Cât de bine trebuie că se simte acum Andy Murray în pielea lui aia albă, care pare să nu se bronzeze niciodată! Scoţianul a făcut încă un meci foarte bun în faţa unui adversar periculos. Al treilea la rând.

După ce l-a jumulit pe Dimitrov de toate penele lui stilistice în optimi şi după ce a domolit vijelia care zăcea în Kyrgios în sferturi, a venit şi rândul lui Tomas Berdych. Pe care, scoţianul, cu sălbăticie de fiară şi cinism de funcţionar, l-a oprit să-şi continue reinventarea dirijată chiar de bagheta celui care-i fusese lui Andy antrenor şi prieten mult timp, Dani Vallverdu.

„Am încercat să nu mă angajez în aceste aspect al meciului, pentru că putea să mă distragă”, a zis un Murray sclipind de mulţumire imediat ce meciul se terminase. Aspectul cu pricina se referea la tensiunea creată de presă în ultimele zile pe marginea subiectului Dani. Zis şi făcut. În loc să se cocoşească la adversar, cu patimă, Andy a ales ca, în timpul pauzelor dintre game-uri, să-şi vadă de ale lui şi, din când în când, să facă figură de elev silitor, studiind o foiţă cu notiţe pe care o avea în bag. Şi ca să vezi. După ce, la începutul meciului, agresivitatea din jocul lui Berdych era atât de sălbatică încât Andy aproape că era suflat de pe teren, pe măsură ce lucrurile au evoluat, agresivitatea de nestăpânit a cehului s-a diluat şi s-a tot diluat până când din ea a ieşit tot Tomas cel vechi. Iar în faţa lui the old Berdych, silinţa lui Murray a câştigat.

Cu o singură excepţie, anume viteza serviciului, n-a fost capitol la care Andy să nu-i fi fost superior cehului. Nu o să amintesc toate statisticile, că nu are rost. Doar câteva. Tomas a servit 5 aşi, Andy 15. Tomas a avut procente de 67% şi 50% la punctele câştigate cu primul, respectiv cu al doilea serviciu. Andy, de 75% şi 53%. În tot meciul, Tomas şi-a făcut rost de trei puncte de break, din care a convertit unul, Andy a avut 10 astfel de oportunităţi, din care convertite 6. Scoţianul i-a fost superior cehului şi la numărul de lovituri direct câştigătoare: 40 faţă de 37. Statisticile referitoare la raliuri sunt încă şi mai interesante: forehandul lui Murray a făcut mai multe winnere decât cel al lui Tomas.

Da, aşa de bine a jucat Andy. De fapt, dacă e să mă gândesc, nu cred că l-am văzut jucând atât de bine vreodată. Da, juca bine şi în 2012, când a câştigat Olimpiada şi US Open. Juca bine şi-n 2013, când a făcut minunea de-a obţinut, în sfârşit, Wimbledonul. Dar era un altfel de bine. Jocul lui de acum doi, trei ani era complet, însă la modul destul de chinuit, fără fluiditate şi, mai ales, fără linişte. Vorba Serenei, era un joc intens, însă calmul şi liniştea lipsea din el cu desăvârşire. Acum, până şi bombănelile, înjurăturile şi grimasele par pozitive.

O fi efectul Mauresmo? Trebuie să fie. La sfârşitul meciului, Andy a arătat cu degetul către loja sa, atribuindu-le parcă victoria lui. În timpul conferinţei de presă, deşi a evitat să spună că victoria împotriva lui Berdych este şi o răzbunare pentru toate lucrurile rele care s-au spus despre Amelie, a recunoscut că este foarte fericit că a putut câştiga meciul pentru ea. „Am tot fost întrebat despre faptul că fostul meu antrenor lucrează cu Tomas, dar nimeni nu a fost interesat de ceea ce lucram cu Amelie sau de felul în care jucam eu. De asemenea, mulţi oameni o criticau la sfârşitul anului trecut, de parcă era vina ei cum jucam, în condiţiile în care petrecusem două săptămâni antrenându-mă cu ea până la sfârşitul anului. Nu poţi schimba lucrurile în timpul turneelor. Petrecusem atât de puţin timp împreună. Nu exista nici un motiv pentru care să fie criticată”.

Dacă Andy reuşeşte să câştige alături de ea titlul la Australian Open pentru prima dată, după trei încercări nereuşite, ce triumf istoric va fi pentru acest cuplu de jucător-antrenoare. Şi pentru feministul Murray.

Dar să nu o iau înainte.

Spuneam, după meciul lui Andy cu Kyrgios, că nu este nici o lovitură pe care Murray să nu o poată încorpora acum jocului său, după nevoi, şi că, strateg foarte bun, cum îl ştim, a ajuns la ştiinţa de a selecta cu o acurateţe aproape neverosimilă lovitura potrivită pentru ocazia potrivită. În partida cu Berdych, această capacitate de a potrivi lovitura cu momentul l-a ţinut pe Murray în setul unu şi l-a ajutat să revină de la un deficit de un break şi să forţeze, până la urmă, un tiebreak. Iar aici trebuie introdus un pic de context.

Tomas a intrat în meci ca un taur turbat, chitit să replice scenariul după care l-a învins pe Rafa. Servea ca un nebun, muşca din teren un metru-doi ca să lovească decisiv cu forehandul şi se vâra în minge câte putea de repede pentru a-l scoate pe Andy din dispozitiv cu backhandul în lung de linie sau în cros. Toate loviturile îi intrau, era ca tornada care înghite totul în cale, iar Andy, refugiat metri buni în spatele terenului părea dintr-o dată extrem de mic şi gata să fie suflat, în orice moment, afară de pe Rod Laver. Nu-i de mirare că game-urile pe serviciul lui erau lungi, chinuite, scoţianul fiind nevoit să îşi zgârie cu ghearele o potecuţă către egalităţi. Condus cu 4-3, pus să se apere non-stop pe propriul serviciu şi aproape incapabil să se atingă de vreo minge pe serviciul lui Berdych, Murray vocifera, dar vociferarea nu îl ajuta cu nimic. În game-ul care a urmat, cehul avea două puncte de break şi se angaja într-un raliu lung, pe care-l finaliza cu un backhand câştigător cross-court. Se făcea 5-3 pentru Tomas, care ar fi putut închide setul atunci.

În acel moment, însă, Berdych, care în meciul cu Nadal jucase djokoviceşte şi care începuse şi acest meci jucând djokoviceşte, a redevenit jucătorul pe care îl ştim de atâta timp: a jucat prudent, fără să-şi mai asume riscuri şi a început să îngrămădească erori neforţate. Murray a făcut rebreak imediat şi, după ce a reuşit un hold, s-a adus în situaţia de a avea două puncte de break. Pe ambele le-a obţinut lovind cu backhand-ul slice şi în nici una dintre situaţii Berdych nu a avut răspuns. Până la urmă, cehul reuşea să îşi facă serviciul, iar apoi îşi ţinea suficient de bine nervii ca să câştige la 6 şi tiebreakul tensionat care a urmat. Dar Murray, cu slice-ul lui de rever, executat în două momente critice, îi perforase deja încrederea lui Tomas şi lungise setul unu suficient de mult ca acesta să se resimtă din plin în restul meciului.

După 76 de minute de muncă grea în primul set, Berdych a picat în setul doi ca un ţânc răpus de prea multă zbânţuială cu copiii mai mari. Nici măcar faptul că şi-a spus „Well done, Tomas!” în timp ce trecea, la pauză, pe lângă Andy, nu l-a ajutat. După ce s-a plâns la arbitru că Berdych i-ar fi zis ceva, nu înțelese ce, Ninja Murray s-a potolit şi, în sfârşit eliberat, s-a pus la lucru. A făcut break după break după break până când i-a ieşit şi bagel-ul. La pauza după setul doi, Twitter-ul anticipa deja deznodământul meciului: circula vorba cum că, de fiecare dată când Berdych a pierdut un set la 0 într-un Grand Slam, el a pierdut, până la urmă, şi meciul.

Istoria se repetă, ştim, dar dacă am fi avut posibilitatea să dăm pe fast forward până la sfârşitul meciului, cu siguranţă am fi avut de pierdut. Fără să se ridice la calitatea şi ferocitatea primei ore din meci, seturile trei şi patru au adus un tenis bun, uneori atât de bun şi de rapid încât comentatorii nu s-au putut abţine să nu spună că e greu de înţeles chiar şi pentru ei. De înţeles nu erau prea multe, poate doar faptul că Berdych îşi revenise între timp, însă fără să mai poată atinge pragul de agresivitate pură din setul unu. Iar Andy se dezlănţuia, pedepsindu-l pe ceh de fiecare dată când acesta a luat o decizie greşită sau a lovit fără suficientă convingere.

Evident supărat de rezultatul final, Tomas a declarat după meci că Andy a câştigat bătălia din spatele terenului. Ca răspuns, Murray a comentat că cel mai important în meciurile de tenis este să fii capabil să faci ajustări în timp real şi să schimbi atunci când lucrurile nu merg bine. Cred că amândoi au, în egală măsură, dreptate: Andy a câştigat acest meci recuperând terenul pierdut în primul set în bătălia din spatele terenului, dar a reuşit să întoarcă meciul tocmai pentru că a schimbat abordarea atunci când a simţit că trebuie să schimbe, la începutul setului doi. A devenit agresiv, iar Tomas s-a lăsat împins înapoi în vechile lui tipare de joc, aflând astfel că reinventarea nu e treabă uşoară şi că nu o poţi face doar bătându-l pe Nadal într-una din zilele lui slabe.

„Să fiu în finală pentru a patra oară aici nu arată ca fiind cine ştie cine, pentru că sunt înconjurat de tipi precum Roger, Novak şi Rafa, dar aşa ceva nu se întâmplă prea des”, a fost evaluarea pe care Murray a făcut-o progresului său către finala de la Melbourne.

Maybe. Dar Roger şi Rafa nu mai sunt primprejur. Au plecat acasă. În locul lor, în finală va juca Andy. Pentru cine ştie tenis, asta spune multe.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

One Response

  1. Mihai

    E greu de crezut ca finala se va juca fara Djokovic. Dar sa lasam ziua de maine sa decida…

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.