Se pare că Baby Stefan este deja un copil foarte răsfăţat. La doar 12 zile după ce a apărut pe lume, Daddy Djokovic i-a şi făcut cadou un prim turneu, la Paris-Bercy. În finală, Novak l-a învins cu 6-2, 6-3, pe Milos Raonic, obţinând astfel al 20-lea titlu de Masters 1000 al carierei şi al treilea la indoor-ul de la Paris. Sârbul devine şi primul jucător care reuşeşte să câştige două ediţii consecutive ale Masters-ului din capitala Franţei.   

Iar consecinţele victoriei lui Djokovic nu se opresc aici. Cu această finală câştigată, Nole ajunge la 600 de victorii în carieră la nivel de circuit ATP, fiind al treilea jucător care atinge acest record în 2014, după Lleyton Hewitt şi David Ferrer. Mai există doar doi jucători activi care au trecut deja de bariera celor 600 de victorii, iar aceştia sunt Federer (991) şi Nadal (706).

Este al 47-lea titlu obţinut de Nole în carieră şi al şaselea din acest sezon. Patru dintre acestea şase au fost câştigate în turnee din categoria Masters 1000. În martie, sârbul a reuşit pentru a doua oară în carieră dubla Indian Wells – Miami, în primăvară l-a învins pe Nadal pentru titlul de la Roma, iar acum, în iarnă, iată că a venit şi titlul de la Paris-Bercy. De altfel, în clasamentul deţinătorilor de titluri de Masters 1000, sârbul se menţine pe locul trei, după Federer şi Nadal.

Victoria lui Nole vine, de asemenea, să reafirme şi monopolul pe care Big 4 îl deţine încă asupra turneelor de această categorie, într-un an în care reprezentanţii plutonului au reuşit să le sufle două titluri: Wawrinka la Monte-Carlo şi Tsonga la Toronto. Înainte de finala de la Paris, gaşca Federer, Nadal, Djokovic şi Murray reuşise să câştige 38 din ultimele 42 turnee din categoria Masters 1000. Interesant e că două din cele patru victorii aparţinând jucătorilor non-Big 4 au venit chiar la Paris-Bercy: Soderling a câştigat aici în 2010, iar Ferrer în 2012.

Dincolo de reafirmarea supremaţiei celor patru mari în turneele de Masters, victoria lui Nole mai are câteva alte ramificaţii. Sârbul pune între el şi Federer o distanţă de 1.310 puncte, distanţându-se de elveţian în cursa pentru numărul unu mondial la sfârşit de an. În plus, traversează Canalul Mânecii cu o statistică extrem de frumuşică: duce cu el un  şir de 27 de victorii indoor, ultima dată fiind învins în sală cu doi ani în urmă de Sam Querrey, tot la Paris.

Cu ce pleacă din capitala Franţei Milos, care va traversa şi el Canalul Mânecii pentru a participa, pentru prima dată în carieră, la Turneul Campionilor? Unu: evident, cu reuşita de a fi primul canadian ever care ajunge la prestigioasa întâlnire de final de an a celor mai buni opt jucători din lume. Doi: cu a doua finală de Masters a carierei, după cea de anul trecut, de la Montreal, când a pierdut la Nadal. Trei: cu o statistică extrem de dulce – două victorii succesive la jucători de Top 10 reuşite pentru prima dată în carieră, după ce l-a bătut pe Federer în sferturi şi pe Berdych în semifinale. Patru: cu altă statistică destul de dulce şi ea –  anul acesta a ajuns cel puţin în sferturi de finală la şapte dintre cele nouă turnee de Masters. Cinci: cu o căruţă de încredere că se află pe drumul cel bun, după un an cu multe highlight-uri pentru el, din salba cărora presupun că străluceşte preţioasa semifinală făcută la Wimbledon.

Despre Milos, Djokovic zicea ieri: „Sunt foarte impresionat de Raonic. Este unul dintre cei mai buni jucători la serviciu. Nu greşeşte prea mult, iar al doilea serviciu sare foarte sus. Se mişcă foarte bine pentru cineva de înălţimea lui. Şi-a îmbunătăţit jocul din spatele terenului, iar acum este un jucător complet. Traversează cel mai bun moment al carierei şi vine după victorii succesive la Federer şi Berdych şi sunt sigur că este motivat să câştige mâine. După ce am spus că este unul dintre cei mai buni jucători la serviciu, una dintre cheile meciului de mâine va fi să pun cât mai multe retururi in şi să-l fac să joace din teren”.

Sârbul s-a ţinut de cuvânt, a returnat ca un demon, iar planul lui a funcţionat perfect. Încrederea lui Raonic la serviciu s-a prăbuşit progresiv, iar jocul său din teren a devenit din ce în ce mai fragil, pe măsură ce meciul a progresat. De altfel, dacă Milos a intrat cu încredere pe teren, probabil că aceasta a primit o lovitură puternică încă din primul game jucat de canadian pe propriul serviciu, în care, cu un voleu prea casual, acesta l-a lăsat pe Djokovic să îi facă break şi să se desprindă la 2-0. După opt minute de joc, timp în care lejeritatea la fileu a lui Milos a tot plătit facturi, sârbul s-a desprins la 3-0. În următorul game, Nole a beneficiat chiar de o oportunitate de a conduce cu 4-0, când Raonic i-a permis argintului viu sârbesc să îşi procure iar un punct de break. Milos a salvat însă situaţia cu un serviciu spre exterior nereturnabil. Al treilea as îi aducea până la urmă canadianului primul său game din meci.

La 3-1 pe serviciul lui Nole, lucrurile păreau să curgă lin către un set împachetat rapid de către sârb, doar că Milos a început să dea semne că este dornic să pună la bătaie şi câteva din skill-urile de jucător all court pe care le-am văzut la el când şi când, în acest an. La 15-0, a profitat de faptul că Nole se retrăsese mult în colţul de backhand pentru a lovi o dreaptă în cross ce s-a dorit a fi câştigătoare. Doar că masivul Raonic, cu picioarele lui butucănoase şi călcătura lui uriaşă, a ajuns dreapta cu pricina şi a executat un rever din alergare în lung de linie de toată frumuseţea. Condus cu 0-30, Djokovic a meşterit de meştereşte el de obicei pentru o revenire la 30 egal, dar a fost pedepsit imediat cu un retur de forehand în cross, plecat ca o ghiulea din racheta lui Milos. Candianul a jucat acest punct de break cu aceeaşi tactică pe care a aplicat-o sistematic tot meciul: a lovit pe backhandul sârbului, încercând, cu unghiuri exagerate, să îşi facă loc pe partea de forehand al lui Nole. Tactica n-am mers. Nici atunci, când Raonic a scăpat lovitura de atac în afara terenului. Nici în restul meciului, când Master Nole şi-a scos la înaintare backhand-ul varianta premium. În ciuda a trei egalităţi, Djokovic nu i-a mai permis în game-ul cinci vreun alt punct de break lui Raonic, instalându-se ferm la conducere în primul set cu 4-1.

În game-ul şase, Raonic, sabotat de propriile greşeli, a avut de salvat alte trei mingi de break. A reuşit, ţinându-se, la 2-4, aproape de adversar. În game-ul şapte, Djokovic, presat de jocul variat reuşit de Milos în raliuri, a avut şi el de salvat trei puncte de break. Primul a fost ratat de canadian, pe următoarele două, însă, Nole le-a salvat punând la bătaie ce are el mai bun: mâna de fier cu care controlează raliurile şi serviciile ingenioase, tăioase, puse parcă cu mâna în colţuri sau la T. Sârbul trecea cu bine şi de al doilea game greu pe serviciul său din setul de debut şi închidea, din nou, uşa pe care Raonic încercase să se strecoare.

La 5-2, după un timeout medical luat pentru dureri la gamba dreaptă, Nole a reuşit al doilea break din meci, cel care îl ajuta să îşi treacă în cont un prim set pe care îl dominase cât se poate şi în care trecuse de hopurile din game-urile cinci şi şapte cu determinarea care este specialitatea casei şi cu agilitatea de pisică la vânătoare, iarăşi specialitatea casei.

Setul doi a fost mai mult sau mai puţin un deja-vu al setului unu. Raonic şi-a cedat primul game jucat pe propriul serviciu, de data asta cu o dublă greşeală, şi s-a făcut 2-0 pentru sârb. Acesta consolida şi se desprindea la 3-0 şi în setul doi. S-a ajuns din nou la scorul de 5-2. Milos a servit pentru a rămâne în set şi în meci, Djokovic a făcut repede rost de două mingi de break. Iar aici povestea setului unu şi a setului doi nu au mai semănat: canadianul a revenit în game şi l-a câştigat, iar Nole a fost obligat să servească pentru a închide meciul. Din nefericire pentru Milos, deşi povestea a suferit o mică variaţie, deznodământul a fost totuşi acelaşi. Nole a jucat impecabil, fără să tremure şi fără să se codească, câştigând astfel, poate mai uşor decât se aştepta, şi cea de a patra întâlnire cu Raonic.

Milos a jucat probabil cu frică şi probabil cu destulă oboseală acumulată după semifinala în trei seturi cu Berdych. A încercat să aplice un plan de joc simplu – scoate-l în afară pe backhand pentru a-ţi face loc să treci pe lângă el cu forehandul – mult prea simplu pentru jucătorul complet care este Djokovic. Nu s-a putut baza pe serviciu atunci când a contat, iar jocul lui la fileu, în ciuda unor voleuri absolut uimitoare pe care le reuşeşte când şi când, pare încă decupat din linii grosolane. Pe de altă parte, Nole – care le-a spus celor doi antrenori, în discursul de la festivitatea de premiere, că trebuie să vină amândoi cu el la turnee, pentru că atunci când sunt amândoi, este câştigător – a avut o prestaţie ireproşabilă. Cu patru turnee de Masters în buzunar, cu un Wimbledon câştigat într-o finală de vis cu Federer, Djokovic a avut fără îndoială cel mai bun an dintre Big 4. Şi nu există acum, după Paris, prea multe argumente care să nu ducă la ideea că finalul de an, consumat la Londra, nu va fi din nou unul djokovicesc.

About The Author

Leave a Reply

Your email address will not be published.