Cum e să câștigi, la aproape treizeci și cinci de ani, un meci în care ai revenit după ce ai fost condus cu două seturi la zero, supraviețuind la trei mingi de meci și jucând două tiebreakuri?

Extaz pur, dacă e să îl credem pe câștigător.

„A fost un meci incredibil”, a spus un Roger Federer strălucind de transpirație și inspirație, la câteva minute după ce a câștigat, în cinci seturi (6-7, 4-6, 6-3, 7-6, 6-3), sfertul de finală jucat la Wimbledon împotriva lui Marin Cilic. „Ultimele trei seturi au fost foarte bune și, pe măsură ce meciul a înaintat, am început să îmbunătățesc…picioarele îmi erau prezente, spatele îmi era prezent…asta o să-mi dea un mare avânt. Sunt extaziat că am putut să câștig”.

Extaziați au fost și spectatorii. „You’re a genius, Roger!”, s-a apucat să strige cineva care nu a mai putut să-și conțină extazul în mijlocul game-ului opt din ultimul set, cel în care Federer a făcut break-ul decisiv. Iar adevărul adevărat e că, trimis parcă înapoi în timp cu vreo zece ani, elvețianul performase niște trucușoare de-a dreptul geniale în game-ul cu pricina. Precum passing shot-ul făcut cu reverul în lung de linie la 0-30. Sau alt passing shot superb, la 30-30, executat de data asta cu forehandul. Sau winner-ul de la egalitate, care i-a adus lui Fed un al doilea punct de break, de data aceasta convertit.

Un picuț mai încolo, câștigătorul a șapte trofee de Wimbledon închidea meciul cu un as triumfător și celebra înfigându-și arătătorul în văzduh și fluturându-l cu tâlc către loja sa, trimițând în memoria audienței un flashback către faimoasa semifinală de la Roland Garros din 2011, câștigată glorios și sărbătorită asemănător în fața lui Novak Djokovic.

Indexul fluturat pe sus al lui Federer este măsura și metafora cea mai potrivită pentru a descrie ce s-a întâmplat în sfertul de finală de la Wimbledon și prăpastia din care elvețianul s-a smuls pentru a-i sufla lui Cilic o victorie ce părea, pe la începutul setului trei, inevitabilă pentru croat. În primele două seturi, Marin a jucat aproape impecabil, dându-i bătăi de cap la retur celui pe care-l învinsese fără drept de apel ultima dată când se văzuseră într-un turneu de Grand Slam, la US Open 2014. Atunci, Cilic trecuse pur și simplu peste Federer, cu un sec 6-3, 6-4, 6-4. Și de data aceasta, Big Marin a început meciul jucând… big. „La retur, el a citit serviciul meu, în timp ce eu nu-l puteam citi pe al lui”, spunea Roger în același interviu acordat imediat după terminarea meciului, referindu-se la situația în care s-a aflat în primele două seturi. „A fost vorba despre a rămâne în meci”, a continuat el.

Rămânerea în meci a fost executată de Federer cu o intuiție și un calm aproape suprauman, care au atins apogeul în timpul tiebreakului care a pus capăt setului patru. Determinat parcă să nu o mai comită la fel ca în tiebreakul primului set, unde un punct cedat chiar la început l-a împins pe o traiectorie descendentă, elvețianul s-a ținut feroce cu dinții de fiecare oportunitate. La 4-3, un challenge i-a dat câștig de cauză, arătând că returul său de backhand, care fusese inițial considerat afară, ciupise milimetric linia. După ce a ratat două puncte de set, la 6-4, a salvat al treilea punct de meci al croatului, la 6-7, agățându-se de colacul de salvare al unui serviciu aiuritor de rapid. La 9-9, după ce mai ratase o minge de set, elvețianul a venit cu încă o minune, înhățând un rever în lung de linie aparent imparabil al lui Cilic și trimițându-i acestuia mingea înapoi, suficient de rapid și de parșiv ca Marin să nu mai poată returna în teren. La al cincilea punct de set, rămânerea în meci al lui Federer era desăvârșită.

Câștigarea lui a venit ca o consecință a unei mobilizări venită parcă din altă lume. În momentul în care elvețianul a reușit să se desprindă în decisiv, la 5-3, oferindu-și oportunitatea de a servi pentru un loc în semifinale, Roger părea deja purtat către victorie de o forță ceva mai puternică decât el. O fi fost adrenalina, o fi fost inspirația, o fi fost experiența, o fi fost talentul. O fi fost extazul.

Orice a fost l-a dus pe elvețian la al zecelea comeback din carieră de la un deficit de 0-2 la seturi și într-a unsprezecea semifinală de Wimbledon.

Incredibile cum sunt, aceste statistici sunt totuși palide în fața calității tenisului pe care Roger l-a produs azi. Nu singur, pentru că Cilic și-a jucat cu vârf și îndesat partea lui în acest meci care probabil va figura în topurile Best of 2016 care vor fi alcătuite la sfârșit de an. Pentru că, între spectacolul oferit de serviciul necruțător al lui Marin și de versatilitatea tulburătoare a lui Federer, acest sfert de finală a avut de toate: lovituri incredibile, reacții de nanosecunde, rollercoaster de emoții și, probabil cel mai important, sentimentul că doi oameni dau tot ceea ce au ei mai bun și mai frumos pentru a crea, împreună, calitate.

La originile lui, cuvântul „extatic” însemna plasat în afară, dislocat, strămutat într-un alt spațiu. Încă o dată, la o vârstă la care mulți îl vedeau pensionat, Federer a reușit un comeback miraculos, jucând parcă în afara lui însuși și plasându-ne pe toți cei care am văzut meciul într-un spațiu și un timp extatic.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.