Serena Williams, Rhyne|atpw522

Serena Williams este campioană pentru a şasea oară la New York, după ce a învins-o pe Caroline Wozniacki în finală cu 6-3, 6-3.

Ea egalează astfel numărul de Grand Slamuri pe care le deţin Chris Evert şi Martina Navratilova – 18. Este primul titlu de Grand Slam pe care numărul unu mondial îl cucereşte anul acesta, după ce a pierdut în turul patru la Australian Open, turul doi la Roland Garros şi turul trei la Wimbledon.

Serena, care a obţinut titlul la US Open pentru al treilea an consecutiv, are acum un record de 18 victorii şi 4 înfrângeri (la Venus Williams de două ori, Maria Sharapova, Sam Stosur) în finalele de Grand Slam disputate.

Williams a primit, de asemenea, cel mai mare cec din istoria tenisului feminin sau masculin: 4 milioane de dolari, dintre care 3 milioane de dolari pentru câştigătoarea titlului la US Open şi 1 milion pentru câştigarea US Open Series.

Serena este doar a doua jucătoare peste 32 de ani care câştigă un titlu de Grand Slam în era Open. Navratilova a câştigat Wimbledonul în 1990 la 33 de ani.

Meciul a fost o formalitate pentru Williams, Caroline nereuşind să se apropie nici pe departe de nivelul pe care l-a arătat în cele două săptămâni la New York şi, în special, în meciul cu Maria Sharapova.

Wozniacki pierde astfel şi a doua finală de Grand Slam din carieră, după cea pe care a cedat-o tot la US Open, în 2009, lui Kim Clijsters.

Articol în curs de actualizare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.