Simona Halep este campioană la DubaiLa un an de la cel mai mare titlu pe care îl obţinuse în carieră, cel de la Doha, Simona Halep îşi egalează performanţa: câştigă turneul Premier 5 de la Dubai cu o victorie în două seturi, 6-4, 7-6, împotriva Karolinei Pliskova. Mulţumită acestei victorii, Simona se reîntoarce de luni pe locul trei în clasamentul WTA şi ajunge la un total rotund şi frumos de 10 titluri câştigate în carieră. De asemenea, va urca pe locul trei în Cursa pentru Singapore.

În urmă cu două săptămâni, Simona era criticată pe la unele colţuri, contestată pe la altele. Pierduse cu Muguruza în Fed Cup şi i se puneau la îndoială deciziile, calităţile, judecăţile. În urmă cu aproape vreo lună, când fusese eliminată de Makarova în sferturile de la Australian Open, peste jucătoarea numărul unu a României se abătea o furtună asemănătoare de negativism. Acum, Simona Halep, cu deciziile ei, cu echipa ei şi cu jocul ei, este campioană la Dubai. Probabil că, până voi termina eu de scris acest text, vor circula deja texte în care va fi preamărită drept Regina de la Dubai sau Prinţesa Nisipurilor sau Doamna-Care-Depăşeşte-În-Măreţie-Burj-Al-Arab. E ok. Doar că nu asta este cu adevărat important.

Ceea ce este cu adevărat important este că, reuşind să adauge CV-ului său al doilea titlu Premier 5, la fix un an distanţă de la primul său turneu de această categorie câştigat, Simona a revenit acolo unde-i este locul: în cercul select al jucătoarelor care, dacă îşi doresc extraordinar de mult un trofeu, se mobilizează la maxim pentru a-l şi câştiga. În declaraţiile date în timpul festivităţii de premiere, Simona a menţionat exact acest lucru: că şi-a dorit foarte mult titlul de la Dubai. Nu era neapărat nevoie să o spună. S-a văzut cu ochiul liber. S-a văzut de pe Lună. S-a văzut de pe Marte. Cred că şi de pe cea mai îndepărtată stea s-a văzut. Am văzut cu toţii dorinţa ei de a câştiga în timpul meciului scrâşnit din dinţi cu Makarova şi în timpul partidei lucide făcute cu Wozniacki.

Am văzut şi în timpul finalei cu Pliskova, în reacţiile pe care le-a avut în cele trei puncte de inflexiune ale acesteia:

  • Punctul 1, petrecut în debutul primului set, când Simona a salvat în două game-uri succesive mingi de break.
  • Punctul 2, venit după ce ea şi-e pierdut serviciul de două ori la rând, în timp ce servea pentru meci.
  • Punctul 3, când Simona a revenit după ce a fost condusă cu 4-3 în tiebreak, nemaioferindu-i Pliskovei nici un alt punct.

Punctul de inflexiune 1

Pliskova, care a jucat cu Muguruza o semifinală ce ar fi epuizat emoţional chiar şi o femeie de gheaţă, a intrat în meciul cu Simona cu o dorinţa arzătoare, de înţeles, de a scurta cât se poate de mult orice punct. Surprinzător, cumva, având în vedere cât de mult a jucat în ultimul timp, la debutul setului unu Pliskova chiar a dat impresia că este jucătoarea care se mişcă mai liber pe teren. Longilină, cu privirea aia a ei de plantă oţelită, cu backswing-ul scurt, atipic, atât pe rever, cât şi pe forehand, Karolina părea, la începutul meciului, că debordează de uşurinţă. Primele două game-uri pe care le-a jucat pe propriul serviciu dădeau chiar senzaţia că meciul este pe cale să se transforme într-un pisic care se va aşterne, cât de curând, să toarcă uşor şi cuminte în braţele ei.

La 2-1, Karolina a şi beneficiat de un punct de break, după ce Simona îi permisese să revină în game de la 15-40. Nu am spus la întâmplare că Simona îi permisese: game-ul cu pricina fusese garnisit cu două duble greşeli din partea jucătoarei noastre, iar cehoaica cea înaltă şi plină de încredere în ea spusese: thanks, thanks, thanks. Însă break-ul nu s-a întâmplat. Simona, cu o dârzenie pe care nu o mai văzusem de ceva vreme la ea, a scos din cutia cu minuni un passing shot care a sfârâit pe lângă Pliskova, ademenită la fileu, şi a potolit situaţia de criză, pentru a egala scorul la 2.

În următorul game pe serviciul Simonei, situaţia de criză s-a repetat. O altă minge de break a fost salvată, de data asta cu un rever câştigător în lung de linie. Două puncte mai încolo, Simona naviga din nou către ţărmuri sigure pe propriul serviciu şi restabilea o nouă egalitate în setul unu, de data asta la 3-3.

Se spune că cel mai bun moment pentru a face break în tenis este exact după ce ai salvat tu mingi de break. Nu ştiu cât este de adevărat şi dacă există statistici care să sprijine această afirmaţie, dar în setul unu al finalei dintre Simona şi Karolina, zicerea s-a adeverit. După două game-uri consecutive în care Simona a fost pusă în situaţia de a lupta pentru a-şi păstra serviciul, a venit rândul ei să beneficieze de puncte de break. Totul a pornit de la returul câştigător fabulos pe care l-a reuşit pe primul serviciu al Karolinei în chiar primul punct jucat în game-ul şapte. De la 15-0, se făcea imediat 40-0 pentru Simona, iar Karolina îşi ceda serviciul fără cea mai mică rezistenţă. După cele două hold-uri succesive din game-urile patru şi şase, acesta era break-ul crucial, care îi permitea Simonei să îşi treacă în cont, până la urmă, setul unu.

Punctul de inflexiune 2

Dacă setul unu a fost un joc de-a v-aţi ascunselea – Karolina a încercat să se ascundă la adăpostul serviciului său redutabil, însă Simona a găsit, cu retururi virulente, cheia care a scos-o pe adversara sa din adăpost – setul doi a fost un joc de-a prinselea.

Simona şi-a cedat primul game pe propriul serviciu, ajungând să fie condusă cu 2-0. A revenit la 2-2, după ce a făcut faţă cu brio şi unei pauze de peste şapte minute în joc, întâmplată după game-ul trei, când Pliskova a primit îngrijiri în afara terenului, pentru dureri de spate. De la 3-3 la 4-4 s-au schimbat break-uri. Apoi, un nou retur muşcător o aducea pe Simona în avantaj cu 5-4.

Punctul de cotitură 2 al partidei s-a petrecut aici. Pe propriul serviciu, Simona a beneficiat de o minge de meci. În acest moment, Karolina, al cărei calm în situaţiile critice este, cel puţin din meciurile pe care le-am văzut eu până acum, desăvârşit, şi-a găsit, ca prin minune, returul. Mingea de meci a Simonei s-a evaporat, precum şi oportunitatea de a închide finala cu serviciul, pentru că Pliskova făcea rebreak pentru 5 egal.

Ajunsă aici, Simona a avut de ales între varianta sa care luptă cu dinţii, ţinând de fiecare minge ca şi cum soarta întregului univers ar depinde de mingea aia, şi varianta sa care se lasă lovită de dezamăgire şi nu mai poate şi nu mai vrea şi nu mai caută decât semnul „Exit”. Alegerea Simonei a fost clară de la prima minge jucată în game-ul următor: a controlat cu dârzenie un raliu formidabil, fâţâind-o pe Pliskova pe linii, până când aceasta a scăpat mingea mult afară. Simona dorea să lupte. Dorea titlul. O altă minge rătăcită de cehoaică în afara terenului, un alt retur bun al Simonei, în picioarele Pliskovei, făcând-o pe aceasta să înglodeze mingea în fileu, şi erau trei puncte de rebreak pentru Simona. Un as al Pliskovei l-a salvat pe primul, dar pe al doilea Simona l-a înhăţat cu un winner de forehand bubuit în mijlocul terenului advers. Rebreak pentru 6-5.

După ce reacţionase perfect la pierderea primei oportunităţi de a închide meciul, Simona o avea acum pe a doua. Au bătut, însă, la uşă, din nou emoţiile. La a doua minge de meci a partidei, Simona a făcut o dublă greşeală. Imediat a urmat a doua, iar scenariul s-a repetat ca şi la 5-4. În loc să închidă finala, Simona şi-a cedat serviciul, făcând loc unui tiebreak.

Punctul de inflexiune 3

Să serveşti o dată pentru finală şi să nu reuşeşti trebuie să fie descurajant. Să serveşti a doua oară pentru finală şi iar să nu reuşeşti trebuie că-ţi sfâşie inima şi mintea. Cum a făcut şi ce a făcut numai ea ştie, însă în debutul tiebreak-ului Simona s-a purtat ca şi cum nimic sfâşietor nu i s-ar fi întâmplat. A mers cap la cap, calmă, cu Pliskova, până la 3-3, moment în care o minge plecată de pe reverul ei s-a proptit în fileu. Doar că adversara ei nu a apucat să savureze deloc bucuria minibreak-ului oferit cadou. A venit greşeala cu forehandul din partea Karolinei, iar Simona nu numai că-şi recupera minibreak-ul, dar câştiga şi punctul următor pe serviciul adversarei pentru a se instala la conducere. Restul îl ştim cu toţii: au urmat două servicii fructificate cu cea mai mare autoritate şi un tiebreak câştigat la 4, care i-a adus Simonei titlul de la Dubai.

Este un titlu mare şi drumul către el n-a fost uşor. În cele mai bune momente, am văzut o Simona aflată în progres evident faţă de începutul anului. Iar la sfârşit am rămas cu acea stare de bine pe care o ai, indiferent de afinităţi, naţionalităţi şi alte particularităţi, atunci când vezi un om ajungând în sfârşit înapoi acolo unde-i este locul.

Simona, cu vorbele ei de gratitudine pline de candoare -„Thank you everybody for everything” – şi cu trofeul acela în braţe, este acum o binevenită stare de bine.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.