La conferinţa de presă de după semifinala câştigată împotriva Luciei Sfarova, Petrei Kvitova i s-a adresat o întrebare „rea”. Care a sunat cam aşa: „Simţi că în cei trei ani scurşi de la câştigarea titlului la Wimbledon ai realizat mai puţin decât se aştepta de la tine”? Fie pentru că nu a înţeles întrebarea, fie cu bună ştiinţă, răspunsul ei nu a avut nimic e-a face cu întrebarea rea. „Am revenit în finală şi mă simt bine. Adică, e cam greu de spus, dar cu siguranţă sunt gata pentru o finală şi o să încerc să dau tot ce am mai bun”.

O jucătoare care a promis mult şi a realizat puţin. O „underachiever”. O variantă tenisistică a lui Dr Jekyll şi Mr Hyde. Bad Kvitova şi Good Kvitova. P3tra. Cu toate acest etichete atârnând de ea a şi-a început Kvitova drumul în această ediţie de la Wimbledon. Că nu a înţeles sau că nu a vrut să înţeleagă întrebările rele care i s-au pus pe acest subiect nu înseamnă că nu ştie ce se spune despre ea. La o întrebare „bună” pe aceeaşi temă şi care i-a fost adresată în aceeaşi conferinţă de presă, Petra a răspuns aşa: „Cred că toţi anii ăştia au fost cu suişuri şi coborâşuri. Ştiu că mulţi oameni au aşteptat de la mine probabil ceva mai mult decât am reuşit să realizez. Dar e evident că nu este uşor cu adversarele. Da, am realizat o mulţime de lucruri pozitive, dar cu siguranţă după ce am câştigat aici în 2011, am fost nevoită să mă schimb puţin pe teren şi în afara terenului, de asemenea, să mă obişnuiesc cu presiunea, cu media şi cu toate celelalte”.

Tot timpul cât a rostit discursul învingătoarei pe Centre Court, vocea Petrei a tremurat. Deşi vizibil devastată de tăvălugul care a venit peste ea, învinsa ei de astăzi, Genie Bouchard, a vorbit cu voce limpede, clară şi răsunătoare. A reuşit chiar să flateze publicul zicând că nu e sigură că le merită dragostea astăzi, dar cu siguranţă o apreciază. Petra, care a izbucnit chiar şi în plâns la un moment dat, a mulţumit întregii echipe, părinţilor (tatăl, care îşi serbează mâine ziua de naştere, arăta de-a dreptul pierit de emoţie). Până la urmă, a reuşit şi ea să flateze pe cineva, spunând că mai are mult de lucru până când să egaleze bucuria pe care le-a adus-o cehilor Martina Navratilova cu cele nouă titluri ale sale la Londra.

Petra trofeu 3

Nu, în ciuda staturii sale impresionante, a privirii de cer în furtună, a călcăturii de Xena, războinicul-femeie, Kvitova nu este o persoană care să îşi stăpânească uşor emoţiile. Poate de aici tot greul acestor trei ani şi poate de aici şi fascinaţia pe care o răspândeşte persoana sa. Nu, Petrei nu îi este uşor să câştige. În fapt, de când a fost mică i s-a spus că o persoană atât de timidă şi de nice ca ea nu are cum să câştige. Poate de aici şi toate partidele exasperante jucate în trei seturi şi uneori pierdute aproape halucinant şi inexplicabil în ultimii trei ani. Nu, oricât de dură ar părea din strigătele ei răcnite pe teren, din pumnii strânşi şi din ferocitatea loviturilor, Petra nu este o jucătoare cyborg. Este o fată căreia, odată ce meciul este terminat, adversarele pe care le învinge îi mulţumesc pentru că este o persoană bună.

Iar persoanelor bune li se întâmplă până la urmă şi lucruri bune. În urmă cu trei ani, pe când era la Roland Garros, Petra a visat într-o noapte că va câştiga Wimbledonul. A plecat la Londra cu credinţa oarbă că visul ei se va şi întâmpla. S-a întâmplat. Iar lumea a vrut mai mult. Ca Petra să câştige şi următorul Grand Slam, ca Petra să câştige toate turneele care vor urma, ca Petra să ajungă şi să rămână pentru ani buni numărul unu mondial. În acelaşi an în care a câştigat Wimbledonul, a ajuns în clasament pe locul doi şi a câştigat WTA Championships. Şi-atât. Un an mai târziu termina anul pe locul opt mondial şi se retrăgea după primul meci jucat în Turneul Campioanelor de la sfârşit de an pe motiv că nu se simţea bine. Întrebarea era pe buzele tuturor: „Ce naiba se întâmplă, totuşi, cu Petra Kvitova?”

Nu, din păcate, Petra Kvitova nu era Jucătoarea pe care o aşteptam toţi să vină şi să salveze tenisul feminin de domnia mediocră a jucătoarelor care nu reuşeau să câştige titluri şi nici inimi. Kvitova era doar o fată care avea dificultăţi în a face faţă aurei pe care ţi-o dă câştigarea celui mai tare turneu de tenis din lume. Zice ea: „Da, cu siguranţă, a trebuit să mă schimb, aşa cum am spus deja. Ceea ce vreau să spun este că e dificil să ai pe tine presiune de fiecare dată când ieşi pe teren împotriva oricărei adversare. De cele mai multe ori eşti favorită în meci şi nu e deloc uşor. Îţi trebuie timp ca să te obişnuieşti cu chestia asta, cu siguranţă”.

Pentru o persoană despre care s-a spus cu siguranţă că are tot ce-i trebuie pentru a deveni următoare mare Jucătoare a lumii, această fată îngrozitor de înaltă, îngrozitor de timidă a fost prea lipsită de siguranţă pe ea.

Petra trofeu 2

Astăzi, însă, Petra Kvitova a avut nevoie de mai puţin de o oră pentru a obţine o victorie răsunătoare împotriva acestui monument de siguranţă care este Eugenie Bouchard. Meciul, terminat cu 6-3, 6-0 pentru Kvitova, nu a fost o victorie rapidă, nu a fost un Master Class şi nici măcar un beatdown. A fost pur şi simplu o avalanşă. Avalanşa „Hitova”. Mai întâi şi mai întâi – a se citi în game-ul doi al meciului – au apărut serviciile. Acelea de jucătoare de mâna stângă. Încovrigate spre exterior suficient de mult încât să devină un coşmar al celei aflate la primire. Apoi au apărut retururile. Atât de iuţi, de apăsate şi de plate că Bouchard probabil că doar le auzea, nemaiapucând să şi vadă cum vâjâiau pe lângă ea. Aşa a realizat Kvitova primul break, iar tiparul de joc se stabilea deja.

Petra era în transă, retururile ei muşcau din linii (nu mai e nevoie ca organizatorii să vopsească liniile pentru meciul de mâine, Petra le-a vopsit deja, se glumea în satul nostru global de pe Twitter). Iar Eugenie, care, după cât se pare, nu ştie ce înseamnă îndoiala, era, pentru prima dată în acest turneu, depăşită de situaţie. Iuţeala imprimată de cehoaică în joc (conform statisticilor prezentate de televiziune, lovitura de forehand a Kvitovei atingea la mijlocul setului unu o viteză medie cu 16 mile pe oră mai mare decât viteza medie a forehandurilor lovite de Bouchard) nu o lăsa să se adune nici măcar pentru a gândi, darămite pentru a executa.

Că Petra, înaltă cum e, are un atu teribil pe iarbă în viteza cu care serveşte ştiam cu toţii. Dacă Petra, înaltă cum e, va reuşi să se mişte suficient de bine încât Genie să nu reuşească să îi facă puncte plimbând-o dintr-un colţ în altul al terenului era una dintre necunoscutele principale în ecuaţia meciului de azi. Răspunsul a venit cu aceeaşi iuţeală cu care s-a desfăşurat totul. După ce a făcut primul break, pentru a se desprinde la 2-1, Petra a reuşit să salveze două puncte de break pe propriul serviciu, făcând faţă raliurilor şi smulgând asistenţei „oh”-uri din piept cu un punct senzaţional jucat cu backhandul în diagonală.

Există reveruri plate, foarte plate şi reverurile Kvitovei într-o zi bună, zicea cineva. Dintre reverurile Kvitovei, cel lovit din colţul din dreapta către forehand-ul lui Bouchard a fost astăzi letal. Plecat cu o viteză ameţitoare din racheta cehoaicei, a aterizat de multe ori fix pe linie, fix cu o fracţiune de secundă înainte ca Bouchard să mai apuce să reacţioneze cumva. Cu el Kvitova a făcut fărâme serviciul canadiencei, game de game, până când orice schemă de joc a acesteia s-a prăbuşit definitiv în setul doi.

Înainte să fugă de tot cu meciul în buzunar, Kvitova a mai avut însă de exorcizat un demon: cel numit de Tignor Bad Kvitova. La 5-2, servind să închidă primul set, Kvitova a clipit pentru un moment. Şi atunci a apărut Bad Kvitova, aceea care uită să servească, care face duble greşeli pe bandă, care clămpăneşte prin teren ca o mare locomotivă în criză de aburi. Bad Kvitova a cedat serviciul, Bouchard a făcut rebreak-ul şi cred că întrebarea a fost pe buzele tuturor: să fie momentul în care Petra se face fărâme din nou sub presiune şi meciul se schimbă total? N-a fost. La 5-3, cu mult mai puţină sforţare decât am crezut, Bad Kvitova a fost trimisă imediat şi definitiv la plimbare şi Petra „Hitova” a adus înapoi retururile imparabile, care i-au fructificat a treia minge de set.

Următoarele douăzeci şi trei de minute – care au coincis cu setul doi – pot fi descrise ca un măcel sau ca o simfonie, depinzând, desigur, de punctul de vedere din care priveşti. Măcelul în tabăra Bouchard a arătat aşa: 0 puncte de break, 0 din 1 puncte la fileu câştigate, 22% din punctele jucate cu ale doilea serviciu câştigate, 3 winnere, 1 eroare neforţată şi 10 puncte câştigate în total. Simfonia din tabăra Kvitova s-a compus din 90% puncte câştigate cu primul serviciu, 67% cu al doilea, tot 67% puncte câştigate la fileu, 3 din 4 puncte de break convertite, 11 puncte direct câştigătoare şi 26 de puncte câştigate în total. Punctul culminant al simfoniei a fost atins la 3-0, 40-30 pentru Kvitova, pe serviciul lui Bouchard, şi a fost un passing-shot de rever, executat din alergare, în cross, absolut excepţional. Doar câteva minute mai târziu, Kvitova a convertit prima minge de meci de care a beneficiat, la 40-30 pe serviciul lui Bouchard, obţinând astfel al doilea trofeu la Wimbledon şi totodată al doilea titlu de Grand Slam din carieră.

Petra trofeu

Şi totuşi. În ciuda acestei mari performanţe, la ceremonia de premiere, în locul unui discurs exuberant, am auzit, în fiecare cuvânt rostit de Kvitova, cum vocea ei tremura. De mâine, dacă nu chiar de azi, vom începe din nou să vorbim despre potenţialul enorm pe care îl are Petra, despre toate turneele mari şi mici, dar mai ales mari, pe care ea ar trebui să le câştige şi despre cum ar putea ea accede pe cea mai înaltă treaptă a podiumului mondial. Poate că Petra va reuşi să facă mai bine de data asta presiunii aşteptărilor care se pun pe ea. Sau poate va rămâne doar o jucătoare al cărei potenţial se împlineşte cu adevărat doar pe iarba de la Londra.

Într-o epocă în care prea des li se cere jucătorilor să fie totul peste tot, sunt momente, precum victoria Kvitovei de anul acesta la Wimbledon, care ne amintesc de frumuseţea pură a tenisului, acel tenis fără complicaţii inutile, fără dramă, pe care îl poate juca cineva perfect adaptat pentru un anumit moment şi un anumit loc.

Hashtag-ul zilei: #simplu

Victoria Kvitovei ne-a amintit ce frumos este tenisul atunci când este simplu.

 

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.