Continuăm să ne scuturăm de „mahmureala” (a se citi „nostalgia”) post-Wimbledon, trecându-i în revistă pe cei care ne-au dezamăgit, care ne-au uluit sau ne-au lăsat cu întrebări.

Dezamăgirea: Andy Murray, de la „ce are Scoţia mai bun şi erou al Marii Britanii” la „five minutes before the f***ing match”

Ce s-a întâmplat: Ajuns în sfert de finală, Andy Murray, deţinător al titlului şi salvator de căţei în primejdie, a pierdut meciul cu Grigor Dimitrov în trei seturi, 6-1 7-6 (7-4) 6-2, după două ore şi un minut. Dezastrul a fost privit din loja regală de Prinţul William şi Kate Middleton.

Murray venea cu un winning streak la Wimbledon de 17 meciuri şi, în cazul în care ar fi câştigat, ar fi jucat a şasea semifinală consecutivă la SW19. Dimitrov a făcut un meci superb, bazat pe un serviciu monumental, o varietate uluitoare de lovituri şi o apărarea de zile mari. Din primul moment în care a păşit pe teren, Muzz a arătat pierdut şi nervos, impresie confirmată de Dimitrov, care a zis că a realizat încă din timpul încălzirii că Andy nu este în apele sale. Tabloidele britanice au scormonit repede şi şi-au dat cu presupusul asupra cauzei care l-ar fi adus pe Muzz în halul în care s-a prezentat pe teren: o aşa-zisă ceartă cu prietena sa, Kim Sears. Presupunerea s-a bazat pe poveştile spuse de fotografi, care l-ar fi auzit pe Murray urlând, în setul doi, „shut the f*** up”, iar la 2-4, în setul trei, „five minutes before the f***ing meci”. Mai mult, se pare că după interviul post-meci Andy Murray a plecat imediat de la SW19, fără măcar să-şi schimbe măcar costumul de tenis, iar Kim Sears, „visibly upset”, a părăsit Wimbledon-ul într-o maşină separată.

_76008133_muzz3

Consecinţele: Andy Murray nu şi-a apărat titlul câştigat anul trecut şi a coborât până pe locul zece în clasamentul mondial – cea mai slabă poziţie ocupată de el în ultimii şase ani. Ultima dată când britanicul a fost pe un loc atât de jos s-a întâmplat după ediţia 2008 a Wimbledonului, când a ieşit, de asemenea, în sferturi.

Concluziile: Înfrângerea lui Muzz în faţa lui Dimitrov a fost un dezastru total, întâmplat la un moment cum nu se poate mai prost, sub ochii regalităţilor. De când cu obţinerea titlului la Wimbledon anul trecut, imaginea lui Murray în Marea Britanie a cunoscut un upgrade semnificativ. De la apelativul „scoţianul”, folosit de mass media din Regat atunci când Muzz pierdea, Andy fusese îmbrăţişat mai nou drept „ce are Scoţia mai bun şi un erou al Marii Britanii”. Dezamăgirea a fost cu atât mai cruntă cu cât, în tururile precedente, Andy arătase foarte bine în meciuri, câştigându-le cu uşurinţă înaripată. De altfel, în rubrica sa de pe BBC Sport, pe care o scrie împreună cu jurnalistul Piers Newbery, Andy a şi declarat că cel mai frustrant a fost faptul că a simţit că nu era aşa departe de nivelul de formă care i-a permis să câştige Wimbledonul şi US Open. A mai spus şi că a avut o problemă cu ora la care s-a jucat meciul (destul de devreme faţă de celelalte pe care le jucase anterior) şi că urmează să discute cu Amelie Mauresmo pentru a decide cum vor proceda mai departe. Chestiunea „Mauresmo” are potenţialul de a-i crea lui Andy şi mai multe dureri de cap. Pentru că alegerea ei ca antrenoare, salutată de unii drept curajoasă, este aspru criticată de cei conversatori (cu Virginia Wade în frunte), iar alţii (John McEnroe) au făcut deja sugestia deloc subtilă ca Andy să-i dea totuşi un telefon lui Lendl pentru a vedea dacă se pot reuni.

Fapt este că Andy nu făcuse nici pe departe un sezon 2014 bun, iar argumentele împotriva succesului lui la Wimbledon erau mult mai numeroase decât cele pro. Însă înfrângerea lui a durut. Nu neapărat prin rezultat, ci prin maniera în care ea s-a petrecut. Vestea bună e că Murray nu are prea multe puncte de apărat înainte de US Open. A ieşit în optimi la Montreal şi în sferturi la Cincinnati, aşa că presiunea ranking-ului nu mai este la fel de mare şi ar trebui să-i ofere ceva timp pentru regrupare.

Uluiala: Serena Williams, virusul şi lipsa explicaţiilor credibile

Ce s-a întâmplat: După înfrângerea şocantă a Serenei de către Alize Cornet, aceasta a apărut într-o stare confuză pentru meciul de dublu pe care ea şi Venus l-au jucat împotriva perechii Kristina Barrois şi Stefanie Voegele. În timpul warm-upului Serena, părând într-o stare de totală confuzie, nu a reuşit să prindă mingile pe care copiii de mingi i le aruncau şi a ratat două lovituri. Startul meciului a fost amânat cu 10 minute pentru ca doctorii să o examineze şi să-i ia tensiunea. Servind în game-ul trei, Serena a făcut patru duble-greşeli consecutive, mingile aterizând fie foarte departe de careul de serviciu, fie în propriul ei careu. Surorile s-au retras la 0-3. „Sunt tristă că nu sunt în stare să continuu în turneu. Am crezut că pot să-mi adun forţele în această dimineaţă, deoarece am vrut mult să concurez, dar acest virus a fost mai puternic decât mine.” Aceasta a fost declaraţia Serenei la două ore după meci.

Consecinţele: Filmuleţele şi pozele făcute în timpul încălzirii şi al celor trei game-uri jucate au făcut imediat înconjurul lumii şi au aprins spiritele, iar declaraţiile celor apropiaţi, în loc să le calmeze, au pus şi mai multe paie pe foc. Patrick Mouratoglou a spus că nu o văzuse de două zile, sora ei, Isha, că Serena a părut „tristă şi instabilă emoţional”, iar Andy Roddick că a primit de la ea următorul SMS: “Andy, pur şi simplu nu mi-e bine”. Speculaţiile s-au înmulţit, iar cele mai multe valuri le-a creat Martina Navratilova, care a declarat că nu crede versiunea conform căreia Serena suferă de un virus, deplasând discuţia către responsabilizarea celor din jur care nu au făcut nimic pentru a o împiedica să joace: „Cel mai inexplicabil lucru dintre toate este că, evident, ea nu era în stare să joace un meci şi că toţi cei din jurul ei nu au împiedicat-o să intre pe teren.” Navratilova a subliniat efectul avut de povestea bizară asupra imaginii WTA, precum şi faptul că un antrenor ar trebui să ştie ce se întâmplă cu jucătoarea pe care o antrenează.

451555418

Concluziile: O asemenea poveste are, din start, potenţialul de a inflama reacţiile. Rău. Pentru că e vorba de un superstar care trece printr-o perioadă, evident, nefastă a carierei. Mai mult, pentru că este vorba de o sportivă care are încă de înfruntat prejudicii şi chiar suspiciuni referitoare la succesul ei. Tocmai din această cauză, Serena sau anturajul ei nu ar fi trebuit, unu la mână, să se expună, doi la mână, să lase lucrurile să degenereze într-o criză de PR cu aşa mare potenţial de vătămare. Deşi reacţia Navratilovei a fost dură, tind să îi dau, în oarecare măsură, dreptate. De aceea există o întreagă echipă în spatele unui sportiv de o asemenea anvergură şi de aceea există oficiali, ai circuitului feminin şi ai turneelor de Grand Slam: printre altele, şi pentru a-i ajuta pe sportivi să managerieze corect astfel de situaţii.

Jon Wertheim de la Sports Illustrated pune pe tapet şi o altă discuţie. În ce măsură jucătorii de tenis au obligaţia morală de a spune adevărul? Citez: „Opiniile acoperă întreaga gamă. De la Serena ’nu datorează nimănui nici o explicaţie’ şi ’Dacă aş fi în locul lor, nu aş spune nimic presei’, până la ’sunteţi lipsiţi de orice coloană vertebrală; dacă ar fi fost vorba de orice alt sportiv, aţi cere adevărul’. Este un argument interesant şi, sincer, încă încerc să înţeleg de ce parte mă aflu. Jucătorii de tenis sunt contractori individuali independenţi. Nu sunt membri ai unei echipe sau ai unei ligi. Există puţine standarde referitor la cât de mult (sau cât de puţin) ar trebui aceştia să dezvăluie despre situaţia lor personală. Pe de altă parte, sunt figuri publice şi sunt în fapt plătiţi de fani (şi, prin extensie, de reţelele de televiziune). Unde tragem linia între dreptul sportivilor la intimitate şi dreptul colectiv al publicului la informare?”

Deocamdată, contrar aşteptărilor, Serena nu s-a reîntors în Statele Unite să se odihnească şi să îşi înceapă pregătirea pentru swing-ul nord-american, ci va participa la turneul de la Bastad care începe săptămâna viitoare. Va avea cu siguranţă ceva răspunsuri de dat.*

Uluiala: Na Li, încă o ieşire rapidă de la un Grand Slam şi neştiinţa de a juca punctele decisive

Ce s-a întâmplat: Na Li a fost învinsă în turul trei de Strycova cu 7-6, 7-6. Este al doilea turneu de Grand Slam în care chinezoaica iese devreme şi admite că nu ştie ce să facă, în momentele cheie, pe teren.

Consecinţele: După titlul de la Australian Open şi un parcurs decent pe hardul american, sezonul european al chinezoaicei a fost catastrofal.

Concluziile: Rugată să spună ce nu a mers în jocul ei, Na Li a declarat: „Nu e totul numai tehnică. Cred că uneori nu ştiu cum să joc punctul, în mod special în momentele importante. Cred că astăzi am făcut o grămadă de greşeli. Unde am pierdut meciul? Cum spuneam, în momentele importante nu ştiu să lovesc mingea pentru a face punctul. Întotdeauna aştept să văd dacă adversara va greşi. Astăzi nu a mers”. OK. Ştim cu toţii că Na Li este o jucătoare volatilă şi că forţa mentală nu este punctul ei forte. Dar să auzi o sportivă de 32 de ani, deţinătoare a două titluri de Grand Slam, ajunsă pe locul doi mondial, ocupantă a locului 85 în Lista Celebrităţilor şi pe locul 41 în Lista Celor mai Bine Plătiţi Sportivi, ambele compilate de Forbes, că nu are habar ce trebuie să joace pe teren în unele momente este aproape ireal. Mai mult, antrenorul ei, Carlos Rodriguez, „forţa calmantă” şi „geniul strategic” din spatele binelui recent al lui Na Li, nu mai poate lucra cu ea. Academia de tenis din Beijing care îl „închiriase” pe argentinian lui Na Li nu mai este dispus să i-l lase. Asta da lovitură pentru cineva care, cu o asemenea carieră în spate, admite deschis că nu ştie, în momentele decisive, cum să producă o lovitură câştigătoare.

In-between: Grigor Dimitrov, învins în semifinală de Djokovic, ultimele două seturi pierdute de bulgar în tiebreak-uri

Ce s-a întâmplat: Grigor Dimitrov venea după un sezon de iarbă perfect, cu titlu la Queen’s, şi cu un minte şi un corp nesupuse uzurii Grand Slam-ului parizian. În semifinala contra lui Djokovic, Grigor a fost de multe ori în control, dar a jucat superficial punctele cheie.

Consecinţele: Încă un Grand Slam a trecut, iar Grigor este tot la capitolul „Promisiuni”.

Concluziile: Bulgarul, care a fost totuşi la cel mai bun rezultat la un turneu de Mare Slam şi care a urcat în ranking până pe locul nouă, a cântărit, cu destul relaxare, parcursul lui la Wimbledon. Pozitivele: „Sunt într-un moment bun acum. Mă antrenez bine. Fac o treabă bine pe teren şi în afara lui. Mă concentrez pe fiecare meci pe care-l joc, indiferent de ce fel de meci este vorba. Negativele: Nu există. Îmbunătăţirile: „Când vine vorba de meciuri strânse precum cele contra lui Andy, Novak, oricărui alt jucător împotriva căruia trebuie să joc, aici este momentul în care vreau să trec într-o viteză superioară şi să mă folosesc de toate punctele mele forte. Restul e doar o chestiune de timp”. Ardoarea lui Grigor de a sări peste „acel ultim obstacol” este palpabilă, la un moment dat însă răbdarea celor care au crezut în el şi l-au întâmpinat ca pe noul Federer s-ar putea să devină însă prea strâmtă pentru timpul prea larg pe care şi-l ia Grigor ca să ajungă acolo unde se spune că aparţine.

In-between: Rafael „Patru Seturi” Nadal, jucătorii „crazy aggressive” şi jocul pe iarbă

Ce s-a întâmplat: Nadal a fost învins în optimi, în patru seturi, de adolescentul de 19 ani, Nick Kyrgios

Consecinţele: Nadal a pierdut locul întâi mondial în favoarea lui Djokovic.

Nadal

Concluziile: Nadal nu a mai fost eliminat în prima săptămâna de la Wimbledon. Asta-i de bine. Nadal a fost, însă, eliminat în primul meci din a doua săptămână, tot de un adversar clasat mai jos de locul 100. Asta e de rău. Nadal a zis nişte chestii interesante la conferinţa de presă de după meci. Că, de fapt, el nu a jucat rău, că în seturile doi şi trei chiar a jucat mai bine ca Nick, dar nu a fost capabil să convertească oportunităţile. Că este satisfăcut cu felul în care a jucat acest Wimbledon, dat fiind faptul că draw-ul lui nu a fost cel mai bun, iar toate meciurile pe care le-a jucat au fost împotriva unor jucători care nu i-au dat oportunitatea să joace prea mult. Că a luptat până la capăt în fiecare meci. Că a jucat un tenis bun pe această suprafaţă, un lucru pe care nu l-a realizat în ultimii doi ani.

Dar adevăratele chestii interesante le-a lăsat pentru la sfârşit. Pentru, probabil, prima dată, a admis – deşi indirect – că filosofia „punct cu punct, meci cu meci”, pe care o tot propovăduieşte de atâţia ani, a ajuns să nu mai fie chiar aşa uşor de pus în practică. A zis Nadal, vorbind despre tiebreak-ul setului doi, la 5-egal, când Kyrgios a reuşit să trimită al doilea serviciu cu o viteză  de 140 mph: „Asta se întâmplă când nu ai nimic de pierdut. Poţi să joci în felul acela. Jucătorii care joacă pentru a ajunge în ultimele tururi se gândesc cum să câştige titluri, nu e uşor să serveşti cu al doilea cu 140 mph la 5-egal în tiebreak, dar asta s-a întâmplat astăzi”. Şi a adăugat: „În prima săptămână, lucrurile sunt ilogice, pentru că dai de jucători care joacă agresiv, un joc pe care nu-l practică pe alte suprafeţe, într-un fel nebun. Când ajungi în sferturi, semifinale şi joci împotriva celor mai buni jucători, lucrurile devin din nou logice, nu? Pentru că, în cele din urmă, jucătorii de top vor să joace având control. Jucătorii de top vor să joace într-un fel normal. Nu joacă crazy aggressive.” Analiza e corectă. Tocmai aici e, însă, problema cea mare pe iarbă a lui Rafael Nadal: după exemplele date de Rosol şi Kyrgios, vor fi din ce în ce mai mulţi jucători dispuşi să îl joace „crazy aggressive” pentru că n-au nimic de pierdut pe iarba de la Wimbledon. În trecut, Rafa era în stare să-i ţină la distanţă jucând „crazy defensive”, dar vremurile alea par să fi cam apus.

*Update: Serena Williams a anunţat ulterior că nu s-a recuperat suficient pentru a merge la Bastad.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.