OK, a început Australian Open și am avut și primele upset-uri: bye, Caroline, bye, Sloane, bye Sara. Înainte ca lucrurile să devină și mai serioase, aș vrea să vorbesc un pic despre ceea ce mi-aș dori să văd la această ediție a Australianului. Nu este vorba despre speranțe mari de genul aș vrea să câștige cutare sau cutare, ci despre lucruri mărunte, care însă mi se par că ar face, pentru mine, diferența între un turneu ok și unul cu adevărat reușit.

În primul și-n primul rând sper ca din rândul tinerilor și foarte tinerilor care joacă pe tabloul masculin, măcar unul sau doi să rupă rândurile: să iasă în evidență mai mult prin joc și mai puțin prin cocoșisme. Să ajungă departe în concurs, în sferturi sau semifinale. Dacă vor să atragă atenția prin atitudine, fain, nici o problemă, dar să fie una care să ne producă bucurie și uimire pozitivă, nu încrâncenări și strângeri de inimă.

Pe tabloul feminin, mi-ar plăcea să o văd pe Simona Halep trecând prin rundele inaugurale cu mai puțin consum de resurse. Jocul Simonei, atunci când ea se luptă cu toate puterile, este o plăcere de urmărit, dar senzația pe care a lăsat-o în ultima parte a anului trecut este că își utilizează prea mult din resurse în primele meciuri, astfel încât abordarea rundelor finale ale competițiilor devine, într-o foarte mare măsură, un joc de-a supraviețuirea.

Aș vrea să îl revăd pe Nadal revenit la o formă decentă, în primul rând și-n primul rând pentru că jocul de tenis are nevoie de figuri și de competitori precum Rafa pentru a menține aprinsă scânteia interesului în rândul publicului larg. Un Nadal anesteziat și inconstant, în care apar fantomatic versiuni mai bune ale sale, scade din spectacolul și din drama ce fac parte, inevitabil, din aura care înconjoară acest sport.

Foto: Ben Solomon/Tennis Australia

Foto: Ben Solomon/Tennis Australia

Mi-ar plăcea să le văd pe tinerele fete care au făcut pași atât de mari anul trecut, în speță Bencic și Muguruza, arătând la Melbourne că se pot menține pe un trend pozitiv. Clișeul cu menținerea în top, odată ce ai ajuns acolo, conține o doză masivă de adevăr, așa cum prea bine am văzut cu toții din tribulațiile lui Eugenie Bouchard de anul trecut. Pentru a menține interesul viu, jocul feminin, ca și cel masculin, are nevoie de figuri tinere și puternice, nu de povești triste cu staruri promițătoare, aflate în cădere liberă.

Aș fi foarte încântată dacă s-ar găsi mai mulți Stani și mai multe Roberte, jucători experimentați care să își ia inima în dinți și să joace excepțional în fața liderilor mondiali. Nole și Serena au pus, anul trecut, un lacăt atât de consistent pe victoriile în turneele mari, că se simte nevoia acută a apariției unor challengeri adevărați. Reușita lui Stan la Roland Garros și a Robertei la US Open pot și ar trebui să devină modele pentru acești challengeri. Dacă vream să nu trăim un an al cârtiței în 2016, ar fi timpul ca ei să își ia inima în dinți încă de la Australian Open.

M-ar bucura, în egală măsură, să văd că jucătorii și jucătoarele de valoare incontestabilă, care anul trecut nu au găsit calea către un Grand Slam, să dea semne că lucrurile încep să se schimbe. Mă gândesc la Andy Murray, de exemplu, care a avut un sezon foarte bun, încununat de performanța istorică a câștigării Cupei Davis pentru Marea Britanie, dar care nu a reușit să ajungă decât în finala unui singur Grand Slam, chiar la Melbourne. Nu știu dacă, în lumina circumstanțelor sale personale actuale, Australian Open va fi turneul la care Andy să dea un asalt decisiv pentru a câștiga titlul, însă cele două titluri de Grand Slam pe care le deține sunt prea puține pentru un jucător de talentul său.

Foto: Ben Solomon/Tennis Australia

Foto: Ben Solomon/Tennis Australia

Același lucru este valabil și pentru Victoria Azarenka, pe care am văzut-o anul trecut încercând – și nereușind – să revină în cercul câștigătoarelor de Grand Slam. A spus că mintea sa nu a fost sută la sută la joc, dar Vika are skill-urile și are intensitatea necesară pentru a fi acolo, sus. Melbourne i-a adus ambele titluri de Grand Slam pe care le deține până acum, așa că ar fi frumos dacă Australian Open ar funcționa pentru ea ca o trambulină către regăsirea unei versiuni mai bune, mai capabile să se lupte pentru titlurile mari.

Mi-ar plăcea ca tot mai multe dintre jucătoarele noastre să găsească o cale spre rundele finale. Există atât de mult talent la Irina, la Andreea, încât ar fi extraordinar ca ele să îl canalizeze înspre rezultate din ce în ce mai frumoase la turneele de Grand Slam. Ca să nu mai spunem că orice rezultat mare obținut de oricare dintre jucătoarele din România la acest Australian Open ar funcționa ca o injecție de încredere pentru întâlnirea din Fed Cup contra Cehiei.

La fel de mult, mi-aș dori să îi văd pe Florin Mergea și pe Horia Tecău repetând isprăvile demne de toată lauda de anul trecut. Momentul în care Horia a câștigat trofeul de la Wimbledon rămâne un jalon în tenisul românesc, unul care aș vrea să nu rămână singular. O repetiție a acestui succes, de către Horia sau Florin, chiar începând cu Australian Open, ar fi un nou jalon.

Foto: Getty Images

Foto: Getty Images/ATP World Tour

În egală măsură, mi-ar plăcea ca Melbourne să mai însemne încă un pas înainte către primenirea discursului public autohton pe marginea acestui sport. Se vorbește încă mult prea pătimaș și mult prea puțin responsabil despre jucători, despre performanțele lor, despre adversarii și adversarele lor. Se pune în continuare mult prea multă presiune pe ai noștri în numele unor concepte greșit înțelese de patriotism, onoare, reprezentare și responsabilitate. Se cade mult prea des în capcana discursurilor populiste, pseudo-motivaționale, care îi utilizează pe sportivi și le fac mai mult rău decât bine, atât lor, cât și sportului în sine.

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, mi-ar plăcea ca Open-ul Australian să rămână, în continuare, the Happy Slam, în sensul transmiterii unei stări de relaxare, de sărbătoare și de bine, atât de acut absentă în contextul actual, care ne forțează din ce în ce mai des să stăm vigilenți, cu privirea ațintită peste umăr, pentru a nu fi prinși pe picior greșit de următoarea sperietoare.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.