Fabio Fognini l-a învins pe Rafael Nadal în turul trei la US Open, după ce a fost condus de spaniol cu două seturi și un break. Scorul final: 3-6, 4-6, 6-4, 6-3, 6-4.Se întâmplă, pentru prima dată în istoria participărilor lui Nadal la turneele de Grand Slam, ca el să piardă un meci după ce a condus cu două seturi. Cu acest meci câștigat, Fognini a ajuns la trei victorii împotriva lui Rafa în acest an, după primele două obținute pe zgură, la Rio de Janeiro și la Barcelona. Acesta este primul sezon din 2005 încoace în care Nadal nu reușește să obțină nici un titlu de Grand Slam.

Rafa Nadal eliminat de Fabio Fognini de la US Open

Foto: USTA/Andrew Ong

Posibilitatea ca Fognini să plece câștigător din acest meci a părut cât se poate de îndepărtată în primele două seturi, Nadal luând un start bun, care l-a adus în postura de a conduce cu 2-0 în debutul primului set. Nu fost suficient, însă, ca spaniolul să se desprindă decisiv, Fognini punând suficientă presiune pe al doilea serviciu al lui Rafa astfel încât să forțeze un rebreak imediat. Răspunsul lui Nadal a venit prompt, iar acesta a luat din nou conducerea cu un break avantaj. După un smash de toată frumusețea, prin care a salvat un punct de break în game-ul cinci, Nadal s-a instalat confortabil la cârma jocului și, în ciuda fragilității celui de-al doilea serviciu, nu a mai lăsat să-i scape setul unu din mână.

Deși mai echilibrat la început, cel de al doilea set s-a scurs într-o manieră similară înspre un deznodământ favorabil lui Nadal. La 4-4, acesta a revenit de la 15-40 la 40 egal, obținând mai apoi un punct de break, cu un joc compact și lucid, care l-a făcut pe Fabio să dea cu racheta de teren. Odată convertit punctul de break, Rafa a servit și pentru al doilea set. O serie de forehanduri de rutină ratate l-au făcut să piardă primele trei oportunități de a închide setul, dar la cea de a patra încercare, Fognini a cedat, oferindu-i lui Nadal ceea ce părea un avantaj insurmontabil.

Debutul setului trei nu a adus nici o schimbare. Cu o eficiență bună pe primul serviciu, cu un joc fluid, dornic să se exprime prin urcări la fileu, finalizate cu voleuri câștigătoare, Nadal s-a desprins la 3-1. Momentul de cotitură al meciului a venit, neașteptat, în game-ul cinci. După o mică divergență cu arbitrul referitor la un challenge, Fognini a părut dintr-o dată animat, reușind un hold crucial, pentru a evita să fie condus cu 4-2. Din acel moment, fizionomia jocului lui s-a schimbat: italianul a urcat tot mai mult în teren, a luat mingile din ce în ce mai repede, ori de câte ori s-a putut, din demi-voleu, și l-a pedepsit pe Nadal cu un baraj de backhanduri și forehanduri în lung de linie. Rezultatele schimbării de tactică au venit imediat. Fognini a reușit, pentru prima dată în meci, să facă un game pe serviciul lui Rafa, egalând astfel scorul la 3-3. La 5-4, italianul și-a menținut jocul în aceiași parametrii, debusolându-l pe Nadal în raliuri și convertind al doilea punct de set.

Setul patru a avut, în mare, aceeași desfășurare. Nadal a plecat primul din blocstarturi, defilând iar la începutul setului cu 2-0. Fognini a întors din nou scorul, accelerând loviturile și timpii de reacție pe serviciul spaniolului până când acesta a cedat iar, oferindu-i lui Fabio oportunitatea de a servi la 5-3 pentru a egala scorul la seturi. Ajuns în această situație, numărul 32 mondial a părut inițial să se fâstâcească, ratând prima ocazie de a închide setul cu o dublă greșeală. La al doilea, însă, a servit bine, iar returul lui Nadal s-a rătăcit în afara terenului.

Rafa Nadal eliminat de Fabio Fognini de la US Open

Foto: USTA/Andrew Ong

Șapte breakuri consecutive s-au consumat în setul cinci, înainte ca acesta să ajungă la un deznodământ. Startul la lanțul de breakuri l-a dat, de data aceasta, Fognini, care s-a desprins la 2-1. Din cele șase game-uri câștigate pe serviciul adversarului, care au urmat, cel mai spectaculos a fost game-ul opt, în care ambii jucători au dat ce au avut mai bun și pe care Rafa l-a câștigat până la urmă cu un joc în care determinarea sa de a câștiga a contat o idee mai mult decât inspirația nebună a lui Fognini. Egalat la 4, italianul, ajuns într-o stare de transă, nu s-a lăsat impresionat. Două forehanduri în lung de linie, luate din demivoleu la 0-15 și 0-30, l-au adus pe Fabio în situația de a se lupta pentru a obține, din nou, avantajul în decisiv. Iar Fabio s-a luptat. A mai găsit încă un winner și a făcut break-ul crucial, care i-a permis să servească pentru meci la 5-4. Soarta partidei s-a decis la 30 egal în game-ul care a urmat, când un forehand răzlețit în out al lui Rafa i-a adus lui Fabio primul punct de meci. Pe care acesta l-a și convertit, de altfel, punând astfel capăt parcursului lui Nadal la US Open 2015.

În ciuda declarațiilor sale recente, conform cărora simte că este gata să reintre pe un făgaș bun, Rafa pleacă de la New York în turul trei, după ce la Wimbledon a fost eliminat în turul doi. Sferturile de finală de la Roland Garros și Australian Open rămân cele mai bune rezultate ale lui din 2015 la nivel de Grand Slam.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.