WTA

Stanford

Turneul de la Stanford dă startul US Open Series şi în WTA. Este vorba de patru turnee de nivel Premier, care se succed înainte de US Open – Stanford, Montreal, Cincinnati şi New Haven (aici Simona Halep are de apărat titlul).

La Stanford își va face reapariția Serena Williams. După bizareria din deja faimosul meci de dublu de la Wimbledon și în lipsa unor explicații clare din partea Serenei a motivelor care au adus-o în starea respectivă, toți ochii vor fi ațintiți pe ea. Pozele cu Serena în vacanță în Croația apărute în tabloide o înfățișau sănătoasă, zâmbitoare și fericită, dar cu Serena nu se știe niciodată. Turneul de la Stanford este un bun prilej să ne lămurim în ce ape se scaldă, de fapt, numărul unu mondial. Radwanska, Kerber și Azarenka joacă și ele la Stanford. Meciuri de urmărit în primul tur: Lisicki vs. Ivanovic (Lisicki a bătut-o pe Ana la Wimbledon), Cibulkova vs. Muguruza.

Washington, D.C.

În paralel cu un turneul ATP, se desfășoară și un turneu WTA. După retragerea Eugeniei Bouchard, citând motive medicale nedefinite (pe Twitter s-a speculat că ar fi vorba de o accidentare la un genunchi), Lucie Safarova a rămas favorita principală. I se adaugă Ekaterina Makarova, Alizé Cornet și Sloane Stephens. După despărţirea de Paul Annacone și ieșirea din Top 20, Stephens este într-o fază în care trebuie să demonstreze o grămadă de lucruri: că este în stare să construiască ceva alături de Thomas Hogsted, noul antrenor, că poate să câștige și la adversare mai bine clasate decât ea în ierarhia mondială și că poate să își ridice din nou nivelul de „likability”, grav avariat după profilul deloc măgulitor pe care i l-a realizat revista „Elle”. Sorana Cîrstea este favorită numărul opt.

Meci de urmărit în primul tur: Julia Goerges vs. Taylor Townsend.

ATP

Washington, D.C.

Favoritul numărul unu pe tabloul de simplu, compus din 64 de jucători, este Tomas Berdych, care a acceptat un wildcard. Milos Raonic este cap de serie numărul doi. Grigor Dimitrov, care era favorit 3 la Citi Open, s-a retras din cauza unei răceli şi a unei infecţii a sinusurilor. Participă şi John Isner, care s-a angajat ca anul acesta să joace toate turneele din US Open Series. Organizatorii au decis să acorde intrare directă pe tabloul principal şi tinerei speranţe americane, Francis Tiafoe, care ocupă locul 6 mondial la juniori. Este pentru prima dată când Tiafoe joacă pe tabloul principal la un eveniment ATP.

La proba de dublu participă şi echipa Rojer/Tecău, primul lor meci fiind cu francezii Bennetaeu/Llodra.

Kitzbühel

Ultimul turneu al anului pe zgura europeană se joacă la Kitzbühel, unde Granollers, favorit numărul doi, luptă pentru a-şi apăra titlul cucerit anul trecut. Ceilalţi capi de serie sunt 1-Philipp Kohlschreiber, 3-Lukas Rosol, 4-Andreas Seppi şi 5-Dominic Thiem. Alex Zverev este şi el prezent pe tablou, după ce a primit un wildcard. Meciuri de urmărit în primul tur: Melzer vs. Andujar, proaspăt campion la Gstaad, şi Dominic Thiem vs. Joao Souza.

About The Author

Dana Maria este consultant în management şi editorul site-ului livingtennis.ro. Primele rachete de tenis le-a primit la patru ani. Le păstrează şi acum. O puteţi urmări pe Twitter la @DanaDogariu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.