Simona Halep a jucat un meci extraordinar împotriva britanicei Heather Watson, pe care a învins-o cu 6-2 6-4 în turul doi. Rafael Nadal, revenit pe Chatrier, după descinderea din primul tur pe Lenglen, a trecut în trei seturi de austriacul Dominic Thiem. 

Simona – Când epitetele nu mai contenesc

Din cauza locului în care sunt, am fost nevoită să văd meciul Simonei comentat în limba engleză, de către Mats Wilander şi unul dintre comentatorii britanici.

Departe de a mă întrista, conjunctura m-a îmbucurat. Am un respect enorm pentru Wilander pentru că el aduce, în comentariile sale, acea îmbinare rar întâlnită de judecată solidă a unui expert, cu un entuziasm aproape copilăresc pentru acest sport, asezonată cu nişte argumente deştepte, cu o minte deschisă şi cu o gură căreia nu îi este teamă să rostească adevăruri, chiar dacă asta înseamnă să îşi pună în cap o grămadă de lume. Plus că e util, uneori, să schimbi oglinda pe care o foloseşti pentru a reflecta. Ori îţi schimbă total percepţia asupra lucrurilor, caz în care e indicat să te gândeşti mai bine şi să încerci să-ţi ajustezi percepţia. Ori îţi confirmă ceea ce obişnuiai să vezi în propria ta oglindă, caz în care nu poţi decât să zâmbeşti şi să fii fericit.

Iar ceea ce pot să spun este că, pe toată desfăşurarea acestui meci, lucrurile pe care le-am auzit de la Wilander m-au făcut să zâmbesc şi să fiu fericită. Pentru că, punct după punct jucat de Simona, game după game, slide după slide, acest fost mare campion nu a făcut altceva decât să spună, în continuu, în nenumărate feluri, cât de minunată este. Da, minunată, exact cuvântul ăsta l-a folosit de la bun început. Şi a mers mai departe.  Simona este „pachetul complet”, Simona este un Djokovic al tenisului feminin, Simona este imperturbabilă. „Nu, femeia asta nu se panichează niciodată”. „Am impresia că Simona nu se supără dacă pierde game-ul ăsta, pentru că ea va fi acolo şi în game-ul următor”. Ei? De câte ori aţi auzit recent chestia asta despre o jucătoare? De câte ori aţi auzit chestia asta despre o jucătoare de-a noastră? De câte ori aţi auzit chestia asta despre o jucătoare de-a noastră spusă, în direct, pentru o audienţă internaţională, de un expert având calibrul lui Wilander?

Pe la sfârşitul meciului, epitetele nu mai ajungeau. „Cred că tocmai am văzut cel mai bun meci din turneul feminin de până acum”, au decretat în cor cei doi comentatori, care ceva mai devreme se lamentau asupra absenţei publicului, întrebându-se de ce nu este plin până la refuz. „Ne uităm la campioana de la Roland Garros 2014?”, a fost întrebat Mats. „Da, cred că da”, a răspuns el, adăugând că în câţiva ani este posibil ca Simona să devină o jucătoare imbatabilă.

Deja dă impresia de jucătoare imbatabilă, aşa cum i-a spus Barbara Schett, în timp ce realiza cu Simona interviul post meci. Deja dă impresia că nimic nu îi poate sta în cale. În orice oglindă s-ar privi.

Nadal şi Dominic – blockbuster-ul care aproape că a fost

La ce te poţi aştepta de la un meci între un puşti de douăzeci de ani, puternic precum un urs, care cară buşteni în spate, şi un tip de douăzeci şi opt de ani, dur precum granitul, care cară opt titluri de Roland Garros în spate?

La artificii şi explozii. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Asta am vrut cu toţii de la meciul programat pe Chatrier, între Rafael Nadal şi Dominic Thiem. A fost nevoie ca mai întâi să treacă două seturi, ambele pierdute la 2 de Thiem. Dar până la urmă am văzut şi artificiile. Au venit la începutul setului trei, când cei doi au oferit, preţ de vreo şase game-uri consecutive, spectacol tenisistic pur.

TENNIS - INTERNATIONAUX DE FRANCE 2014

Până să se ajungă acolo, însă, în primele două seturi, am avut ceva timp de gândit, de observat şi de notat impresii. Şi-aş vrea să încep cu ele.

Cei care urmăresc de mult timp evoluţiile lui Nadal la Roland Garros ştiu cam ce vor avea de văzut la spaniol în primele runde. El abordează prima săptămână a Slam-ului de la Paris ceva în genul unui înotător amator. În loc să plonjeze cu aplomb în apă şi să dea drumul la braţe şi picioare, ceea ce i-ar permite să înainteze viguros şi să îşi dozeze efortul, el stă mai mult cu capul la suprafaţă şi se fâţâie de colo-acolo, sprintând în bazin doar cât să ajungă la margine şi să se ţină cu toate puterile de ea, pentru a nu se îneca. De unde şi faimoasele lui meciuri dificile din primele tururi împotriva unor adversari muuuult mai slab cotaţi (remember Mina, anyone?).

După cum a început meciul de astăzi, scenariul nu părea să difere prea mult. Rafa, care a servit primul, a început cu un game care a durat opt minute şi în care i-a oferit lui Dominic prima oportunitate de break. Când a salvat-o cu două servicii viclene, plasate pe reverul austriacului, mi-am zis că totuşi, nu, astăzi Rafa nu are chef de fâţâială obositoare cu capul la suprafaţă. O să plonjeze în apă.

Şi a plonjat. A ajuns la scorul de 5-1 aşa de repede că nici măcar nu am reuşit să îmi notez toate care erau de notat despre Dominic. Ceea ce am putut să notez, totuşi, a fost că: (1) austriacul are privirea tipică pentru cei care au fost educaţi de părinţi, de antrenori, de mentor, de cineva, să nu se lase intimidaţi de nimeni şi nimic, indiferent de context. Nu lasă să se vadă pe faţa lui nici aroganţă, dar nici că ar fi cumva impresionat de adversar. Nu este nici sfidător, dar nici cu capul în pământ nu l-am văzut. Nu ştiu care o fi contribuţia prietenului lui, Gulbis, dar, dacă l-a şcolit câtuşi de puţin, l-a şcolit mai bine decât s-a şcolit pe sine.

TENNIS - INTERNATIONAUX DE FRANCE 2014

(2) Are o viteză uluitoare. Şi nu mă refer, în principal, la viteza cu care ajunge din spatele terenului la fileu (care e ok, dar parcă mai trebuie un pic îmbunătăţită, căci nu prea a reuşit să ajungă multe dintre scurtele puse de Rafa). Mă refer la viteza cu care îşi mişcă braţele, indiferent că loveşte backhand sau forehand. Este atât de rapid că, atunci când loveşte mingea, mai că vezi în jurul lui mai multe perechi de braţe, ca într-un efect fotografic. Parcă este un Edward Scissorhands cu rachete în loc de foarfeci.

(3) Poate că este o chestie care i se întâmplă doar pe zgură (eu, una, nu l-am văzut jucând pe alte suprafeţe), dar reverul lui Thiem pare a avea mult mai mult lift decât al celorlalţi posesori de rever cu o mână. Nu este un rever ascuţit ca lama de cuţit, precum al lui Wawrinka, sau unul care cade precum o bombă în terenul adversarului, ca cel al lui Almagro. Multe dintre loviturile executate de austriac pe rever mi s-au părut a se încârliga destul de mult în aer înainte de a lua o traiectorie descendentă. Iar asta i-a dat astăzi destul timp lui Rafa încât să ajungă la minge şi să o lovească aşa cum vrea el.

Aşa. Rămăsesem cu firul meciului la 5-1 pentru Nadal în primul set. O statistică prezentată în acel moment arăta cum majoritatea serviciilor lui mergeau, unde altundeva, decât pe reverul puştiului austriac. Nici o surpriză aici, că, deh, atunci când are în faţă jucători care utilizează reverul cu o mână, Rafa ştie cum să îi piseze pe acea parte mai bine decât oricine altcineva. Este doar tema lui de casă, pe care a învăţat-o pe dinafară de când era mic. De ce să n-o folosească?

În timp ce servea pentru primul set, după ce înotase viguros prin ultimele şase game-uri, pe Rafa l-au lăsat un pic puterile. A jucat tot game-ul numai cu serviciul al doilea, cu rezultatul că Thiem a intrat în teren şi a început să-l plimbe stânga-dreapta, dezlănţuind o suită de forehanduri bubuitoare, în diagonală, care i-au adus un break înapoi. Pe cât de repede, însă, a făcut break-ul, pe atât de iute şi-a cedat Dominic serviciul. Şi nu oricum, ci cu o dublă greşeală, care i-a oferit lui Rafa – poftiţi domnule King of Clay – setul unu pe tavă.

TENNIS - INTERNATIONAUX DE FRANCE 2014

Domnul King of Clay a zis mulţumesc şi a început să lucreze pentru a-şi trece în cont şi setul doi. A salvat încă o minge de break, cu servicii perfecte, plasate pe reverul lui Thiem, urmate de urcări rapide la fileu. Când i-a venit rândul să facă break, nu a ezitat. Conducea cu 3-1 în setul doi, iar un cadru de aproape, dat de producătorii transmisiei, îl arăta cu privirea aia care taie prin adversari, lemn, piatră, orice. Privirea de câştigător. Privirea din momentele în care jocul îi merge.

Iar astăzi jocul lui Rafa a mers. A returnat lung şi rapid, ceea ce i-a permis să îl împingă pe Dominic în spate şi să îl forţeze să greşească. A servit foarte bine, spre exterior, în mod constant pe reverul adversarului, punctând apoi câştigător, fie cu forehandul în diagonală, fie cu scurte. Însă ceea ce mi-a plăcut cel mai mult azi la Rafa a fost jocul la fileu. Multe dintre punctele câştigătoare le-a realizat venind în faţă şi folosindu-şi acel voleu precis şi eficient, care este o frumuseţe de privit şi pe care comentatorii l-au botezat „supervoleu”. Şi sunt sigură că multe dintre highlight-urile meciului vor fi selectate dintre mingile jucate de cei doi la fileu, precum cea din setul doi, la 30-0 pe serviciul lui Thiem, când Rafa a executat două voleuri absolut extraordinare care l-au adus în situaţia de a avea trei mingi de set, a doua dintre ele fructificată.

Iar de aici încolo, în setul trei, tam-tam, au venit şi artificiile.

După un prim game adjudecat rapid de Rafa pe propriul serviciu, Dominic, scuturat parcă de amintirea a ceea ce făcuse prost în primele două seturi, a început să joace altceva. A început să intre în teren, să ia mingea devreme, să scurteze raliurile şi să îşi folosească puterea de urs călit la cărat buşteni. În game-ul următor, a executat un forehand din alergare în lung de linie a la Rafa, pentru a ajunge la 30-15. A obţinut o minge de break şi a convertit-o. Pentru prima dată, Dominic conducea într-un set, 2-1, se ţinea cu toţi dinţii de avantajul obţinut, meciul devenea spectacolul de zile mari pe care îl aşteptam cu toţii, audienţa de pe Chatrier ofta admirativ din toţi rărunchii, iar fiecare punct jucat era, citez din comentatori, „breathtaking”.

Breathtaking a rămas până la 3-3, moment în care Rafa şi-a luat break-ul înapoi şi dus a fost către o victorie mult mai uşoară decât se anticipase pentru un motiv sau altul. În interviul de după meci acordat lui Mats Wilander, spaniolul a declarat că este mulţumit de cum i-a funcţionat astăzi reverul şi jocul din spatele terenului.

La forehand a zis că mai are de îmbunătăţit, în special în ceea ce priveşte precizia. La fel, la agresivitate, căci şi-ar dori să poată lovi mai multe winnere, mai devreme, înainte ca raliul să se lungească. Mi se pare o declaraţie interesantă. Este evident, după abundenţa de drop shot-uri pe care le-a executat, de urcări la fileu şi de voleuri, că Rafa îşi doreşte să scurteze cât mai mult schimburile de mingi. Jocul tipic, de zgură, nu-l mai avantajează, iar el nu mai are nici un motiv să şi-l dorească.

TENNIS - INTERNATIONAUX DE FRANCE 2014

Întrebat, tot de Wilander, ce sfat i-ar da lui Thiem, pentru îmbunătăţire, Rafa a început să râdă, răspunzând că sigur Dominic nu are nevoie de sfaturi din partea lui, deoarece are tot ce-i trebuie pentru a deveni un mare jucător. Declaraţie tipic nadalistă, dar nu departe de adevăr.

Puştiul din Austria are multe din ce trebuie. Şi a făcut să se ridice multe sprâncene cu victoria lui de la Madrid împotriva lui Wawrinka. Poate de aceea, întâlnirea dintre el şi Nadal a fost privită, încă de la tragerea la sorţi a tabloului, ca una cu un mare potenţial de spectacol şi de generat o mare surpriză. Nu a fost spectacol decât pe o mică bucăţică şi nici n-a generat o surpriză. Dar a fost un meci frumos. Când Dominic va mai face un pas înainte, literal, ca poziţie în teren, şi figurat, ca tehnică a jocului, mai ales a jocului la fileu, are toate şansele să se transforme din buturuga mică în buşteanul care dă pe spate carul mare.

Cele mai importante evenimente de la Roland Garros, zi cu zi.

Fotografii: Federaţia Franceză de Tenis

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.