Pe tot parcursul finalei masculine de la Australian Open, am avut de nenumărate ori unul și același flashback. Andy Murray, cu tava finalistului în brațe, uitându-se ca un copil neputincios către Novak Djokovic, care ține în brațe trofeul de la Australian Open și se uită peste umăr la învinsul său. Așa au fost surprinși cei doi într-o poză, în timpul festivității de premiere de anul trecut.

Anul acesta, Andy a cedat, din nou, trofeul lui Nole, ajungând la un record deloc dorit. A devenit jucătorul cu cele mai multe finale pierdute la același Grand Slam. Cinci. În momentul când setul unu s-a scurs rapid pe lângă el, un compatriot de-al lui Andy a făcut o glumă. Vestea bună pentru Murray, spunea persoana cu pricina, este că un set deja s-a terminat. Veste rea este că mai trebuie să joace încă două seturi înainte de a putea să o tulească de pe teren.

Înțepătoare, rea, gluma ascundea totuși un mare sâmbure de adevăr. Dintre toate lucrurile pe care le văzusem la Andy Murray în primul set, cel mai proeminent fusese o teribilă senzație de dizarmonie. Ca un figurant rătăcit din întâmplare pe platoul altui film, scoțianul pur și simplu nu părea să aparțină deloc locului și momentului. Forehandul nu mergea neam, serviciul horcăia, fileul îi atrăgea ca un magnet toate mingile plecate din rachetă. În treizeci de minute, finala de la Melbourne părea că o ia pe aceeași cărare pe care o luase și semifinala dintre Djokovic și Federer. Un tip, care părea la el acasă, dădea o lecție de tenis unui tip care părea ca și cum ar fi aterizat pe teren dintr-o altă galaxie. Una în care tenisul se joacă la o intensitate mult mai slabă.

Până și Nole a sesizat paralela între cele două meciuri. „Cred că am început partida foarte bine, așa cum am început în semifinală contra lui Roger, fără să fac prea multe greșeli”, a răspuns Djokovic atunci i s-a cerut să treacă în revistă cheile succesului său din finala de la Melbourne. „De fapt, am fost foarte agresiv și am jucat așa cum am vrut să joc împotriva lui, executând planul de joc timp de un set și jumătate”. La rândul său, Murray a recunoscut că startul său slab a adus o contribuție semnificativă la deznodământul final. „Multe s-au întâmplat”, a zis Andy, făcând aluzie la starea de sănătate a socrului său și la faptul că soția sa, Kim, trebuie să nască în câteva săptămâni. „Am început ultimele meciuri destul de slab, ceea ce e de înțeles, din unele puncte de vedere. Evident, nu e bine să începi astfel meciurile împotriva cuiva precum Novak”, a continuat Murray, adăugând că este totuși, mândru, de felul în care a luptat, a reușit să revină în meci și să-și creeze șanse.

Revenirea lui Andy a început la 1-1, în setul doi, când scoțianul a reușit un hold foarte important, într-un game care a durat 12 minute. După o dublă greșeală făcută în primul punct, cei doi au ajuns la 30 egal, iar apoi la 40-40. Au venit trei puncte de break, pe care Murray le-a salvat arătând ca un călător care încearcă să își ghicească înapoi drumul spre hotel rătăcit printr-un oraș străin. La al patrulea punct de break, arbitrul de scaun i-a dat lui Andy un warning pentru încălcarea timpului regulamentar în care trebuia să servească. Scoțianul a răspuns cu un as. Tot așa încheia și game-ul, două puncte mai încolo, ținându-se aproape de Nole, dar transmițând aceeași senzație, de persoană care se află în dizarmonie cu sine și cu așteptările care îi atârnă pe umeri.

Așa au rămas lucrurile și în restul meciului. Mereu și mereu, în fața unui Nole care a evitat fluctuațiile foarte mari în joc, Andy a alternat bunele cu relele, pe-alea calde cu alea reci. În game-ul cinci, de exemplu, din același set doi, Murray și-a câștigat serviciul construind cu migală, ultimul punct jucat fiind o mini capodoperă, care s-a desfășurat cam așa: dropshot Murray, dropshot și apoi lob Djokovic, recuperare Murray, smash Djokovic, forehand câștigător Murray. Minunea nu s-a mai repetat în game-ul șapte, când Nole a reușit să facă break-ul și să ia conducerea în setul doi. Cu o precizie aproape maniacală, Murray a repetat tiparul de bune-rele. A făcut un rebreak imediat, doar pentru ca la 5-5 să îi permită adversarului să revină de la 0-40 la 40 egal, iar apoi să câștige game-ul. În ciuda faptului că făcea două duble greșeli în game-ul care urma, Djokovic își conserva până la urmă serviciul și împacheta frumos în buzunar și setul doi.

„Evident, acel game pe care l-am pierdut de la 40-0 a fost unul dur”, a recunoscut Murray la conferința de presă importanța acelui moment. „Poate că aș fi putut să înșfac setul. Începusem să am o grămadă de oportunități în al doilea set. Am avut ceva șanse în momentul în care am făcut break înapoi. A fost dificil să pierd acel game. La fel, am simțit că, spre sfârșitul setului al treilea, după ce am obținut rebreak-ul, am generat ceva oportunități. Iar apoi, în tiebreak, am greșit de puțin cu al doilea serviciu de două ori. El a servit un as la T, care a prins linia de puțin. Asta a fost. În primul set nu am fost prezent, dar în al doilea și al treilea cred că am fost foarte aproape”, a spus Andy, adăugând că nu știe cum s-a văzut din afară, dar din punctul său de vedere a fost un meci competitiv.

Djokovic a împărtășit aceeași viziune: „Am făcut un break în setul doi. Am simțit că el era destul de neutru din spatele terenului și că îmi permitea să dictez eu și să preiau controlul în raliuri. Aveam mai mult timp. Apoi a început să servească bine. A revenit în meci. Setul doi a fost decis la câteva puncte, la fel și cel de al treilea. Cred că aș fi putut să am ceva mai mult succes în game-urile pe propriul serviciu după ce am luat conducerea cu break în ambele seturi, doi și trei, dar trebuie să îi acord credit pentru că a luptat și a arătat că este unul dintre cei mai buni din lume. Cu siguranță m-a făcut să muncesc. Au fost multe raliuri, schimburi lungi”.

Așa a fost, într-adevăr. Iar faptul că Djokovic a ieșit basma curată din tăvălugul seturilor doi și trei nu are o explicație prea elaborată, ci una pe care o tot auzim de nenumărate ori. Nole a jucat mai bine punctele importante, Andy nu. Atât de simplu. În game-ul pierdut de Murray în setul doi după ce a condus cu 40-0, Djokovic a câștigat un raliu de 36 de lovituri într-un moment cheie, la 30-40. În tiebreak, Murray a făcut o dublă greșeală fix când era crucial să nu o facă: în chiar primul punct jucat. Și tot așa. Dar dincolo de această explicație simplă, mai este ceva. Chiar și în condițiile în care finala a devenit strânsă în ultimele două seturi, senzația pe care am avut-o și pe care am văzut că a avut-o majoritatea lumii a fost că cei doi jucători sau aflat la capete opuse în ceea ce privește starea pe care au adus-o cu ei pe teren.

Este exact aspectul pe care, inconștient sau nu, Nole l-a discutat pe larg în conferința sa de presă: „Există un lucru pe care l-am aflat în anii anteriori ai carierei mele, că nu poți să te separi de ceea ce ești profesional și în privat. Ești aceeași persoană. Toate aceste emoții care poate că sunt închise, din viața ta privată, toate problemele pe care le ai, trebuie să le lași să iasă la suprafață. Trebuie să găsești o soluție. Trebuie să le înfrunți, să te confrunți cu aceste probleme specifice pe care le ai în privat pentru a-ți maximiza potențialul ca și jucător. În cele din urmă, în aceste meciuri în care totul depinde de câteva puncte, când ești provocat până la ultimul aspect al ființei tale, dacă există ceva mocnind sub suprafață, va ieși afară și va juca împotriva ta. Va fi cel mai rău dușman al tău”.

Andy Murray a venit în finala de la Australian Open purtând cu el multe lucruri care au mocnit sub suprafață. Probabil că au mocnit toate dezamăgirile celor patru finale anterioare pierdute, îngrijorarea în ceea ce-l privește pe socrul său bolnav, preocuparea față de soția sa însărcinată, oboseala acumulată în semifinala teribil de complicată cu Milos Raonic. Probabil că, pe undeva, pe sub piele, s-a insinuat și scepticismul tuturor celor care s-au așteptat să piardă din nou și ironia celor care îl numesc „Eternul Loser”. Probabil că, în punctele mari, în ciuda profesionalismului său, toate astea au înclinat balanța.

De cealaltă partea fileului, adâncurile și suprafața au fost la fel de limpezi. „Fără îndoială că am jucat cel mai bun tenis al meu în ultimele 15 luni. Totul îmi merge bine, de asemenea, în viața privată. Am devenit tată și soț, am o familie, așa că simt că am ajuns în acel punct al vieții mele în care totul lucrează în armonie”.

Novak Djokovic își continuă povestea de dragoste cu Melbourne. Andy Murray se află probabil deja în avionul care îl duce acasă la soție. Undeva există sigur o armonie. Și o continuare.