Scenariile pentru ca Simona Halep să se califice în semifinale la Turneul Campioanelor erau, înaintea zilei de azi, două: era nevoie fie ca Bouchard să câştige astăzi un game în meciul cu Williams, fie ca mâine Simona să câştige un game în meciul cu Ivanovic. Deşi a pierdut meciul cu Serena, Genie a cîştigat până la urmă două game-uri în meci, aşa că ştim de astăzi să Simona este deja în semifinale la Singapore.

După ce ieri a devenit prima jucătoare din România care a învins o lideră mondială WTA, astăzi Simona a devenit a doua româncă prezentă în semifinalele Turneului Campioanelor, după Irina Spîrlea (în 1997, învinsă de Jana Novotna, şi în 1998, învinsă de Martina Hingis).

Mâine, de la 14.30, ora României, Simona joacă ultimul meci din grupe, împotriva Anei Ivanovic. De rezultatul acelui meci depinde calificarea în semifinale a Serenei. Conform WTA, dacă Simona câştigă meciul sau un singur set, atunci Serena se califică automat în semifinale. În cazul în care Ana o învinge pe Simona în două seturi, se va calcula care dintre cele două jucătoare – Williams sau Ivanovic – a câştigat cel mai mare procent de game-uri în turneu.

În cazul în care americanca se va califica, un nou meci Simona – Serena este posibil în finala Turneului Campioanelor.

În Grupa Albă, continuă surprizele de proporţii care o înconjură pe Maria Sharapova. După ce a pierdut dramatic la Wozniacki primul meci din grupe, terminat în trei ore şi 13 minute, Sharapova a fost învinsă astăzi, în două seturi, 3-6, 2-6, de Petra Kvitova. Aceasta reuşeşte astfel prima victorie în faţa rusoaicei după cinci înfrângeri succesive suferite în ultimii trei ani.

Caroline Wozniacki, pe de altă parte, şi-a continuat marşul triumfal la Singapore, cu o victorie în două seturi, 7-5, 6-3, împotriva Agnieszkăi Radwanska, şi se instalează la conducere în Grupa Albă, cu două victorii din tot atâtea meciuri.

About The Author

Leave a Reply

Your email address will not be published.