşi clarifice viziunea, răspunzând la întrebarea principală care mai este încă şi astăzi pe buzele tuturor: Şi totuşi unde e magia?

Ei bine, magia derivă din două elemente, spunea arhitectul: primul – acoperişurile retractabile, al doilea – lumina. „Este o cutie care se transformă constant: închisă, deschisă sau iluminată”.

Cele trei acoperişuri ajustabile sunt caracteristica distinctă a proiectului. „Acoperişurile de la Caja Mágica, care se pot închide sau deschide în 20 de minute, sunt cu un pas înainte [în comparaţie cu acoperişurile retractabile de la alte turnee, n.m.], pentru că toate sunt elemente independente ale aceleiaşi structuri şi, spre deosebire de acoperişurile de la Melbourne, nu glisează, pur şi simplu. Ele sunt de asemenea configurate să se ridice precum capacul unei cutii, ceea ce poate face ca partea superioară se semene cu o sculptură în mişcare. Putem fi sută la sută în aer liber, iar în acest caz, acoperişul glisează. Iar apoi sunt poziţiile intermediare care sunt foarte confortabile şi care dau sentimentul de a fi în aer liber, protejând, în acelaşi timp, terenurile de vânt”.

Lumina este la fel de importantă: „Cutia nu este construită cu pereţi. Este construită dintr-un înveliş metalic care funcţionează ca o cortină enormă ce lasă aerul să treacă, dar opreşte soarele şi vântul, precum şi ploaia. Noaptea, cutia este ca un felinar magic. Lumina vine din interiorul clădirii, iar apoi, în acel moment, luminează întreaga cortină, iar faţada dispare, noi putând să vedem structurile stadionului dinăuntru”.

Perrault era citat, în articolul lui Clarey, şi cu următoarea declaraţie: “Cred că o arenă sau un stadion este unul dintre locurile unice în care mulţimea poate experimenta un eveniment emoţional şi fizic într-un context live. Nu există Internet, televiziune, nici unul dintre aceste sisteme informaţionale care externalizează evenimentul. Suntem fizic acolo, din momentul în care golul este înscris sau prima minge lovită. Există un înainte şi un după. Trăim chestia asta. Este suspans, suspans real. Iar acesta este un lucru care devine din ce în ce mai rar în societatea noastră în care circulă atât de multe informaţii, astfel încât am încetat să mai experimentăm evenimentele într-o manieră atât de personală. Cred că stadioanele sunt locuri în care avem acest sentiment că trăim momentul”.

Sunt sută la sută de acord cu arhitectul francez, iar diagnosticul lui mi se pare corect. Magia stadioanelor ţine de capacitatea lor de a ne face să simţim că trăim, că experimentăm la prima mână o experienţă în care suntem implicaţi trup şi suflet. De aceea şi facem atâtea eforturi de a merge să vedem turnee sau meciuri live. Dar tocmai aici, în ceea ce constituie esenţa magiei pentru spectatorul de sport, în general, de tenis în particular, Cutia Magică, altminteri o capodoperă a sofisticării moderne, dezamăgeşte.

Iar aici o să apelez la experienţa mea de spectator la Madrid pentru a explica de ce.

Complexul din capitala Spaniei este, din punctul meu de vedere, un exemplu dus la extrem de adecvare a construcţiei la scopul pe care îl deserveşte. Conexiunile complexului cu centrul oraşului sunt excelente (există o staţie de metrou la doar cinci minute de mers pe jos, iar la Puerta del Sol ajungi în cincisprezece minute), serviciile de care ai parte de cum ajungi la intrare sunt ireproşabile, facilităţile sunt atât de moderne şi de bine dotate că nici măcar nu suferă comparaţie cu ce găseşti la francezi sau italieni.

Spaţiul din interiorul complexului, cu cele trei niveluri, este splendid împărţit, astfel încât nu ai niciodată impresia că te-ai pierdut sau că, dimpotrivă, nu ai loc. Ploaia, eterna ameninţare pentru turneurile outdoor, nu este aici o grijă devenită irelevantă doar pentru organizatori, ci şi pentru spectatori, căci, fără a fi neapărat pe terenurile acoperite, poţi oricând da o fuguţă să te adăposteşti în complex. Cât despre Grădina de Tenis, mi se pare că ea oferă o oportunitate neegalată de nici un alt turneu european de a vedea jucătorii la antrenamente, de aproape, în acelaşi timp încercând să impună un minim de civilizaţie în mijlocul haosului creat de fani.

Ferrer Training (14)

În ciuda tuturor acestor răsfăţuri, Cutia Magică reuşeşte cumva să te enerveze, să te facă să te îndepărtezi.  Este ca acele persoane care se străduiesc atât de mult să se facă plăcute încât devin contrariul. Probabil că are de-a face, într-adevăr, cu alegerea culorilor utilizate, cu artificialitatea materialelor, cu apăsarea acoperişurilor pe care le simţi tot timpul acolo, atârnând ameninţătoare, deasupra capului tău. Poate că are de-a face mai degrabă cu sentimentul de ascuns, pe care ţi-l dau umbrele permanente proiectate de elementele de construcţie, sau poate cu senzaţia de cuşcă pe care o ai de la atâţia pereţi care te înconjoară.

Cutia Magică te face să te simţi mic prin comparaţie cu masivitatea ei, iar terenul central, din cauza lojelor enorme, te face să te simţi nesemnificativ în comparaţie cu lumea care contează. De fapt, cred că la nici un turneu nu am avut locuri atât de bune ca la Madrid şi totuşi nu am văzut jucătorii atât de prost. Chiar şi cele mai bune locuri pentru spectatorii de rând, posesori de biletele normale, sunt extraordinar de sus. Centralul de la Madrid face o treabă excelentă în ceea ce priveşte separarea jocului de spectatorii obişnuiţi, iar în spaţiul enorm creat între efortul de pe teren al jucătorilor şi ochii privitorilor de rând scânteia magiei nu numai că se pierde, dar de cele mai multe ori nici măcar nu se aprinde.

Copiii văd magia pentru că o caută. La fel şi spectatorii adevăraţi de tenis. Sunt momente în care Cutia Magică de la Madrid, în ciuda versatilităţii ei, face, din păcate, orice căutare a magiei o încercare zadarnică.

http://www.youtube.com/watch?v=7oGqLrcQg1Q

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.