Rafael Nadal supravieţuieşte lui Tim Smyczek la Australian Open, câştigând meciul din turul doi contra numărului 112 mondial cu 6-2, 3-6, 6-7, 6-3, 7-5. Rafa, care nu s-a simţit bine în timpul meciului, plângându-se doctorului că suferă de „ameţeli”, a revenit după ce a fost condus cu 2-1 la seturi, punând astfel capăt unui şir de înfrângeri la jucători care se află în afara top 100 mondial.

Nadal vs. SmyczekAs it hapenned

După un set unu care a arătat normal, în care normal = Rafa face ce ştie el mai bine, adversarul se înclină, Nadal şi-a cedat primul game pe propriul serviciu chiar în debutul setului doi. Nu l-a cedat oricum, ci cu o dublă greşeală. Fără să pară foarte afectat, Rafa a revenit de la 30-40 în game-ul următor pentru a face rebreakul, consolidând apoi pentru 2-1.

La 3 egal, însă, jocul lui Nadal s-a prăbuşit, exact în aceeaşi manieră ca la Doha. Acel game şapte, care a dat start prăbuşirii, nu poate fi descris altfel decât, well, catastrofal. În primul punct Rafa scapă un forehand în cross în afară. În al doilea, urcă spre fileu, încercând să lovească pe mijloc, dar mingea este deviată de fileu, aterizând cu suficientă întârziere în terenul lui Tim, pentru ca acesta să îl paseze fără probleme. În al treilea punct, forehandul lui Rafa se duce iar afară. O dublă greşeală pecetluieşte soarta game-ului, iar Tim se vede iar cu un break în faţă.

În game-ul următor Rafa revine de la 15-40 la 40 egal, dar un alt forehand prea umflat merge peste linia de fund. Tim rezistă în raliul următor, ajunge la timp pentru a executa un backhand în lung de linie glorios, la care Rafa ajunge doar pentru a-l returna în fileu.

După holdul excelent al americanului, Rafa a servit pentru a rămâne în set. Nu a servit deloc bine, iar Tim a profitat de primul de cele trei puncte de break furnizate cu generozitate de Rafa pentru a egala situaţia la seturi.

La începutul setului trei, Nadal are o minge de break, dar Smyczek o salvează cu acelaşi aplomb care l-a purtat către câştigarea setului doi. În game-ul care urmează, Rafa se dezintegrează total. Face două duble greşeli la rând, iar la 40 egal are nevoie de două smash-uri pentru a încheia punctul. Un alt raliu, câştigat de Tim, îl arată pe Nadal în toată vulnerabilitatea lui şi restabileşte egalitatea în game. În următorul punct, un forehand prea încârligat al lui Rafa aterizează scurt, Tim plesneşte un winner şi se face cu un punct de break. Tuflit în joc şi în strategie, Nadal vine la fileu, dar Tim îl pasează lejer şi break-ul se produce pentru american.

Condus cu 0-2 în setul trei, Rafa avea nevoie de o minune. Sau de o greşeală babană a adversarului. Nu s-a produs minunea, dar a venit greşeala lui Tim. La 30 egal, acesta ratează un overhead uşor, deschizând portiţa pentru Rafa. În punctul următor, acesta se strecoară la fileu, reuşeşte să împingă înapoi în terenul lui Tim un voleu şi face rebreak. Cum se aşază pe scaun la changeover, Rafa cere să vină doctorul şi fiziotereapeutul. Rafa se plânge de stare de ameţeală. I se dă o pastilă şi reia jocul, reuşind să îşi câştige următorul game pe propriul serviciu pentru 2 egal.

La 3-3, Rafa dă semne că începe să îşi recapete încrederea în picioare, suficient cât să execute un forehand câştigător în lung de linie, lovitură care nu-i mai reuşise încă din setul unu. Încrederea recâştigată dă roade, căci Rafa îl pisează pe Tim cu retururi ceva mai îndrăzneţe şi face break pentru 4-3. În acest moment, încet, dar sigur, jocul lui Rafa capătă suficientă consistenţă ca să-l ajute să revină de la 0-30, să salveze două puncte de break şi să închidă game-ul cu un as. La 5-3, Smyczek îşi ţine nervii cât se poate de bine, îşi face serviciul la 0 şi îl obligă pe Rafa să servească pentru set.

Însă serviciul l-a trădat iar pe Nadal. Acesta şi-a pierdut game-ul cu o dublă greşeală, a treia pe care a executat-o în acest meci la punct de break. După două lovituri de toată frumuseţea executate pe serviciul lui Rafa – un backhand câştigător la 0-15 şi un drop shot de rever suav la 30-15, americanul şi-a găsit suficientă energie să îşi câştige şi game-ul pe propriul serviciu pentru a conduce în setul trei cu 6-5. Re-energizat şi el cumva, Nadal s-a adunat cât să trimită setul în tiebreak.

Condus cu 4-1 în tiebreak, Rafa şi-a amintit cum este să loveşti un forehand câştigător în cros care să ţintească fix colţul terenului, însă Tim a răspuns cu un forehand căştigător în lung de linie în punctul următor. Era suficient cât să-l motiveze în următoarele două puncte, americanul încheind tiebreak-ul la 2 cu un as.

La 2-2 în setul patru, Rafa se îndoaie pe picioare, unul dintre nenumăratele semne pe care le-a tot dat în cele patru game-uri disputate din acest set că nu şi-a revenit din oricare-ar-fi-problema-care-îl-chinuie. Câştigă următorul game aproape fără să alerge, ajutându-se numai de braţe, care îl ajută să găsească liniile terenului. Aflat în faţa unui Rafa care, evident, abia se ţine pe picioare, Smyczek s-a blocat, jucând probabil cel mai slab game pe propriul serviciu din ultimele trei seturi pentru a i-l oferi lui Rafa pe tavă. Cu un aşa cadou venit pe neaşteptate, Nadal şi-a regăsit serviciul şi s-a desprins la 5-2.

Servind pentru a câştiga setul, Rafa a pierdut primul punct, însă a primit cadou punctul următor, după ce Smyczek a apăsat prea tare pe un backhand în cross care a ieşit în afară. La 30 egal, Tim şi-a pierdut coordonarea, oferindu-i un punct de set lui Rafa. Acesta a găsit un serviciu masiv, bubuit în colţul de backhand al americanului, care l-a returnat în fileu.

Cu două seturi în buzunar de fiecare, bătălia finală pentru meci dintre Tim şi Rafa s-a reluat la începutul setului cinci cu un nivel de joc mult mai înalt. Primul care a servit a fost Smyczek. Nadal a început să se mişte, scoţând din cutia lui cu bunătăţi un forehand inside out pentru a-şi face rost de primul punct de break. L-a irosit, însă, pierzând un raliu monstru, iar apoi a mai irosit încă unul. Păstrându-şi calmul, americanul se instala, după două mingi jucate fără frică, la conducerea setului cinci cu 1-0. Ceva mai dinamic pe picioare, Rafa ieşea basma curată din game-ul următor, deşi Tim forţase o egalitate.

La 3 egal, 30-30, Rafa a irosit o oportunitate uriaşă de break, lăsând să îi scape în afară un retur de rever pe serviciul doi al lui Smyczek. Oportunităţile irosite se răzbună, se zice, dar Rafa s-a ţinut bine la prima strigare, păstrându-şi serviciul pentru a egala scorul la 4. A reuşit să ajungă şi la 30 egal în game-ul următor, dar s-a oprit din nou în pragul breakului după ce un forehand din alergare a aterizat afară, dându-i lui Tim posibilitatea de a se regrupa pentru a-şi închide game-ul pe propriul serviciu. Servind la 4-5 pentru a rămâne în set, Rafa s-a păstrat cool, profitând la maxim de primul serviciu şi de forţa forehandului pentru a închide game-ul rapid.

La 0-15, după un get neverosimil al lui Rafa, Tim s-a ferit de un smash, trimiţând un forehand chiar în racheta adversarului său, care l-a pasat cu reverul de toată frumuseţea. Minunea de passing shot a fost de bun augur. Rafa a jucat din ce în ce mai bine până când două oportunităţi de break au apărut, primul dintre ele fiind, de data asta, convertită.

La 30-0, un tip din tribune a ţipat în timp ce Rafa servea, Tim acordându-i lui Rafa primul serviciu. Ajuns la 40-0, Rafa a tuflit un forehand în fileu. Un backhand aterizat chiar pe linie din partea lui Tim a atras din partea lui Rafa o greşeală. Nadal a servit cu serviciul doi şi la a treia minge de meci, iar greşeala a venit din nou. Un rever în lung de linie i-a adus, însă, al patrulea punct de meci, unul care de data asta nu a mai fost ratat.

Articolul va fi actualizat.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.