Este oficial, scris negru pe alb pe pagina WTA. Simona Halep este numărul doi mondial. De la începutul anului şi până acum, Simona a urcat nouă locuri în ierarhia mondială. România nu a mai avut niciodată aşa ceva: o jucătoare care să fie atât de sus în ierarhia WTA şi care să aibă şanse rele de a ajunge chiar şi mai sus, acolo, în top, unde ridici capul şi deasupra nu mai este decât cerul.

Ascensiunea de pe locul 11, pe Simona îl ocupa la începutul anului, pe locul 2 în data de 11 august 2014 nu a venit doar pentru că Simona este bună, foarte bună, la tenis. A venit pentru că ea şi-a asumat că trebuie să progreseze zi de zi, pas cu pas. Povestea noului număr doi mondial WTA este povestea progresului de la o treaptă de excelenţă la alta. De aceea, pentru a sărbători realizarea Simonei, vom vorbi, rând pe rând, despre fiecare treaptă de excelenţă pe care ea a urcat-o, exact în cuvintele pe care le-am folosit atunci când acest lucru s-a întâmplat.

Treapta 1. Munca grea a performanţei

Simona 1Simona Halep câştiga cu scorul de 6-1 6-3 finala jucată la BRD Bucharest Open împotriva Robertei Vinci. Ea devenea astfel campioană la primul turneu WTA organizat în ţara noastră, ajungând la un total de opt titluri în carieră, al doilea de anul acesta, după cel câştigat la Doha. Simona venea la Bucureşti după finală la Roland Garros şi semifinală la Wimbledon, unde se şi accidentase. În condiţii normale, din cauza oboselii acumulate şi a riscului de a agrava accidentarea, cea mai raţională decizie pentru Simona ar fi fost ca ea să nu joace la Bucureşti. Şi totuşi a jucat:

Curajoasă. Puternică. Lovind mingea. Presând tot timpul. Aşa a câştigat Simona astăzi. Aşa îşi câştigă Simona meciurile. Fără compromisuri. Fără tărăgănări inutile. Fără să aştepte greşelile altora. La sfârşitul finalei, după ce a ridicat, ritualic, trofeul de la BRD Bucharest Open deasupra capului, Simona a vorbit tribunelor elegant, deschis, frumos, mulţumind familiei care a crescut-o şi a susţinut-o, dar şi antrenorului său, Wim Fissette, pentru că o sprijină în ceea ce ea a numit această „muncă grea a performanţei”.

Este de reţinut şi de notat expresia. Poate de aceea au umplut oamenii până la refuz tribunele de la Arenele BNR. Simona ne-a adus la Bucureşti nu numai un turneu WTA, ci sentimentul că „munca grea a performanţei” are sens, răsplată şi că, dincolo de chin, de sudoare şi, uneori, chiar de lacrimi, este ceva frumos, mai frumos decât mulţi poate îşi închipuie, în ea.”

Fragment din: „Curajoase. Puternice – Simona Halep, Elena Bogdan şi Alexandra Cadanţu sunt campioane la București

Treapta 2. Constanţa

Clasamentul WTA este, în primul şi-n primul rând, oglinda constanţei unei jucătoare. Grand Slam-urile şi celelalte turnee se câştigă printr-o combinaţie de multe elemente, printre care şi mulţi factori externi, cum ar fi ceea ce numi context favorabil sau puţin noroc. Dar în clasamentul WTA nu sunt loc pentru asemenea factori. Acolo cifrele arată cine are puterea de a fi în mod continuu la înălţime:

Pete Bodo, de la tennis.com, a scris un articol, „Chalk and Cheese”, despre cele mai promiţătoare noi jucătoare din galaxia WTA, Halep şi Bouchard, pe care le numeşte „cele două feţe gemene ale mişcării tinere din WTA”. […] Dintre toate celelalte observaţii ale lui Bodo – fără îndoială pertinente, dar pe care le-am mai auzit înainte chiar de la el – cel mai mult mi-a atras atenţia următoarea

„Halep trăieşte încă în oraşul în care s-a născut, Constanţa. Pare potrivit, pentru că Halep cu siguranţă este tipul ‘constant’ – serioasă, muncitoare şi modestă, este o profesionistă desăvârşită care de asemenea îşi foloseşte tenisul pentru a-şi exprima o pasiune constantă pentru ţara sa natală”.

Deşi am citit tone de articole autohtone în ultimele săptămâni pe subiectul Simona, în care ea era definită mai mult în termeni de ce „nu este” (superficială, lăudăroasă, neserioasă etc. etc. etc.) decât în termeni de „ce este”, această frază concisă, scrisă de un jurnalist american, mi se pare că este totuşi oglinda care surprinde cel mai bine esenţa şi frumuseţea Simonei Halep.”

Fragment din: „Tenisul care nu tace niciodată: Bodo despre rivalitatea Halep – Bouchard, Sara Tomic despre fratele ei, Nadal despre poker, “Elle” despre Stephens

Treapta 3. „Fii ceea ce pretinzi că eşti!”

Marii campioni la tenis au în comun puterea de a rămâne lucizi, în orice circumstanţe, şi ştiinţa de a se purta conform cu statutul lor, de role models la nivel global. Discursul pe care l-a ţinut Simona la festivitatea de premiere de la BRD Bucharest Open şi discursul ţinut după finala de la Paris au arătat – prin chibzuinţa pe care ea a folosit-o pentru a transmite mesajul corect – că este exact persoana pe care ni-o imaginăm că există în spatele sportivei:

La festivitatea de premiere, a adus cu ea şi ultima filă din istoria sa: „Sunt o campioană care ştie să se poarte conform statutului ei!” Dintre toate cuvintele care s-au rostit, discursul Simonei a ieşit în faţă. A fost cel mai realist şi mai lucid. N-a uitat pe nimeni, dar mai ales a pus accentele acolo unde trebuie şi atât cât trebuie. Iar cel mai bun accent a fost acesta: a spus că iubeşte iubirea publicului, dar, ca şi în zilele precedente, a adăugat că a venit la acest turneu pe un fond de mare oboseală. Cine a avut urechi de auzit a auzit şi poate că a şi luat aminte. Simona nu a fost prezentă la Arenele BNR şi nu a luptat cu oboseala, cu trecerea de la o suprafaţă la alta şi cu adversare pe care nu le cunoştea pentru că are o viziune romantică a tenisului. A fost un efort şi un risc imens. Un gest enorm făcut pentru că, dincolo de patriotisme şi cuvinte mari, a fi campioană la Bucureşti este o altă etapă – dulce şi frumoasă, e drept – din această „muncă grea a performanţei” pe care Simona îşi clădeşte destinul ei.”

Fragment din: „Curajoase. Puternice – Simona Halep, Elena Bogdan şi Alexandra Cadanţu sunt campioane la București

Treapta 4. Un reper în materie de performanţă

Halep 2Simona este prima sportivă din România care a ajuns numărul doi mondial în tenis. Este, de asemenea, şi prima jucătoare a noastră care a ajuns să dispute semifinală pe iarba de la Wimbledon. Simona va fi un reper pentru tot ceea ce va urma de acum încolo în tenisul nostru:

Simona Halep s-a oprit în semifinală la Wimbledon, după ce a cedat în două seturi, 7-6, 6-2 în faţa canadiencei Eugenie Bouchard. Simona s-a accidentat la glezna stângă devreme în meci, însă a continuat, împingând setul unu în tiebreak. În total, Simona a salvat cinci mingi de meci, trei pe propriul serviciu, două pe al canadiencei. Parcursul Simonei la Wimbledon rămâne unul de poveste, iar performanţa de a ajunge în semifinale pe iarba londoneză, unică pentru o jucătoare din ţara noastră şi venită după finala de la Roland Garros, devine un jalon de referinţă al tenisului românesc.”

Fragment din: „WIMBLEDON Ziua 10 – Obligată să joace accidentată la glezna stângă, Simona Halep rămâne cu semifinală la Wimbledon

Treapta 5. Puterea de a dărui înapoi afecţiune

Publicul general o iubeşte pe Simona. La noi, iubirea pentru ea a ajuns undeva la nişte cote pe care eu, una, nu le-am văzut atinse în cazul nici unui alt sportiv. Publicul de tenis o iubeşte pe Simona. În toată lumea, oamenii o susţin pentru combinaţia de tenis frumos pe teren şi persoană frumoasă din afara lui. La Roland Garros, Simona a arătat că ştie să le ofere fanilor aceeaşi afecţiune precum cea pe care fanii i-o oferă ei:

…tenisul, prin natura sa, este un sport care cere din partea spectatorilor foarte multă investiție de timp. Un meci de tenis nu este ca un meci de fotbal, ca un meci de baschet sau ca un exercițiu la gimnastică, ce se termină toate într-un timp bine definit. Un meci de tenis începe acum și se termină când se termină. Aproape zi de zi, săptămână de săptămână. Orele pe care le petreci uitându-te la tenis, dacă ești fan, sunt considerabile. Iar peste asta intervine investiția emoțională. Nu poți să privești tenis fără să măsori jucătorii și ca oameni. Nu o să cred vreodată pe cineva care susține contrariul. Oricât de mult ai vrea, oricât de mult ți-ai impune, tenisul nu este numai joc, ci este și felul în care jucătorii, prin ceea ce fac, pe și în afara terenului, creează valoare și semnificație pentru tine, cel care privești. La sfârșitul zilei, când ultimul meci se termină, după ce ne-am dedicat atât de mult timp și am investit atâtea emoții, vrem să vedem oameni care să ne dea senzația – prin ceea ce fac și spun – că investiția a meritat.

E greu, e al naibii de greu, să faci așa ceva. De aceea Nadalii și Federerii nu sunt pe toate drumurile. De aceea, Simona este o mare campioană. Nu numai pentru că se luptă pentru fiecare punct și nu numai pentru că zboară pe teren ca un fulg. Ci și pentru că, la sfârșitul zilei, este persoana care zâmbește. Persoana care se ridică la înălțimea momentului, indiferent că momentul este prielnic sau dureros. Persoana care știe ce să spună și cum să spună ca să ne facă să ne simțim mai bine. Persoana care este capabilă să vorbească despre propria ei valoare fără să scadă cu nimic din valoarea adversarelor. Persoana care nu se sfiește să le declare celor care și-au luat din timp pentru a se uita la meciul ei “Vă iubesc”.”

Fragment din: „Simona Halep, această mare campioană care ne face pe toți parte din visul ei

Treapta 6. Eleganţa în înfrângere

Tenisul este un sport dur. Confruntarea este la ordinea fiecărei zile, iar progresul către câştigarea unui meci nu este măsurat liniar. Învingătorul ia totul. Învinsul nu are unde să se ascundă. Se poate câştiga urât, dar se şi poate pierde urât. La Wimbledon, şansele Simonei de a ajunge în finală au fost micşorate semnificativ de accidentarea la gleznă. Însă Simona nu s-a plâns, nu s-a lansat în presupuneri despre „ce ar fi fost dacă” şi, ce e mai important, nu a căutat să dea vina pe nimeni şi nimic:

Scriind, înainte de startul Wimbledonului, despre şansele Simonei la titlu, spuneam că nu există nici un motiv pentru care ea să nu transleze pe iarba de la Londra jocul ei frumos de la Paris. Pe de altă parte, ziceam şi că trebuie să ne educăm şi să nu ne mai purtăm ca nişte copii răsfăţaţi, care bat non-stop din picior şi o presează pe Simona pentru un titlu de Grand Slam. Nimeni nu ştie ce s-ar fi întâmplat dacă Simona nu s-ar fi accidentat în semifinala cu Eugenie Bouchard, iar reluările şi discuţiile despre episodul accidentării ei au fost obsesive şi, în bună parte, ridicole. S-a vorbit despre vină şi s-a aruncat această vină pe terenul central de la Wimbledon care „uite în ce hal se face”. Hel-lo! Este iarbă. Aşa se fac terenurile de iarbă după două săptămâni de concurs. Face parte din joc şi face parte din challenge-ul de a câştiga Wimbledon. Plus că discursul vinii nu are şi nici n-ar trebui să aibă vreodată de-a face nici cu victoriile, nici cu înfrângerile din acest sport.

Din ceea ce am citit eu, Simona s-a ţinut departe de o abordare care să caute o vină sau vinovaţi şi bine a făcut. Să avem o sportivă care să facă finală la Roland Garros şi semifinală la Wimbledon este o delicatesă la care, cu un an în urmă, nimeni nici măcar nu visa. Apoi, Simona este tânără şi are tot timpul să înlocuiască heartbreak-urile pe care ni le-a pricinuit cu ridicări dincolo de stele. Îşi doreşte un Grand Slam şi îşi mai doreşte şi să facă lucruri mari. Contextul în tenisul feminin mondial este bun (trio-ul Serena, Maria, Victoria scârţâie destul de tare), iar experienţa acestei jumătăţi de an la cel mai înalt nivel sigur o va ajuta. Şi mai e ceva. Urmează două Grand Slam-uri pe hard. În ciuda părerii covârşitoare că Simona este la cel mai bun nivel atunci când joacă pe zgură, am senzaţia că totuşi ritmul infernal pe care-l impune ea în meciurile ei are cele mai bune şanse de a crea ravagiile cele mai mari pe hard.”

Fragment din: „Concluzii Wimbledon 2014. Partea 1 – Premianţii

Treapta 7. Siguranţa de sine

TENNIS - INTERNATIONAUX DE FRANCE 2014

Simona a avut şansa să joace anul acesta pentru prima dată pe stadioanele emblemă ale tenisului mondial. A jucat pe Central la Wimbledon, a jucat pe Chatrier la Roland Garros. De fiecare dată, în loc să se lase copleşită de mărimea scenei pe care juca, ea s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, demonstrându-şi sie şi nouă că acolo – pe stadioanele emblemă – îi este locul:

Chapeau, Simona!

A venit, n-a învins, dar ce turneu a făcut! În plus, i-a câștigat pe toți cu tenisul ei, cu eleganța pe teren și cu ceea ce spune. Simona este, la ora actuală, cel mai frumos lucru care i se putea întâmpla tenisului feminin mondial. Nu zic asta pentru că este din România, ci pentru că este tot ceea ce un fan al tenisului și-ar putea dori: o combinație de măiestrie tehnică, dorință de a face lucrurile corect și o minte frumoasă pe care în prezent n-o mai regăsim la nimeni altcineva din circuitul feminin.

Pe lângă publicul larg, la Paris Simona i-a cucerit definitiv pe Nguyenii și Tignorii din lumea întreagă, adică pe cei care au puterea de a dicta direcția opiniilor la nivel global în tenis. Este o mare realizare, pentru că, vrem nu vrem, validarea de acolo vine. Mie cel mai mult și mai mult mi-a plăcut la Simona siguranța cu care ea a arătat că aparține celor mai rarefiate sfere ale tenisului mondial, de la primul pas pe care l-a făcut pe Chatrier în turul unu până la discursul de mare finețe pe care l-a rostit la sfârșitul finalei.

Fragment din: „Cum am trăit Roland Garros 2014: Concluziile, Timelineul, Hashtagurile și Pozele

Treapta 8. Ştiinţa de a face dintr-o rivalitate o oportunitate

În tenis, apariţia unei campioane este o poveste. Dar apariţia unei rivalităţi este o Poveste. Cei care ajung să facă parte dintr-o rivalitate semnificativă spun, de cele mai multe ori, că existenţa unui rival i-a ambiţionat să devină mai buni:

Apoi urmează Povestea. Simona şi Genie au fost deja distribuite, de ceva timp, de mass-media internaţională de specialitate, într-o poveste a contrastelor. În parte justificat, pentru că stilurile lor de joc şi personalităţile lor sunt contrastante. În parte deoarece confruntarea între contraste este pâinea din care se hrăneşte mass-media şi unul dintre cele mai eficiente „cârlige” pe care tenisul le are pentru a-şi ţine publicul mereu în priză, mereu aproape. Aşa se face că Simona a fost distribuită în paradigma „tenisului fără efort”, iar Genie în cea a „tenisului construit pe efort”. Sub aceste paradigme, tenisul Simonei este fluiditate, uşurinţă, spectaculos, al lui Genie este chinuit, învăţat, butucănos. Cel mai de preţ asset al Simonei este mişcarea, al lui Genie încrâncenarea.

Că vrem sau nu vrem, înfruntarea dintre româncă şi canadiancă pune în opoziţie mai mult decât cele două paradigme care îşi tot dispută supremaţia în lumea tenisului, cea a „perfecţioniştilor” şi cea a „persistenţilor”. Este cumva şi confruntarea între Est şi Vest, între lumea noastră şi lumea lor. Aduce faţă în faţă o campioană crescută prin curaj şi efort individual versus o jucătoare care este produsul unui sistem bine pus la punct de crescut campioni. Este înfruntarea dintre noi, cei care ne luptăm zi de zi să facem performanţă, într-o lume haotică şi ostilă performanţei, şi ei, care sunt încurajaţi, zi de zi, să facă performanţă, într-o lume aşezată, capabilă să-şi recunoască şi să-şi susţină performerii.”

Fragment din: „WIMBLEDON Ziua 9 – Ce bucurie! Simona se califică în semifinală. Celelalte poveşti ale zilei şi preview-ul semifinalei Halep – Bouchard

Treapta 9. Puterea de a inspira oamenii

Simona

Mi s-a spus că o femeie din România i-a sărutat mâna Simonei Halep. Nu ştiu dacă este adevărat, dar nu m-ar mira:

În fine, mai este o chestiune care marilor campioni le reușește de minune și, deși am lăsat-o ultima, cred că e, în fapt, cea mai importantă. Natural, fără efort, discret ei fac oamenii cei mai diverși să le împărtășească visul și să viseze împreună cu ei. Când vorbeam despre faptul că Simona face o revoluție în mentalitățile noastre nu exageram. Este o revoluție care nu are de-a face cu manipularea pe care o exercită mass media în aceste momente. Și nici măcar cu mediile sociale, care vor și ele o bucățică din atenția pe care o generează apariția unui astfel de fenomen. Este vorba de reacția oamenilor care nu au bloguri și site-uri, nu sunt pe Facebook sau Twitter, nu lucrează la radio sau la televizor, nu au nici un interes și nici o miză în acest taifun creat de Simona.

Entuziasmul pe care ea l-a adus în rândul acestora nu este o făcătură și nici o exagerare, ci este genuin și îmbătător. L-am văzut la propria mea familie, la prietenii mei de aproape și de departe, străini sau români, dar și la oameni pe care nu-i cunoșteam înainte sau la oameni cu care m-am încrucișat întâmplător în aceste două săptămâni.

Să joci și să câștigi este fenomenal. Simona a jucat un meci superb și a fost la două game-uri de a câștiga. Să faci oamenii să viseze visul tău, împreună cu tine este, însă, monumental.”

Fragment din: „Simona Halep, această mare campioană care ne face pe toți parte din visul ei

Sursa fotografiilor utilizate în acest articol: Roland Garros, Wimbledon, BRD Bucharest Open.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.