Am răsuflat oleacă după trei luni şi jumătate de tenis intens şi ne-am răsfăţat timp de o săptămână în lumina trofeului câştigat de Simona la Bucureşti. A venit timpul să mergem mai departe. Dar nu înainte de a lua cu noi cele mai interesante lucruri care s-au spus în săptămâna ce a trecut.

1. Peter Bodo despre Simona Halep şi Eugenie Bouchard

Pete Bodo, de la tennis.com, a scris un articol, „Chalk and Cheese”, despre cele mai promiţătoare noi jucătoare din galaxia WTA, Halep şi Bouchard, pe care le numeşte „cele două feţe gemene ale mişcării tinere din WTA”. În esenţă, textul lui Bodo nu vine cu vreo viziune nouă nici asupra rivalităţii dintre cele două şi nici în ceea ce le priveşte pe fiecare în particular. Dar cadrul pe care îl construieşte pentru această rivalitate incipientă în tenisul feminin pune într-o ordine binevenită ceea ce ştiam:

Bouchard este impresionantă şi suprem marketizabilă – ceea ce, deşi nu este vina ei, îi va irita pe mulţi. Halep este, în multe feluri, o anti-Bouchard, dar nu atât de mult încât să creeze o rivalitate de imagine. Cu ele două, toată lumea câştigă,” zice el.

Dintre toate celelalte observaţii ale lui Bodo – fără îndoială pertinente, dar pe care le-am mai auzit înainte chiar de la el – cel mai mult mi-a atras atenţia următoarea:

Halep trăieşte încă în oraşul în care s-a născut, Constanţa. Pare potrivit, pentru că Halep cu siguranţă este tipul ‘constant’ – serioasă, muncitoare şi modestă, este o profesionistă desăvârşită care de asemenea îşi foloseşte tenisul pentru a-şi exprima o pasiune constantă pentru ţara sa natală”.

Deşi am citit tone de articole autohtone în ultimele săptămâni pe subiectul Simona, în care ea era definită mai mult în termeni de ce „nu este” (superficială, lăudăroasă, neserioasă etc. etc. etc.) decât în termeni de „ce este”, această frază concisă, scrisă de un jurnalist american, mi se pare că este totuşi oglinda care surprinde cel mai bine esenţa şi frumuseţea Simonei Halep.

Halep 1

2. Steve Tignor despre cât de uşor e să predici şi cât de greu să faci cu mâna ta

Celălalt jurnalist tare de la tennis.com, Steve Tignor, a avut nişte lecţii de învăţat şi de împărtăşit înainte de a pleca în vacanţă. În textul “Playing Ball: Easier Said Than Done”, Tignor povesteşte cum, întors de la Wimbledon, apucându-se să joace tenis, a descoperit că multe dintre lucrurile pe care noi, cei de pe margine, le cerem de la jucătorii de tenis profesionişti, sunt muuuuult mai uşor de predicat decât de implementat. Printre ele: să nu arăţi atât de multe emoţii negative pe teren (cu citat din Tim Gallwey), să nu loveşti tot timpul cu turbare (cu exemplu pe Maria Sharapova), să ataci cu voleul (cât de greu e la fileu, cu exemple precum Djokovic, Sharapova, Andre Agassi, Andy Roddick), să nu mai stai atât de deeeeee-par-tee-eee în spatele terenului (luându-l de exemplu, shocker, pe Rafa Nadal) şi să nu te „îneci” la mal (cu exemplu pe Roger Federer în finala Wimbledon 2014).

3. Nadal despre poker

Nadal, care s-a calificat pentru al zecelea an consecutiv la ATP World Tour Finals, a dat o petrecere de poker la el acasă, prilej cu care a apărut un interviu în Marca. Interviu în care Rafa vorbeşte în principal despre cum pokerul are o imagine nejustificat negativă.

Nadal

 Sincer, asocierea dintre Nadal şi poker m-a surprins când a fost anunţată şi tot timpul am avut tendinţa să consider că nu a fost, în mod necesar, decizia lui. Ei bine, se pare că a fost. Nadal:

Prima dată când mi-au propus [să lucreze împreună cu Poker Stars] am zis nu. Din ignoranţă, am considerat că eram foarte tânăr şi că o imagine a mea asociată cu pokerul nu era ceea ce voiam să proiectez. Au trecut doi ani şi mi-au propus din nou.”

Reporter: „Şi atunci?”

Nadal:

Şi atunci, sincer, eu am fost cel care am zis da. Tatăl meu nu era prea dornic, nici managerul meu, aveau o oarecare reţinere. Dar, în acel moment, eu înţelegeam deja un pic mai mult ceea ce este pokerul şi am spus că vreau să o fac, fără să îmi fie frică de ceea ce ceilalţi puteau gândi despre mine… Pentru că ceea ce oamenii gândesc despre tine nu este ceea ce reiese dintr-o reclamă, ci ceea ce se vede în fiecare zi pe terenul de tenis, când vorbeşti, când munceşti, când eşti tu”.

4. Sara Tomic despre povara de a fi sora fratelui ei, Bernard Tomic

Sara Tomic, care are 16 ani şi joacă tenis, a acordat recent un interviu în care vorbeşte despre implicaţiile pe care le pentru ea imaginea negativă a fratelui mai mare, Bernard.

Primesc multă ură doar pentru că oamenii au o imagine greşită despre fratele meu. Toţi cred că este un idiot – dar de fapt este un tip bun. Mă frustrează foarte mult – pentru că e fratele meu. Adică, dacă eu aş spune asta despre familia ta, cum ai reacţiona? Este parte din viaţa mea şi este o provocare pe care trebuie să o depăşesc”.

Tomic

5. Elle despre Sloane Stephens

Citesc revista Elle ori de câte ori am ocazia, în română, spaniolă sau engleză, depinde pe unde mă aflu, dar sincer în nici una dintre ele nu am dat peste un profil ca al lui Sloane Stephens, atât de hmm, nici nu ştiu cum să-i zic – ciudat? Trec direct la secţiunile care sunt despre tenis.

Ranking-ul ei s-a plafonat la numărul 19, o săptămână joacă tenis concentrat, inspirat, săptămâna următoare apare apatică şi neinteresată. În afara terenului, pare de asemenea, mercurială, ba fermecătoare, ba ţâfnoasă”.

TENNIS - INTERNATIONAUX DE FRANCE 2014Citeşti în continuare şi afli că Stephens face crize de isterie în timp ce semnează şepci promoţionale pe care le aruncă prin încăpere ca pe discuri Frisbee. Mai citeşti şi dai de comparaţii pe care americanca le face între propriii cercei cu diamante şi cerceii cu diamante ai lui Wozniacki (despre care spune că „a fost jefuită”, în sensul în care a dat mulţi bani pe zişii cercei). Dacă ai făcut un efort şi ai ajuns în acest punct cu lectura, simţi deja că nu vrei să mai continui sau să ştii mai multe despre Sloane. Vreodată. Dacă eşti totuşi genul de cititor care duce lectura până la capăt, ai senzaţia că tot ce se spune mai departe nu face decât să amplifice o senzaţia de tulbure, de personaj deşirat. Dacă eşti spectator de tenis, atunci probabil că vei avea probleme mari în a o privi pe această fată cu aceeaşi detaşare următoarea dată când o vei vedea pe teren.

Iar dacă eşti spectator de tenis din România, nu poţi decât să-ţi zici: Cât de bine e să ai o Simona, şi nu o Sloane!

Şi cu asta gata. Am terminat cu prinsul firelor care au continuat să se ţeasă în timp ce am răsuflat.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.