Până acum mai mult sâsâită printre dinţi pe forumuri de fanii unei tabere sau alta, întrebarea „Ce-ar fi fost dacă Celălalt n-ar fi existat?” a prins un soi de avânt nou şi este rostită cu mult curaj prin jurnale de sport cu ştaif şi prin conferinţe de presă post meciuri. Severin Luthi a răspuns la ea cu multă obiectivitate şi fair play, Toni Nadal cu realismul zgrunţuros caracteristic lui. Rafa şi-a urcat lumea în cap când a răspuns că nu se bucură că Djokovic există, iar Nole şi-a urcat şi el lumea în cap când a răspuns, diplomatic, că îi pare bine că Nadal există.

Sincer, de data asta mi-aş fi dorit ca Nole să nu fi răspuns diplomatic, să-şi fi chemat sinele lui serios şi sinele lui şugubăţ şi să îi pună să descrie frumuşel, împreună, cum ar arăta lumea fără Nadal. Pentru că la aşa o întrebare, dureros de comică dacă n-ar fi absurd de logică, ce alt răspuns ar fi potrivit? Din păcate însă, zilele acestea Nole, de prea multe ori taxat pe nedrept pentru setea-i de nebunii şi zăpăcenii, îşi ţine pentru el sinele şugubăţ. Iar mie nu-mi rămâne decât să-mi imaginez singură, jumătate în glumă, jumătate în serios, ce ar fi fost dacă Rafael Nadal n-ar fi existat.

Nadal Black Procesat 1

Atunci:

1. Roger Federer ar fi câştigat încă şase titluri de Grand Slam, patru la Roland Garros, unul la Wimbledon şi unul la Australian Open

2. Novak Djokovic ar fi câştigat deja Roland Garros-ul.

3. Stanislas Wawrinka ar fi câştigat prima şi singura sa finală de Grand Slam scutit de atâta dramă.

4. Tomas Berdych ar fi avut o şansă să câştige prima şi singura sa finală de Grand Slam.

5. Andy Murray ar fi avut o şansă să joace finala la Wimbledon în 2010 şi 2011.

6. Cea mai frumoasă rivalitate din istoria tenisului nu ar fi existat.

7. Cel mai frumos meci din toate timpurile nu s-ar fi jucat.

8. Cea mai neobişnuită, dramatică, poticnită şi adorabilă recitare a unuia dintre cele mai frumoase poeme în limba engleză nu ar fi existat.

9. Cel mai bun jucător al tuturor timpurilor ar fi fost şi cel mai bun jucător al vremurilor sale.

10. Unchiul Toni nu ar fi existat.

11. Sintagma „Big 4” nu ar fi existat.

12. Sintagma „King of Clay” n-ar fi existat.

13. Robin Söderling ar fi fost cunoscut pentru finalele de la Roland Garros din 2009 şi 2010 şi pentru titlul obţinut la Mastersul de la Paris în 2010.

14. Lukas Rosol ar fi fost cunoscut pentru titlul deţinut la Bucureşti.

15. Gael Monfils ar fi fost cunoscut drept cel mai fizic jucător din circuit.

16. Lleyton Hewitt ar fi fost cunoscut drept cel mai luptător jucător din circuit.

17. Steve Darcis nu ar fi fost cunoscut.

18. Novak Djokovic şi-ar fi găsit şi el locul în poveste, distribuit fiind de imaginaţia populară şi de nevoile de marketing ale ATP-ului în rolul villain-ului, în care s-ar fi descurcat de minune.

19. Novak Djokovic s-ar fi jucat pe sine, în rolul villain-ului, descurcându-se de minune, în filmul despre Roger Federer, avându-l în rolul principal pe Leo DiCaprio.

20. Numărul de secunde trecute între puncte nu ar fi ajuns niciodată subiect de discuţie.

21. Genunchii jucătorilor de tenis nu ar fi ajuns niciodată subiect de discuţie.

22. Ticurile jucătorilor de tenis nu ar fi ajuns niciodată subiect de discuţie.

23. Schimbarea tricoului la changeover şi la sfârşitul meciului nu ar fi ajuns niciodată subiect de discuţie.

24. Grunt-urile jucătorilor de tenis nu ar fi ajuns niciodată subiect de discuţie.

25. Transpiraţia nu ar fi ajuns niciodată subiect de discuţie.

26. Nici un jucător din lume nu ar fi deţinut, la ora actuală, opt titluri la un turneu de Grand Slam.

Nadal Sitting 1

27. Nici un jucător din lume nu ar câştigat Roland Garros-ul, Monte Carlo şi Barcelona de opt ori fiecare.

28. Roger Federer s-ar fi plictisit teribil şi şi-ar fi făcut cont pe Twitter mult mai devreme.

29. Novak Djokovic s-ar fi plictisit teribil şi ar fi interacţionat cu fanii lui pe Twitter mult mai mult.

30. Andy Murray nu s-ar fi plictisit, pentru că el este deja plictisit de propria lui voce.

31. Roger Federer nu ar fi plâns niciodată pe terenul de tenis după o finală e Grand Slam pierdută.

32. Novak Djokovic nu şi-ar fi sfâşiat niciodată tricoul pe terenul de tenis.

33. Andy Murray tot ar fi bombănit pe terenul de tenis.

34. Tricourile fără mâneci şi pantalonii Capri nu ar fi prins niciodată în moda masculină de tenis.

35. Tricourile roz bombon, verde fosforescent sau albastru electric nu ar fi prins niciodată în moda masculină de tenis.

36. Nici un braţ de pe lume nu ar fi lovit mingea de tenis cu o medie de 3200 rotaţii pe minut.

37. Juan Carlos Ferrero ar fi fost ultimul jucător spaniol câştigător la Roland Garros.

38. Manuel Santana ar fi fost ultimul jucător spaniol câştigător la Wimbledon.

39. Carlos Moya ar fi fost cel mai faimos jucător de tenis din Mallorca.

40. David Ferrer ar fi fost cel mai de succes jucător spaniol al vremurilor sale.

41. Marc Lopez Tarres nu ar mai fi jucat acum tenis.

42. Cel mai faimos Nadal ar fi fost Miguel Angel Nadal.

43. Forumurile de tenis ar fi fost un plăcut loc de odihnă, linişte, relaxare şi reculegere.

44. Larry Ellison nu ar fi avut pentru cine să-şi arate emoţiile. 

45. Turneul de la Madrid s-ar fi jucat acum pe zgură albastră.

46. Turneul de la Monte Carlo ar fi fost acum de 500 de puncte.

47. Real Madrid ar fi avut un fan mai puţin.

48. Nutella ar fi avut un fan mai puţin.

49. Tenisul ar fi fost un sport rupt de lume şi comentat în vârful cuvintelor.

50. Rafael Nadal ar fi trebuit inventat.

Want to read this text in English? You can find it here.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.