Aţi văzut vreodată o pisică matură hârjonindu-se cu pisoii mici? De obicei, lucrurile se desfăşoară cam aşa: pisica matură, destul de plictisită, sătulă până la refuz de hărmălaie şi îmbuibată de hrană, îi lasă pe cei mici să sară, să zgârie cu gheruţele, să chirăie şi să se joace, iar din când în când, cu o lene ancestrală, dar cu reflexe fulgerătoare, le administrează câte o corecţie. Blândă şi fără urmări catastrofale. Pisoii învaţă astfel, iar pisica cea mare este mulţumită că înţelepciunea pisicească referitoare la supraviețuire şi toate celelalte se transmite, în siguranţă, mai departe.

Când, după nici o oră de joacă, Andy Murray a venit la fileu ca să dea mâna cu Nick Kyrgios, în urma acestui scurt 6-2 6-2, am avut exact această senzaţie. Că asistasem la o hârjoană pisicească extrem de importantă. În tot meciul, pisica matură – Andy Murray, ca să nu existe vreun dubiu – îl lăsase pe Kyrgios să se joace preţ de câteva puncte, însă în cincizeci din cele cinzeci şi ceva de minute ale meciului, îi administrase, punct cu punct, corecţii.

Să luăm un exemplu. Cel mai disputat game al meciului, la 2-egal, în setul doi. În timp de Djokovic se înfrupta dintr-un meniu probabil fără gluten, iar camerele de televiziune îl vânau ca să ni-l arate cum mestecă, Kyrgios, aflat la serviciu, îşi câştiga primul punct. Următorul punct se juca la fileu. Andy, venit acolo pentru că a vrut el, nu pentru că Nick l-ar fi ademenit, executa un voleu mieros, iar oponentul său i-a răspuns cu un stop-voleu câştigător. Frumos. Tribunele au prins viaţa şi glas parcă pentru prima dată în meci. Andy nu se lasă, însă, şi face ce face pentru a ajunge la 30 egal. Moment în care este împins muuuuult în spatele terenului de forţa loviturilor lui Kyrgios şi, neavând altă soluţie, trimite un slice defensiv, pe care adversarul îl întâmpină la fileu. Kyrgios execută un smash. Smash-ul este ok, dar merge fix către colţul în care se află Andy Murray. Care – deja ştim cu toţii, pentru că este un film care s-a derulat de atâtea ori în faţa ochilor noştri – returnează din nou. Kyrgios execută al doilea smash. Mai bine plasat decât primul. Acesta îi câştigă punctul. Este 40-30 şi Nick ar putea să scape din gheara bine ascuţită pe care voia să i-o înfigă în spate Murray.

Doar că Murray este o pisică nu numai extrem de fit, care, apropo, arată foarte bine în tricoul cel nou care are culoarea albastrului adânc de mare, dar mai este şi una extrem de versatilă în ceea ce priveşte tehnica şi compoziţia. Printre loviturile de graţie, pe care Murray le execută mai repede decât ai zice „miau”, se numără şi lobul. Deci. La 40-30 pentru australian, Andy îl depăşeşte cu un lob de rever, executat cu o fineţe de doctor, făcându-l pe Kyrgios să contemple pe tabela de marcaj, în loc de 3-2, un 40 egal. Următoarele două puncte au fost jucate de Nick cu al doilea serviciu. Pe ambele le-a cedat cu greşeli neforţate: prima dintre ele o minge care a gâdilat fileul pe burtă, cea de-a doua un forehand ieşit atât de mult în afară că părea destinat omului de pe lună. S-a făcut 4-2 pentru Murray, iar de acolo şi până la sfârşit n-a mai fost nici o hârjoană şi nici o joacă, ci doar greşeli grosolane ale lui Kyrgios şi serviciul lui întâi care n-a funcţionat.

De altfel, tot meciul a fost pentru australian şi pentru privitori un studiu pe tema „cu ce poate ieşi el în faţă, atunci când primul serviciu nu funcţionează”. Kyrgios, care a făcut ravagii la Wimbledon cu aşii pe care-i tot turna, a reuşit să pună în joc doar 59% dintre primele servicii şi a câştigat doar 62% dintre punctele jucate cu acestea. Procentajul punctelor câştigate pe al doilea serviciu a fost catastrofal – 39%. Spre comparaţie, lui Andy Murray i-au intrat 66% dintre primele servicii, dintre care a câştigat uluitorul procent de 96%. Pe al doilea serviciu, britanicul a avut o eficienţă de 62%.

Răspunsul la tema de studiu de care vorbeam mai sus şi pe care l-a dat astăzi Kyrgios a fost, fără menajamente, următorul: „cu mai nimic”. Backhandul în cross, pe care-l utiliza la Wimbledon ca să taie oponenţilor orice chef de raliuri mai lungi, a fost inexistent. Forehandul explosiv, care duduia şi fumega pe iarba verde de la Londra, ateriza astăzi atât de mult în afara liniilor încât te făcea să te întrebi dacă, nu cumva, pentru Kyrgios terenul este mai mare decât îl vedem noi ceilalţi. E drept, australianul a primit, în pauza dintre seturi şi la începutul setului doi îngrijiri la antebraţul stâng. Oricum ar fi, jocul care l-a dus unde l-a dus la Wimbledon nu a fost acolo nici un moment, iar Joshua Eagle, antrenorul lui, are mult de lucrat pentru a-l face pe Kyrgios să arate pe hard ca şi pe iarbă: ca şi cum ar aparţine acestei suprafeţe şi nu ca şi cum ar fi un musafir nepoftit pe ea.

Andy Murray, în schimb, bronzat – ceea ce pentru el este o minune în sine – relaxat şi vegheat din lojă de Mauresmo a arătat sharp. A alergat, a servit, a apărat, a lobat, a slice-at şi, în general, a făcut tot ceea ce trebuia să facă pe teren la superlativul absolut. A plecat de pe central senin. Nick, care a renunţat azi la bombănitul continuu pe care l-a practicat în timpul meciului de ieri, a plecat de pe teren cu capul între umeri, vădit preocupat, cu mersul lui legănat. Lunea tenisului nu prea are chef de un nou jucător „bum-bum”, ci de un campion complet. Astăzi, viitorul, posibilul ATP star a primit de la maestrul scoţian o lecţie extrem de utilă despre ce şi cum trebuie să faci dacă e să devii aşa ceva.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.