Știu ce aș vedea dacă aș ridica ochii din calculatorul la care scriu acest text și m-aș duce să mă uit în oglindă. Ca un personaj dintr-un basm pe care l-am citit în copilărie și al cărui nume l-am uitat, jumătatea din fața mea râde, pe când jumătatea cealaltă este tristă. Motivul? Trebuie să scriu atât cronica unei victorii extraordinar de frumoase, cea a Andreei Mitu în fața Francescăi Schiavone, cât și cea a unei înfrângeri care a durut, cea a Irinei Begu la Petra Kvitova.

Dacă stau bine să mă gândesc, cred că am fost bucuroasă și tristă în același timp încă din momentul în care s-a anunțat programul pentru ziua de sâmbătă la Roland Garros. Andreea și Irina fuseseră programate să joace începând cu aceeași oră, iar consecința era clară. Pentru că nu aveam cum să mă împart în două, trebuia să renunț la a vedea unul dintre meciuri. Mi-a fost imposibil să aleg, așa că am lăsat lucrurile să urmeze calea pe care televiziunea care transmite turneul de la Roland Garros a decis-o.

Am deschis așadar televizorul la ora 12.00. Unul dintre meciurile televizate era cel al lui Andy Murray cu Nick Kyrgios. Celălalt, Irina Camelia-Begu împotriva Petrei Kvitova. Am pornit să mă uit, așadar, la meciul Irinei, furând priviri, din minut în minut,  la evoluția scorului din meciul Andreei. La un moment dat, lucrurile nu mergeau bine în primul set pentru ea. De altfel, nici în meciul Irinei nu mergeau. La un moment dat, Andreea a luat conducerea cu 6-5. Un pic mai încolo, câștiga primul set în fața lui Schiavone cu 7-5. Irina pierduse deja partida cu Petra Kvitova. Transmisia s-a mutat la meciul Andreei. În scurt timp, conducea cu 2-0 și în setul doi.

Pe măsură ce setul a mers mai departe, am intrat într-o stare care nu este permisă celor care vor să mai scrie ulterior și o cronică despre meci. Era o stare de contemplare pură a tenisului care se juca, pe care nu voiam în ruptul capului să o întrerup luându-mi notițe despre nu știu care lovitură sau despre nu știu care moment de cotitură sau alte chestii de genul acesta pe care se construiesc textele despre tenis. Tenisul pe care îl jucau tânăra Andreea Mitu și experimentata Francesca Schiavone era pur și simplu o plăcere pentru ochi. Una care trebuia savurată. Leoaica în iarnă (Francesca pentru cei care nu îl citesc pe domnul Tignor) arunca spre Andreea toate fanteziile posibile pe care o inimă de italiancă, o fire creativă și o suprafață precum zgura le permite. Lovituri improvizate, backhanduri fioroase, slice-uri firoscoase. Andreea, neverosimil de calmă, răspundea cu un festival al forehandurilor lungi și bine plasate, executate ca într-un joc pe calculator.

Tenisul care se juca era impresionant. Calitatea groundstroke-urilor Andreei era impresionantă. Vocea comentatorului de limbă engleză începuse să tresalte și să se despartă de tonul monoton, uniform pe care-l folosise pentru a comenta ceea ce se întâmplase până atunci. Era vădit. Comentatorul era impresionat. În contemplarea mea tăcută, îi împărtășeam entuziasmul. Dacă ar fi trebuit să povestesc cuiva ceea ce vedeam, cu siguranță și vocea mea ar fi tresăltat.

Văzând-o pe Andreea cum joacă, răspunzând matur la pierderea avantajului de un game pe care îl avea, mi-am adus aminte de un articol pe care-l citisem de dimineață pe tennis.com. Unul dintre jurnaliști scria despre Jack Sock și începea cu o lungă introducere despre cât de irelevantă este naționalitatea unui jucător sau jucătoare atunci când este vorba despre aprecierea calităților sale. Se întâmplă să fiu de acord. Mi-au plăcut jocul Andreei, forehandurile ei feroce care cad aproape de linii, backhandul ei stabil, capacitatea de a improviza, rămânând în același timp ancorată într-un joc solid. Mi-a plăcut calmul extraordinar pe care l-a arătat în mod constant, chiar și când a servit pentru meci. Acel forehand în lung de linie executat la 40 egal n-ar fi fost posibil fără o minte calmă și lucidă. Nici contrapied-ul prin care a anulat avantajul lui Schiavone. Mi-a plăcut felul în care, odată terminat meciul, și-a trăit bucuria de a fi ajuns în optimi la Roland Garros. Nimic din toate astea nu are de a face cu faptul că este „de-a noastră”. Faptul că Andreea Mitu este româncă este doar un bonus enorm. Sunt însă sigură că mi-ar fi plăcut de ea indiferent de unde ar fi venit. Joacă un tenis de calitate și are acea capacitate rară de a arăta în același timp sută la sută calmă, dar sută la sută implicată.

f_MITU_3005_c2Calmă cât cuprinde a fost și Petra Kvitova. Dispoziția ei de joc în meciul cu Irina a fost cumva surprinzătoare. În precedentele două partide de la Roland Garros, Petra a fost debusolată, nesigură pe picioare, ezitantă în lovituri. Însă, cumva spre ghinionul Irinei, azi a apărut pe teren Petra-cea-Bună. Știm cu toții de ce este în stare aceasta: servește fără milă, bubuie winnere după winnere pe linii, vâjâie pe lângă adversare passing shot-uri de backhand neverosimile, se înfige necruțător în retururi nemiloase. Petra-cea-Bună este un tren de mare viteză care gonește către sfârșitul meciului și numai o schimbare de macaz, executată cu sânge rece, în timp util, o poate deraia.

Dintr-un motiv sau altul, Irina nu a reușit să facă această schimbare de macaz. În setul unu, break-ul care a făcut diferența s-a întâmplat în chiar primul game jucat pe serviciul Irinei, când jocul ei părea încă neașezat. Primul punct de break a fost obținut de Petra cu un retur lung, care s-a înfipt chiar pe linie, la picioarele Irinei, forțând-o să trimită mingea afară. Irina a salvat acel punct de break, însă a venit și al doilea. Kvitova îl convertea cu un forehand în cross scurt imparabil și implacabil.

De la acel game doi pierdut nu fără luptă, Irina nu are să-și reproșeze absolut nimic în ceea ce privește jocul pe propriul serviciu în primul set. În toate game-urile care au urmat, ea a servit bine și a condus cu autoritate schimburile de mingi din teren. În schimb, pe serviciul Kvitovei, lucrurile au mers mai puțin bine. Cea mai consistentă opoziție a venit din partea Irinei la 1-3. Două duble greșeli consecutive ale Petrei au creat atunci o oportunitate bună pentru Irina, care a condus cu 30-0. Kvitova a revenit pentru a conduce cu 40-30, însă Irina a folosit o combinație frumoasă de backhand în lung de linie și backhand în cross pentru a forța un 40 egal. De acolo, Kvitova a preluat din nou controlul, reușind să se desprindă la 4-1.

Greu de zis dacă acel game ar fi putut funcționa ca un turning point în cazul în care Irina ar fi reușit rebreak-ul. Poate ar fi mărit presiunea pe Kvitova, însă Petra a servit astăzi de o asemenea manieră încât numai un joc stelar de retur ar fi putut să îi creeze dificultăți în game-urile jucate pe propriul serviciu. În tot meciul, Irina nu a avut nici o oportunitate de break, favorita numărul patru ajungând la o eficiență de 85% pe primul serviciu și 70% pe al doilea.

f_Begu_0530_m1Filmul setului doi a fost oarecum asemănător cu cel al setului unu. Kvitova și-a apărat cu ferocitate game-urile pe propriul serviciu, damage-urile făcute de Irina cu returul fiind prea puține. Exemplele sunt multe. În game-ul doi, la 30-15, Irina reușește să o destabilizeze pe Petra cu un retur lung, vine la fileu pentru a pune presiune, dar este pasată  cu backhandul în lung de linie. La 2-1, 30-15, un raliu lung în care Irina pare să aibă control este câștigat tot de Kvitova cu un backhand în cross scurt devastator. La 4-2, 30 egal, Irina are ocazia să închidă punctul dar reverul ei în lung de linie aterizează în afara terenului, oferindu-i Kvitovei un punct de break, pe care aceasta îl convertește pentru a se desprinde la 5-2. Ajunsă în acel punct, închiderea meciului a fost pentru Petra o simplă formalitate.

Irina-Camelia Begu a fost oprită în turul trei la Roland Garros de o jucătoare de calitate, dublă campioană la Wimbledon și recentă campioană la Madrid. „Dacă” nu există în sport, așa cum spune Rafa. Deci n-are rost să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă returul Irinei ar fi mers mai bine sau dacă jocul ei din teren ar fi fost mai consistent. Putem doar spera că cele două înfrângeri consecutive la Kvitova i-au oferit suficiente informații pentru a putea schimba ceva la întâlnirea viitoare cu Petra.

Andreea Mitu nu se oprește deocamdată. Este în optimi la Roland Garros și va juca împotriva lui Alison Van Uytvanck. Este un meci cât se poate de deschis. La cât de frumos și de convingător a arătat tenisul ei azi, eu una de-abia aștept să o văd jucând din nou. Indiferent de rezultat.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.