Rafa Roma

Imediat după finala de la Roma, în drum spre aeroport, Rafael Nadal a stat de vorbă cu site-ul spaniol, tennistopic.com.

A rezultat un material excelent, în care, aşa cum se întâmplă cu toate interviurile pe care le dă în limba maternă, regăsim un Rafa cu un discurs profund, inteligent articulat şi extrem de direct, vorbind despre adolescenţă, prieteni, talent, putere mentală, îndoială, tinere speranţe, uzură fizică şi mentală şi starea sa de spirit la 28 de ani.

Mai jos sunt cele mai relevante secţiuni ale interviului:

Despre lucrurile pe care le-a pierdut în adolescenţă

În fapt, jucam fotbal pe stradă cu prietenii mei. Studiam, ieșeam în oraş când puteam să ies și continuu să ies atunci când pot s-o fac. Una peste alta, m-am bucurat de toate lucrurile de care m-am putut bucura sau pe care mi-a plăcut să le fac. Ceea ce se întâmplă este că prietenii mei au ieșit în oraş de mii de ori, eu doar de două sute de ori.

Ce are Mallorca unic

Îmi place foarte mult marea. Să mă pot trezi și să văd marea în fiecare zi mă încântă. Mă consider o persoană veselă. Îmi place să fiu activ. Nu îmi imaginez viața mea într-un loc în care vremea să nu mă ajute să fiu activ. Am nevoie ca vremea să mă ajute pentru a putea să fac lucrurile care îmi plac.

Semnificaţia antrenamentului făcut cu Carlos Moyà, când avea 12 ani, la Stuttgart

A fost un vis și ceva special să pot petrece acea jumătate de oră cu Carlos pe teren. El a făcut întotdeauna ca lucrurile să fie simple pentru mine. Era o persoană foarte apropiată. Cu mine a fost o persoană specială. Carlos este un exemplu de om bun, asta mai înainte de toate. Și o persoană care, dacă te poate ajuta, o face. Există un lucru pe care eu îl apreciez mai presus de orice altul. Tu ești de pe aceeași insulă, din aceeași țară și un tânăr care vine de jos. Când cineva este numărul unu mondial, campion la Roland Garros, un star, așa cum este el, să vezi pe cineva care vine din urmă și te ajunge, iar la un moment dat te depășește, la nivel de rezultate, dacă nu ești un om foarte bun și dacă nu ai un suflet așa cum trebuie și educația adecvată … nu este vorba numai de a accepta situațiile, ci de felul în care le trăiești. În întreaga mea carieră, am simțit că el și-a dorit ca eu să câștig și ca totul că îmi meargă cât mai bine posibil. Asta e ceva care nu e la îndemâna tuturor. Ca spiritul de competiție să nu te facă să dorești răul celuilalt. Acesta este cel mai bun exemplu despre cum ar trebui să fie lucrurile.

Timiditatea în afara terenului

Înainte eram și mai timid ca acum, deși încă sunt timid în multe ocazii. Mi se pare dificil să intru când nu cunosc oamenii, deși pare minciună. În unele cazuri încă mă urmărește această timiditate.

Safariul cu elefanţi din Africa de Sud şi sperietura pe care a tras-o din cauza rinocerilor

Am avut ocazia să fac un mic safari cu elefanți. Nu îmi amintesc să fi fost o turmă de rinoceri, erau unul sau doi (râde). Dar e adevărat că ghidul își pregătise pușca pentru ceea ce ar fi putut să se întâmple.

Celebrul citat, „Nu trebuie să mi se întâmple nimic. Trebuie să joc și să câștig la Wimbledon”: adevăr sau mit?

Nu, bineînțeles că nu [este adevărat]. În acel moment nu mă gândeam la așa ceva nici pe departe. Mă gândeam ca rinocerul să o ia pe partea cealaltă. Nu e așa de importantă cariera mea tenisistică pentru a mă gândi în momente de pericol la asta. Mă gândesc la viață, care este mult mai importantă decât tenisul. Nu s-a întâmplat nimic. De fapt, am văzut rinocerul, ghidul a intrat puţin în alertă şi ne-a spus că era periculos dacă rinocerul o lua razna. Ne-a cerut să nu ne mișcăm, am trecut în liniște și rinocerul s-a uitat la noi. Presupun că ghizii cunosc gesturile animalelor și a văzut că era un pic nervos.

Wawrinka

Nu cred că Wawrinka are dificultăți în a se ajusta la condiția de campion de Grand Slam. A câștigat și la Monte Carlo. În Australia a jucat la o viteză și o intensitate care poate că erau un pic superioare față de ceea ce a făcut în cariera sa, iar după aceea a dorit să continue la această intensitate. În zilele în care e bine, câștigă, în zilele în care nu este așa de bine, greşeşte și pierde. Această intensitate îl face să fie foarte periculos în fața oricui în zilele când îi este bine.

Încrederea

Încrederea înseamnă să joci, practic, fără să gândești. Să gândești, evident, la nivel global, dar să nu te gândești la cum trebuie să lovești mingea sau ce gest trebuie să faci pentru a arunca mingea acolo [arată cu degetul orizontul de dincolo de fereastra mașinii]. Pur și simplu, să țintești acolo și mingea să se ducă acolo. Să îți fie clar ceea ce vrei să faci, iar lucrurile să îți iasă. Încrederea sunt automatismele, momentele când lucrurile îți ies automat.

Suferința, pasiunea, forța interioară, talentul

Mereu s-a exagerat spiritul meu, forța mea interioară, lupta mea și rezultatele. Cred că am [forță interioară], dar sunt mulți oameni care sunt puternici mental. La urma urmei, da, am câștigat ceea ce am câștigat, m-a ajutat în acele momente forța mentală, dar nu câștigi ceea ce am câștigat eu, dacă din punct de vedere tenisistic nu ești extrem de talentat. Asta este o realitate. Doar alergând și luptând, dacă nu lovești mingea pe linie, dacă în situații complicate nu începi să o lovești iar pe linie și dacă atunci când trebuie să o lovești acolo, nu o lovești, nu câștigi ceea ce am câștigat eu. Una dintre caracteristicile mele a fost efortul, lupta, capacitatea de a depăși situații și de a mă întoarce după accidentări, de a depăși obstacolele pe care mi le-a pus în față cariera. Da, dar tenisistic …

Dacă se supără când lumea spune că el câștigă mai mult meciurile cu mintea decât cu racheta

Nu, nu mă supăr. Este un mare compliment. Nu fac parte dintre cei care cred că nu am talent. Nu mă deranjează deloc. Varianta celor care cred chestia asta ar face din mine un superdotat din punct de vedere mental, ceea ce nu adevărat. E complicat ca oamenii care nu cunosc bine lumea tenisului și sportul să poată să aibă opinii corecte. Nu vreau să par arogant, pentru că nu sunt în nici un caz, dar e clar că, din punct de vedere tenisistic, am un talent mult superior față de marea majoritate.

Dacă a vrea să ieşi dintr-o situație precum cea din 2011 și 2012 (șapte înfrângeri consecutive împotriva lui Djokovic) este sinonim cu a reuşi

Nu întru totul. Să vrei nu înseamnă să și reuşeşti și gata. Funcționează altfel. A trebuit să reuşesc și a trebuit să muncesc pentru a schimba chestia asta. A trebuit să accept că lucrurile nu merg bine. Să înțeleg ceea ce mi se spunea, deși nu îmi plăcea. Și să știu că trebuie s-o fac pentru a depăși situația, chiar dacă nu îmi plăcea. Și să sufăr, la antrenamente și pe teren. Să sufăr teribil pentru a depăși situația asta.

Îndoiala

Înseamnă realism. Să trăiești cu realitatea. Îndoiala este parte din viață. Mie nu mi se pare că lucrurile sunt așa de clare. Dumneata ai o părere, eu o alta. Dacă ești 100% convins că părerea dumitale este adevărată, asta se întâmplă pentru că nu ai gândit foarte bine lucrurile. Sunt multe situații schimbătoare și nu poți fi sigur de nimic.

“Probabil că este jucătorul care a câștigat cele mai multe partide jucând prost”. (Toni Nadal)

De asta au existat de atâtea ori confruntările care au fost în această epocă. Atât cu Djokovic, cât și cu Federer și Murray. Nivelul de exigență este atât de mare încât nu îți permite să comiți erori. Asta ne forțează să câștigăm într-un fel sau altul, jucând prost sau jucând bine, să câștigăm în orice manieră. Trebuie să câștigăm. Trebuie să fii pregătit pentru a lupta și să pui mingea în teren oricum ar fi, în zilele în care nu ți-e bine, și să câștigi meciul în maniera care este posibilă cu ceea ce ai. Sunt dăți în care trebuie să câștigi jucând prost, alergând și punând mingea în teren oricum ar fi. Și trebuie să câștigi cum o fi. Noi, tenismanii actuali reușim să avem aceste rezultate atât de constante și atât de bune pentru că suntem capabili să câștigăm jucând prost. Și să acceptăm că lucrurile merg rău, dar să continuăm să lovim mingea pentru a câștiga.

Istoria face sportul semnificativ

Ceea ce face sportul semnificativ sunt diverși factori. Istoria este o parte importantă din turneu. Lucrurile care au o istorie, turneele care au o istorie… tot ce are o istorie face ca ceea ce reprezintă turneul să fie ceva mult mai important. Dar, de asemenea, ceea ce face sportul semnificativ este ca spectaculosul, publicul. Orice sport fără un public nu este un sport spectaculos. Și, pentru a avea public, trebuie să îi dai publicului ceea ce își dorește.

Volubilitatea din anii tinereţii şi prudenţa de acum

Întotdeauna am fost mai mult sau mai puțin prudent. Mereu am fost precaut. Normal că, la un moment dat, ești mai tânăr și mai direct, dar cu anii înveți, vezi lucruri care se întâmplă și care nu îți plac. Și vrei să te autoprotejezi, să nu dai naștere la titluri în ziare sau să nu dai posibilitatea de a se naște titluri care nu acordă cu ceea ce dorești să transmiți.

Prietenii care au apărut în viața sa atrași de mirosul faimei

Îmi trăiesc cariera cu naturalețe și relațiile le trăiesc exact la fel. Ştiu că sunt prieteni pasageri, momentani. Petreci bine cu ei, râzi, îţi pare bine. Nu e nimic rău în asta. Nu e nimic rău în faptul că oamenii se apropie de tine la un moment dat. Majoritatea oamenilor nu se apropie cu răutate. Majoritatea se apropie pentru că, în final, le face plăcere să fie amici sau cunoscuţi ai unei persoane pe care o văd la televizor. Şi este perfect de înţeles, 100%. Niciodată nu am văzut chestia asta ca pe ceva rău. Am petrecut foarte bine cu prieteni sau cunoscuţi pe care mi i-am făcut prin lume. Am ieşit, am râs sau am vorbit, mereu încerc să tratez lumea cu cea mai mare naturaleţe posibilă. Nu sunt o persoană care să ascundă multe. Vorbesc şi nu am o problemă să vorbesc, dar prin asta nu renunţ la faptul că îmi este foarte clar unde îmi sunt prietenii adevăraţi şi unde este lumea în care am încredere cu adevărat. Încerc să ştiu în cine mă pot încrede şi în cine nu ştiu dacă mă pot încrede. Nu mă risc, trebuie să mi-o demonstreze. Am prietenii mei de dintotdeauna, aceia din şcoală, aceia pe care mi i-am făcut la patru ani. Am o gaşcă cu care mă duc la cină în zilele de vineri şi cu care ies la petrecere sâmbăta. Sunt mereu aceiaşi: şase, şapte, opt, nouă, zece, unsprezece sau doisprezece. Depinde de cei care suntem, dar mereu acelaşi grup.

Lipsa tinerilor promiţători

Realitatea este că nu se văd tineri, nici în Spania, nici în vreo altă ţară, aşa cum se întâmpla înainte. Cum erau Djokovic, Federer, Hewitt, Safin, Ferrero. Sau chiar eu. Aceste lucruri nu se întâmplă acum.

Cauza

Este o problemă la nivel educaţional. Copiii fac mai puţine eforturi ca înainte şi asimilează lucrurile mai târziu.[…] În zilele noastre, copiii obţin lucruri mai uşor ca înainte, puterea imediatului nu exista cu ani în urmă. Toate aceste lucruri fac ca în prezent copiii să nu aibă soluţia pentru a se putea maturiza aşa cum ne-am maturizat noi

„Am aproape 28 de ani şi la vârsta asta Borg făcea alte lucruri”.

M-au întrebat… îmi amintesc întrebarea. Mi-au zis că nu sunt obişnuiţi să îl vadă pe Rafa suferind pe zgură în primele runde. Eu doar le-am spus să se obişnuiască. Am 28 de ani, nu 21, iar rivalii joacă bine. L-am dat de exemplu pe Borg, care a avut cele mai mari recorduri din istorie pe zgură. S-a retras la 26 de ani. Pe el, care era un enorm campion de gheaţă, nu l-a mai ţinut capul la 26 de ani. Este normal, nu poţi să rămâi acolo sus toată viaţa. Vine un moment în care lucrurile se sfârşesc. Lucrurile au un început şi un sfârşit. Şi suferi. Sunt mulţi ani. Nouă finale la Monte Carlo, nouă finale la Roma, practic sunt mulţi ani neîntrerupţi fără să lipseşti o dată. Este realitatea. Mental şi fizic este o uzură foarte mare. Deşi mereu spun că este mult mai bine să câştigi, că te oboseşte mai puţin să câştigi. Realitatea este că, la nivel de viaţă sportivă, sunt foarte multe avantaje pentru a le pune în balanţă. Dar, de asemenea, e clar: victoriile te uzează mult mai mult decât înfrângerile.

Sursa foto: rafaelndadalfans.com

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.