Cine ar fi crezut că două italience trecute de treizeci de ani pot crea atâta haos la New York?

Nu vă mai ciupiți, scenariul chiar este real. În ziua semifinalelor de la US Open, două jucătoare din Italia pe care nimeni nu le-a luat în considerare ca posibile pretendente la titlu, le-au eliminat pe jucătoarele numărul unu și numărul doi ale lumii. Dintre cele două eliminări, una are proporții epice: Roberta Vinci, care nici măcar nu a fost pe lista favoritelor la acest turneu, a învins-o pe marea Serena Williams, spulberând încercarea acesteia de a aduna toatele cele patru Grand Slam-ui în același an. Cealaltă ne-a afectat direct și intens. Flavia Pennetta, favorită numărul 26, a învins-o pe Simona Halep.

În loc de Serena vs. Simona, finala la care visam cu toții, astăzi vom avea parte la New York de Italianca unu vs. Italianca doi. Cine ar fi crezut?

Foto: Clive Brunskill/Getty Images

Foto: Clive Brunskill/Getty Images

Nici măcar Vinci nu a crezut. „Când te-ai trezit azi de dimineață, ce anume ți-a dat încrederea că acest moment este posibil?”, a fost italianca întrebată după meci. Dând din cap, Roberta a replicat cu o voce categorică: „Nu”. Intonația și gestica au fost de milioane, iar efectul asupra publicului de pe Ashe a fost imediat. Peste Vinci a curs un ropot de râsete. Audiența de la New York, atât de feroce când vine vorba de jucătorii americani, o adora. Minunea nu a fost întâmplătoare. Încă de la începutul interviului, prin abundența de gesturi specifică poporului din care se trage, prin spontaneitatea reacțiilor, prin candoarea răspunsurilor date la întrebări și prin fericirea autentică ce se revărsa din ea Roberta reușise să atragă publicul de partea sa. Cine ar fi crezut că o jucătoare care nu are nici avantajul tinereții, nici pe cel al frumuseții și care s-a pus între Serena și Visul Celor Patru va fermeca publicul în asemenea hal?

Nobody, I guess. Interviul on-court al Robertei Vinci a fost la fel de bun pe cât de improbabilă a fost victoria ei. Dar asta nu e tot. Atât în timpul interviului, cât și în timpul meciului, italianca a avut un moment în care a dat ghes audienței să îi acorde recunoașterea necesară. „Cred că este cel mai bun moment din viața mea”, a răspuns ea atunci când a fost întrebată cum se simte. Uralele au venit instantaneu. Auzindu-le, Vinci și-a pus ambele mâini la urechi, îndemnând asistența să o aclame și mai mult.

Exact același lucru îl făcuse și în timpul meciului. S-a întâmplat în setul trei, exact în game-ul în care a făcut break-ul care i-a permis să câștige până la urmă partida. Era 3-3 și Serena servea. La 0-15, numărul unu mondial a făcut două duble greșeli la rând, semn că nervozitatea de care dăduse dovadă în game-urile anterioare începuse să o prindă și mai tare în colți. Aparent, Serena a reușit să se smulgă din încordare, revenind în game la 40-30. Însă s-a ajuns la 40 egal, moment în care serviciul a scos din nou castanele din foc pentru lidera mondială: Serena a bubuit un as, iar pericolul de a pierde controlul în game părea trecut. Punctul următor s-a decis într-un raliu pe care Serena a părut, de asemene, să-l controleze. Asta până când Roberta a prins-o pe picior greșit, finalizând cu un voleu câștigător. În următoarea fracțiune de secundă, Vinci și-a ridicat brațele la cer, agitându-le, îndemnând mulțimea să-i recunoască reușita. Două puncte mai încolo, break-ul era al italiencei, iar aceasta se desprindea în decisiv la 4-3.

„Câștigasem un punct extraordinar și bineînțeles că tot publicul era cu ea”, a spus Vinci când a fost rugată, la conferința de presă, să vorbească despre gestul ei. „Așa că am zis, hai. O dată și pentru mine”. Apoi a zâmbit. Însă zâmbetul nu poate ascunde semnificația adevărată a acelui moment. A fost un gest de răzvrătire din partea unei jucătoare care făcea meciul vieții ei. A fost un gest de atragere a atenției. Hei, știți, sunt și eu aici. A fost un gest de aducere cu picioarele pe pământ adresat nouă tuturor: prinși prea adesea în cântecele de sirenă despre invincibilitatea și măreția unora dintre jucători, tindem să uităm că tenisul este, până la urmă, un joc în doi. A fost o lecție pentru publicul de la New York și pentru toată suflarea care s-a întâmplat să se uite la meci, indiferent din care colț de lume. A fost, dacă vreți, un reality check.

Iar partea cea mai frumoasă din toată chestia asta este că gestul Robertei a fost mai mult decât o simplă bravadă în văpaia unui meci cu miză mare. În ciuda scepticismului („Mda, a făcut un break, dar Serena e Serena, va forța și va reveni și va câștiga, așa cum a făcut-o de o mie de ori până acum.”) și în ciuda presiunii enorme pe care a avut-o de înfruntat (Vinci a spus ulterior că era speriată în momentul în care a făcut break-ul pentru 4-3 și că brațele îi tremurau), Roberta a mers până la capăt. Descrierea pe care ea a făcut-o finalului de meci este memorabilă: „Pune mingea în teren. Nu încerca să gândești. Doar pune mingea în teren. Nu te gândi că Serena este de cealaltă parte a fileului. Pune mingea în teren și aleargă. Nu gândi și aleargă. Apoi am câștigat”.

Foto: JEWEL SAMAD/AFP/Getty Images

Foto: JEWEL SAMAD/AFP/Getty Images

Dar cum a câștigat, totuși, Vinci, în fața unui monument de voință ca Serena? Deși i-a acordat creditul necesar, spunând că ceea ce a făcut Roberta este „inspiring” și că italianca a jucat „literally out of her mind”, Serena a refuzat să cânte în struna celor care au pus înfrângerea ei pe seama backhandului slice, a dropshot-urilor și a finalizărilor la fileu ale lui Vinci. Dar impresia pe care mi-a lăsat-o meciul este că toate aceste ruperi de ritm au băgat-o pe Serena într-un vârtej de du-te vino între baseline și fileu din care n-a mai reușit până la urmă să iasă. Bethanie Mattek-Sands făcuse același lucru, cu egal succes, în primul set din meciul jucat în turul trei. Și atunci, și în semifinala cu Roberta, Serena a arătat de parcă a fost vârâtă în mașina de spălat, aruncată de colo-colo și apoi stoarsă nemilos la turație maximă. Poate că Williams n-a fost la nivelul ei cel mai înalt și poate că Vinci și-a dorit meciul mai mult decât ea, dar poate că pentru prima dată după mult timp dibăcia, diversitatea și candoarea au câștigat jocul în fața forței fizice și mentale.

„În mintea mea mi-am spus nu te gândi la asta, pentru că astfel poate pui mai multă presiune pe tine”. Așa și-a descris Roberta procesul de gândire în care a intrat în momentele în care finalul și victoria în meciul cu Serena păreau aproape. „Stai calmă, relaxează-te și respiră în timpul fiecărui punct”. Atât de simplu că stai să te întrebi: de ce nu fac toate celelalte jucătoare acest lucru? De ce prea puține au reușit să facă chestia asta până acum?

Întâmplător sau nu, despre abordarea „mai bine să nu mă gândesc atât” a vorbit și cealaltă câștigătoare din semifinalele de ieri. „Când vrei prea mult ceva și îți spui că acesta este momentul și că trebuie să fac aia și aia, întotdeauna va ieși o mare porcărie”, a declarat Flavia Pennetta la conferința de presă de după victoria împotriva Simonei Halep. Când a fost rugată să descrie felul în care a decurs meciul, Flavia s-a referit din nou la momentele în care a gândit prea mult pe teren: „Azi am jucat foarte bine. Nu am făcut greșeli. Am fost concentrată. Am fost agresivă. Greșelile pe care le-am făcut au venit pentru că încercam să construiesc ceva, nu pentru că mi-a fost frică. Am avut doar două game-uri în care am gândit un pic cam mult. Dar apoi am încercat să nu mă gândesc, doar să joc, și vom vedea ce se va întâmpla”.

Foto: Clive Brunskill/Getty Images

Foto: Clive Brunskill/Getty Images

S-a întâmplat că Flavia a câștigat meciul în 59 de minute, arătând de parcă a jucat toată viața ei semifinale de Grand Slam și punând la bătaie un joc variat, bine gândit, aplicând presiune pe Simona suficient ca încrederea acesteia să cedeze în momentele esențiale. Mai mult, la fel ca și Vinci, Pennetta a avut și ea momentul ei de răzvrătire. Chiar dacă nu la fel de fățiș, chiar dacă direcționat nu către public, ci către Simona. Răzvrătirea a avut loc atunci când Simona a luat conducerea, în setul doi, cu 3-1. Timp de două game-uri, aceasta începuse să arate precum în partida cu Victoria Azarenka: ucigător de calmă, incredibil de adunată. Puteai simți, prin ecranul televizorului, că încearcă o revenire cu tot ce are. Însă Pennetta s-a opus. La 1-3, 15 egal, a câștigat punctul cu un voleu overhead pe backhand de toată frumusețea, după ce vânase o scurtă a Simonei. Nu era prima dată în meci când o scurtă a Simonei nu își atingea scopul. Flavia mai vânase câteva cu succes, semnalându-i adversarei sale că nu este o opțiune pentru a închide punctul. La 15-30, Flavia a obținut două puncte de break, iar Simona și-a cedat game-ul cu o dublă greșeală. De acolo a început reîntoarcerea Flaviei, cu deplină autoritate, în set. Rezultatul final îl știm cu toții și despre el am vorbit aici.

Cum rămâne, însă, cu memorabila răzmeriță a italiencelor de la US Open? Sincer, nu știu ce va aduce ea. Vor crede mai mult în șansa lor jucătoarele mai slab cotate de acum înainte? Exemplul italiencelor le va mobiliza? Se va îngreuna, în consecință, viața jucătoarelor de la vârful ierarhiei mondiale? Sau va rămâne un eveniment singular, ciudat și aproape desprins din filme? Sincer, nu știu nici ce va însemna această uriașă înfrângere pentru Serena. O va motiva și mai tare pentru la anul sau o va face să intre pe o spirală descendentă, consecința fiind că se va face loc în finalele de Grand Slam și pentru alte jucătoare? Nu știu.

Foto: JEWEL SAMAD/AFP/Getty Images

Foto: JEWEL SAMAD/AFP/Getty Images

Cât o privește pe Simona, la ea lucrurile sunt mult mai clare. A fost zâmbitoare și a glumit în timpul conferinței de presă. Un detaliu care mi-a plăcut, pentru că asta spune multe despre starea ei de spirit. Așa cum a precizat și ea, a jucat și a câștigat enorm pe hardul nord-american și era greu ca epuizarea fizică și mentală să nu o ajungă, la un moment dat, din urmă. Însă trebuie văzută partea plină a paharului, iar aceasta este, în cuvintele ei, următoarea: „Am lucruri pozitive în cap. Am un joc bun. Mi-am îmbunătățit enorm forehandul. Forehandul meu este foarte solid acum. Mă mișc mai bine pe teren. Sunt mai relaxată. Pot să câștig meciuri dificile. Am câștigat împotriva unor jucătoare de top, deci am încredere. Sunt încrezătoare, de-abia aștept următorul turneu. Știu că am șansa de a juca din nou cel mai bun tenis al meu în următorul turneu”. Este un discurs al unei persoane care știe unde este, ce face și ce vrea de la sine. Este un discurs bun. În America, Simona a renăscut și a crescut. De aceea a fost posibil meciul capodoperă cu Azarenka. De aceea, chiar dacă nu a putut merge până în finală, US Open-ul Simonei trebuie privit ca un succes și o rampă de lansare pentru ceea ce va urma.

La această ediție, trofeul de la New York nu va merge nici la numărul unu, nici la numărul doi mondial. Una dintre cele două italience răzvrătite va ajunge campioană la US Open. Scenariu de film? Nu. Doar tenis. Am face bine să începem să credem.

Leave a Reply

Your email address will not be published.