Stanislas Wawrinka d. Roger Federer 46 76 62

În debutul setului unu din finala de la Monte Carlo, la 2-1, după ce ratase minge de break pe serviciul lui Federer, Stanislas Wawrinka îşi dădea cu racheta în cap. În game-ul care a urmat imediat după aceea, îşi pierdea serviciul pentru prima dată în tot turneul.

Mi-e greu să îmi imaginez cu ce fel de aşteptări veniseră cei care aveau bilete la finală, dar în acel moment, Stanimal părea deja înghiţit de torpoarea post-australiană, în timp ce ilustrul său oponent ţesea în jurul lui un joc prea puţin tipic pentru zgură, cu servicii puternice, voleuri înaripate şi schimburi scurte de mingi. Între care mai intercala, aşa, pentru variaţie, şi nişte passing shot-uri. La 5-4 Federer a închis setul, singura emoţie pentru el venind de la o căzătură uşoară, pe care a încasat-o la 30-15. În urma acestui set, rămăsesem în cap cu îndoiala că meciul va fi în vreun fel memorabil, în urechi cu dialogul dintre backhandul duduitor al lui Wawrinka şi cel zumzăitor al lui Federer şi în ochi cu zborul frumos pe suprafaţa roşie, punctat de picaje ameţitoare către fileu, al celui din urmă.

La 3-2, în cel de-al doilea set, meciul s-a oprit puţin din cauza ploii, dar a fost reluat  rapid. Nivelul celor doi se apropiase, iar jocul lor era împins cumva în monotonie din cauza similarităţii de stiluri. S-a ajuns invariabil la tiebreak, care a curs precum un fir cu un singur nod, nodul fiind reverul ratat de Federer la 0-1. Stan era în avantaj şi s-a ţinut de el cu dinţii. S-a mobilizat, a servit puternic şi a răspuns la agresiune cu agresiune, scăpând basma curată chiar şi la 5-3, când Federer l-a înhăţat şi l-a prins într-un schimb întărâtat de mingi pe care a părut că-l controlează autoritar din spatele terenului, dar pe care l-a pierdut până la urmă cu un forehand trimis lung.

Foto: Tennis TV

Foto: Tennis TV

Setul trei începe vijelios. Încă din primul game, pe serviciul lui Federer, Wawrinka începe să lovească precum la Australian Open, iar Roger porneşte să se certe cu voce tare când îi dă lui Stan o oprtunitate de break, iar acesta o ia repede.

În game-ul următor, Federer greşeşte din nou şi scoate un „Olalala” sonor. Este nervos şi dezgustat de ceea ce-i iese din rachetă. Oponentul lui loveşte prea tare şi prea repede. La 40-15, înşurubat la fileu, Stan îi trimite o minge direct în picioare. Se face rapid 2-0. Federer se vede nevoit să servească iar. Wawrinka începe să icnească atunci când loveşte. Meciul capătă dintr-o dată alura unei curse dintre două supermaşini pe riviera franceză şi ajunge să semene cu ceea ce te aştepţi de la o finală. Federer salvează o primă minge de break, dar o cedează pe a doua, în urma unui forehand în cross-court scurt al lui Wawrinka ce pică în teren ca lama unei ghilotine. Este 3-0, iar un spectator din rândurile de sus dansează de fericire.

La 5-2, când Wawrinka serveşte pentru meci, în tribune e o atmosferă jucăuşă. Audienţa cam scorţoasă din Principat se mobilizează, cumva, şi face un val mexican, care ajunge şi la Prinţul Albert şi frumoasa lui soţie. Precum şi în celelalte ocazii în care a fost cu spatele la zid în acest turneu, Federer începe deodată să semene cu marele lui rival. Aleargă, e încrâncenat, vrea şi mai că te poţi jura că Nadal e încă în Monaco. Mobilizarea asta mallorcană îi stă bine lui Federer, dar este ineficientă. Adversarul lui are deja pe faţă privirea sticloasă de lup pe care o afişa la Australian Open. La 15-15, la o altă minge greşită, Federer se răsteşte iar la sine. De data asta, mai puţin vocal, dar lung, sacadat şi intens. Nu mai este nici nervos, nici dezgustat. Este gâlceava lui interioară, n-are treabă cu Wawrinka, nici cu ocazia şi nici cu aşteptările publicului. Este gâlceava tipică perfecţioniştilor. Soţia lui Wawrinka, pe care nu am văzut-o niciodată până acum, zâmbeşte timid în lojă. Soţul ei închide meciul cu un forehand cross-court.

La festivitatea de decernare a trofeului, Federer se adresează lui Wawrinka în franceză, cu felicitări şi urări. Schimbă apoi în engleză pentru a mulţumi organizatorilor, publicului, celorlalţi. Intenţionat sau nu, face un joc fin între discursul rezervat prietenului său şi discursul pentru ceilalţi. Este un joc în care Wawrinka nu se prinde. El spune ce are de spus în franceză, mai întâi adresându-se lui Federer, apoi prinţului şi prinţesei, soţiei sale (căreia Roger îi zâmbeşte copilăreşte şi îi face scurt cu mâna), publicului. Discursul lui, care nu face distincţii, pare a-i aduce pe toţi la un loc comun, iar finalul ăsta este cât se poate de potrivit pentru acest Cinderella Man al ATP-ului, care tocmai a câştigat primul său Masters.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.