Petra Kvitova, câştigătoarea trofeului de la Wimbledon din urmă cu trei ani, revine în finală la SW19 după o victorie în două seturi 7-6, 6-1 împotriva compatrioatei Lucie Safarova. Ea va juca finala împotriva canadiencei Eugenie Bouchard, care a trecut de Simona Halep cu scorul de 7-6, 6-2.

Primul set, în debutul căruia cele două jucătoare au schimbat break-uri, s-a încheiat după un tiebreak adjudecat de Petra cu scorul de 8-6. În setul doi, Kvitova s-a desprins la 2-0, consolidându-şi avantajul obţinut cu un game solid pe propriul serviciu, iar apoi a fost de neoprit, câştigând 70% dintre punctele jucate cu primul serviciu şi 63% din cele jucate cu al doilea. Este pentru prima dată, de la câştigarea Wimbledonului în 2013, când Petra se califică într-o finală de Grand Slam.

stats

Leave a Reply

Your email address will not be published.