Două revanșe avea de luat Rafa la Barcelona. Una contra lui Almagro, care îl învinsese anul trecut în sferturi în capitala catalană. Cealaltă contra lui Fognini, care îl eliminase anul acesta în semifinale la Rio.

Ieri, la Barcelona a plouat și a fost frig, iar Nadal și-a luat revanșa cu vârf și îndesat de la Almagro, căruia i-a permis să facă doar trei game-uri pe propriul serviciu. Azi, soarele a răsărit în capitala catalană, însă nu și deasupra lui Rafa. Fabio Fognini l-a învins cu 6-4, 7-6 într-un meci în care deținătorul a opt titluri la turneul catalan a arătat, de la un capăt la altul, dominat și intimidat de italian.

Nu ar fi vorba că Rafa nu s-a luptat. Din contră, s-a luptat cu vârf și îndesat, salvând în tiebreak-ul setului doi trei mingi de meci. Se luptase și să ajungă în tiebreak, după ce pierduse ocazia să închidă setul secund servind la 5-4. De trei ori a avut în acel set un break avans. De fiecare dată, în ciuda unei lupte cu dinții strânși și cu pumnii încleștați, își pierduse avansul. Cum ziceam, nu a fost vorba că Nadal nu s-a luptat. Dar ca să te lupți eficient mai trebuie și să ai cu ce. Iar astăzi, din păcate, Rafa nu a avut cu ce să se lupte.

Forehandul a fost, ca și în semifinala cu Djokovic de la Monte Carlo, on and off, funcționând pe principiul una caldă-trei reci. Da, au fost câteva forehanduri în lung de linie, unul chiar la început de meci, cu acea traiectorie unică, unduitoare, cu mingea care pare că se duce la mama naibii în tribune, dar de fapt ciupește terenul exact atât cât trebuie. Au mai fost și ceva forehanduri în cross lung. Însă cu ceva și câteva nu se câștigă meciuri. Loviturile uzuale de forehand, care țin mingea în joc, trimițând-o suficient de lung și de rotit, și care sunt sarea, piperul, pâinea, felul întâi și felul doi al jocului lui Nadal au fost niște palide umbre azi.

Backhandul n-a mers nici el. Dacă la MC și în meciul cu Almagro passing shot-urile de rever executate de Rafa au fost o încântare, astăzi backhandul a lucrat cam la 50% din ce poate face pentru Nadal atunci când este la maximă capacitate.

Ce altceva? Serviciul unu. Poate pe el ar fi trebuit să îl trec primul pe listă, pentru că serviciul unu a fost astăzi marea bubă în jocul spaniolului. Rafa a câștigat doar 58% dintre punctele jucate cu el, arătând cât de mult a devenit jocul său dependent de buna funcționare a primului serviciu. Cele 52% de puncte câștigate cu al doilea nu aveau cum să compenseze pentru lipsurile de pe primul. Cum a fost cu returul? Așa: returul a fost parcă direct decupat din povești de groază. Fognini a servit excelent, mai ales pe backhandul lui Rafa, care a dat rateu după rateu. De unde și oribilul procent de doar 21% puncte de break convertite de către spaniol. Asta înseamnă 3 din 14 oportunități.

Ar mai fi jocul la fileu. Încă din semifinala cu Nole observasem pattern-ul cel nou al lui Rafa la fileu, acele drop volleys pe partea de backhand ațintite în lung de linie. În majoritatea timpului, cu Nole nu i-a mers, pentru că Mr. Fantastic a ajuns cam de fiecare dată la minge și i-a întors-o în teren fie cu voleuri bine ascuțite în cross, fie cu loburi sâsâitoare ca niște șerpi călcați pe coadă. Nici cu Fabio pattern-ul nu i-a mers lui Rafa. Fognini a fost astăzi sprinten ca un iepure și atent ca o mangustă.

E drept, în toată această beznă au existat și câteva fulgere de lumină strălucitoare: acele forehanduri de care povesteam mai sus, niște voleuri executate cu mână fină și acel smash de backhand. Însă atât. Pentru domnii, doamnele și domnișoarele care s-au aflat în tribune sau în fața ecranelor, acesta a fost Rafael Nadal azi: un jucător cu un joc mediocru, care nu s-a putut aduna suficient pentru a ține de setul doi și a trimite meciul într-un decisiv.

Nadal este eliminat de FogniniNu trebuia să se întâmple așa. O știe toată lumea și cred că cel mai bine o știe chiar Nadal. Barcelona, cu lumina ei de miere azurie, trebuia să fie punctul de cotitură, o treaptă mai înaltă decât Monte Carlo în jocul lui Rafa, o oportunitate de a continua și de a da formă la ceea ce el începuse să construiască în principatul monegasc. Barcelona era importantă. Barcelona trebuia să se termine cu un rezultat bun pentru ca Nadal să găsească acei 3C după care orbecăiește și pe care nu îi mai găsește: constanța, consistența și continuitatea.

Despre cele trei lucruri vorbea chiar înainte de începutul turneului catalan într-un interviu acordat pentru „As”, spunând că tenisul este un sport al repetitivității, în care, pentru a avea succes, este nevoie să te reformatezi pentru a-ți recăpăta obișnuința de a câștiga. De aceea, declara Nadal, obiectivul lui era să joace bine săptămână după săptămână. „Obiectivele mele nu sunt să câștig în fața unui jucător anume, fie el Djokovic sau oricare altul, nici să mă reîntorc pe primul loc mondial, ci să caut continuitatea acelor lucruri care funcționează”, suna declarația lui.

Însă continuitatea nu a venit nici de data aceasta. Pe zgura europeană lucrurile au mers la fel ca în America de Nord, unde sfertul de la Indian Wells a fost urmat de un exit rapid la Miami: după un Monte Carlo bun, Rafa pierde la Barcelona, fără drept de apel, al doilea meci pe care-l joacă. Cât despre constanță și consistență, nici la aceste capitole nu stă bine. De la meci la meci forma lui variază, iar în cadrul aceluiași meci, ca să nu zic al aceluiași set sau chiar game pot fi văzuți Vintage Nadal, Superman Nadal, dar și Horror Nadal sau Vai-de-noi Nadal.

Acestea fiind zise, rămâne întrebarea: ce se întâmplă, totuși, cu Rafa? Este vorba într-adevăr de o criză enormă de încredere? Văzându-l astăzi cum și-a cedat serviciul la 4-5 în setul unu și incapabil să își conserve avantajul unui break de trei ori la rând în setul doi, aș spune că da. Nadal a jucat cu teamă de fiecare dată în momentele cheie, o teamă care-l face să dea în minge cu o precauție infinită, ce se traduce în tipare de joc previzibile și atacabile de către adversari. Fabio Fognini, care, atunci când nu se prostește și nu face fițe, este un jucător cât se poate de fin și de inteligent, nu a avut nici o problemă azi să citească loviturile lui Nadal, anticipând cu acuratețe unde va veni mingea și, mai ales, cum va veni ea.

Este vorba de o pierdere a calităților atletice? Nadal spune că nu mai are nici o problemă fizică și că nu-l mai sâcâie nimic. Însă, este indiscutabil mai lent decât în anii precedenți în deplasarea pe laterală, drept pentru care acoperirea colțului de forehand a devenit un liability major al jocului său. Este vorba de racheta cea nouă? Se presupunea că aceasta va aduce un plus de putere jocului său, obiectivul acestei schimbări fiind mai multă greutate în lovituri și mai multe rotații. De când a început să o folosească, însă, racheta pare să îi fi adus prejudicii extrem de mari în ceea ce privește lungimea loviturilor. Mingea pare a se roti mai mult, e drept. Însă, în egală măsură, aterizează de multe ori scurt.

Sau poate că problemele lui Rafa se datorează faptului că abordarea pe care el o descrie drept „a face lucrurile corecte” nu mai funcționează. În același interviu pentru „As”, el admitea că trăiește o oarecare frustrare generată de rezultatele care nu vin, în ciuda faptului că face ceea ce trebuie, ceea ce a funcționat mereu pentru a reveni pe linia de plutire. „Anul 2014 a fost un an complicat și cu accidente,” spunea el, „iar când m-am întors am vrut să fac lucrurile bine, nu a fost posibil și s-a instalat anxietatea. Ceea ce e sigur este că atunci când un jucător revine, are nevoie de timp pentru a-și recupera concentrarea, însă, în cazul meu, când m-am întors doream ca totul să fie ca înainte, însă asta nu este posibil”. Dar dacă ceea ce crede Rafa că e bine, ceea ce a mers întotdeauna pentru el nu mai este chiar așa de ok? „You keep me right, you always keep me right”, spunea un personaj dintr-un film pe care l-am văzut unui alt personaj. Recunoștea astfel că persoana căreia i se adresa era ancora lui, care îl ținea pe drumul cel drept. Fiecare dintre noi are astfel de persoane și lucruri care ne țin pe drumul cel drept. Doar că uneori și acestea se schimbă. Dacă Rafa are nevoie de o schimbare? În abordare. În echipă. Dacă a face „lucrurile corecte” nu mai este suficient pentru a-l ține pe drumul cel drept?

Sunt multe întrebări pe marginea unei înfrângeri grele. Toate la fel de greu de deslușit acum.

Singurul lucru sigur este că Barcelona trebuia să fie un soare plin pe cerul plumburiu de deasupra capului lui Rafa. Însă, în loc să afle continuitate, el are parte din nou de fractură. Ca rezultat, călătoria lui către sferele rarefiate ale tenisului de nivel înalt a devenit mai imprevizibilă ca oricând. Dar asta nu e o chestie chiar așa de nouă. La urma urmei, neprevăzutul, surpriza, incertitudinea referitor la ce va urma au făcut mereu parte din călătoria lui Nadal. Roller-coaster-ul a fost întotdeauna prezent. Doar că acum a devenit mai abrupt ca niciodată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.