Serena Williams câştigă Australian Open. Pentru a şasea oară în carieră. Pentru a ajunge la un total de 19 titluri de Grand Slam. În speech-ul pe care îl ţine la ceremonia de premiere, unul dintre cele mai lungi pe care le-a ţinut vreodată, simte nevoia să transmită, pe lângă obişnuitele felicitări adresate adversarei şi mulţumiri pentru echipă, organizatori, fani, şi un mesaj motivaţional: „Să nu renunţi niciodată pentru că niciodată nu poţi şti ce se poate întâmpla şi pe cine vei inspira”.

De fapt, nu aşa voiam să-mi încep cronica finalei de la Melbourne dintre Serena şi Maria, terminată cu o nouă înfrângere a celei din urmă, cu 3-6, 6-7. Dar Serena, cu speech-ul ei, mi-a dat peste cap planul iniţial. Care era să-mi încep acest text cu următoarea întrebare: Cum poţi face cronica unei victorii anunţate? Cum să scrii despre această finală astfel încât să nu cazi în plictisul statisticilor, al discuţiilor nesfârşite pe marginea match-up-ului dintre jocul Serenei şi al Mariei, al vorbăriei despre tacticile care au fost şi care n-au fost folosite, al reflecţiilor asupra recordului disproporţionat pe care americanca îl are în faţa rusoaicei şi, în final, al clişeului rivalităţii-care-de-fapt-nu-există?

Nu ştiu. Dar am să încerc. Mesajul Serenei mi-a dat un oarecare curaj.

Să intre în scenă Maria Sharapova, care a avut un speech la fel de elegant şi de pus în ramă precum Serena. „Nu am câştigat de mult timp împotriva ei, dar îmi place de fiecare dată când ies pe teren şi joc cu ea, deoarece este cea mai bună şi, ca jucătoare de tenis, vrei să te măsori cu cei mai buni”. Cred că trebuie să fie foarte dificil ca, după a şaisprezecea înfrângere consecutivă la aceeaşi adversară, să gândeşti şi să spui aşa ceva în faţa unei audienţe globale de zeci de milioane de oameni. Cred că numai cei care sunt cu adevărat profesionişti şi care iubesc din tot sufletul ceea ce fac pot să-şi înghită lacrimile şi să treacă, cu eleganţă, peste astfel de momente în care, copleşitor, imposibil de negat, stă în faţa ta adevărul că altcineva este pur şi simplu mai bun decât tine. Cred că reacţiile în astfel de momente dau, de fapt, măsura valorii unui om.

Campioană cum este şi trecută prin multe ale vieţii, Serena a ştiut de ce vorbeşte, în speech-ul ei, despre puterea de a nu ceda niciodată. Pentru că finala de azi a stat, de la un capăt la altul, sub semnul refuzului de a renunţa. Setul unu al meciului a fost o poveste despre refuzul Serenei de a se lăsa copleşită de problemele de sănătate. Setul doi a fost o poveste despre refuzul Mariei de a ceda fără luptă în faţa unei adversare care şi-a ridicat atât de mult jocul încât îi făcea cu mâna de undeva din înălţimile cerului, în timp ce Maria încă se zbătea să sară câţiva metri de la pământ.

Ostilităţile Williams-Sharapova, Episodul 19, au început sub semnul incertitudinii referitoare la vremea de afară şi la starea de sănătate a Serenei. Înainte ca jucătoarele să îşi facă apariţia pe teren, acoperişul a fost închis deoarece cădeau picături de ploaie. Cu câteva minute înainte de începutul finalei, organizatorii au decis, însă, să îl lase întredeschidă, sperând probabil că norii grei de deasupra Melbourne-ului se vor zburătăci. Prima grijă a Serenei, imediat ce a ieşit pe teren, a fost să o întrebe pe arbitra de scaun, Alison Hughes, ce se va întâmpla cu acoperişul. Williams avusese temperatură în timpul dimineţii, iar ieri nu se simţise bine, decizând să renunţa la antrenamentul din prima parte a zilei, să doarmă şi să revină pe teren pentru a se antrena după-amiază.

Că starea de sănătate a Serenei era departe de a fi ideală s-a văzut încă din primul game, jucat pe serviciul Sharapovei: Williams încerca cu tot dinadinsul să păstreze punctele scurte, intrând în teren cât putea de mult pentru a returna serviciul al doilea şi plesnind winnere din retur, ori de câte ori putea. Între puncte, tuşea. În acest timp, Sharapova, emoţionată ca o şcolăriţă scoasă la tablă, îşi crea singură probleme, irosind bunătate de serviciu doi la 30 egal pentru a oferi primul punct de break Serenei. În bună tradiţie sharapovistă, următorul punct se încheia cu o dublă greşeală, iar Serena, chinuită mai mult de tuse decât de Maria, ieşea cu un break din primul game al meciului.

Cu aşi şi lovituri câştigătoare direct din serviciu de partea Serenei, cu încercări ale Mariei de a rupe ritmul lui Williams prin drop shot-uri elegante, s-a ajuns la momentul care a creat o ruptură semnificativă în dinamica primului set. La 3-2, 30-0 pe serviciul americancei, Sharapova a dat semne că începe să scape din tensiunea ce-o apăsase în game-urile de debut. S-a proţăpit mai bine în raliuri, punând la bătaie nişte demivoleuri defensive de toată frumuseţea, şi a ajuns la 30 egal, părând că invită o schimbare de momentum. În acel moment a început să plouă atât de tare încât meciul a fost oprit pentru a se lua o decizie referitoare la acoperiş. Decizia a venit repede: acoperişul va fi închis. În timp ce terenul era invadat de copiii de mingi, care s-au apucat să şteargă pe jos cu prosoapele, Serena a ieşit de pe teren. Maria nu. În momentul în care americanca a încercat să revină, a suferit o criză de tuse în tunel. A ieşit pe teren, dar a fost nevoită să se retragă din nou imediat, cu capul în prosop, deoarece criza nu-i trecuse. N-a reapărut nici în momentul în care arbitra de scaun a dat semnalul că jocul se poate relua. A apărut, în schimb, directorul turneului, care i-a dat explicaţii Sharapovei, deja aflată pe poziţii. Când Serena a revenit, în final, pe teren, jocul fusese întrerupt deja de 12 minute. Pauza, în timpul căreia Williams a primit îngriji medicale din partea doctorului turneului, a fost însă de bun augur pentru aceasta. Serena a servit un as, iar apoi şi-a închis game-ul cu un winner de forehand pentru 4-2.

Sharapova pierduse ocazia de a întoarce momentum-ul în favoarea sa, iar game-ul pe propriul serviciu pe care l-a făcut imediat după pauză a îndepărtat definitiv orice iluzie că ocazia se mai poate întoarce. Serena îi făcea break la zero, creându-şi oportunitatea de a servi pentru primul set. N-a reuşit să-l închidă pe propriul serviciu, însă încă un break, făcut tot la 0, i-a adus până la urmă lui Williams setul unu cu 6-3.

După toată drama din setul de debut, cu închiderea acoperişului, cu starea de rău a Serenei şi cu prăbuşirile pe propriul serviciu ale Sharapovei, setul doi a adus, în sfârşit, tenis. Tenis de cea mai bună calitate, care a fost posibil pentru că: a. Serena a început să se simtă mai bine şi b. pentru că Sharapova nu s-a lăsat descurajată de toate gafele monumentale pe care le făcuse în primul set şi şi-a ridicat nivelul de joc.

Primele semne că Maria intrase în fight mode au venit la 0-1. Împinsă mult în spate de o Serena extrem de bossy, care nu pierdea nici o oportunitate să închidă punctele la prima strigare, Sharapova s-a văzut nevoită să apere două puncte de break. A trimis un as, apoi un serviciu care nu a putut fi returnat de adversară. Încă un as o aducea pe Maria în avantaj, iar game-ul îl câştiga cu un forehand devastator. La 3-2, Sharapova mai salva un punct de break, pentru ca mai apoi să joace cel mai bun game din tot meciul pe serviciul Serenei. În acel game, sansa Sharapovei de a face break a venit după două egalităţi, când forehandul ei, de acum bine încălzit, a trâmbiţat un winner. Însă în faţa călăului său din acest meci – serviciul la T al Serenei –  forehandul Mariei a cedat, aruncând mingea în afara terenului. Serenei nici că-i trebuia mai mult pentru a-i trânti fereastra de oportunitate în faţă. Şi-a câştigat următoarele două puncte lejer, iar şansa Mariei de a se desprinde în al doilea set zbura ca un porumbel gonit de uliu.

Forehandul Mariei s-a răscumpărat la 5-4, când a salvat primul punct de meci al Serenei. Era un forehand în lung de linie curajos, pe care Williams îl aplauda la scenă deschisă. Tot cu un winner de forehand salva Maria şi a doua minge de meci a lui Williams, în tiebreak, la 4-6. Era suficient pentru ca lumea să admire, din nou, curajul Sharapovei în situaţii limită, dar insuficient pentru a amâna deznodământul. La 6-5, Serena a servit al optsprezecelea său as pentru a pune capăt meciului.

Foarte mult s-a vorbit, în timpul partidei şi imediat după, despre capacitatea impresionantă a Serenei de a lovi, ori de câte ori a avut nevoie, aşi. Iar adevărul este că aşii bubuiţi la T au scos-o pe Serena din câteva situaţii limită. Dar ceea ce mi s-a părut şi mai impresionant, în special dată fiind starea ei de sănătate, a fost uşurinţa pe care Williams a arătat-o în a acapara controlul în raliuri. De altfel, Sharapova a şi atras atenţia, la conferinţa de presă de după meci, asupra acestui aspect: „Mulţi oameni vorbesc despre cât de agresivă este. Dar este capabilă să creeze multe unghiuri, multe lovituri lungi din poziţii defensive”. Maria are dreptate. Dincolo de ajutorul enorm pe care îl primeşte din partea serviciului, Serena este, atunci când vrea cu tot dinadinsul (iar împotriva Sharapovei ea chiar vrea cu tot dinadinsul), pachetul complet. Best. Better than all the rest.

Restul nu e tăcere, iar aceasta nu mai e cronica unei victorii anunţate, ci un text care ar vrea să transmită respectul enorm pentru un tenis frumos jucat de aceste două jucătoare care, de ani de zile, transmit – fiecare în felul său unic – acelaşi mesaj:

„Nu renunţaţi niciodată, pentru că niciodată nu se ştie ce se poate întâmpla şi pe cine veţi inspira”.

One Response

Leave a Reply

Your email address will not be published.