Nu știu câți iepuri și-o fi propus să vâneze Angelique Kerber la începutul lui 2016, dar cert e că cei pe care i-a urmărit au dus-o într-un loc din care au ieșit numai minuni pentru ea.

În decurs de nouă luni, a ajuns dublă campioană de Grand Slam, înhățând, în finale de trei seturi de o calitate extraordinară, titlul de la Melbourne și cel de la New York. Între cele două, a mai reușit o finală la Wimbledon, un argint la Olimpiadă și o detronare spectaculoasă a Serenei Williams din fotoliul de lider mondial. Amazing.

Cuvântul, care a apărut des în declarațiile date de Angelique la ceremonia de premiere care s-a desfășurat după finala US Open, nu este deloc exagerat. Kerber, o jucătoare care, de pe locul 100 mondial, ocupat cu cinci ani în urmă, nu entuziasma pe nimeni, a devenit, la 28 de ani, o sursă de inspirație pentru mulți dintre cei care urmăresc tenisul. Stilul ei actual de joc, reminiscent, ca variație a loviturilor și capacitate defensivă, de cel al lui Andy Murray, este suficient de complex pentru a atrage aprecierea experților. Stilul ei de a vorbi și de a se purta este suficient de pământean pentru a nu atrage reacții extreme din partea fanilor. Fără a face declarații hazardate despre sine sau despre alte jucătoare, cu un zâmbet permanent pe buze atunci când răspunde la întrebări, dispusă să își pupe/îmbrățișeze adversarele la sfârșit de meci, Angie este plăcubilă și plăcută. Sau, cu o expresie care place la nebunie celor care vorbesc despre tenis, pachetul complet.

Pachetul complet pe care îl aduce pe teren a fost, de altfel, și factorul determinant în finala jucată împotriva Karolinei Pliskova, una dintre cele mai bune de anul acesta și din istoria recentă a Grand Slam-urilor. Matchup-ul dintre cele două, care la Cincinnati a generat o finală dezechilibrată, în care Kerber a câștigat doar patru game-uri, s-a ridicat de această dată la înălțimea ocaziei. Fiecare dintre cele două jucătoare a făcut ceea ce știe ea mai bine, iar rezultatul a fost un meci atât de plăcut de privit că spectatorii de pe Ashe s-au implicat emoțional la cote maxime, sfârșitul venind garnisit cu acea undă de regret apreciativ care apare atunci când nu vrei ca show-ul să se termine.

De altfel, la festivitatea de premiere, Pliskova, trecând prin discursul său cu aceeași viteză cu care bombardează ași în careul advers, a ținut să menționeze, de mai multe ori, că a fost „a great match”. Cuceritoarea din semifinale a Serenei nici că putea să aibă mai multă dreptate. Karolina, care vine cu un joc decupat parcă din imaginația unui fan al tenisului simplu, curat și eficient, a făcut tot ceea ce este ea capabilă, la momentul actual, pentru a face față moriștii de lovituri care este Kerber. A servit monstruos, a trăsnit forehanduri în colțurile terenului advers, a sufocat-o pe Angelique la fileu, cu voleuri și demivoleuri executate cu precizia și calmul rece al unui călău versat. Din păcate pentru ea, geometria riguroasă a jocului pe care îl practică nu a ajutat-o în așa-numitele momente de presiune, în care tehnica trebuie să se ajute de minte și de tactică. Emoțiile i-au jucat feste în game-ul de deschidere, suficient cât Kerber să fugă cu primul set. Apoi, faimoasa incapacitate a Pliskovei de a veni cu un Plan B a fost responsabilă pentru poarta pe care i-a deschis-o lui Kerber în decisiv, în momentul în care conducea cu 3-1. În fine, în ultimul game al meciului, emoțiile au intrat din nou în scenă. La 4-5, Karolina cea lungă și glacială nu s-a mai putut aduna sub nici o formă, îngenuncheată de povara greșelilor neforțate plecate din propria-i rachetă.

Între extremitățile reprezentate de agonia, extazul și iar agonia Karolinei, Angelique și-a făcut jocul ei, a făcut, la rându-i, spectacol și ceva mai mult: a tras, în permanență, cu ochiul dincolo de fileu, pentru a vedea ce schimbări și adaptări poate să facă pentru a ieși din încleștarea aparent fatală pe care i-o aplicase Pliskova în setul secund și la începutul celui decisiv. Dintre toate ajustările pe care le-a făcut, probabil cea mai fructuoasă a fost combinația de forehand cu spin, în diagonală, către reverul adversarei, urmată de forehand devastator, câștigător în lung de linie, a la Nadal. Combinația, la fel de mult ca și inepuizabila capacitate a lui Angie de a recupera mingi, de a tranzita, în voie, din defensivă în ofensivă și de a improviza lovituri, a scos-o pe Pliskova din dispozitiv și din sărite. Spre finalul meciului, Karolina a părut epuizată fizic și lipsită de orice dorință de a se mai prinde în hora lui Kerber.

În interviul exclusiv acordat de Angelique după finală pentru site-ul US Open, ea menționează că marea schimbare din viața ei profesională, cea care a dus-o la câștigarea acestui trofeu și la turnura radicală pe care a luat-o cariera ei, este nivelul de fitness la care a ajuns. „Când am început, la 16, 17 ani, condiția mea fizică era cea mai rea și toată lumea mi-a spus că trebuie să mă antrenez mai mult. Acum, după ce au trecut atâția ani, am atins cel mai bun nivel de fitness și pot să alerg la nesfârșit pe teren, așa că acesta este de fapt lucrul pe care l-am schimbat în ultimii ani, pentru că toată lumea îmi spunea că aceasta este schimbarea pe care trebuie să o fac”, spune ea.

Întrebată despre aspectele inspiraționale pe care alte jucătoare le pot importa din povestea ei, Kerber a mai adăugat câteva elemente interesante la descrierea rețetei de succes care i-a permis să realizeze atât de multe în ultimul an: „Sper să pot oferi multă inspirație jucătoarelor tinere, să creadă în visele lor și să muncească din greu deoarece într-o zi munca grea le va aduce și beneficii. Acest lucru trebuie să îl ai în minte. Să ai răbdare și să dai tot ce ai pe teren, să îți pui la lucru emoțiile și inima, asta este ceea ce încerc eu să fac în fiecare meci. Toată lumea știe că iubesc emoțiile și asta este ceea ce încerc să aduc pe teren”.

Angelique are dreptate. Jocul cu emoțiile, mai bine zis jocul de stăpânire a emoțiilor și de transformare a lor într-o resursă din care se poate alimenta, a devenit, în ultimul timp, o marcă extrem de prețioasă a stilului ei. În setul doi al finalei, în care a fost outplayed de Pliskova, Kerber și-a ținut în frâu nervii exemplar. În setul trei, aflată în dezavantaj cu 1-3, a părut pierdută și confuză. Imediat, însă, s-a regrupat exemplar, revenind la aceeași atitudine pe care o avusese în setul unu, atitudinea care recunoaște că fiecare game este o mini-bătălie și că este ok să fie așa.

Latura emotivă, lasă Kerber să se înțeleagă dintr-un răspuns pe care îl dă în cadrul aceluiași interviu, a fost, însă, responsabilă și pentru căderea de formă pe care a suferit-o între primul său titlu de Grand Slam, cel de la Melbourne, și Wimbledon. „[…] În special după Roland Garros, după înfrângere [a pierdut în primul tur], am avut atât de multă presiune pe mine, dar mi-am spus, OK, o să încerc să mă bucur acum și să nu cedez din cauza presiunii și a așteptărilor că trebuie să câștig fiecare turneu. Mentalitatea mea s-a schimbat un pic după acea înfrângere din primul tur de la Roland Garros”.

Poate că revenirea cu picioarele pe pământ după un mare breakthrough este mai ușoară când te apropii de 30 de ani decât la 20. Spre deosebire de Garbine Muguruza, care s-a pierdut total după titlul de la Roland Garros, Kerber a venit cu un răspuns rapid și la cea mai arzătoare întrebare care li se pune, inevitabil, în față celor care câștigă pentru prima dată un Grand Slam: one-slam wonder sau multiple champion? Cu ambele Grand Slam-uri pe ciment câștigate anul acesta, Kerber poate zâmbi cât vrea acum. Nu este și nu va fi niciodată Steffi Graf, ilustra ei compatrioată, cu a cărei moștenire, în termen de recorduri, se luptă din greu Serena Williams. Dar este multiplă campioană de Grand Slam.

Poate că viitorul îi va aduce mai multe astfel de titluri („sunt pe calea cea bună pentru a câștiga și alte turnee de Grand Slam”, spune ea), poate că Serena Williams va reveni ca o leoaică și va bloca din nou planurile tuturor jucătoarelor care visează la turneele mari, poate că, din contră, grupul urmăritoarelor (Simona et co.) o va prinde din urmă pe Angelique. Însă 2016 a fost anul lui Kerber, o jucătoare muncitoare, versatilă, tenace, surprinzătoare, care și-a croit, printre emoții, propriul ei drum către propria Țară a Minunilor.