Ernests

E ceva vreme de când Gulbis tot spune oricui vrea să-l asculte că a ajuns şi că bate la uşa performanţei mari şi că uşa aia trebuie să i se deschidă într-o zi sau alta. Ei bine, ziua aia a sosit. Gulbis a ajuns în optimi la Roland Garros, iar dincolo de uşă s-a nimerit să fie etalonul suprem al performanţei în tenis, Roger Federer. Gulbis a bătut. Şi a tot bătut. Iar apoi a dat cu uşa de perete şi a intrat. S-a calificat în sferturi la Roland Garros, învingându-l pe Roger Federer, în cinci seturi, 6-7 7-6 6-2 4-6 6-3.

„Ştiu cât de mult îl iubiţi pe Roger, îmi pare rău, dar acesta este sportul. Vă mulţumesc pentru sprijin. Merci,” au fost primele cuvinte ale lui Ernie, după încheierea partidei, în faţa unui Chtarier care îşi pierduse suflarea şi glasul în faţa rezultatului. Fideli iubirii lor, parizienii prezenţi pe centralul de la Roland Garros încercaseră din prima şi până în ultima secundă a meciului să-l ridice pe Roger pe aripile inspiraţiei, ca acesta să trântească definitiv uşa la loc peste degetele intrusului, aşa cum a făcut-o de atâtea ori. Inutil, însă. Cu o tărie de nervi care nu-i prea stă în fire, cel puţin nu până astăzi, Gulbis i-a tăiat de fiecare dată aripile lui Roger şi l-a adus înapoi în pragul prozaic al acelei uşi care stătea între ei doi.

Indicii că Federer era un paznic prea puţin vigilent al uşii au venit încă de la jumătatea primului set, când, în game-ul şase, pe elveţian l-a lăsat, din senin, primul serviciu, iar Gulbis a profitat imediat. Nu i-a fost însă prea lungă bucuria, căci Federer realiza imediat rebreak-ul. Părea o restabilire fermă a ordinii fireşti a lucrurilor, cea cu care suntem obişnuiţi, până când, la 5-4, servind ca să stea în meci, Federer a făcut două greşeli urâte la fileu, una cu voleul şi una cu smash-ul. Reuşea să se ţină de game cu dinţii, însă primul semnal de alarmă era deja acolo: jocul la fileu. Marcat de erori, neinspirat, pripit, jocul la fileu avea să devină una dintre slăbiciunile majore care urmau să scufunde astăzi insuficient de etanşa corabie a lui Federer.

Primul, însă, care a părut să dea semne de scufundare a fost Ernie. În mijlocul tiebreak-ului din primul set, cu tot publicul de pe Chatrier urlându-i în urechi „Roger, Roger, Roger, Roger”, Gulbis n-a putut să capitalizeze un minibreak care-i picase pleaşcă după ce Federer ratase, din nou, un overhead. Câteva minute mai târziu, se uita lung cum Roger servea un as, îi trântea un passing shot cu forehandul în diagonală şi îi sufla de sub nas primul set.

Al doilea set a debutat tot cu jocul de-a break-ul şi rebreak-ul. Federer începea mai apoi să urle „Come on” aproape după fiecare punct reuşit, se plângea la arbitru şi se uita încruntat la toată lumea. Ernie executa drop shot-uri stângace, se fâţâia inutil cu forehandul şi scuipa zgura care-i intrase-n gură . La 4-3 pentru Federer, venea rândul lui Gulbis să se descurce cu serviciul al doilea. Iar Gulbis nu se descurca. Federer făcea din nou break şi era în poziţia de a servi pentru al doilea set.

Posibil ca Federer să fi scăpat în câştigător al partidei dacă ar fi reuşit.

Posibil ca meciul să se fi jucat în acel game.

Posibil ca uşa să se fi deschis la 15-40, când Gulbis, frustrat de pierderea încă a unui raliu şi de cele două mingi de meci pe care le avea Federer, a trântit furios cu racheta de pământ.

Posibil totuşi ca uşa să se fi deschis în punctul următor, când Federer a executat iar un overhead prea lung şi a fost pasat iar de Gulbis.

Posibil ca forehandul să fi fost a doua mare vulnerabilitate a elveţianului în acest meci.

La avantaj pentru Gulbis, în loc să se salveze cu forehandul, Federer a înfundat lovitura de dreapta în fileu. În loc de 6-3, scorul în cel de-al doilea set se făcea 5-4. Gulbis reîncepea să servească cu 200 km/oră, iar Federer era nevoit să reziste eroic pe propriul serviciu. Între timp, însă, Ernie, răcorit după ce turtise o rachetă, pe care o dăduse mai apoi unui puşti din audienţă, şi reîncălzit de warning-ul pe care îl primise, îşi adusese aminte că, în afară de serviciul unu, mai ştie să lovească şi cu reverul. Şi nu oricum, aşa, ca să se afle-n treabă. Ci să lovească rapid, precis, alternând crosul cu lungul de linie.

Aşa a câştigat Gulbis tiebreak-ul celui de-al doilea set. Şi tot aşa avea să îşi adjudece şi cel de-al treilea set, cel mai bun pe care l-a jucat, de altfel, în acest meci. Cu un serviciu unu solid, la care a adăugat un rever furibund, retururi lungi, în picioarele lui Federer, şi loburi precise, care au pedepsit aproape de fiecare dată voleurile neglijente ale elveţianului, Gulbis stătea, cu două seturi pe umeri, chiar în pragul uşii.

În setul patru, însă, înaintea căruia Roger a luat o pauză de vestiar, avea să arate ca un om care, subit, s-a întrebat de caută el acolo, în prag. Tot ceea ce făcuse bine cu un set înainte, îi ieşea acum lui Ernie prost. Iar tot ce-i ieşise prost lui Federer în setul trei, îi ieşea acum elveţianului bine. În game-ul şapte, la scorul de 4-2 pentru Roger, Ernie părea să se fi întors de tot din faţa uşii pe care încerca să o deschidă. Lovituri neglijente, drop shot-uri mixate aiuristic cu backhand-uri care nici măcar nu zgâriau apărarea lui Federer. Gulbis îşi făcea break singur şi Federer era în situaţia de a închide din nou un set.

Culmea, nu i-a ieşit nici de data aia. La 5-2, Ernie a acuzat dureri la partea inferioară a spatelui, iar trainerul a decis să-l scoată de pe teren pentru a-i aplica tratamentul. Totul făcut conform regulamentului, sub ochii arbitrului şi ai lui Federer, care a dat din cap, în semn de „ok, go”, când letonul s-a îndreptat înspre vestiare. Ernie s-a întors, cerându-şi scuze, cu mâinile ridicate, în faţa audienţei care vocifera, dar pauza ocazionată de timeout-ul medical îşi făcuse efectul asupra lui Federer. Acestq îşi pierdea, pentru a doua oară în meci, serviciul în timp ce încerca să servească pentru set.

Noroc cu dublu break-ul. La 5-4, când a servit din nou pentru a închide setul patru, nervii lui Federer pesemne că erau întinşi la maxim, căci elveţianul s-a răţoit la unul dintre arbitrii de linie, nervos că nu a auzit call-ul acestuia. Cumva, însă, a reuşit să se adune, astfel încât să câştige până la urmă setul 6-4.

Setul cinci a fost o poveste cu o singură clipire şi cu un singur sens. Clipirea a venit din partea lui Federer, în game-ul doi, când i-a oferit lui Gulbis trei mingi de break. Acesta le-a ratat pe prima şi pe a doua, dar a treia i-a fost oferită de Federer pe tavă, după încă o eroare neforţată. Tenisul care a urmat a fost pe alocuri brutal, pe alocuri minunat din partea lui Federer, dar nu a mai putut schimba soarta meciului. Ernie, „talent mare, gură mare”, şi-a ţinut nervii în frâu şi l-a trimis pe Roger acasă încă din optimi. Nouă ani la rând Federer a reuşit să ajungă în sferturi la Paris. Astăzi s-a oprit în faţa lui Gulbis.

The Swiss Maestro a fost eliminat înainte de sferturi în trei dintre ultimele patru turnee de Mare Slam, însă înfrângerea în faţa lui Gulbis parcă a căzut mai greu şi a însemnat mai mult decât celelalte două ocazii. Gulbis nu e nici un veteran care l-a aşteptat la cotitură precum Robredo, nici un tip de pluton care l-a prins într-un moment prost, precum Sergiy Stakhovsky. Ernie este un tip relativ tânăr care a jucat realmente bine. Iar Federer a zis că a scăpat de durerile la spate care l-au dărâmat anul trecut şi că s-a antrenat din greu pentru sezonul de zgură. Meciul dintre Gulbis şi Federer s-a jucat, după toate aparenţele, de doi sportivi aflaţi în deplinătatea forţelor fizice. Şi a fost câştigat de tenismanul care a jucat mai variat, a gestionat mai bine momentele de criză şi a irosit mai puţine oportunităţi. A fost câştigat de tenismanul mai tânăr, de cel care a tot zis în ultimul timp că a venit şi vremea lui.

Tocmai de asta, victoria lui Gulbis aduce cu ea sentimentul că schimbarea de gardă la vârful ierarhiei masculine nu mai este aşa departe. Ernie, care şi-a compromis de atâtea ori credibilitatea (cel mai recent chiar zilele trecute cu declaraţia despre surorile sale şi cariera de jucătoare profesionistă de tenis), este greu de crezut pe cuvânt. Dar uite că, de data asta, pare să fie serios. Acum câteva zile, Nadal spunea că generaţia lor, a lui, a lui Ferrer, a lui Murray, a lui Djokovic şi al lui Tsonga este pe trecute. Şi că jucătorii noi vor veni să bată la uşă. Dacă nu anul acesta, atunci în doi-trei ani. Nadal nu l-a inclus pe Federer pe lista celor care „sunt pe trecute” din motivele pe care ni le imaginăm cu toţii. Dar uite că Federer a deschis până la urmă chiar la Paris uşa viitorului.

Astăzi, lui Roger i-a lipsit puterea de a finaliza, capacitatea de a selecta loviturile câştigătoare. A fost prezent în meci şi şi-a dorit victoria (n-am auzit niciodată din gura lui atâtea „Come on”-uri şi atâtea arţaguri). Dar jocul lui a fost inferior celui al adversarului. Pur şi simplu.

Poate de aceea înfrângerea lui s-a simţit, în tăcerea monumentală care s-a lăsat la sfârşitul meciului pe gălăgiosul Chatrier, ca un rit de trecere. Sub privirea unei mulţimi adoratoare, Federer, cel mai iubit dintre pământenii care au pus vreodată mâna pe o rachetă, a plecat de pe teren învins.

În urma lui, a lăsat o uşă larg deschisă. Rămâne de văzut cine va mai avea curajul să intre pe ea.

Cele mai importante evenimente de la Roland Garros, zi cu zi.

Vezi celelalte rezultate ale zilei.

Foto via ATP.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.