Stan Wawrinka este primul jucător calificat în finala Roland Garros. Meciul dintre Djokovic și Murray a fost suspendat la scorul de 6-3, 6-3, 5-7, 3-3 pentru sârb din cauza unei iminente furtuni în Paris. Semifinala dintre Nole și Andy va fi reluată mâine la 14.00, ora României.

Ce ar putea să se întâmple, mă întrebam azi, înainte ca semifinalele masculine să înceapă, astfel încât la Roland Garros să se depășească nivelul de dramă pe care l-a generat meciul dintre Djokovic și Nadal? M-am uitat înspre Tsonga și mi-am zis: neeeah. M-am uitat înspre Andy și mi-am zis: maybe. Până la urmă, vremea a fost cea care a adus cu ea și intensificarea nivelului de dramă până la cote apropiate de cea atinsă acum două zile.

Când semifinala dintre Nole și Andy a fost suspendată pe motivele furtunii care se apropia, aveam în fața ochilor un meci. Competitiv. După primele două seturi în care fusese încet, neinspirat, moale la retur, cu capul în nori și cu picioarele înclisate parcă în zgură, Murray începuse să se trezească pe la mijlocul setului trei. Trezia s-a întâmplat pe propriul serviciu când, condus fiind de Djokovic cu 3-2, 40-15, Andy a dat semn că, în marea dezolare care îl înconjura, exista totuși viață. În primul și-n primul rând s-a apucat să salveze cele două puncte de break cu un aplomb care îi lipsise cu desăvârșire în setul unu și doi. În al doilea rând, a dezlănțuit forehandul, pornindu-se să lovească lung și cu scop, așa cum nu văzusem încă la el în acest meci. Nici Nole nu văzuse încă ce daune poate produce forehandul lui Andy, așa că până la urmă a fost nevoit să cedeze game-ul respectiv, lăsându-i să-i scape din mâini un break care l-ar fi făcut să doarmă în noaptea asta somnul dulce al finalistului.

A fost o oportunitate majoră ratată de către numărul unu mondial, iar frustrarea de a fi scăpat ocazia s-a arătat în următorul game pe serviciul scoțianului. După primul punct jucat, Djokovic, care a trimis un retur aparent ușor în fileu, a început să se răstească, foarte vocal, spre loja sa în sârbește. Murray, insensibilizat, în sfârșit, la ieșirile lui Djokovic, a reușit să închidă cu bine din nou game-ul de serviciu pentru a instaura egalitatea la 4-4. La 5 egal, deja dinamica meciului se schimbase: de unde, de neunde, Andy găsise puterea de a-și elibera picioarele din inerția care-l paralizase mai devreme în meci și dădea drumul la lovituri, generând raliuri brutale cărora Djokovic le făcea față cu greu.

La 5-5, 15 egal pe serviciul lui Nole, un raliu nebunesc, terminat cu un backhand down-the-line câștigător al lui Andy, a adus promisiunea unui break pentru scoțian. Publicul a aplaudat lung. Suficient de lung încât Djokovic, căruia îi cade cerul în cap ori de câte ori are senzația că este neiubit de mulțime, să dea din cap cu amărăciune și dezaprobare. Faptul că până la urmă Andy a reușit break-ul ajungând la drop-shot-ul de rever al lui Nole și returnându-i-l acestuia în teren probabil că nu a făcut decât să pună și mai multă sare pe rană. Atât de multă încât, în game-ul care a urmat, numărul unu mondial nu a mai făcut nici un punct, setul trei încheindu-se cu un hold ușor al lui Andy.

Am pierdut motivul pentru care sârbul și-a luat un timeout medical la vestiar înainte de setul patru, dar în primul game, în care a servit, totul a părut ok la el. Ok a rămas, însă, și jocul lui Murray. Cei care se întrebau dacă și de data asta el se va fleșcăi, așa cum a făcut-o în finala de la Australian Open, au putut răsufla ușurați. În game-ul doi, scoțianul a salvat în stil mare două puncte de break. Nu oricum, ci făcând ceea ce părea destul de improbabil pe la începutul meciului – outplaying Djokovic în raliuri monstruoase (cel jucat la 15-40 a avut 34 de lovituri). „Murray joacă box acum”, au declarat comentatorii, chicotind. A continuat să joace box și în game-ul următor pentru a face break și a se desprinde la 2-1. Și-a pierdut imediat avantajul, permițându-i lui Novak rebreak-ul, însă a revenit la box în game-ul șase, când a salvat iar două puncte de break. Dominând din nou raliuri monstruoase, pe care le-a controlat cu forehanduri din ce în ce mai masive. Găsind serviciile potrivite în momentele potrivite.

La 3-3 în setul patru, moment în care meciul a fost suspendat, Djokovic punea întrebări, iar Murray avea răspuns la toate. Printre altele avea răspunsuri la întrebarea care i-a frământat pe mulți anul acesta: ce poți face pentru a-l scoate pe numărul unu mondial din ritmul lui neabătut? Andy ne-a arătat: să lovești masiv, lung, fără frică și să alergi. Să alergi în față, în spate, la stânga, la dreapta, cu fața, cu spatele, în orice fel. Să alergi ca un nebun. Să alergi ca să poți fi peste tot în teren.

Vom vedea dacă scoțianul va putea să o ia de la capăt mâine. Pare destul de greu, pentru că părea împins înainte de momentum-ul pe care și-l crease. Iar un Djokovic odihnit este un alt fel de challenge.

Plusul de odihnă de care va avea parte finalistul pe care deja îl cunoaștem va fi probabil unul dintre subiectele ce vor fi mult dezbătute. Stan Wawrinka a avut un meci mai complicat decât mă așteptam cu Tsonga, în sensul în care francezul a reușit să îl ducă pe elvețian în două tiebreak-uri. Așa că, probabil, Stan va fi fericit că va exista un factor care să-l avantajeze, cel puțin teoretic.

Spuneam că Tsonga a fost un adversar mai dificil decât anticipam pentru elvețian. Asta deși Jo a avut nevoie de aproape două seturi pentru a intra în meci. În setul unu și în mare parte din setul doi, francezul le-a dat compatrioților săi mari motive de frustrare. Apatic, arătând ca un urs debusolat, trezit prea devreme, Jo a mers pe avarii până la sfârșitul setului doi. Acolo a salvat cinci puncte de break pentru a prelua conducerea cu 6-5 și pentru prima dată a arătat ca un jucător care realizează miza pentru care joacă. În tiebreakul care a decis soarta setului și pe care l-a câștigat la 1, a jucat un tenis de calitate, probabil cel mai bun din toată partida.

Tiebreakul celui de-al treilea set a fost, însă, o poveste total diferită. La 3-3, Wawrinka a redevenit agresiv și și-a regăsit backhandul, care dăduse semne teribile de oboseală pe parcursul acelui set. Jo nu a mai reușit să câștige nici un alt punct, oferindu-i elvețianului un avantaj de 2-1 la seturi. În setul patru, în ciuda dispoziției francezului de a se ține aproape de Wawrinka, jocul a mers într-un singur sens din momentul în care Stan a preluat conducerea cu 2-0.

Dacă există o statistică relevantă pentru acest meci, aceea se referă la punctele de break convertite de francez: 1 din 17. Nu, apărarea lui Wawrinka nu a fost atât de fenomenală. Stan, cel care în sferturi l-a surclasat pe Federer, nu a apărut azi decât în primul set. Doar că limitele jocului lui Jo, care s-a lăsat iar dominat de greutatea ocaziei, au apărut din nou, printre ele cele mai semnificative fiind deplasarea deficitară și selecția nu tocmai fericită de lovituri în momentele cheie.

Stan, care a făcut o semifinală solidă, fără a replica nivelul de joc excelent din sferturi, merge așadar în a doua finală de Grand Slam din carieră. Este o mare realizare, ținând cont de felul în care a început elvețianul sezonul pe zgură. Cu Djokovic are un head-to-head de 3-17, dar un istoric recent de meciuri epice, decise în cinci seturi. Cu Murray, scorul întâlnirilor directe este de 6-8, dintre care ultimele două, ambele disputate în 2013, au fost câștigate de Wawrinka.

Dar am luat-o un pic înainte. Mai întâi, să se termine cea de-a doua semifinală. Apoi vom vedea, no?

Leave a Reply

Your email address will not be published.