N-am văzut mai mare spărgător de petreceri ca Novak Djokovic. În finala de la US Open, 23.000 de oameni au urlat în continuu. Nu pentru el. Pentru celălalt. Care nu a jucat deloc rău. Și, totuși, sârbul a câștigat.

Foto: USTA/Ned Dishman

Foto: USTA/Ned Dishman

Mai mult decât atât și, spre deosebire de alte dăți, în cele trei ore și douăzeci de minte de joc, Nole nu s-a arătat nici măcar o singură dată impresionat de partizanatul mulțimii. N-au fost privire ironice aruncate către propria lojă, din care să poți citi clar ca lumina zilei întrebări gen ce i-a apucat și pe-ăștia?. N-au fost nici gesturi sfidătoare, gen aplauze cu racheta în sus, când unii sau alții dintre spectatori au întrecut măsura, mai ales în momentele dintre primul și al doilea serviciu al sârbului. N-au fost nici măcar celebrări ieșite din comun. Nole s-a făcut băiat mare, atât de mare precum numărul Grand Slam-urilor pe care le deține acum: zece.

„Nu pot să stau aici și să critic publicul. Dimpotrivă, e logic să te aștepți ca un mare jucător și campion cum este Roger să aibă majoritatea sprijinului oriunde joc cu el”, a spus Djokovic la conferința de presă. Și a continuat de aceeași manieră: „Nu este rolul meu să judec cine sprijină pe cine mai mult sau mai puțin. Sunt aici ca să joc tenis. Accept acest lucru. Toată lumea are de ales ce jucător dorește să sprijine, iar el [Roger] merită pe deplin sprijinul pe care îl primește mulțumită tuturor anilor și succesului pe care l-a avut și a felului în care se comportă pe și în afara terenului. Nu există nici o îndoială asupra acestui lucru. În ceea ce mă privește, eu sunt aici ca să câștig sprijinul publicului și sper ca în viitor să mă aflu în această poziție”.

O-ho. Ce ar fi zis Nole de acum patru ani în fața acestei declarații? Sincer, nu știu. Și, sincer, nici nu contează. Ceea ce contează cu adevărat este că Djokovic-ul lui 2015 este un jucător infinit mai adunat, mai echilibrat și mai matur în reacții decât în 2011. Chiar el zice că s-au schimbat multe lucruri în ceea ce-l privește, față de acum patru ani: „În calitate de tată și soț, experimentez mai multe lucruri în viața mea, am o abordare complet diferită față de tenis azi. Mă simt mult mai împlinit. Mă simt un jucător mai complet azi decât eram în 2011. Mai puternic fizic, mai experimentat, mai tare din punct de vedere mental”.

Nole, care are și momente de discurs când se învârte în jurul cozii, înfundându-se tot mai adânc în clișee, este spot on de data asta. Federer l-a testat în toate felurile posibile: i-a servit cu slice și kick, l-a SABR-uit, l-a chip and charge-uit, l-a prins chiar și pe picior greșit de câteva ori cu backhandul down the line. În alte momente, sârbul s-a testat singur: în game-ul patru al primului set, din cauze umezelii rămase pe teren după ploaie, a luat o căzătură extrem de urâtă. Evenimentul l-a umplut de sânge pe mână, braț și picior, l-a debusolat suficient de mult încât să-l facă să-și piardă serviciul în game-ul următor, însă a rămas fără alte consecințe grave. În plus, după ce a început bine cu serviciul unu, acesta a scăzut în meci, iar Nole a fost nevoit să scormonească foarte adânc în sacul cu delicatese pentru a ieși basma curată din râșnița de atac care a devenit în aceste zile Roger Federer. Numai un jucător mai puternic și mai experimentat decât în anii precedenți putea să facă acest lucru.

Foto: USTA/Pete Staples

Foto: USTA/Pete Staples

Federer a dat în Nole cu tot ceea ce putea da. „Știam că va fi agresiv,” a zis Djokovic. „Că va încerca să îmi rupă ritmul, că o să pună multă varietate în jocul său, că va face slice, chip and charge, că va veni la fileu, că va face serviciu voleu. Ceea ce a făcut. Dar am fost pregătit. Am fost pregătit pentru bătălie. Pentru că asta a fost. Trei ore, douăzeci de minute. Ne-am împins unul pe celălalt la limită, așa cum facem întotdeauna”. Cât de mare a fost bătălia se vede din oportunitățile de break adunate de o parte și de cealaltă. Federer a avut 23, Nole 13. Primul a convertit 4, celălalt 6. Meciul s-a jucat și s-a pierdut între cele 17% procente de puncte de break convertite de Roger și cele 46% obținute de Novak.

„Am pierdut o grămadă de oportunități,” a declarat Federer atunci când a fost rugat să evalueze meciul. „La sfârșitul zilei, nu prea contează dacă este din cauza backhand-ului, forehand-ului, voleului”, a adăugat Roger, care a spus că „a fost o noapte dură, dar cu toate acestea emoționantă, în același timp”. Elvețianul are de ce să fie dezamăgit. Pe tot parcursul setului doi și până aproape de finalul setului trei a dat impresia că este jucătorul mai bun. După ce a făcut break-ul de la 6-5 pentru a închide setul doi și după ce nu a lăsat momentum-ul să se îndepărteze de el, reușind un rebreak în debutul setului trei la 2-2, care l-a împiedicat pe Djokovic să-și ia avânt, părea că șansele sunt toate de partea lui. Mai ales că serviciul unu al lui Nole dădea semne că a părăsit incinta, iar serviciul doi se subția pe măsură ce timpul trecea.

La 4-3 în setul trei, Federer a contemplat două oportunități de a face break. Cu contemplarea a rămas. Împins mult în spate de elvețian, Nole a dat drumul la morișca de lovituri din spatele terenului până când s-a prezentat ocazia unui winner pe forehand. Nole a înhățat-o, iar după aceea a plecat cu game-ul. Din vânător Roger a devenit imediat vânat. La 30-40, în game-ul următor, defensiva fenomenală a lui Djokovic a trâmbițat asurzitor, iar asul lui Roger din punctul următor a venit în van. În mingile care au urmat, Nole a fixat cititorul pe serviciul lui Federer, iar premiul a venit. După ce fusese în pericol de a fi condus cu 5-3, sârbul conducea acum cu 5-4 și se afla în situația de a servi pentru setul trei. Nu a avut luxul de a închide ușor setul, căci Federer s-a mai învârtit de două puncte de break, dar până la urmă răbdarea l-a trecut pe Nole marea. Djokovic conducea cu 2-1 la seturi, iar șansele lui Federer de a spera la un al șaselea titlu la US Open se destrămau la fel de repede precum zâmbetul de pe buzele lui Bradley Cooper.

Inutil de spus că Djokovic a mirosit schimbarea de direcție în meci. „Când am reușit să fac break-ul la 4 egal și apoi un hold, pentru 5-4, după ce am salvat câteva puncte de break în setul trei, am simțit că am vânt în spate și am jucat foarte bine după aceea”. La 30 egal, în primul game din setul patru, jucat pe serviciul lui Federer, Nole a câștigat un raliu de 23 de lovituri. Federer a salvat acel punct de break, însă semnalul era clar că vântul nu mai bătea într-o direcție favorabilă pentru elvețian. Djokovic făcea până la urmă break-ul încă din acel prim game jucat, iar apoi se ducea senin la 5-2 să servească pentru meci. Faptul că Nole n-a putut să închidă partida atunci nu este decât o altă mărturie a nivelului de implicare la care a jucat Federer.

Foto: USTA/Ned Dishman

Foto: USTA/Ned Dishman

„Am știut cu precizie de ce am pierdut meciul în momentul în care am stat jos la 5-2 în setul patru sau după ce meciul s-a terminat,” a spus Roger la conferința de presă. „Este un aspect asupra căruia voi lucra și voi merge mai departe. Nu este o problemă pentru mine”, a adăugat. Răspunsul lui Federer, la fel ca toată atitudinea lui din conferința de presă, este admirabil. Să vii la conferința de presă, după o înfrângere fără cea mai mică îndoială dezamăgitoare, și să vorbești despre procesul de învățare prin care treci în astfel de meciuri, în condițiile în care toată suflarea omenească te consideră cel mai mare jucător al tuturor timpurilor, nu poate însemna decât un singur lucru: că ai pasiune pentru ceea ce faci. Iar aceasta este cu mult mai valoroasă decât orice epitet, ambalaj metaforic sau număr de Grand Slam-uri atârnate de numele lui Federer.

Nu știu ce ar putea să schimbe sau să facă Roger acum pentru ca, în următorul meci de Grand Slam, să nu mai devină victimă sigură pentru noul lui demolator de speranțe. Mantia atacului, pe care a îmbrăcat-o în ultimii doi ani și care îi stă impecabil în întâlnirile cu ceilalți jucători, îi atârnă pe un umăr în momentul în care se află în fața lui Nole pe termen lung (adică în meciuri ce se decid în cinci seturi). În raliuri nu este suficient de constant. Iar pe serviciu, cu excepția scenariului în care dă as după as, Novak tot se strecoară și-l citește mai devreme sau mai târziu. Dar la urma urmei, se tot argumentează în ultima vreme, nici măcar nu mai e important ca Federer să câștige. Vorba unui jurnalist care scria pentru site-ul US Open. Federer e fun de privit, iar Nole câștigă. It is a win –win situation. La un anumit nivel, da. Roger e dincolo de orice nevoie de a mai demonstra ceva. Doar că, la alt nivel, nu e așa. Chiar dacă a fost întotdeauna la confluența dintre artă și sport, tenisul se joacă până la urmă pe titluri și pe rezultate. Federer e și, cel mai probabil, va rămâne campionul inimilor, Jucătorul cu J mare, Artistul, tot cu A mare. Dar Nole, cu 6 ani mai mic decât Roger, are deja 10 titluri de Grand Slam și perspectiva unei prosperități lungi și fericite într-un circuit în care singurul care se pune în mod constant cu el și îi dă de furcă este legenda de 34 de ani.

„Este impresionant, ca să nu spun mai mult”, s-a pronunțat Federer asupra lui Novak, atunci când a fost rugat să își spună părerea referitor la câte titluri de Grand Slam ar putea să mai adune acesta. „Are o carieră incredibilă. Cred că toată lumea știe asta, și el știe asta. În noaptea asta, am avut un alt exemplu al acestui fapt. Clar poate câștiga multe dintre ele. A câștigat deja o tonă, e evident că trebuie să se mențină sănătos și dornic de victorii, dar te gândești că va mai câștiga multe după seara aceasta”.

Cam așa ceva. Înfipt în 2011 ca un altoi în inima rivalității Federer-Nadal, Djokovic a crescut în cei patru ani care s-au scurs de atunci la dimensiunile unui copac ale cărui rădăcini amenință să dărâme însăși fundația casei lângă care s-a dezvoltat. Cu Federer este la 21 egal în întâlnirile directe, cu Nadal are 21-23, dar după cum merg lucrurile cu Rafa sunt mari șanse ca head-to-head-ul cu el să se schimbe rapid la față. De Federer îl despart șapte titluri de Grand Slam, de Nadal patru. Dintr-o dată, distanța între stricătorul de petreceri și cei doi monștri sacri nu mai pare așa de mare.

„N-aș zice chiar că îi domin, dar cu siguranță sunt foarte mândru de toate realizările mele”, a răspuns Djokovic când a fost întrebat cum se simte știind că domină cea mai bună generație de jucători din istoria tenisului. Din pragul celor zece titluri de Grand Slam pe care le are, un Djokovic mai puternic, mai înțelept și mai adunat decât a fost vreodată, își poate permite să fie modest. Și să privească, cu toată încrederea, dincolo de zece.

Leave a Reply

Your email address will not be published.