Simona Halep s-a calificat în finala de la Roland Garros, după ce a învins-o cu 6-2 7-6(4) pe Andrea Petkovic. Este pentru prima dată după 34 de ani când țara noastră are o reprezentantă în finala Grand Slam-ului parizian. Se întâmpla în 1980 și era Virginia Ruzici. De luni, indiferent de rezultatul finalei, Simona urcă pe locul trei în ierarhia mondială, o performanță niciodată atinsă până acum de către o jucătoare de tenis din România.

În actul final, Simona o va reîntâlni pe Maria Sharapova, care a trecut în trei seturi de Eugenie Bouchard. Va fi o re-editare a finalei de la Madrid. Spre deosebire de adversara ei, Simona nu a pierdut nici un set la această ediție a Roland Garros-ului. Este pentru prima dată din 2007 când o jucătoare accede în finala de la Paris jucând doar meciuri de două seturi.

TENNIS - INTERNATIONAUX DE FRANCE 2014

OK. Cu ce să încep mai întâi? Cu bucuria? Cu  meciul? Sau cu gândurile despre finală?

Hai cu bucuria, că este prea mare: Simonaaaaaaaaaaaaaaa. Ce fericire ne-a adus! Nu mai târziu de acum doi ani ne uitam la turneele de Grand Slam ca niște oameni care privesc prin hubloul unui vas mic și prăfuit la o minunată lume vie, colorată, cu mii de forme care nu existau în universul nostru cenușiu și la care nu credeam că ne va fi permis accesul vreodată. Trebuia să mergem acolo, în lumea aia, ca să ne simțim, pentru câteva zile privilegiate, parte din ea și să ne luăm doza de frumos și de culoare.

De când a apărut, însă, Simona, parcă există o ușă permanent deschisă către lumea asta multicoloră și minunată și mâna ei mereu întinsă, gata să ne înhațe și să ne treacă și pe noi dincolo. Vorbim despre Chatrier ca despre sufrageria noastră. Vorbim despre Grand Slam-uri ca despre anotimpuri. Vorbim despre tiebreak-uri, despre duble greșeli și despre hold-uri ca și cum toată viața noastră ne-am fi petrecut-o pe un stadion de tenis. Postăm status-uri în care facem comparații între puncte de break convertite și puncte de break cedate. Am învățat lucruri noi, cum ar fi să fim răbdători pentru că, la capătul unui rain delay de trei ore, știm că ne așteaptă încă o oră de magie. Ce revoluție în mentalitățile noastre a reușit să creeze Simona! Cât de aproape și accesibilă a devenit prin ea lumea mare și frumoasă a tenisului! Ce bucurie!

Da.

Zâmbete. Zâmbete. Și iar zâmbete.

Iar acum înapoi la meciul împotriva Andreei Petkovic. Care a fost un pic mai altfel decât celelalte: încărcat de emoții de ambele părți, pe alocuri ciudat, pe alocuri greu, iar per ansamblu un test pe care Simona l-a trecut cu bine.

Totul a început cu atmosfera de pe Chatrier. După meciul de două ore și ceva, absolut epuizant de privit, dintre Maria Sharapova și Eugenie Bouchard, centralul de la Paris le-a întâmpinat pe Simona și Andrea mai mult gol decât plin. Avea să se umple mai încolo, dar după toate tunetele și fulgerele eliberate de cele două ambiții blonde care se confruntaseră mai devreme, startul celei de-a doua semifinale a venit ca un fel de binecuvântată acalmie.

Andrea, care arăta o treime împăiată, o treime adormită și o treime speriată de moarte, a purces la a începe meciul prin trei puncte de break oferite Simonei. Care a zis, după cum era și normal, mersi frumos și a plecat mai departe, consolidând breakul cu un joc solid la serviciu.

Între timp, Andreei începuseră să îi treacă emoțiile și a reușit să se adune suficient încât să servească cu primul serviciu și să își treacă și ea în cont un game. De acolo și până la 4-1, meciul a curs cu viteza fulgerului. Simona servea eficient, iar când era la retur, plutea de colo-colo ușor pe teren, învăluind mingea din toate părțile, și apoi, pac, plesnind winner după winner.

Și așa am ajuns la 5-2, când Simona a fost în situația de a servi pentru set. Iar aici s-a repetat un pattern pe care l-am văzut în meciul cu Svetlana. Simona a început cu o dublă greșeală, apoi lucrurile s-au complicat. Nu suficient de tare încât să își piardă serviciul, pentru că Simona, așa cum o știm, nu se panichează, șterge greșelile cu buretele și se apucă imediat de îndreptat lucrurile. Dar suficient încât să tragă un mic semnal de alarmă. Sub presiune, Simona are tendința de a se grăbi. Iar asta nu e întotdeauna un lucru bun. Efectul de ambuscadă asupra adversarelor pe care îl are viteza teribilă pe care ea o imprimă jocului se întoarce împotriva ei. Din fericire însă, jocul ei este atât de bine acordat în acest moment, iar capul îi stă atât de bine pe umeri, că până la urmă tot iese basma curată în 99.99% din cazuri.

După frumusețea de hold cu care Simona a încheiat setul unu, debutul setul doi a părut desprins din cu totul altă poveste. Andrea, luptătoare cum o știm și parcă mai trezită la realitate, a început să mixeze mai bine plasamentul cu forța serviciului, ceea ce i-a permis să urce cu succes și la fileu. Cu ceva mai multă încredere căpătată pe game-urile pe propriul serviciu, Petkovic a început să se simtă mai bine și la retur. În game-ul patru, a împins-o pe Simona mult în spate, profitând mai ales de serviciul ei doi. Făcea, în consecință, primul ei break din meci. Din fericire, replica Simonei a venit imediat. A făcut rebreak în game următor, iar apoi și-a adjudecat la zero game-ul pe propriul serviciu, pentru a egala situația la trei.

De la 3-3 până la sfârșitul meciului am reintrat parcă în atmosfera întâlnirii Sharapova-Bouchard. Dusă a fost seninătatea de la început, bun venit înapoi luptă. Totul a pornit de la încrâncenarea Andreei, care a reușit să se țină cu dinții de game-ul următor, deși Simona a pus, din nou, câtă presiune s-a putut, pe ea. Petkovic părea să fi găsit o soluție de a o scoate pe Simona din dispozitiv, lovind cât mai plat și mai repede în colțul de forehand, o tactică ce a ținut-o în meci și a avut darul să o frustreze și mai mult pe Simona.

După hold-uri lungi, și de o parte, și de alta, s-a ajuns la tiebreak. S-au schimbat minibreak-uri, până când Andrea, care a părut, tot timpul meciului, jucătoarea cea mai apăsată de miză, s-a prăbușit sub presiune, dându-i Simonei șansa a două puncte de meci. Finala era în racheta Simonei. Iar racheta Simonei a zis da.

Ce ar mai fi de zis? La una dintre reluările date la televizor, s-a văzut că Simona purta bandă de protecție în zona abdominală stângă, acolo unde a suferit accidentarea la Roma. Sper să nu fie decât o măsură de precauție. Pentru că Simona va avea nevoie de toate puterile sale pentru a face față Mariei Sharapova.

Rusoaica este departe de a fi într-o formă de zile mari, dar este o adversară care rămâne periculoasă. Meciul ei de astăzi împotriva lui Eugenie Bouchard a fost mai mult sau mai puțin aceeași Mărie cu altă pălărie din turul precedent cu Garbine Muguruza. Aceleași probleme cu serviciul, aceleași număr mare de duble greșeli, aceeași întârziere teribilă între primul și al doilea serviciu. Din cauza asta, jocul ei este o oscilație permanentă între agonie și extaz. Atâta doză de impredictibilitate nu poate decât să obosească enorm orice adversară. Pe de altă parte, retururile ei au fost astăzi extrem de veninoase. Maria știe că pe retur se joacă șansa ei în orice meci și nu face nici o concesie.

Sharapova este, fără îndoială, un monument de voință și, sincer, nu știu cum poate să facă față atâtor frustrări pe care i le produce, secundă de secundă, jocul ei la serviciu. Dar. După trei meciuri pe care a trebuit să le întoarcă, făcând eforturi aproape supranaturale, rusoaica mi se pare că intră în finala cu Simona ducând cu ea o mare cantitate de uzură fizică, dar mai ales mentală.

În plus, toate meciurile pe care le-a jucat la Paris până acum nu au făcut decât să confirme teoria lui Peter Bodo: singurul lucru de care are nevoie Maria ca să te facă să te prăbușești este timpul. Cu cât meciul se lungește, cu atât șansele sunt mai mari ca Sharapova să se impună. Simona a aflat deja lucrul ăsta din finala de la Madrid.

Parcursul celor două către finală nici că putea fi mai diferit. Acolo unde la Simona a fost ușurință și zbor liber, la Sharapova a fost stres și zbatere. Publicului francez îi este oroare și de stres și de zbatere. Nu întâmplător, victoria Mariei în fața lui Genie a fost întâmpinată cu multă, foarte multă răceală. În momentul în care Chatrierul va vedea ușurința și zborul liber, nu va precupeți nici un efort să o susțină pe Simona pentru a ajunge la visul ei.

Fotografii: Federația Franceză de Tenis

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.