Simona Halep a început 2015 cu un titlu. Cât de bine sună asta? Foaaaarte bine. Simona a avut nevoie de doar 62 de minute pentru a câştiga cu 6-2, 6-2 finala de la Shenzhen Open, pe care a jucat-o cu Timea Bacsinszky.

Este al nouălea titlu WTA pe care Simona şi-l adaugă în palmares şi, chiar dacă nu este cel mai important din carieră, el este cât se poate de semnificativ din punct de vedere hai să-i spun, în lipsă de un cuvânt mai bun, simbolic. În primul şi-n primul rând, dintr-un motiv foarte prozaic, dar care trebuie menţionat. Toată lumea vrea să înceapă un an nou cu dreptul şi îmi imaginez că Simona nu face excepţie. De aceea, un titlu venit chiar la debutul anului nu poate să fie decât o pârghie excelentă pentru încrederea în sine şi în ce va urma. În al doilea rând, Simona nu mai câştigase un titlu din iulie, de la Bucureşti, o perioadă destul de lunguţă, în care nu a curs numai cu lapte şi miere. A trebuit să se lupte cu demonii neîncrederii şi presiunii la US Open, însă a traversat acea perioadă cu mult curaj, pentru a ajunge să ia lumea pe sus, cu tenisul, cu personalitatea şi cu frumosul ei caracter la Turneul Campioanelor de la Singapore. Însă titlurile au lipsit în toamnă. Acum, în fine, a venit şi un nou trofeu. Judecând după zâmbetul nesfârşit care a stat pe faţa Simonei, la sfârşitul meciului şi pe timpul ceremoniei de premiere, cred că venirea lui era mult aşteptată şi mult dorită.

În al treilea rând, Simona a obţinut acest titlu la chiar primul turneu pe care îl abordează cu noua echipă de antrenori. După zgomotul pe care l-a tot generat despărţirea de Wim Fissette – inclusiv corul de voci care tot apăreau, având fiecare o nouă variantă referitoare la motivele despărţirii, inclusiv corul de contestatari, care i-au reproşat Simonei riscul prea mare pe care şi-l ia, reclamându-i nestatornicia faţă de antrenori – trebuie să fie o mare linişte şi o mare uşurare. Simona Halep, cu Ioniţă şi cu Hogstedt, a câştigat deja un titlu. E drept, nu am avut prea multe ocazii să vedem cât de ok este interacţiunea dintre cei trei, iar Hogstedt a stat pe parcursul meciurilor aproape ascuns, în cel mai ferit loc cu putinţă din cele dedicate echipei Halep. Dar vom avea suficient timp să vedem cum se leagă chimia între Simona, antrenor şi consultant. La festivitatea de premiere ea a mulţumit echipei sale, spunând că muncesc toţi din greu. Părea convinsă şi fericită în timp ce spunea aceste lucruri. Părea că totul e în regulă. Cârcotitorii ar trebui să ia o pauză, dacă nu definitiv, cel puţin până la următorul hop pe care Simona îl va avea de înfruntat.

0,,12781~13402152,00În fine, în al patrulea rând, mai este un aspect pentru care trofeul de la Shenzhen este semnificativ, simbolic vorbind. Cu toţii îl ştiam, iar MC-ul turneului l-a subliniat în timpul interviului post-meci. Anul trecut, Na Li – care a fost prezentă pentru a-i înmâna trofeul Simonei – a câştigat la Shenzhen înainte de a merge la Australian Open şi de a lua titlul şi acolo. Poate că micuţul turneu chinezesc este cu noroc şi poate că povestea se va repeta şi anul acesta, a implicat MC-ul. Realistă, aşa cum o ştim, Simona nu s-a lăsat implicată în jocul comparaţiilor, însă a spus că speră să facă un turneu bun şi la Australian Open şi că va aborda primul turneu de Grand Slam al anului meci cu meci, fireşte. Acum. Simona nu ar fi ajuns acolo unde a ajuns dacă ar gândi altfel, dar noi, cei care suntem pe margine şi ne hrănim cu succesele ei, ne putem alinta o vreme cu gândul că Mr. Melbourne are o slăbiciune pentru campioanele de la Shenzhen.

Acestea fiind zise, hai să trecem acum de la simbolic la real. Cum a fost meciul?

Într-o propoziţie: a fost un meci normal între o jucătoare de top şi o jucătoare de pluton. Adică a fost un meci în care jucătoarea de top, Simona, a dominat cap-coadă, făcându-şi jocul şi dictând ritmul meciului, în timp ce jucătoarea de pluton, Timea, a încercat, cu armele pe care le are la dispoziţie, să o încurce când şi când. Încurcăturile pe care elveţianca a încercat să le producă nu au fost însă suficient de susţinute şi de dese pentru a cauza vreo daună semnificativă Simonei. În tot meciul, Halep nu a avut de salvat nici măcar un singur punct de break.

Bacsinszky, care i-a făcut pocinogul Petrei Kvitova în semifinală, asta şi pentru că Petra a ajutat-o cât se poate de mult, a părut să intre în meciul de azi cu două gânduri: primul, să evite forehand-ul Simonei, al doilea, să îi rupă ritmul din spatele terenului ori de câte ori se poate. Însă planul a luat-o câş încă din primul game al meciului, când Simona şi-a făcut rost, rapid, de două  mingi de break. Îl convertea pe al doilea după un raliu pe care Timea îl încheia cu un forehand scăpat mult în afară.

Următorul break al Simonei a venit în game-ul cinci, când, de la 0-40, Simona a urcat la 40 egal. Sugrumată, în următorul schimb  de mingi, de tempo-ul impus de adversara sa, Timea nu a mai reuşit să ridice suficient de mult forehandul peste fileu, iar Simona, mult intrată în teren, a lovit câştigător, pentru a obţine al patrulea punct la rând. Break-ul pentru 4-1 venea după ce Bacsinszky, înghesuită în lovituri, vâra mingea în fileu. De acolo şi până la sfârşitul setului, Simona nu s-a mai uitat înapoi. Nici n-a avut de ce. Jocul ei era in full flight, Timea se lăsa prea uşor mişcată stânga-dreapta, devenind o pradă facilă pentru Simona, care defila pe tot terenul ca o felină ieşită la pradă.

Simona HalepCel mai competitiv segment al meciului s-a consumat din debutul setului doi până în game-ul cinci. Imediat cum a început setul, Timea i-a oferit Simonei puncte de break. Nu două, cum fusese cazul în setul unu, ci trei. Cumva, cumva, punând la bătaie forţa serviciului unu, elveţianca a reuşit însă să le salveze şi apoi să îşi câştige serviciul. Hold-ul a funcţionat ca un pansament de încredere pentru Bacsinszky, care a intrat, subit, în fight mode, începând să lovească de parcă o nouă versiune a sa, mai forţoasă, mai determinată, începuse să o locuiască. A fost un test la care Simona a răspuns cu aplomb. Împinsă la 30 egal pe serviciul ei, a executat primul (şi singurul ei) as din acest meci. Şi-a adjudecat apoi game-ul cu un winner de toată frumuseţea pe rever.

La 1-1, încă locuită de versiunea ei mai puternică, Timea a continuat să bubuie forehanduri şi backhanduri, reuşind să smulgă de la Simona două erori. Aşa cum face de obicei când nu găseşte soluţii, Simona a avut tipica ei răbufnire: şi-a dat singură indicaţii şi a fluturat cu racheta de câteva ori deasupra terenului cu frustrare. A fost de ajuns ca să se remonteze pentru a câştiga următoarele două puncte, însă insuficient pentru a realiza break-ul. Timea îşi păstra şi acest game pe propriul serviciu, pentru a conduce în set cu 2-1.

Game-ul patru a început cu eroare gogonată a Simonei, care s-a avântat la un voleu drive, pleoştit însă în fileu. Probabil că era nevoie de o astfel de greşeală, însă, ca Simona să se smulgă din pasa mai puţin bună. A câştigat următoarele trei puncte fără urmă de ezitare, iar la 40-15, dansând cu graţie în jurul mingii, a trimis un forehand ucigător, prin care restabilea egalitatea în set, la 2-2.

Meciul se rupea şi era jucat în game-ul următor. Timea a scăzut ritmul la serviciu, apărându-se din ce în ce mai slab, până când unul dintre baloanele plecate din racheta sa a fost înhăţat de Simona şi returnat cu un forehand în cros scurt câştigător. Simona strângea pumnul, iar la 30 egal câştiga un alt raliu, obţinând punctul de break cu backhandul în diagonală. Prima şansă ivită a fost şi prima şansă luată. În schimbul de mingi următor, Simona intra în teren şi o executa pe Timea cu un forehand inside out imposibil de returnat. Break-ul pentru 3-2 a fost urmat de un hold uşor şi de un alt break pentru 5-2. Game-ul de serviciu cu care Simona a închis meciul a fost o simplă formalitate, acel tip de formalitate pe care şi-l permit însă doar jucătoarele de top şi doar atunci când simt că nimic nu le mai poate opri.

La interviul de după meci, Simona a spus un lucru foarte interesant. „Este prima dată când joc cu adevărat bine în China”, a zis ea, iar declaraţia asta este un rezumat excelent la ceea ce s-a întâmplat în această finală. Zilele de chin, pe care le-a trăit în toamnă la Wuhan şi la Beijing par a fi de mult uitate. Simona a jucat în meciul cu Bacsinszky foarte bine, cu convingere, cu încredere şi cu multă fluiditate, exact aşa cum te-ai aştepta să joace un număr trei mondial. Cu atât mai mult cu cât, conform declaraţiilor făcute pentru WTA, Simona nu s-a simţit bine înainte de finală. Este drept, drumul ei către titlu nu a trecut prin nici o jucătoare de Top 30, dar asta este o nouă etapă în pregătirea pentru Melbourne, una care se va consuma săptămâna viitoare la Sidney. Acolo, compania este mai rarefiată, incluzându-le pe Kvitova, Radwanska, Wozniacki, Kerber, Makarova şi Cibulkova. Potenţialul drum al Simonei către trofeu este acesta:


Oricare dintre adversarele de mai sus ar trebui să fie un test interesant, iar câteva meciuri potenţiale (cu Makarova, cu Radwanska, cu Muguruza sau cu Wozniacki) aduc promisiunea unor blockbustere în toată regula. După aperitivul de la Shenzhen, Simona are ocazia să vadă cum se descurcă cu felurile principale.

Pe moment, însă, să ne bucurăm. Anul nou nici că se putea să înceapă mai bine.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.