Câteva găleţi mari cu gheaţă au căzut aseară în creştetul nostru în momentul în care Mirjana Lucic-Baroni, jucătoare de 32 de ani, venită din calificări, a servit al doilea as consecutiv pentru a închide cu 7-6 6-2 meciul din turul trei cu Simona Halep.

În teorie, era cel mai improbabil rezultat. În practică, Simona a fost bătută fair and square. Şi nu are nici un rost să încercăm să îndulcim în vreun fel ceea ce s-a întâmplat, pentru că nu serveşte nimănui şi cel mai puţin Simonei. Mirjana i-a fost superioară din punct de vedere tactic, tehnic şi mental. Fără asteriscuri. Fără şoapte că „dacă…” şi că „nu cumva?”. De altfel, Simona, cu stofa ei de mare campioană, a fost prima care să recunoască acest lucru. „Ea a jucat cu adevărat bine astăzi”, a zis despre Mirjana. „Adică, după ce am ajuns la 5-2 şi am avut două puncte de set, a revenit foarte bine şi a început să lovească fiecare minge. Totul îi intra. Nu a fost cea mai bună zi a mea, dar cu toate acestea am dat totul pe teren. Ea a fost mai bună decât mine astăzi, aşa că trebuie să continuu să muncesc din greu în fiecare zi şi să mă pregătesc pentru următorul turneu”.

Acel 5-2 şi acele două puncte de set ratate de Simona. Momentul de cotitură al meciului, fără îndoială. Păcat că jurnaliştii care au fost prezenţi la conferinţa de presă post-meci nu au insistat mai mult cu întrebări asupra punctului în care meciul s-a rupt pur şi simplu pentru Simona. Pentru că, până în acel punct, în ciuda unei oarecare umbre pe frunte şi a unor picioare o fracţiune mai lente ca de obicei, ea păruse că joacă în parametrii ei obişnuiţi. După ce, în debutul meciului se schimbaseră două break-uri şi două holduri, Simona găsise în game-ul cinci, pe serviciul Mirjanei, un backhand în lung de linie trademark care îi permisese să ajungă la 3-2. Îl consolidase cu un game bun, uşor, pe primul serviciu. Iar în game-ul următor, în ciuda dispoziţiei lui Lucic-Baroni de a sta cu ea în raliuri, Simona convertea al treilea punct de break. Era 5-2.

Apoi a urmat fatidicul game. Mirjana, o jucătoare mult prea hârșâită în tenis, în viaţă, în de toate, nu s-a intimidat de faptul că o avea în faţă pe numărul doi mondial, care servea pentru set. Croata blondă, înaltă, cu privirea ascunsă de ochelari, cu corpul plin de tape-uri şi cu faţa brăzdată de riduri, s-a trezit cu faţa la perete şi cu pistolul la tâmplă. Şi-a amintit – dacă uitase vreodată, ceea ce mă îndoiesc că s-a întâmplat – că nu avea nimic, dar absolut nimic de pierdut. A început să trântească winnere, cu lejeritate de jucătoare aflată pe modul croazieră la antrenament. A obţinut un punct de break. Simona l-a salvat cu un as. Apoi, dintr-o dată, Simona a părut că nu-şi mai poate spune sieşi că nici ea nu are, de fapt, nimic de pierdut. Parcă brusc, greutatea primului Grand Slam jucat din postura de număr doi mondial i-a apăsat prea tare pe genunchi şi i-a amorţit mâna. Simona a jucat cu teamă, Mirjana fără, a salvat două puncte de set şi a făcut rebreak.

10661833_10152247066477187_4354442715450199313_o

Recunoscând meritele lui Lucic-Baroni – croata a lovit mingile foarte tare, este înaltă şi serveşte bine – Simona a insistat că rezultatul meciului s-a datorat şi faptului că ea nu a fost într-o dispoziţie bună. Rugată să explice ce înseamnă acest lucru, Simona a spus: „Am început destul de bine meciul. Am avut 5-2 şi două puncte de set. Am început agresiv. Am jucat bine. Dar, după aceea, ea a revenit foarte bine. Nu am putut să lovesc mingile foarte lung. Aşa că a fost scurt jocul meu. Dar s-a întâmplat şi trebuie să iau lucrurile aşa cum sunt. Nu am fost într-o dispoziţie bună pentru că, uneori, după ce pierzi un set de la 5-2, îţi pierzi puţin încrederea. Dar am încercat totuşi tot ce am putut”.

Deci. Lipsa unei bune dispoziţii a însemnat pentru Simona de fapt lipsă de încredere. Servind din nou pentru set la 5-4, Simona a făcut două duble greşeli. Ambele venite la momente critice. Prima i-a permis Mirjanei să se distanţeze la 30-0 şi să-şi construiască, astfel, un avantaj semnificativ în game pentru al doilea rebreak. A doua dublă greşeală, venită la 0-40, i-a oferit Mirjanei rebreakul.

Dublele greşeli făcute la momente cruciale spun aceeaşi poveste a lipsei de încredere şi tind să contureze un pattern al jocului Simonei care are nevoie, din partea ei şi a echipei sale, de atenţie. În urma meciului cu Maria Sharapova de la Cincinnati, era unul dintre punctele care se desprindeau ca fiind de îmbunătăţit. În meciul cu Lucic-Baroni, Simona a avut în plus doar o dublă greşeală faţă de adversară (7 faţă de 6), dar diferenţa au făcut-o momentele în care ele au venit. În tiebreak, Simona a salvat două mingi de set, la 4-6, însă o dublă greşeală făcută la 6-7 i-a oferit Mirjanei punctul de care a avut nevoie pentru a închide setul.

De altfel, Lucic-Baroni, a încadrat miraculoasa ei revenire de la 2-5 în setul unu tot în naraţiunea încrederii în sine. Şi a consistenţei tactice. Pusă să aleagă între o explicaţie care să explice revenirea ei prin propria detensionare sau printr-o breşă în jocul Simonei, Mirjana n-a ales nici una dintre cele două alternative sugerate de către reporter: „Chiar şi în primele game-uri din set, acestea au fost foarte strânse. Doar că s-a întâmplat ca ea să le câştige pe toate. Deşi era 5-2 şi părea de parcă meciul se scurgea într-o singură direcţie, senzaţia mea era că game-urile au fost foarte strânse. Am continuat să fac ceea ce trebuie să fac: să joc agresiv şi să lovesc mingea devreme. M-am gândit, okay, chiar dacă pierd acest set, voi continua să joc în acest fel. Meciul o să se întoarcă. Sunt doar fericită că am putut să fac acest lucru în primul set”.

Declaraţia Mirjanei pune, cred, în perspectiva corectă, desfăşurarea meciului. Nu a fost vorba de o jucătoare care a intrat subit într-o transă pentru că s-a găsit în faţa numărului doi mondial şi şi-a găsit astfel o extra-motivaţie. Mirjana a avut 100% încredere în sine, a avut un plan (jocul agresiv) şi s-a ţinut de el (hotărârea ei de a nu schimba nimic în jocul ei agresiv, no matter what). Toate declaraţiile ei, de altfel, converg către aceeaşi concluzie: „Mulţi oameni au încercat să mă schimbe de-a lungul anilor. M-am reîntors la lucrurile de bază şi, da, în fine încep să mă simt ca şi cum sunt eu însămi din nou”, a spus ea.

Simona, venită la US Open după un build-up presărat cu îndoieli (a cincea înfrângere consecutivă la Maria Sharapova, eliminarea prematură de la New Haven în faţa Magdalenei Rybarikova), a avut neşansa de a da prea curând în turneu peste o jucătoare matură, căreia nu i-a lipsit nici o clipă încrederea în jocul ei şi în planul ei şi care iubeşte la nebunie să joace agresiv: „Nu sunt tipul de jucătoare care să construiască punctele şi să dea baloane şi să aştepte să se ivească ocazia”, spune Lucic-Baroni. „Îmi place să lovesc decisiv. Chiar îmi place acest lucru. Îmi place să dau lovituri câştigătoare. Îmi place să dau aşi. Iubesc chestia asta. Problema pentru mine este să găsesc echilibrul. Să găsesc echilibrul între a lovi cu mult în afara terenului sau a lovi în interiorul lui”.

Echilibrul. Asta am sperat să îşi regăsească Simona în acea pauză de vestiar pe care a luat-o între setul unu şi doi. N-a întrebat-o nici un reporter ce şi-a spus sieşi în acea pauză, cum s-a încurajat. Dacă ar fi reuşit să întoarcă meciul în favoarea sa, aşa cum s-a întâmplat după setul pierdut tot la tiebreak, în partida de debut cu Danielle Collins, cu siguranţă ar fi fost întrebată despre acest detaliu. După acel meci, din turul unu, Simona povestea că s-a încurajat singură, în pauza de vestiar luată, zicându-şi că nu are nimic de pierdut. „Du-te pe teren şi dă tot ce ai mai bun şi joacă-ţi jocul”. Acesta a fost discursul motivaţional pe care Simona a povestit că şi l-a ţinut atunci. A mers. Iar reporterului care a întrebat-o dacă într-adevăr mai poate să-şi spună că nu are nimic de pierdut, Simona i-a răspuns că da, poate. Presupun că acelaşi discurs motivaţional l-a avut, în mintea sa, şi ieri. Doar că, pur şi simplu, Simona nu a mai putut să creadă că nu are nimic de pierdut.

În setul doi, după primul game câştigat pe primul serviciu, ea a părut că s-a crispat, iar când a servit pentru 2-1, a părut pur şi simplu copleşită. Mirjana bliţuia retur după retur muşcător, o ţinea departe de teren cu lovituri care o împingeau hăăăăt departe în spate şi îi făcea şah-mat cu forehandul în cros scurt. Ritmul impus de Mirjana era infernal. Simona, care de obicei grăbeşte ea jocul pentru a-şi sufoca adversarele, era ea cea sufocată de rapiditatea cu care i se întorceau mingile. Am văzut anul acesta de multe ori scenariul de mai sus. Doar că Simona era cea care aplica adversarelor sale acest tratament. Ieri am văzut cum Simona a fost simonizată.

1518087_10152247065832187_5404587380757669711_o

Simonizarea a fost la maxim în game-ul şapte. În acesta, Simona, încercând să evite al doilea break, a căzut la 0-40, după trei winnere tip „lasă spectatorii cu gura căscată” reuşite de croată. Pe al patrulea Mirjana n-a mai fost nevoită să-l facă. Simona i-a cedat game-ul cu altă dublă greşeală. La 5-2, adversara ei a încheiat meciul cu doi aşi unul după altul. Întrebată cât de dificil a fost să-şi controleze emoţiile când a venit vorba să închidă meciul, Mirjana a dat o replică neaşteptată: „A fost foarte uşor. Acum este greu (râde). Am fost foarte bună. Am fost atât de bună pe teren. Am ştiut ce trebuie să fac şi am făcut”.

Planul şi execuţia au mers la croată mână în mână. În acelaşi timp, planul Simonei, care coincide, culmea, cu cel al Mirjanei – loveşte agresiv, ia mingea repede – nu a mers. A rămas în spatele terenului, incapabilă să mai găsească, aşa cum spunea, lungimea necesară a loviturilor, cea cu care ea creează diferenţa. Serviciul nu a ajutat-o: Simona a câştigat doar 54% din puncte pe primul serviciu, Mirjana 67 %. Diferenţa se menţine şi la punctele câştigate cu al doilea serviciu (40% Simona, 53% Mirjana). Şi la retur, croata a fost net superioară, cu 52 % din punctele la primire câştigate de ea, faţă de 40 % Simona. Şi mai mare a fost diferenţa la punctele câştigate la fileu, croata reuşind să fructifice 75 % din ele (12/16), Simona 0 % (0/4).

Cum a primit Simona această înfrângere? Iată ce zice ea: „Ştiu că în tenis nu este uşor să te gândeşti că poţi câştiga titlul. Orice te poate învinge. Înţeleg. Accept situaţia. Trebuie doar să merg mai departe, pentru că am avut multe meciuri bune, multe rezultate bune în acest an. Aşa că nu este o problemă mare că am pierdut azi. S-a întâmplat şi trebuie să îmi continuu drumul ca să ajung departe”. Este ceea ce ne aşteptam să auzim de la ea, pentru că, este, fără îndoială, perspectiva corectă. Simona a avut un 2014 extraordinar, în care a reuşit atât de multe, încât tot ce mai face de acum înainte nu este decât un bonus.

Ce are de îmbunătăţit în continuare? Am enumerat aceste lucruri şi după meciul de la Cincinnati, cu Maria Sharapova. Ele rămân, după mine, aceleaşi. Tehnic, trebuie să adauge varietate jocului ei, în special prin utilizarea slice-ului şi să îmbunătăţească jocul la fileu, ca şi componentă a unui Plan B, atunci când are nevoie să îl acceseze. Pe frontul mental, cred că este important să depăşească blocajele care par să se instaleze în momentele cheie din meciuri şi să rupă cu tendinţa de a scăpa meciul din mâini atunci când se află la conducere. În primul şi-n primul rând, însă, în această perioadă în care face cu adevărat tranziţia de la jucătoare care le vânează pe celelalte la jucătoare vânată de celelalte, cred că cel mai important este să-şi regăsească puterea de a se convinge, ori de câte ori are nevoie, că la urma urmei nu are nimic de pierdut.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.