Să joci cu Nole în 2015 este ca și cum ai face corida cu un tren de mare viteză. N-are cum să iasă bine pentru tine. A testat senzația Federer. A testat-o și Murray. A venit și rândul lui Nadal.

Djokovic l-a învins pe Nadal „It’s going to be painful”, zicea Mats Wilander, vorbind despre meciul dintre Djokovic și Nadal înainte ca acesta să înceapă. „It’s going to be an emotional rollercoaster”, adăuga el. Ca întotdeauna, Mats punea punctul pe „i”. Și exprima cam aceleași senzații care îmi dădeau și mie târcoale. Să-i vezi pe Nadal și Djokovic jucând meciurile lor interminabile, complicate, shakespeariene, să-i vezi cum își jupoaie unul celuilalt strat după strat de suflet timp de câteva ore este dureros. Epuizant. Până la urmă, meciul de la Roland Garros dintre cei doi a fost altceva. Rollercoaster-ul emoțional s-a produs și s-a consumat în setul unu, în care Nadal a arătat de ce este și de ce va rămâne o legendă a acestui sport, indiferent de ce s-a întâmplat azi. Setul doi a fost o demonstrație clară a motivelor pentru care Rafa nu mai este Rafa cel de altădată. Iar setul trei, ei bine, setul trei a fost ca o oglindă în care Novak ne-a invitat să privim împreună cu el și să exclamăm toți împreună: „Damn, he’s so ***** good!”

Am mai avut o altă temere înaintea meciului: în cazul în care Novak avea să țină un recital de tenis, cum puteam să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie performanța lui? Dincolo de clișee precum „victorie istorică”, „a șaptea oară cu noroc”, „noul rege de la Roland Garros”, bla-bla, sau epitete care nu mai spun nimic precum „extraordinar”, „minunat”, „fantastic” și care mai vreți voi. Dacă scenariul cu victoria concludentă avea să se întâmple, mi-era teamă că trebuia să inventez niște cuvinte noi pentru acest super-jucător.

Pe măsură ce scenariul părea să se adeverească, panica mea a crescut din ce în ce mai mult. Până când un punct jucat în game-ul doi din setul doi (voleul mucalit, șuierător, mai-mult-ca-perfect executat de Nole ca răspuns la un voleu al lui Nadal pe care acesta îl crezuse perfect) l-a așezat pe Novak în singura lumină care mi se pare potrivită cu nivelul de joc la care a ajuns sârbul acum.

Este lumina pe care o produce soarele atunci când se întâlnește cu zăpada și pe care am descoperit-o într-o iarnă anume. Eram la baza unei pârtii de schi, toată învelită în soare, și priveam schiorii care coborau. Pârtia era una de dificultate medie, iar cei care coborau erau de toate calibrele: de la schiori experimentați, cu mișcări frumos articulate, până la schiori mai puțin versați, unii puțin șovăielnici, alții încurcați în propriile membre, alții luptând din răsputeri să nu cadă. Nu a fost nevoie decât de o fracțiune de secundă ca acest peisaj, calm și normal, să se schimbe radical dintr-o dată. Lumina creată de soarele care cădea pe zăpadă s-a înfășurat deodată în jurul unui singur punct, care începea să coboare pârtia cu o viteză fenomenală. Schiorul cu pricina se pogora din vârful muntelui ca fulgerul, însă mișcările sale erau atât de line, atât de compacte, atât de precis calibrate încât părea că muntele se mișcă pentru a i se așeza cuminte sub picioare și nu invers. Toate celelalte personaje, toate celelalte detalii au devenit subit redundante: acea persoană, cu abilitățile și tehnica sa redutabilă, era o metaforă luminoasă a tot ceea ce face sportul – orice sport – să fie frumos.

Djokovic l-a învins pe NadalDe acel schior mi-a adus aminte astăzi Nole. Privindu-l cum se mișcă de la un colț la altul al terenului, schimbând direcția mingii cu o ușurință neverosimilă, împlântând backhanduri în lung de linie în terenul lui Nadal, parașutând drop shot după drop shot fix în același loc, am avut aceeași senzație pe care am încercat-o în acea zi de iarnă la baza acelei pârtii. Când tehnica se întâlnește cu talentul, sportul, tenisul în cazul acesta, devine extrem de simplu. Și de frumos. Pe măsură ce meciul cu Nadal a progresat, Djokovic a căutat, cu multă determinare și curaj, să simplifice din ce în ce mai mult lucrurile. A obținut din ce în ce mai multe cheap points cu serviciul, ferindu-se cât a putut de mult de complicații în game-urile în care a servit. La retur a căutat winnere (a terminat până la urmă meciul cu 45, față de cele 16 ale lui Nadal). Aproape de finiș, Nole și jocul său erau simplitatea însăși. La fel ca schiorul de care aminteam mai sus, armonia dintre tenisul pe care îl juca și persoana sa era atât de mare încât orice altceva de pe terenul central de la Roland Garros devenise redundant. Inclusiv deținătorul amețitorului record de nouă titluri câștigate la Paris.

Da, la sfârșitul setului trei, Nadal a părut un musafir care nu mai știe ce să facă la o petrecere care a încetat să mai fie a sa. Este trist că ziua de naștere a lui Nadal s-a consumat astfel, dar, pe de altă parte, Rafa și drama au mers, mai întotdeauna, mână în mână. Un exit mai dramatic al campionului în exercițiu de la Paris, al legendarului căpcăun nici că se putea. Dar, dacă lăsăm deoparte drama și privim lucid, meciul cu Nole nu a făcut decât să arate, încă o dată, problemele cu care se confruntă anul acesta Nadal în jocul său.

Două fantome au bântuie jocul lui Rafa, transformându-l, făcându-l previzibil pentru adversari și teribil de fragil: primul – lipsa de constanță, al doilea – sărăcirea forehandului. Nadal nu mai reușește să joace constant bine, așa cum făcea înainte, când, pentru lungi perioade de timp dintr-un meci, el era capabil să acceseze un nivel teribil de înalt. Iar mare parte din vina pentru această stare de fapt o are forehandul lui, care, așa cum spuneam după Barcelona, a devenit extrem de instabil.

În setul doi, Djokovic și Nadal au mers cap la cap până la 3-3. În game-ul șase, Nadal chiar reușise o paradă a voleurilor, închizând două puncte consecutive venind la fileu. Djokovic a venit, mai apoi, cu un hold ușor pentru 4-3. În game-ul următor, forehandul lui Nadal a clacat. La 30 egal, spaniolul a trimis un forehand down-the-line care s-a prelins pe lângă linie, șerpește, ca de obicei, însă puțin în afara terenului. Novak primea în dar primul punct de break. Nadal se salva cu un serviciu întâi excelent, pe care Djokovic nu reușea să-l returneze peste fileu. La a doua egalitate, un alt forehand răzlețit al lui Rafa îi făcea cadou lui Novak un al doilea punct de break. Raliul care a urmat și care a decis soarta game-ului, a setului și, probabil, a meciului, s-a terminat cu un alt forehand nadalian care s-a vrut în lung de linie, dar care a scăpat mult în afară. Break-ul i-a fost înmânat lui Djokovic de cele trei forehanduri greșite ale lui Nadal. Ca și la Barcelona, ca și la Madrid, ca și la Roma, coloana pe care se înalță jocul lui Rafa – acel forehand nepereche – s-a avariat la un moment dat, iar de acolo totul a fost o cădere liberă pentru spaniol. Ca și în celelalte meciuri pe care le-a pierdut în acest an, delicatesele, precum voleurile overhead de rever sau drop shot-urile mieroase, n-au lipsit, dar impresia artistică nu a putut compensa starea generală de avarie pe care instabilitatea loviturii fundamentale a lui Rafa a adus-o în jocul lui.

Djokovic l-a învins pe NadalÎn afară de forehand, al doilea element care cred că este astăzi responsabil pentru capitularea în trei seturi a lui Nadal în fața lui Djokovic este serviciul. Spuneam, în preview-ul meciului, că serviciul ar fi o amenințare pentru Rafa deoarece ceea ce văzusem, la acest capitol, în meciul cu Jack Sock din optimi nu fusese prea încurajator. Cu câteva luni mai înainte, pe când făceam preview-ul sezonului de zgură, analizam statisticile meciurilor disputate de Nole și Rafa pe zgură și găseam că, în proporție covârșitoare, jucătorul care a reușit să aibă un procent mai bun pe al doilea serviciu a ieșit câștigător. Astăzi, în meciul du Djokovic, serviciul l-a trădat pe Nadal. A avut un procent de 60% la primul serviciu, inferior celui lui Djokovic, 63%. A fost întrecut de sârb și din punct de vedere al eficienței: 59 % la punctele câștigate cu primul, comparativ cu 76%, procentul lui Nole. În ceea ce privește indicatorul cheie – eficiența celui de-al doilea serviciu – diferența este zdrobitoare: 38% Rafa, 60% Novak. În setul trei, spaniolul a reușit să câștige doar 14% din punctele jucate cu serviciul doi, în timp ce în setul unu a avut 25% eficiență la acest capitol.

Și totuși, în ciuda acestui indicator oribil, Nadal a reușit o revenire absolut miraculoasă în setul unu, de la 0-4 la 4-4. Nu a dus-o până la capăt, pierzând setul la cinci. În parte pentru că de partea cealaltă a fileului se afla cine se afla, în parte pentru că de partea sa a fileului nu se mai află cine se afla de obicei acolo. Dar, boy, oh, boy, în cele patru game-uri la rând pe care le-a câștigat, Nadal a arătat de ce, indiferent de cât de jos va cădea în ranking sau de ce alte înfrângeri dure îl mai așteaptă, rămâne o legendă vie. Dacă în primele patru game-uri ale setului unu, Rafa a fost pur și simplu surclasat, ceea ce s-a întâmplat de la 0-4 la 4-4 a arătat ce poate face Nadal când redevine Nadal. Imediat cum loviturile lui au început să găsească lungimea potrivită, jucătorul cel mai complet al acestui moment nu a mai putut returna în teren. Când passing shot-ul de rever a găsit culoarul potrivit nici măcar Nole cel elastic nu a  mai putut să-l oprească. Când Rafa a dezlănțuit raliurile brutale, chiar și numărul unu mondial a început să greșească. Când Rafa se încăpățânează, poate salva cinci puncte de set în fața oricui. Și poate câștiga în fața oricui. Atâta timp cât filmul nu se rupe.

Astăzi, însă, filmul s-a rupt, iar căutarea celui de-al zecelea titlu la Roland Garros este amânată. Nu este sfârșitul lumii pentru Nadal, desigur, este doar o  nouă etapă la care sunt foarte curioasă cum un astfel de campion se va adapta. Pentru Nole, totul este iluminat acum. Va juca pentru un loc în finală cu Andy Murray, care nu l-a dovedit anul acesta în nici un meci. De partea cealaltă a tabloului au rămas Tsonga și Wawrinka, jucători valoroși, dar care este greu de crezut că pot face față ardorii sârbului de a pune mâna pe mult căutatul trofeu de la Roland Garros. Visul lui Djokovic din Orașul Luminilor are mari șanse să continue și să se împlinească.

Undeva în Suedia, un tip pe nume Robin Soderling probabil că va dormi excelent în noaptea asta. Gata. Nu mai poartă povara de a fi the only one.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.