Am închis televizorul. Sunt sigură că, dacă m-aș fi uitat în oglindă, mi-aș fi detectat pe față urmele unei oarecare insatisfacții față de meciul pe care îl văzusem. Nimic foarte proeminent, doar o ușoară încruntare pe frunte și o lucire puțin metalică în ochi.

Foto: USTA/Ned Dishman

Foto: USTA/Ned Dishman

Rafa și-a câștigat meciul cu Schwartzman în trei seturi, 7-6, 6-3, 7-5, însă o făcuse cu zbatere. Servise pentru primul set, la 5-3, și jucase un game foarte slab, care-i permisese adversarului să revină și să împingă setul într-un tiebreak. În acel tiebreak, micuțul argentinian luase inițiativa și condusese cu 5-4, înainte ca Rafa să se dezmeticească și să câștige cu 7-5. Nadal începuse oribil setul doi, fiind condus cu 2-0. În setul trei, Schwartzman avusese, din nou, un break în față. Din nou, Rafa revenise, făcuse un rebreak la 3-4, iar de acolo reluase în mâini frâiele partidei.

La final Nadal saluta mulțimea ridicată în picioare cu exuberanța lui obișnuită, cu mâinile ridicate în aer, absorbind fiecare particulă din ropotele de aplauze care se revărsau asupra lui. Da, deznodământul fusese favorabil, însă senzația de nemulțumire era acolo. În mintea mea.

Voiam să fi văzut altceva. O victorie cu mai puțină zbatere. La urma urmei, adversarul lui Rafa nu fusese tocmai unul de calibru. Voiam să fi văzut cum Rafa zburdă către un 6-1, 6-1, 6-0. Pentru că știe cum să facă acest lucru. Pentru că poate. Dar de ce nu mai poate? Ce s-a schimbat? Ce naiba a făcut cu acel Rafa de care toată lumea se minuna și pe care nimeni nu-l credea posibil? De ce se complace în această situație, în loc să caute ajutor? De ce, la fiecare meci pe care-l joacă în ultimul timp, e imposibil să nu apară vreun moment în care să nu-ți vină să-i tragi vreo două palme și să-i strigi: „Trezește-te! Ești Rafa Nadal!”?

Mda, toate astea erau în capul meu după meciul câștigat de Rafa cu Schwartzman. Și, colac peste pupăză, mai era și oribilul echipament de lăcustă pe care l-a purtat.

„Not a bad place to be”, a fost verdictul pe care l-a dat Nadal atunci când i s-a cerut, la conferința de presă de după meci, să își evalueze nivelul de joc. Cum? What? m-am minunat în timp ce citeam cele zise de el, amintindu-mi foarte bine de starea de nemulțumire pe care am avut-o față de jocul lui în timpul și imediat după meci. Când am ajuns la sfârșitul transcrierii conferinței de presă, am realizat că:

  1. Aceasta a fost una dintre cele mai bune, dacă nu cumva cea mai bună conferință de presă a lui Rafa din ultimul timp.
  2. Punct cu punct, Nadal a demontat tot ceea ce credem că știm despre el în acest moment, toate prejudecățile, preconcepțiile și concluziile greșite care s-au proliferat față de el, din momentul în care cariera sa a părut să o ia la vale.
  3. Versiunea pe care marii jucători de tenis o au față de ceea ce li se întâmplă este cât se poate de diferită de ceea ce simțim și trăim noi, cei de pe margine, cu patimile și nevoia noastră de a ști că totul va fi bine.
  4. Articolul pe care îl voi scrie azi va fi dedicat sută la sută acestei conferințe de presă.

Nadal a început prin a pune în contextul corect meciul cu Schwartzman, iar contextul corect este că, deși serviciul lui Rafa a lucrat bine, punctul de cotitură de la 5-3, din primul set, a schimbat desfășurarea partidei. Chiar și așa, în ciuda impresiei pe care a lăsat-o, că ar fi scăpat oarecum controlul asupra meciului, Rafa a reușit să se descurce bine: „Chiar dacă a condus cu un break în setul doi și trei, și eu am avut multe game-uri pe serviciul lui în care am ajuns la 30 egal, 30-15, multe oportunități în timpul întregului meci, care mi-ar fi permis să obțin o victorie mai confortabilă. Ceea ce îmi rămâne de făcut este să convertesc mai multe oportunități.”

Apoi, a vorbit despre ce înseamnă cu adevărat să experimentezi suișuri și coborâșuri în timpul unui meci: „Nu, azi nu am avut suișuri și coborâșuri. În meciul dinainte, da. Azi nu am avut suișuri și coborâșuri. Doar că am jucat un game slab la 5-3 în primul set, iar apoi nu am jucat foarte bine, dar nici rău nu am jucat. Am jucat un meci normal.

Dar nu am avut suișuri și coborâșuri ca în meciul anterior. Am fost la același nivel tot timpul, În unele momente, mai bine, în altele un pic mai rău, dar nu am avut suișuri și coborâșuri imprevizibile, așa cum mi s-a întâmplat uneori în acest an. Nu e o situație tocmai rea”.

De ce nu e o situație tocmai rea? Pentru că acolo unde noi, mă rog, eu, am văzut punctele slabe – în faptul că a trebuit să revină din urmă în tiebreak-ul setului unu și în celelalte două seturi – el a văzut punctele forte: „Am luptat bine. Am luptat până la capăt. Am revenit. Chiar dacă am avut multe oportunități, realitatea este că am fost condus cu un break în ambele seturi și am revenit bine pentru a câștiga ambele seturi. Acesta este un lucru important pentru mine și mă face fericit”.

Și încă: „Ei bine, în acest sezon, am pierdut multe meciuri după ce am avut niște oportunități excelente. Nu vreau să amintesc acum fiecare meci, dar dacă urmărești tenisul – ceea ce cred că se întâmplă – știi că am pierdut multe meciuri acest an pe care nu ar fi trebuit să le pierd pentru că am avut multe oportunități, nu?

Nu am fost așa aproape de a pierde meciul azi, nu? Am fost condus cu un break în unele seturi, dar este important să revin și să simt că, din punct de vedere mintal, sunt suficient de puternic pentru a juca bine atunci când a trebuit să joc bine”.

Foto: USTA/Ned Dishman

Foto: USTA/Ned Dishman

Judecata asupra meciului cu Schwartzman fiind tranșată și meciul fiind evaluat ca unul mai degrabă pozitiv, Rafa și-a suflecat mânecile și s-a luat la trântă, rând pe rând, cu toate lucrurile care i s-au reproșat acest an:

1. Încăpățânarea de a rămâne cu aceeași echipă și de a nu căuta să aducă în ea oameni noi, cu viziuni noi

„Nu știu ce se va întâmpla în viitor, dar realitatea este că, dacă trebuie să schimb ceva, trebuie să mă schimb pe mine, nu oamenii din jurul meu. Dacă sunt capabil să mă schimb pe mine, să joc din nou cu încredere, să joc cu mai puține emoții decât am avut în multe momente din acest an, dacă sunt capabil să lovesc mingea așa cum am lovit-o în săptămâna de antrenament dinainte de US Open, voi fi din nou acolo unde vreau să fiu.

Deci nu e o chestiune care să țină de antrenor. Nu este o chestiune care să țină de fizioterapeut sau de antrenorul fizic. Este o chestiune care ține de mine. Sunt foarte decis să muncesc din greu ca să îmi găsesc drumul”.

2. Incapacitatea de a ajunge la și de a trata cauza adevărată a problemelor emoționale pe care le are în timpul meciurilor

Întrebat dacă înțelege care anume este sursa emoțiilor și a nesiguranței, Nadal a răspuns:

„Am înțeles tot timpul ce se întâmplă. Când lovești un forehand și nu ai ritmul pentru a lovi forehandul. Când vrei să lovești foerhandul aici și-l lovești aici, sau vrei să-l lovești aici și-l lovești aici, asta se întâmplă pentru că nu ești relaxat mental. Nu ești suficient de relaxat în capul tău pentru a face ceea ce obișnuiai să faci.

Deci, dacă am emoții, nu este problema antrenorului meu. Dacă am emoții, este problema mea. Dacă joc rău, este același lucru.

Pe parcursul sezonului, am avut senzația că emoțiile încep să se liniștească, de aceea cred că sunt la finalul acestui proces prin care am trecut. Datorită muncii, discuțiilor cu echipa mea și determinării de a îmbunătăți, cred că am ajuns la sfârșitul acestui proces.

Chiar dacă nu 100%, sunt aproape de a uita de emoții. Ele încă mai există, dar sunt mult mai puține decât erau acum câteva luni. Iar acum, ceea ce îmi rămâne de făcut este să continuu să fiu în competiție, să joc bine și cu pasiune. Cred că lucrurile se vor rezolva cu bine”.

3. Incapabilitatea de a risipi îngrijorarea fanilor, care își doresc să îl revadă pe vintage Rafa

„E normal ca fanii să fie îngrijorați pentru că și eu sunt îngrijorat. Dacă nu joc bine, sunt primul care se îngrijorează.

4. Căderea în ierarhia mondială

„Sunt numărul opt, nu numărul 100 mondial.

Parcă am ajuns numărul 200 mondial la fiecare conferință de presă. După ce obțin o victorie și vin în fața voastră, mă reîntorc în vestiar spunându-mi cât de rău am ajuns. În fiecare zi”.

5. Sinceritatea cu care împărtășește cu ziariștii și, implicit, cu publicul și cu adversarii problemele cu care se confruntă

„Mi se pare că, dacă vin aici, dacă vă spun adevărul, dacă sunt onest, e ceva rău. Așa că, dacă sunt onest cu voi și vă explic ce mi s-a întâmplat, vă explic că am jucat cu emoții sau cu anxietate, așa cum mi s-a întâmplat la Miami, vă spun asta la conferința de presă, nu știu ce vreți de la mine. Și nu mă refer numai la voi. Dar, în general, oamenii îmi spun: De ce zici asta? De ce ești atât de sincer? De ce dai încredere adversarilor?

Părerea mea este că ceea ce se întâmplă în afara terenului, lucrurile despre care vorbim aici nu vor afecta cu nimic rezultatul din meciul următor.

Faza e că atunci când joci bine, ai șanse să câștigi; când joci rău, vei pierde. Sportul este simplu”.

6. Incapacitatea sa și a lui Roger de a mai câștiga, în ultima perioadă, Grand Slam-uri

„Face parte din cariera noastră. Dar nu uitați că pentru fiecare există un început și un sfârșit. Încă suntem aici, dar mâine nu vom mai fi.

Sampras a fost aici. Nu mai e aici. Connors, McEnroe, timpul tuturor trece. Sportul continuă. Trebuie să promovăm bine sportul nostru, să-l promovăm de asemenea generațiilor viitore, pentru a menține tenisul pe o poziție proeminentă în lumea sporturilor”.

Foto: USTA/Ned Dishman

Foto: USTA/Ned Dishman

Comentarii după acest reality check? Cineva? Oricine? Eu? Nu tocmai. Nu.

Poate unul: dintre multele calități pentru care l-am admirat pe Rafa de la bun început probabil că cea dintâi este capacitatea lui de a vedea lucrurile nici mai dulci, nici mai amare decât sunt. A abordat și abordează situația, de când lucrurile nu au mai mers la fel de bine pentru el, în același spirit, iar acest lucru mi se pare și mai admirabil. Restul, ce se va întâmpla în turul următor, în turneul sau în anul următor, este – ar trebui să fie – doar treaba și grija lui Nadal.

Meciul lui cu Fognini din turul trei la US Open va fi, prin prisma istoricului recent dintre cei doi, unul greu. Îmi propun să nu mai fiu încruntată și să nu-mi mai doresc să mă pot teleporta pe teren ca să dau unuia dintre jucători palme. La urma urmei, exact cum spunea Rafa la conferința de presă, Fognini este „un jucător mare, talentat. Este un adversar dificil pentru oricine atunci când joacă bine”.

Din acest punct în care am ajuns, pot privi totul cu seninătate. Are dreptate Señor Nadal. It’s not a bad place to be.

2 Responses

  1. Adrian

    Cu toate ca mereu i-am apreciat analizele post-meci, autocritica si felul in care intelege jocul, de data asta vad lucrurile putin altfel. Spune ca se simte la finalul procesului de revenire, ca sta mult mai bine cu increderea ca in urma cu cateva luni, ca e important sa joace binele punctele importante si asta a facut cu Schwartzman. Aici nu sunt de acord. Si in anii de apogeu, avea game-uri slabe, lovituri ratate etc. Dar la mingi de break pentru adversar, la 5-5 si 40-40 etc, era la cel mai inalt nivel. era o stanca. Cred ca toti ne amintim game-ul intors de la 0-40 cu Nole la scorul de 1-1 la seturi si 4-4 in setul 3, in finala USO 2013. Ar mai putea face asta acum? Nu impotriva lui Nole, ci impotriva lui Fabio sa zicem, in turul 3… Nu cred. Pentru ca pana acum a dat multe rateuri in momentele decisive. I-am vazut o gramada de meciuri de rutina, in care a dat chifle la mingi de break… Cu Vesely, cu Brown, cu Feliciano etc. Aici e vorba de incredere si relaxare. Pe care el spune ca a inceput sa le aiba, dar pe care eu nu le vad deloc. La capitolul asta mi se pare exact la fel ca in ianuarie, martie, mai, sau in orice alta perioada anului asta. Aici imi pare ca se minte singur. Sau e doar o tactica de a-si lua presiunea de pe umeri… cine stie…

    Răspunde
    • Dana Maria Dogariu

      Da, înțeleg ce vrei să spui. Dar rămâne o temă de dezbatere. Eu îmi amintesc situații în care se afla la limită, în anii lui buni, situații pe care aveam impresia că nu are cum să le scape de sub control, dar care, până la urmă, tot i-au scăpat. De exemplu, setul cinci din finala de la Australian Open cu Nole, în care a condus cu 4-2. Și pe care l-a pierdut, până la urmă. Și cu el, și finala. Tocmai de aceea mi s-a părut că, pe undeva, are dreptate cu ceea ce a spus la această conferință de presă. Nu cumva suntem mai înclinați, acum, că lucrurile nu merg prea bine, să vedem mai degrabă partea goală decât cea plină a paharului, în ceea ce îl privește? Și apoi, ce sens ar avea să se mintă singur? Nu este interesul lui să nu voaleze realitatea? Să judece lucrurile cât mai lucid cu putință?

      Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.