Sunt meciuri care se povestesc uşor şi meciuri care se povestesc greu. Mai sunt unele meciuri care nu vor să se lase povestite. Nu este cazul azi. Povestea victoriei pe care Simona Halep a înregistrat-o la Singapore în două seturi, 6-2, 6-3, împotriva Eugeniei Bouchard, este una simplă. Genie – arătând pe tot parcursul meciului de parcă tocmai ar fi fost trezită cu forţa dintr-o mahmureală de dimensiuni galactice – nu a fost în stare să joace nimic. Simonei nici că i-a păsat: şi-a văzut neperturbată de planul ei de joc, pe care l-a executat calm, cu mintea rece şi cu mâna sigură.

Este primul meci pe care Simona îl dispută şi îl câştigă la Turneul Campioanelor şi ar trebui să fie întâmpinat ca atare. O victorie mare, prin semnificaţia emoţională pe care o are şi prin cea pragmatică: după prima zi de „luptă” în Grupa Roşie, Simona este la egalitate cu Serena, care, şi ea, şi-a adjudecat prima partidă disputată, împotriva Anei Ivanovic, tot în două seturi, 6-4, 6-4.

Dincolo de cele două tipuri de semnificaţii – emoţională şi pragmatică – pe care le-am menţionat, victoria Simonei de azi mai are şi o valoare simbolică. După semifinala cu Bouchard de la Wimbledon, pierdută aşa cum ştim cu toţii – având neşansa acelei accidentări la glezne – este o revanşă după care îmi imaginez că Simona a fost însetată. În cea mai mare parte a meciului şi în special în puţinele momente critice, când Eugenie a ameninţat cu un reviriment, setea Simonei s-a văzut. A făcut-o să se mobilizeze şi să-i închidă canadiencei ferestruica de oportunitate pe care aceasta părea că vrea să o deschidă la începutul setului doi. Dar să nu o iau înainte.

Bouchard nu a fost astăzi în cea mai bună formă. De fapt, asta este ceea ce în engleză s-ar numi un understatement. Să refrazez. Bouchard a fost astăzi într-o formă îngrozitoare. S-a văzut din primul game pe care l-a jucat. Servind la începutul meciului, Genie a reuşit două puncte convingătoare pe propriul serviciu. După care, s-a prăbuşit. Şi când zic prăbuşit, chiar asta vreau să se înţeleagă. Cu zgomot mare, cu hurducăială, cu paf şi pleosc. Canadianca a început să nu mai găsească careul cu primul serviciu şi să plesnească în minge de parcă era la vânătoare de spectatori prin tribune. Mingile plecate din racheta ei bubuiau mult în afara terenului, iar primul game al meciului s-a dus în contul Simonei înainte să apucăm să clipim de două ori.

Am mai clipit niţel, a clipit şi Simona un pic. Cu retururi bune, adversara ei obţinea imediat două puncte de rebreak. Pe primul dintre ele, deşi jucat de Simona cu serviciul doi, Genie îl irosea cu un backhand zburătăcit în afară. Pe al doilea, Simona îl salva cu un forehand în lung de linie atât de bine plasat că lui Bouchard nu i-a mai rămas nimic de făcut. Cu autoritate, ca o profesoară pusă să predea o materie cunoscută pe de rost, Simona s-a impus în următoarele două puncte jucate. Reuşea să consolideze, pentru un lead de 2-0 în setul unu, break-ul obţinut. Şi impunea şi un tipar de joc care nu poate fi descris decât ca „minte limpede şi simplitate regăsită”. Un tipar de joc susţinut de eficienţa cu serviciul doi, pe care a reuşit să o menţină în tot meciul.

Al doilea break al Simonei, cel care i-a asigurat un avantaj de 3-0, a venit la fel de rapid şi pe aceeaşi reţetă de succes ca şi primul: în timp ce Genie experimenta probleme majore cu serviciul unu, Simona strălucea în acea dispoziţie de joc pe care nu i-o mai văzusem de mult, cea în care transmite senzaţia că vede terenul de parcă ar avea nu una, ci douăzeci de perechi de ochi. La începutul game-ului patru, Bouchard adunase deja zece erori neforţate. În acelaşi timp, în dreptul Simonei nu se adunase decât una. La 4-0, cu două break-uri reuşite şi cu două game-uri pe propriul serviciu câştigate cu cea mai amplă autoritate, Simona, calmă, ştiind fiecare pas pe care avea să îl facă, arăta ca o clarvăzătoare. Eugenie, cu dreptele şi reverele ei care împungeau tribunele, părea un copil care tot depăşeşte contururile desenului pe care îl colorează. Pentru că nu are răbdare? Nu tocmai. Mai degrabă, pentru că nu vede desenul. Dintre toate lucrurile pe care le-a comunicat astăzi Eugenie Bouchard – prin jocul de pe teren şi prin expresiile de pe faţă – incapacitatea de a vedea desenul pe care trebuia să-l urmeze tenisul ei mi s-a părut cea mai pregnantă.

Canadianca a reuşit să-şi urce numele pe tabela de scor după 21 de minute de joc, însă şi acel game a fost unul chinuit, adjudecat după alte forehanduri plescăite peste teren şi după un 40 egal. La 4-1, era evident că Simona era în meci. Bouchard nu.

La 5-2, când Simona a servit pentru primul set, singura întrebare relevantă care se punea era: cum va trata ea acest moment care, în ultimul timp, i-a pus de atâtea ori probleme? Răspunsul a venit prompt şi a fost cel pe care ni-l doream. Nu, aflată în postura de a servi pentru primul set, Simona nu s-a mai emoţionat, sau, dacă s-a emoţionat, a avut foarte mare grijă să nu se vadă. Nu au mai existat nici ezitări, nici bâlbâieli, nici fracturi de încredere. Serviciul doi, care dădea semne că este la un nivel înalt încă de la începutul meciului, a funcţionat, din nou, perfect.

Spuneam la început că povestea acestui meci este una simplă. În mare măsură, pentru că sosirea setului doi nu a schimbat nimic în balanţa de forţe din acest meci. Canadianca a continuat să greşească cu aceeaşi nonşalanţă, Simona să crească în joc cu la fel de multă nonşalanţă. Definitoriu pentru această distribuţie de forţe rămâne game-ul trei. Genie avusese un prim game în setul doi neobişnuit de uşor, câştigat la 0. Părea să se fi reîncărcat, apăsa apoi pe lovituri, pentru a forţa un 30 egal pe serviciul Simonei. Aceasta a rămas lucidă, câştigându-şi game-ul la serviciu, pentru a stabili egalitatea la unu. Iar apoi a purces să înăbuşe din faşă mica rebeliune a lui Bouchard. I-a trântit retur bun după retur bun şi i-a făcut – nonşalant, cum spuneam – break.

Tot ce a urmat apoi în al doilea set a mers pe acelaşi făgaş. Serviciul doi al Simonei a fost ca un străjer la post, mereu prezent, când serviciul unu părăsea clădirea, cum s-a întâmplat în game-ul opt: puţin mai trează parcă decât la începutul meciului, Bouchard a forţat pe serviciul Simonei un 40 egal. Iar atunci, guess what? Serviciul doi al Simonei a mers ca uns, iar mini-criza s-a soluţionat. Era 5-3, Simona se poziţiona excelent pentru a închide partida în două seturi. Nu a mai fost nevoie să servească, pentru că în game-ul următor Bouchard se îneca singură sub povara a două duble greşeli, una dintre ele servită la minge de meci.

Povestea acestui meci este simplă şi rezumabilă într-o propoziţie: Simona a avut la Singapore startul perfect. Dincolo de vizibila degringoladă a adversarei, a jucat impecabil, arătând pe teren un joc curăţat de toate buruienile care îl invadaseră pe hardul nord-american şi în China. Printre ele, indecizia care îi încetinea reacţiile în momentele cheie şi nesiguranţa venită din imposibilitatea de a se baza pe serviciul doi, atunci când primul claca.

În America de Nord, Simona a avut multe momente în care, în meciuri, a arătat de parcă un preş invizibil îi era tras de sub picioare. Astăzi, Simona a arătat ca şi cum ar fi zburat pe un covor fermecat. Este o schimbare majoră şi poate fi o reîntoarcere la flerul cu care zbura prin meciuri în primăvară. Dar asta rămâne de confirmat în meciurile următoare pe care le va juca. Cred însă că cei care se întrebau unde e magia pot începe să zâmbească iar.

Simona Halep 1st #WTAFinals victory✓ #TwitterMirrorpic.twitter.com/lc31vGrZHT

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.