Rafael Nadal l-a învins pe Tomas Berdych cu 7-6, 6-1 în semifinale la Madrid, luându-și revanșa împotriva cehului după înfrângerea suferită în fața acestuia în sferturile de finală de la Australian Open. Rafa va juca finala la Madrid împotriva câștigătorului din meciul Kei Nishikori vs. Andy Murray.

Dincolo de miza principală a meciului dintre Rafa și Tomas – accederea în finală – a mai existat o miză să-i spunem secundară, dar extrem de importantă. Dacă Rafa ar fi pierdut din nou la ceh, s-ar fi repetat tiparul de la Barcelona, când Nadal a jucat bine și frumos până să dea de Fabio Fognini. În precedenta întâlnire dintre cei doi, italianul avusese câștig de cauză. La Barcelona, Rafa a permis ca deznodământul să fie același. Dintr-o dată, Nadal nu mai pierdea la jucători care, în anii trecuți, nu mișcaseră în front în fața lui. Nadal pierdea în mod repetat la jucători care, în anii trecuți, nu mișcaseră în front în fața lui.

Așa și cu Berdych. La Melbourne, cehul, aflat într-o stare rară pentru el, aceea de agresivitate dublată de control, dezmembrase apărarea lui Rafa feliuță cu feliuță, reușind să obțină prima victorie împotriva lui Nadal în nouă (adică 9) ani de zile. Dacă Nadal ar fi pierdut și azi la Tomas, mesajul negativ pe care l-a trimis isprava neplăcută cu Fognini de la Barcelona ar fi prins nu zece, nu douăzeci, ci vreo sută de aripi, care ar fi răspândit în patru zări aceeași idee: Nadal cedează sistematic în fața unor jucători pe care obișnuia să-i domine copios până mai an.

Însă Rafa n-a pierdut azi. În fapt, a câștigat în două seturi, în care a fost, de la un capăt la altul, jucătorul care a dictat ritmul, tonul…totul. În fapt, cu Tomas nu și-a pierdut nici măcar o singură dată serviciul. În fapt, Tomas n-a avut nici măcar o singură oportunitate de a-i face break. Desigur, zgura nu e hard, iar stările de grație sunt numite „de grație” tocmai pentru că nu pocnești din degete și, hop, ele se și coboară peste tine. Oricum am numi dispoziția de joc în care s-a aflat Tomas la Melbourne, cehul n-a mai reușit să o facă să se pogoare deasupra sa și la Madrid. Însă, în principal, victoria de azi a lui Nadal nu s-a datorat nici greșelilor din jocul lui Berdych (până la tiebreak cehul a jucat un set unu perfect), nici lipsei unei dispoziții mentale adecvate a acestuia (în trei game-uri a fost Tomas în pericol pe propriul serviciu în setul unu și de fiecare dată s-a scos cu un joc absolut încântător în care a pus la bătaie fie forța serviciului, fie construcția inteligentă a punctului, deci mintal cehul a stat bine). Victoria de azi a lui Nadal s-a datorat lui… Nadal. Mai precis, forehandului lui Nadal.

Scriam ieri despre importanța acestuia ca indicator al stării de sănătate a jocului lui Rafa. Spuneam că, judecând după cele trei meciuri deja câștigate de Nadal la Madrid – cu Johnson, Bolelli și Dimitrov – forehandul lui Rafa dă semne clare că și-a revenit. Iar dacă forehandul și-a revenit, atunci probabilitatea ca jocul lui Rafa să-și fi revenit este una foarte mare. Nu am de gând să reiau toată argumentația din spatele acestei presupuneri, pentru că m-aș repeta, ceea ce ar fi îngrozitor de plictisitor pentru toată lumea. O să spun doar că în meciul cu Berdych forehandul lui Rafa a fost amazing, extraordinar, maiestuos și, pe alocuri, de-a dreptul breathtaking. Nu are rost să dau vreun exemplu pentru că tot meciul a fost o paradă a foreheandului lui Nadal. Dar merită menționată execuția din game-ul unu al setului doi, la 30 egal. Lovitura de dreapta (mă rog, de stânga) executată de Rafa în acel moment a fost atât de incredibilă, că până și el a părut surprins.

Rafa va juca finala la MadridÎn afară de sfântul forehand, jocul lui Rafa împotriva lui Tomas a mers la fel de bine sau chiar mai bine ca în meciurile precedente jucate de spaniol la această ediție a turneului de la Madrid. Rafa a redevenit răbdător în puncte, pentru că nou regăsita lui sprinteneală îi oferă acele prețioase fracțiuni de secundă de care are nevoie pentru a face ceea ce îi place la nebunie să facă: să construiască punctul așa cum își dorește. Faptul că forehandul funcționează din nou la cote maxime îi oferă, de asemenea, liniștea necesară pentru a repara disfuncționalitățile care pot apărea în timpul jocului din partea celorlalte lovituri. Astăzi, de exemplu, backhandul lui Rafa n-a funcționat din prima. Ba dimpotrivă. La începutul meciului, reverul lui Rafa dădea niște erori foarte mari. În special în lung de linie. Însă pe măsură ce meciul a progresat, backhandul lui Nadal a început să se scuture de erori, s-a așezat frumușel și a început să dea rezultate: ba pregătind terenul pentru un forehand câștigător, ba făcând chiar el puncte.

Tot liniștea adusă de încrederea în forehand i-a permis lui Rafa să redevină ceea ce nu prea mai fusese de mult: relentless. Adică acea mașină de joc care încearcă, și încearcă, și încearcă să-și destabilizeze adversarul și nu se lasă descurajată când nu apar imediat rezultatele pentru că o va lua de la capăt imediat. Până când adversarul se va lăsa destabilizat, iar rezultatele vor apărea. Am menționat cele trei game-uri din setul unu în care Berdych s-a aflat în dificultate, jucând pe propriul serviciu, și din care cehul a ieșit basma curată. În primul dintre ele, Rafa a condus cu 30-0, iar un voleu drive ratat grosolan de Berdych îi adusese chiar și un punct de break. Nu s-a întâmplat break-ul atunci, dar în game-ul următor jucat de Tomas pe propriul serviciu, Rafa l-a pus din nou pe acesta sub presiune, conducându-l din nou cu 30-15. Istoria s-a repetat din nou și în game-ul 11, când cehul s-a văzut din nou în situația de a lupta pentru a-și conserva game-ul pe propriul serviciu. În tiebreak, Rafa a continuat să fie relentless. Nedescurajat de faptul că și-a pierdut imediat minibreak-ul câștigat în primul punct jucat, a continuat să-l preseze pe Tomas până când un retur lung l-a adus pe ceh în situația de a greși și a-i da șansa lui Rafa să se desprindă la 3-2. Din acel moment, forehandul lui Nadal s-a ocupat de rest.

Relentless a rămas Rafa și în setul doi. În timp ce Tomas se plângea de distracția pe care i-o cauzează evantaiele spectatorilor, care îl împiedicau, spunea el, să vadă mingea cum trebuie, Rafa a făcut break după break. Cel mai spectaculos a fost probabil cel pentru 5-1, în care a contemplat cum vin și se duc trei mingi de break, dar a înhățat-o pe cea de a patra cu foamea unui lup hămesit și cu setea unui călător rătăcit în deșert.

Dacă stau bine să mă gândesc, probabil că diferența în acest meci chiar aici s-a făcut: la foame și sete. Tomas, elegant desigur în execuții, așa cum este întotdeauna, a arătat totuși ca un om ghiftuit, care nu mai are chef să stea la masă, oricât de importantă și strălucitoare ar fi ea. Rafa, feroce în execuții, așa cum este când jocul lui merge, a arătat ca un călător venit de departe, înfometat și însetat, dornic să se așeze în capul mesei, de unde să comande tot ce poftește doar din priviri: Give me!

Glumesc, desigur. Dar este cât se poate de vizibil cu ochiul liber că Rafa are foame de victorii și este însetat să plătească polițe. Iar în ajutor îi vine, culmea, una dintre componentele cel mai des criticate ale jocului său: serviciul. Dintre statisticile prezentate la finalul primului set, una care mi-a sărit în mod deosebit în ochi a fost eficiența primului său serviciu. Era de 91%. Până la urmă, Nadal a terminat meciul cu un procent de 86% puncte câștigate pe primul serviciu și 72% pe cel de al doilea. Asemenea cifre cred că nu mai au nevoie de nici un comentariu în plus.

În afară de razele de soare care au răsărit în jocul lui Rafa și care par din ce în ce mai strălucitoare cu fiecare meci pe care acesta îl câștigă, au mai rămas puține de spus despre ceea ce s-a întâmplat în semifinala dintre el și Berdych. Timp de un set s-a jucat un tenis absolut delectabil, care m-a făcut să mă întreb în mod repetat cum se face că Tomas – cu jocul lui atât de complet corect, cu evidentele lui calități atletice și cu nuanța acea de un gri absolut ireal din priviri – nu este, nu a reușit să devină un superstar de calibrul lui Nadal sau Federer. În setul doi, în care Rafa nu vedea decât mingea, în timp ce Berdych nu vedea mingea de evantaie, am primit răspunsul la întrebarea care îl viza pe Tomas.

Iar răspunsul este că, spre deosebire de Rafa sau de Roger, cehului îi lipsește cu desăvârșire a treia vedere. Cândva voi scrie despre ea. Mulțumită faptului că și-a regăsit-o, Nadal va juca mâine prima sa finală din acest an pe zgura europeană.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.