Novak Djokovic se reîntoarce în finală la Australian Open după o victorie în patru seturi, 6-1, 6-2, 3-6, 6-3 împotriva lui Roger Federer.

Să facă serviciu voleu. Chip and charge. Să facă SABR. Să ia mingea din aer dacă trebuie. Să nu mai irosească atâtea oportunități de break. Să nu mai scadă procentul la mingile câștigate pe al doilea serviciu față de restul turneului. Să atace mai mult serviciul al doilea al lui Djokovic.

Cam astea au fost sfaturile care au venit de la analiști pentru Roger Federer, înaintea semifinalei jucate de elvețian contra lui Novak Djokovic la această ediție a Australian Open.

Să se convingă singur că joacă din nou la Cincinnati, Dubai sau Shanghai.

Să uite că este un meci care se va decide în cinci seturi.

Să înceapă bine.

Mult să.

Nu știu care dintre aceste sfaturi tactice a fost cel mai proeminent în mintea lui Federer la începutul meciului. Dar elvețianul a ales să primească. Poate că așa o fi ales și ultima dată când a reușit să îl învingă pe Djokovic într-un turneu de Grand Slam, la Wimbledon 2012. Sincer, nu îmi mai amintesc. Sau probabil că Roger a știut că are o zi foarte slabă la serviciu și a sperat că, punându-l pe Nole să servească primul, își mai oferă un scurt moment de răgaz. Momentul a fost, într-adevăr, scurt. Nole și-a câștigat fără probleme game-ul de debut și, înainte să apucăm să clipim, era hăt departe în primul set, conducând cu 5-1. N-am mai apucat să clipim încă o dată că sârbul deja avea 6-1, iar senzația era că noi toți, în frunte cu Federe, asistăm la paradă.

Parada jocului de tenis perfect, vorba unui ilustru locuitor din Mallorca, rostită după bătaia cruntă pe care a primit-o de la numărul unu mondial în finala de la Doha. Perfecțiunea, ca și frumusețea, ca și urâțenia, este desigur, un construct și depinde de ochiul privitorului. Dar cred că, oricare ar fi fost unghiul din care ați privit azi – chiar și unghiul din care Federer se vede ca fiind cel mai mare jucător de tenis ever – desenul făcut de Djokovic pe teren în prima oră a semifinalei tot perfecțiune s-a chemat.

f_280116_feddjok_bs_31„Cred că au fost probabil cele mai bune două seturi pe care le-am jucat împotriva lui Roger în toată cariera mea”, a declarat Nole la conferința de presă atunci când a fost întrebat cum ar aprecia evoluția sa. „Am jucat un tenis fără greșeală în primele două seturi, fără îndoială”, a revenit el ceva mai încolo. Fără îndoială, da. În setul unu, Nole a câștigat 91% din punctele jucate pe primul serviciu, 60% din cele jucate cu al doilea și 100% din mingile de break de care a beneficiat. A jucat lung, cu un timing impecabil atât pe forehand, cât și pe backhand, găsind de fiecare dată liniile. De partea cealaltă, nu a mers nimic: nici serviciul, nici groundstroke-urile. Parcă fix în contra sfaturilor exprimate de experți, Roger a jucat catastrofal cu serviciul doi, câștigând un patetic procent de 14% din mingile jucate cu acesta. Pentru a face lucrurile și mai complicate, forehandul elvețianului a dat rateu după rateu, Federer ajungând de nenumărate ori o fracțiune de secundă prea târziu pentru a lovi din poziția optimă, fie că a încercat să trimită în lung de linie sau în diagonală. Oportunitățile de break din dreptul lui Federer în setul unu au fost zero.

Cu exact același număr de ocazii de break a terminat numărul trei mondial și setul secund, al cărui highlight a fost un raliu de 18 lovituri, câștigat de Djokovic cu un backhand glorios, în game-ul patru, în care, de altfel, sârbul a reușit și al doilea break din acel set. Cu un adversar inabordabil atunci când a servit (Nole a terminat setul secund cu 80% mingi câștigate cu al doilea serviciu), Federer, arătând de parcă fusese aruncat peste bord și se lupta cu valurile oceanului, a încercat să se agațe de ce-a avut mai la îndemână: condus cu 5-1 și în al doilea set, a evitat o repetare a scorului din primul, ținând cu dinții de game-ul șapte, în care a fentat două mingi de set ale sârbului. Acesta și-a câștigat la 0 game-ul următor, însă, cu hold-ul de la 2-5, Roger găsise, în sfârșit, lucrul după care bâjbâise de la începutul meciului: cadența la serviciu.

Aceasta a făcut posibilă întorsătura de situație din setul trei și a ținut acest meci în granițele unui spectacol de tenis demn de faza semifinalelor. La 1-1, Federer, utilizând din ce în ce mai mult serviciul pe corp, a reușit cel mai bun game al său la serviciu până în acel moment. Cu nou găsita încredere în propriul serviciu, la 2-2 l-a împiedicat pe Djokovic să capitalizeze un punct de break care ar fi putut să ducă la un final rapid al partidei. Iar în game-ul următor a bifat cel singurul game strălucit pe care l-a făcut pe serviciul advers în toată semifinala. Precum un înotător care vede, în mijlocul furtunii, linia țărmului, Federer s-a agățat de fiecare colac de salvare întins de breșele din serviciul lui Djokovic, mai ales de cele apărute atunci când sârbul a servit din partea stângă. Din arsenalul atât de variat de lovituri pe care îl are la dispoziție, cred că nu a fost resursă pe care Federer să nu o fi folosit-o: a pictat linia laterală cu reverul, a făcut chip and charge, a pleoscăit un drop shot câștigător, s-a tras mult în stânga pentru a se folosi de forehand în loc de backhand. Da, de atâta efort a fost nevoie pentru ca Federer să bifeze primul și ultimul său break din meci, cel care i-a permis să câștige, de altfel, setul trei.

De câtă sforțare ar fi avut nevoie pentru a câștiga și setul patru și a trimite meciul într-un eventual decisiv? Ei bine, nu o să știm niciodată. O întrerupere de peste zece minute, cauzată de închiderea acoperișului, a gâtuit tot suflul nou adus de comeback-ul lui Roger în meci, iar o întrebare cu iz retoric a comentatorilor (The comeback is on! How long will it last?) a pus lucrurile într-o perspectivă familiară. Nole a lovit în minge, Roger a lovit în minge până când, la 4-3 pentru sârb s-a produs și acel moment inevitabil pe care îl știm din ultimele patru întâlniri, în care ceva se întâmplă, tăind definitiv avântul lui Federer. „În al patrulea set, am servit la un nivel înalt. Am fost foarte răbdător. Știam că o să am o oportunitate. Atunci când aceasta s-a prezentat, am reușit să o utilizez și să câștig în patru seturi”, a spus Djokovic, descriind cu multă acuratețe ceea ce s-a și întâmplat.

Revenit la 30 egal, după ce fusese condus cu 30-0 și după ce câștigase, la 15-30, cel mai tare punct din meci, Federer a urcat la fileu, încercând să scoată o eroare din partea sârbului. Însă mingea plecată din racheta acestuia a lovit marginea plasei și apoi a căzut în teren, în spatele lui Federer. Singurul lucru de care era nevoie la punctul de break obținut cu nițel noroc de către Djokovic era un retur nimicitor. Nole l-a reușit, iar de acolo și-a servit, cu siguranță, la 5-3, accesul către a șasea sa finală la Australian Open.

f_federer_280116_24„Bineînțeles că am vrut să mă comport bine. Bineînțeles că am avut un plan de joc. Bineînțeles că am avut idei despre ceea ce ar trebui să fac”, a zis Federer la conferința de presă. „Nu prea mi-a reușit treaba. Poate că anumite părți din jocul meu s-au potrivit aiurea cu anumite părți din jocul lui, iar primul set s-a dus foarte repede”, a adăugat. Indiferent care a fost planul de joc și care au fost ideile acestea, e clar că ele nu au mers sub nici o formă. Federer a primit de la Djokovic cea mai clară înfrângere din cele patru pe care le-a adunat din tot atâtea întâlniri cu Nole la nivel de Grand Slam din 2014 încoace, iar senzația pe care o lasă este că îi vine din ce în ce mai greu să țină pasul cu sârbul.

Federer, însă, a rejectat categoric orice explicație care să facă apel la presiunea fizică mai mare pe care meciurile în format trei din cinci ar pune-o asupra corpului său: „Două seturi din trei, trei din cinci, pot să alerg timp de patru ore sau de cinci ore. Nu e o problemă. Am dovedit-o la antrenament și în off-season fără probleme. Deci, din acest punct de vedere nu sunt îngrijorat să intru în raliuri lungi. Știu că voi aveți o părere diferită. Înțeleg asta, pentru că voi credeți că sunt bătrân. Dar nu e o problemă pentru mine”.

Bun. Dacă nu e o problemă legată de a ține pasul cu Djokovic, atunci este pur și simplu o problemă de tenis și/sau una mentală, nu? Poate că cel mai mare jucător al tuturor timpurilor pur și simplu nu are soluții la tenisul pe care i-l propune Djokovic. În finala de la Doha, Rafa a zis că s-a întâlnit cu perfecțiunea în tenis și n-a știut ce să facă. În primele două seturi ale semifinalei de la Melbourne, Roger a părut că a dat nas în nas cu perfecțiunea în tenis și nici el n-a știut ce să facă. „Azi, Novak a fost foarte, foarte bun. Nu este nici o îndoială”, a fost judecata finală a lui Federer.

Așa deci, Roger. Cine știe, poate că ar trebui să începem să regândim în tenis definiția Domnului Perfect.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.