Ştiţi deja ştirea: Simona a câştigat cu 7-6, 5-7, 7-6 meciul din optimile China Open jucat cu Andrea Petkovic. Mai mult ca sigur că aţi văzut şi meciul. A fost o luptă de ros unghiile, de scos capul pe geam afară pentru a ne limpezi la minte, de trezit lumea din casă cu urlete de fericire, de agonie şi, în fine, de fericire. Mie, după tot roller coaster-ul emoţional şi după ce am terminat cu tremurul abia perceptibil, însă, extrem de prezent, care m-a acompaniat în cele două ore şi jumătate de meci, mi-a rămas în cap, de neşters, privirea Simonei Halep.

Conducea cu 6-5 în setul trei şi se pregătea să returneze în ultimul game, în care Andrea servea pentru a rămâne în meci. Simona servise pentru a câştiga meciul la 5-3, însă, vai nouă, se făcuse moale, aşa cum a văzut-o de prea multe ori în ultimul timp. Ratase ocazia. Acum, dacă făcea break-ul, era momentul în care putea să închidă, totuşi, această partidă epuizantă, imprevizibilă, sfâşietoare. Stăteam acolo, în faţa ecranului meu de la Tennis TV şi secundele se târau. Sunt secundele alea cărora vrei să le dai un şut, să treacă odată şi să se întâmple lucruri – orice – numai să se întâmple, pentru că tensiunea este mult prea mare. Timpul era parcă mort aşadar, creierul meu de spectator investit parcă sfârâia, iar jucătoarele se pregăteau: Andrea să servească, Simona să primească.

Când ai văzut atâtea meciuri ştii că producătorii TV rezervă pentru aceste momente un repertoriu bine stabilit de cadre. Camera îmbrăţişează imensitatea terenului, poate că focalizează pe cei mai exuberanţi şi mai implicaţi membrii ai publicului, apoi se prelinge către jucătorul sau jucătoarea care se pregăteşte să servească, arătându-l cum ţopăie, cum se întoarce către sine, pentru o încurajare finală, sau cum face o mie de gesturi ridicole şi inutile, dacă jucătorul se întâmplă să fie Nadal. Apoi, vine prim planul celui/celei aflat la primire. Camera i se lipeşte de faţă pentru a-i citi în suflet. Andrea era gata să servească. Simona era gata să primească. Numai de-ar face break-ul acum. Camera i-a căutat Simonei faţa. Ochii ei, acei ochi atât de deosebiţi, erau larg deschişi. Şi neclintiţi, cu toată voinţa lumii adunată în ei. N-a reuşit să facă break-ul atunci, deşi a împins-o pe Petkovic la 40 egal. Meciul avea să se decidă aşadar la un tiebreak, al doilea din meci, după cel din setul întâi. Numai de l-ar câştiga, rapid şi uşor. În tiebreak-ul care a urmat şi care a decis meciul, Simona nu i-a cedat adversarei decât un singur punct.

Simona Halep BeijingDa, Simona a câştigat o bătălie teribilă şi a obţinut o victorie imensă la China Open. A făcut-o luptându-se să-şi ţină ochii larg deschişi, chiar şi atunci când lucrurile au părut să se întunece şi jocul ei părea să alunece înspre umbra care l-a înghiţit de prea multe ori în ultimul timp. Nu am nici un dubiu că, deşi muncită, smulsă efectiv din mâinile Andreei Petkovic, această victorie este una mare şi care merită, indiferent de ce se întâmplă mâine, când Simona va juca cu Ana Ivanovic, celebrată ca atare.

Este o victorie mare pentru că, unu la mână, Simona a inversat un trend periculos, cel în care, după seturi unu câştigate fulminant, cu autoritate, lăsa apoi ca meciurile să-i scape cumva, inexplicabil aproape, printre degete. Mai este o victorie mare pentru că, doi la mână, am văzut-o în cea mai mare parte a meciului pe the real Simona, fata aia care pare pe teren extrem de micuţă, dar care face un joc mare, aşa cum vrea ea, în termenii pe care îi dictează ea. Mai este o victorie mare şi pentru că, trei la mână, Simona depăşeşte iar bariera optimilor şi revine în sferturile unui turneu, lucru care nu se mai întâmplase de la Cincinnati încoace. Patru la mână: este o victorie mare pentru că sunt contexte – şi nu am nici o îndoială că acesta este unul dintre ele – în care o victorie asudată, scoasă cu eforturi, cu dinţii scrâşniţi, cu mânecile suflecate, este mai valoroasă decât o victorie stil „plimbare în parc”. În fine, este o victorie mare pentru că, după acele meciuri din ultimul timp, în care Simona a clipit la momentele cheie, de data asta, ea a reuşit să se scuture după fiecare clipire şi să revină cu ochii pe minge. Mai larg deschişi ca niciodată.

Să luăm, de exemplu, setul întâi, un fel de du-te, vino între cele două adversare, în care totul s-a decis pe muchie de cuţit. Simona a avut de două ori avantajul unui break, la 2-1 şi la 4-3. De ambele dăţi a cedat înapoi preţiosul avantaj. Nu pentru că Andrea – care este un shot maker fain, dar nicicum de calibrul Simonei – ar fi făcut ceva deosebit. Ci pentru că ea, Simona, i-a permis să revină. Petko a trăit şi a reînviat, de fiecare dată, în setul unu, pe seama erorilor Simonei, care a ajuns, până la urmă, în situaţia de a servi pentru a rămâne în set. A fost condusă cu 6-5, 30-0. Dar a revenit în game, cu servicii bune şi lovituri curajoase, precum forehand-ul drive. Începutul tiebreak-ului a fost tot o demonstraţie de curaj. Chiar din primul punct jucat, Simona a intrat în teren, punând presiune pe Andrea. Obţinea un minibreak preţios, încă din start, unul pe care îl consolida cu două servicii bune. Conducând cu 3-0, a împins-o din nou pe Andrea să greşească. Petko lovea cu furie racheta de teren, pentru că lucrurile păreau destul de disperate pentru ea. Din nou mult intrată în teren, Simona a avut ocazia de a conduce ce 5-0, însă a ratat-o. La 5-1, a clipit. Şi-a pierdut serviciul. Andrea a urcat la 5-4, ameninţând cu o revoluţie. Cu răsuflarea lui Petko în ceafă, Simona n-a mai clipit însă şi a doua oară: a trimis un as pentru 6-4 şi apoi a obţinut punctul care-i câştiga serviciul şi setul. Trecea peste dezamăgirea pierderii celor două break-uri avans şi îşi găsea cel mai bun tenis al ei atunci când a contat.

Poate de aceea, când setul doi a început şi Simona s-a desprins la 2-0, dezlănțuind forehanduri inside-out câştigătoare din toate colţurile, senzaţia a fost că de aici încolo lucrurile nu pot merge decât bine. Simona dansa în jurul mingii care, supusă, se lăsa dirijată acolo unde voia ea să cadă, Andrea nu părea să fie capabilă să schimbe prea mare lucru în jocul ei, iar meciul părea să se întindă la picioarele Simonei ca o pisică liniştită. Doar că, la 2-0, 30 egal, a venit o dublă greşeală, care i-a oferit lui Petko un punct de break. După un raliu pe care Simona nu l-a mai putut controla, break-ul se înfăptuia. Apoi, Andrea, cu un suflu nou, a început să facă un pas în faţă şi să lungească loviturile. A vânat chiar şi un drop shot prin care Simona a încercat să-i rupă ritmul. Totul îi mergea lui Petko, care revenea de la 0-2 la 2 egal. În minutele care au urmat şi care au marcat cea mai nefastă perioadă de joc a Simonei din meci, nemţoaica îi făcea jucătoarei noastre două break-uri consecutive şi îşi câştiga propriul serviciu. La 5-2, Andrea a servit pentru a câştiga al doilea set şi scenariul era familiar. Îl văzusem, îl trăisem cu acelaşi nod în gât şi în meciul cu Sharapova de la Cincinnati, şi în meciul cu Muguruza de la Wuhan: era momentul în care Simona cădea iremediabil, pierzând setul doi, după ce, la începutul acestuia, părea să aibă totul sub control. Însă, deşi de data aceasta rezultatul s-a repetat – căci Simona a pierdut până la urmă setul doi – scenariul nu a mai fost acelaşi.

Halep Beijing 1Simona a început să scoată din arsenal acele forehanduri masive, aproape neverosimile pentru o jucătoare atât de scundă cum este ea, forehandurile care mătură liniile şi care ameninţă, în cazul în care adversara nu stă bine pe picioare, să o măture şi pe aceea de pe teren. Reverul în diagonală a început să facă minuni, iar Simona să găsească, în plus, şi unghiurile scurte. A făcut rebreak, împiedicând-o pe Petkovic, la prima încercare, să ia setul doi. Şi-a câştigat serviciul pentru a ajunge la 4-5. S-a apărat impecabil, comutând rapid pe ofensivă, astfel încât Petko nu a putut să închidă setul nici a doua oară când a servit pentru el. De la 2-5, Simona egalase la cinci în setul doi. Efortul revenirii probabil că şi-a pus amprenta pe game-ul jucat atunci pe propriul serviciu. Simona l-a cedat şi setul se ducea, până la urmă, la Petkovic. Dar ce diferenţă faţă de felul în care Simona l-a pierdut. În meciurile cu Sharapova şi Muguruza, odată cedat avantajul din debutul setului doi, încercările Simonei de a îndrepta corabia deveneau firave şi neinspirate. De data asta, Simona a luptat cu toată fiinţa ei, cu toate atuurile pe care le deţine şi pe care i le ştim prea bine.

Iar în setul trei a continuat lupta şi mai abitir. Simona a condus cu 4-0, Andrea a câştigat trei game-uri consecutive pentru a reveni la 3-4. Simona a făcut un break şi a servit pentru meci la 5-3, Andrea a ripostat şi i-a făcut rebreak, pentru ca mai apoi să reuşească un hold pentru 5-5. În ciuda oportunităţii ratate, Simona a rămas fermă pe picioare şi pe poziţii pentru a nu-şi pierde din nou serviciul. A ajuns să conducă cu 6-5 în setul trei şi să aştepte cu ochii neclintiţi, larg deschişi, oportunitatea de a face, din nou, break-ul de care avea nevoie pentru a închide această partidă. Nu a reuşit să o închidă atunci, dar a reuşit un pic mai târziu, dominându-şi adversara în tiebreak – cu tenisul şi cu mintea – în fiecare fracţiune de secundă.

A fost un meci bun? Nu neapărat. A fost mai degrabă un meci tensionat, fluctuant, în care Simona a trebuit să-şi înfrunte, rând pe rând, demonii care au chinuit-o atât de mult în ultimul timp: pierderile de concentrare din mijlocul meciurilor, cedarea sub presiune la momentele cruciale, un fel de a reacţiona la adversitate în care ea părea că se retrage, progresiv, într-un loc interior în care puterea şi plăcerea de a lupta pe teren nu mai existau. A fost un meci în care Simona a irosit multe oportunităţi, dar în care a tot revenit până când oportunităţile s-au prezentat din nou. A fost un meci în care jocul ei pe care îl iubim atât de mult – cel în care nu există teama de eroare şi care curge lin, ca faldurile unei rochii de gală – a strălucit atunci când a trebuit.

La ora la care scriu aceste rânduri Simona Halep şi Raluca Olaru s-au retras din meciul de dublu pe care ele trebuiau să îl joace astăzi. Îmi imaginez că epuizarea după o astfel de partidă şi că accidentarea pe care Simona o are la coapsa stângă şi pentru care a primit, de altfel, îngrijiri medicale în timpul meciului, au contribuit la această decizie. Tot ce ne putem dori este ca Simona să îşi revină pentru întâlnirea de mâine cu Ana Ivanovic*. Până atunci, să ne bucurăm că ea a obţinut astăzi o victorie mare, în care Simona Halep a scos-o din ghearele îndoielilor de tot felul pe Simona Halep.

*Actualizare: Conform contului de Twitter WTA Simona Halep s-a retras din meciul de mâine cu Ana Ivanovic din cauza accidentării la coapsa stângă. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.