Înainte de meciul cu Simona, Serena a făcut o declarație foarte interesantă și destul de frecvent citată. A spus că meciul dintre ele din sferturile de la Indian Wells va fi o ocazie bună pentru a vedea, fiecare, cum stă cu adevărat acum.

Mi-a plăcut declarația Serenei, la momentul la care a fost făcută. Ambele jucătoare au niște demoni pe care trebuie să le lase în spate: Williams, înfrângerea ciudată la Angelique Kerber din finala de la Australian Open, Halep, un început de an mult sub standardele sale. După ce am văzut meciul, câștigat de Williams cu 6-4, 6-3, mi se pare că cea mai bună perspectivă pentru a judeca ce s-a jucat rămâne cea propusă anterior de lidera mondială.

Bun. Ce s-a văzut de partea Simonei în oglinda oferită de Serena? Unu, că picioarele nu o ajută deocamdată să facă jocul care să aibă potențialul de a o deranja semnificativ pe Williams. Deși Simona a încercat, în unele momente, să țină mingea în joc cât se poate de mult și să o miște pe Serena, senzația pe care a lăsat-o a fost că este moale pe picioare. Au fost puține puncte câștigate de Simona în raliuri lungi, iar singurul cu adevărat remarcabil a fost cel din setul doi, game-ul patru, jucat la 40-30.

Doi, că serviciul și, în special, serviciul doi rămâne a major liability. E drept, Simona a servit primul as din meci, dar adversara sa i-a hăcuit sistematic jocul cu retururi agresive. Au fost acolo și duble greșeli, venite la momentele cele mai puțin oportune din racheta Simonei, cum a fost cea care i-a permis Serenei să se desprindă cu break la 4-2 în setul secund.

Trei, că Simona a produs tenis cu adevărat bun abia în momentele de maximă presiune, însă, din păcate nu suficient de susținut pentru a conta cu adevărat. Cel mai bine mi s-a părut că s-a văzut acest lucru la sfârșitul primul set. Acolo, la 5-3, Serena a servit pentru a pune capăt setului. A greșit de trei ori la rând, trimițând mingea mult în afară și oferindu-i Simonei șansa de a face rebreak și a redeschide ostilitățile pentru a decide soarta primului set. Revenită de la 2-5 la 4-5, Simona a jucat îngrozitor până la 0-40, pentru ca mai apoi să producă două puncte fenomenale, în care a preluat controlul și a jucat autoritară, în termenii doriți de ea. Din păcate, magia nu s-a mai repetat și la cel de al treilea punct de break, iar Williams a plecat către scaun cu setul unu în buzunar.

Vorbind despre autoritate, vine și punctul patru pe listă. Iar el are două aspecte: autoritatea ca atitudine pe teren și autoritatea ca agresivitate. La a doua descindere a lui Daren Cahill pe teren, acesta a făcut o observație foarte interesantă, spunându-i Simonei să nu se concentreze pe nimic altceva decât pe Serena. Nu știu ce a văzut de acolo, de aproape, antrenorul și ce încerca să corecteze la atitudinea de pe teren a Simonei, dar impresia, din fața televizorului, a fost, pe tot parcursul meciului, că ea a pierdut o fracțiune din bătăioșenie, din concentrarea feroce pe care am văzut-o la ea în meciurile precedente cu Williams și nu numai. Poate că încearcă să (re)găsească echilibrul potrivit dintre încrâncenare și relaxare, și poate că încă nu îi este foarte clar încă unde se află linia. Poate că acesta este motivul pentru care se plângea că nu simte mingea. Poate că explicația este, așa cum se întâmplă de multe ori, cu totul alta, dar senzația rămâne că au scăpat niște fire din pânza concentrării Simonei.

Cât despre autoritatea ca agresivitate, pe aceasta am văzut-o destul de puțin la ea în sfertul de la Indian Wells. Jocul a fost, în majoritatea zdrobitoare a timpului, controlat de Williams, iar la retur Simona a încurcat-o pe lidera mondială puțin spre deloc.

2016 BNP PARIBAS OPENÎn ceea ce o privește pe Serena, oglinda pe care i-a oferit-o acest meci cred că i-a convenit destul de bine. Williams are respect și, cutez să zic, chiar o oarecare temere față de Halep, lucru evident din declarațiile ei, dar și din ceea ce a jucat. Faptul că s-a fript atât de tare cu Simona în 2014 la Singapore este acolo, în mintea ei, și își pune amprenta pe felul cum abordează lucrurile în partidele cu ea: în loc să se dezlănțuie ca o furtună, mai ales atunci când se află în avantaj, cum s-a întâmplat în setul unu, Serena este tensionată, iar tensiunea o costă, așa cum s-a întâmplat în game-urile trei și nouă, când i-a permis Simonei să facă rebreakuri. Cu toate astea, Williams s-a adunat, de fiecare dată, la timp, și a sufocat, prompt, tentativele de revenire ale adversarei sale.

Un alt lucru care trebuie că o bucură pe Serena este abilitatea ei de a „omorî punctele”. Deși nu a servit extraordinar, în majoritatea game-urilor jucate pe propriul serviciu ea a reușit să facă ceea ce știe și îi convine de minune: combinații de servicii puternice, bine plasate, cu winnere din a doua sau a treia lovitură, o soluție simplă și eficientă contra unei jucătoare ca Simona.

De asemenea, forehandul ei, pe care, la sfaturile date de Cahill, Simona a încercat să îl deconstruiască spre sfârșitul setului de debut, a ținut foarte bine. La fel de mulțumitoare trebuie să fie pentru lidera mondială și mica-marea schimbare de ritm pe care a introdus-o, cu un dropshot, în game-ul patru din setul doi, la 30-30, și care i-a asigurat un punct de break cât se poate de important. În fine, deși au fost niște auto-încurajări verbale, Serena a fost aproape tot timpul extrem de glacială, având grijă să se păstreze de partea cool a liniei și să nu intre în vreo zonă înfierbântată.

Acestea fiind zise, întrebarea „oglindă, oglinjoară, cum stă jocul meu comparat cu al ei” a avut, cred, un răspuns tranșant pentru fiecare dintre protagoniste. Pe Simona, răspunsul o trimite back to the drawing board. În special pentru a redesena mișcarea pe teren și a regăsi focul interior. Pe Serena, răspunsul o trimite onward și forward. Ingredientele esențiale marca Williams sunt încă acolo, iar focul competitiv, chiar dacă ascuns sub masca glacialității, încă arde.

Foto: Michael Cummo/BNP Paribas Open

Leave a Reply

Your email address will not be published.